ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3289/2010

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 397 din 15 decembrie 2008 a Tribunalului Arad, în baza art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.A. la 8 ani închisoare. S-a făcut aplic, art. 71, 64 lit. a), b) C. pen. În baza art. 76 alin. (3) C. pen. a fost înlăturată pedeapsa complementară privativă de drepturi. S-a constatat că partea civilă U.I. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. A fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă U.I. în nume propriu și în calitate de reprezentant al minorelor U.G.T., și U.M.N., și inculpatul D.A. a fost obligat să plătească acestuia următoarele sume cu titlu de despăgubiri civile: suma de 5.000 lei despăgubiri materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare; suma de 5.000 lei daune morale; suma de câte 10.000 lei pentru fiecare minoră cu titlu de daune morale.

Inculpatul a fost obligat să plătească prestații periodice lunare pe seama minorelor U.G.T. și U.M.N. în cuantum de câte 61 lei pentru fiecare minoră, începând cu data de 26 august 2004 și până la majoratul acestora. Restul pretențiilor părții civile U.l. au fost respinse. Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile U.l. suma de 200 lei cheltuieli judiciare, iar către stat suma de 700 lei cheltuieli judiciare. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin plângerea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 24 octombrie 2007, petentii U.I. și U.I. au solicitat admiterea plângerii, desființarea soluțiilor procurorului și judecarea inculpatului D.A. pentru infracțiunea de omor, considerând că din actele dosarului rezultă intenția acestuia, în mod greșit reținând procurorul legitima apărare.

Prin rezoluția procurorului din 19 iulie 2007 dată în Dosarul nr. 412/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului D.A. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen. reținându-se incidența în cauză a dispozițiilor art. 44 1 alin. (2) C. pen. Prin ordonanța prim procurorului din 12 noiembrie 2007 dată în Dosarul nr. 5/11/2/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, s-a respins plângerea petenților U.I. și I. împotriva rezoluției din 19 iulie 2007. Tribunalul Arad prin încheierea din 14 ianuarie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 4259/108/2007, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., a admis plângerea petenților împotriva rezoluției din 19 iulie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad în Dosarul nr. 412/P/2004, pe care a desființat-o, și a reținut cauza pentru judecarea inculpatului D.A.

pentru comiterea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen. În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (9) C. proc. pen., actul de sesizare al instanței îl constituie plângerea petenților U.I. și I.U., acțiunea penală fiind pusă în mișcare împotriva inculpatului D.A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen. În faza de urmărire penală inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei susținând că, aflându-se în legitimă apărare, a aplicat victimei o lovitură cu cuțitul în zona inimii fără a urmări moartea acestuia, ci doar pentru a se apăra de atacul exercitat asupra sa. În fața instanței, inculpatul nu a dorit să dea declarație, prevalându-se de dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc.

pen. privind dreptul la tăcere. Procedând la judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 313-360 C. proc. pen., din probele administrate în cauză, atât cele din faza de urmărire penală cât și cele administrate nemijlocit în fața primei instanțe, respectiv: proces verbal de cercetare la fața locului, raport de autopsie medico-legală, buletin de analiză toxicologică alcoolemie, raport de constatare medico-legală, planșe fotografice, declarațiile martorilor B.E., C.J.S., C.I., M.G., P.C., l.A., R.A., C.M., B.L. coroborate cu declarațiile inculpatului D.A. tribunalul a reținut următoarele: În după amiaza zilei de 25 august 2004, în stația P. aparținând SC L. SA, amplasată pe DN 79, pe drumul Arad - Oradea, la km 33 în apropierea localității Șimand, județul Arad, au sosit mai multe camioane tip T. aparținând SC C. SRL și SC P. SRL din Ploiești.

în acest loc șoferii au servit masa, după care o parte s-au culcat, iar alții au început să consume băuturi alcoolice la restaurantul situat în parcarea respectivă. La o masă stătea victima U.N. împreună cu martorii l.A., P.C., M.G. și C.I., care sărbătoreau nașterea copilului lui l.A., iar la altă masă stătea inculpatul D.A. împreună cu alte 2-3 persoane. La un moment dat, între inculpat și martorii l.A. și C.I. s-a iscat o ceartă privind restituirea unei mese luate de martor de la inculpat într-o deplasare anterioară în străinătate, și unele defecțiuni la camion în perioada concediului de odihnă. în timpul acestor discuții, inculpatul a aplicat o lovitură cu pumnul martorului l.A., care a ripostat în aceeași modalitate, iar apoi a fost lovită victima de către inculpat cu pumnul.

Martorii P.C. și C.J.S. au intervenit și au aplanat conflictul. Persoanele de mai sus au continuat să consume băuturi alcoolice și, în jurul orelor 24, inculpatul s-a deplasat spre autovehiculul său și s-a întâlnit cu martorul l.A. și victima U.N. După un schimb de replici între inculpat și martorul susmenționat, acesta din urmă a luat din mașină un levier (rangă metalică) îndreptându-se spre inculpat, cu intenția de a-l lovi. între aceștia a intervenit martorul C.M., care l-a dezarmat pe martorul l. Victima U.N. a luat ranga din mâna martorului și a aplicat inculpatului o lovitură peste mâna dreaptă, cu care acesta a încercat să se apere. Inculpatul s-a deplasat la mașina sa, de unde a luat un cuțit și s-a îndreptat spre victima U.N., căruia i-a aplicat o lovitură în zona inimii.

Martorul M. s-a îndreptat spre cei doi și a luat de pe jos ranga metalică, pe care a aruncat-o în iarbă. Victima a fost transportată la spital și pe drum a decedat. Din raportul de autopsie medico-legală din 26 august 2004 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Arad rezultă că moartea numitului U.N. a fost violentă și s-a datorat hemoragiei interne și externe consecutiv unei plăgi înțepate tăiate transfixiante a cordului. S-a concluzionat că leziunea traumatică a putut fi produsă prin lovire directă, puternică,cu un corp înțepător - tăios (cuțit). Prin raportul de constatare medico-legală din 27 august 2004 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Arad s-a stabilit că inculpatul D.A.

a prezentat leziuni traumatice după cum urmează: cervical 2 escoratii dispuse transversal; piramida nazală ușor tumefiată.echimoză pe fața antebrațului stâng și echimoză pe fata antebrațului drept și necesită 1-2 zile îngrijiri medicale, cu precizarea că ultima leziune traumatică descrisa poate pleda pentru leziune de autoapărare. Inculpatul a mai prezentat următoarele leziuni:echimoză pe fața antebrațului drept; echimoză pe fața interioară a gambei dreapta și o escoriație pe fața anterioară a gambei dreapta și acestea sunt anterioare incidentului. Susținerile petentului - parte civilă U.I. privind provocarea leziunilor constatate pe corpul inculpatului de către acesta, pentru a justifica legitima apărare au fost înlăturate de prima instanță, având în vedere concluziile înscrisului medical susmenționat și depozițiile martorilor R.A.

și C.M. Potrivit art. 44 alin. (2) C. pen., este în legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat. În sensul articolului susmenționat, prin atac imediat se înțelege un atac iminent, adică pe punctul de a se dezlănțui sau un atac în curs de desfășurare. Iminența sau actualitatea atacului implică o durată de timp aproape imperceptibilă între atac și apariția pericolului grav care amenință persoana sau interesele ei, încât acțiunea în apărare se impune. Când intervalul de timp între începerea atacului și ivirea pericolului este mai îndelungat, sunt alte posibiiităti de înlăturare a pericolului.

în speță, inculpatul după ce a fost lovit de către victimă cu levierul peste mână, a luat din mașină cuțitul și a aplicat lovitura mortală. Din starea de fapt reținută, rezultă că atacul nu a fost imediat și pe de altă parte atacul din parte victimei nu a fost de natură a crea un pericol grav pentru inculpat, așadar, condițiile cerute de lege pentru existența legitimei apărări nu sunt realizate, sens în care apărările inculpatului au fost respinse. Tribunalul a reținut însă incidența în cauză a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. Aceasta pentru că, starea de tulburare caracteristică circumstanței atenuante a provocării constă în reacția psihică produsă făptuitorului de actul provocator al victimei și care determină comiterea infracțiunii.

Existența sa se verifică în raport cu momentul săvârșirii acesteia, iar intensitatea ei se apreciază ținându-se seama de persoana făptuitorului și de circumstanțele în care s-au produs faptele. Din moment ce agresiunea săvârșită de inculpatul D.A., constând în lovirea victimei U.N. cu un cuțit într-o zonă vitală, a avut loc după ce acesta îl lovire cu ranga metalică și cunoscând caracterul violent al acesteia (victimei), producând în psihicul său, datorită unui pericol potențial, o stare de temere și puternică tulburare, aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. fiind pe deplin justificată. Fapta inculpatului D.A., astfel cum a fost descrisă mai sus, constituie infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen.

cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. În limitele legale ale pedepselor, instanța de fond l-a condamnat pe inculpatul D.A. la 8 ani închisoare în baza art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei comise care rezultă din limitele de pedeapsă pentru infracțiunea dedusă judecății, precum și persoana inculpatului. Astfel, acesta, în vârstă de 37 ani la data comiterii infracțiunii, cu un nivel mediu de instruire școlară, ca absolvent de școală profesională, căsătorit, cu doi copii minori, încadrat în muncă în calitate de conducător auto, a avut o bună conduită înainte de comiterea infracțiunii, fapt ce rezultă din lipsa antecedentelor penale.

împrejurarea că acesta nu a recunoscut comiterea faptei nu îi poate fi imputată având în vedere dispozițiile art. 65 alin. (1) și art. 66 alin. (1) C. pen. Așadar, ținând seama de datele care caracterizează atât fapta penală cât și persoana inculpatului instanța de fond a apreciat că pedeapsa de 8 ani închisoare este de natură să asigure îndeplinirea scopurilor punitiv și educativ ale pedepsei închisorii. Ca o consecință a condamnării, a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b C. pen. pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. În legătură cu pedeapsa accesorie privind interzicerea dreptului de a alege, prevăzută de art. 71 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen., în lumina jurisprudenței C.E.D.O.

referitoare la art. 3 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instanța de fond a reținut că aceasta nu se aplică automat, ci doar dacă instanța constată că, în raport de gravitatea infracțiunii comise, interzicerea dreptului de a alege respectă principiul proporționalității.în speță, inculpatul a comis o infracțiune de omor calificat și gravitatea faptei relevă că nu are capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale cum este viața. Din moment ce inculpatul nu are maturitatea de a respecta dreptul la viață, se impune în mod rezonabil concluzia că nu este în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată țara și să-și exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ.

Prin urmare, s-a considerat că este proporțională și justificată măsura interzicerii drepturilor sale electorale de către instanță pe durata executării pedepsei. În temeiul art. 76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat pedeapsa complementară privativă de drepturi. Prin înscrisul de la fila 50 dosar petenta U.I. a arătat că nu se constituie parte civilă în procesul penal și este de acord cu pretențiile formulate de socrul său, petentul U.I., instanța luând act de această manifestare de voință. În procesul penal petentul U.I. s-a constituit parte civilă în nume propriu și în calitate de reprezentant al minorelor U.G.T. și U.M.N., fiice ale victimei U.N.

cu următoarele sume: - 10.000 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de înmormântare și parastase; 50.000 lei cu titlu de daune morale reprezentând durerea pricinuită prin pierderea fiului și respectiv tatălui și plata unei prestații periodice lunare în favoarea celor două minore începând cu data decesului tatălui și până la majorat în sumă de 338 lei reprezentând 33% din venitul lunar realizat de tatăl lor. Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei și aflate la filele 39-42, 53-56, 193194 coroborate cu declarația martorei B.E. instanța de fond a reținut că victima U.N. a fost înmormântată în localitatea de domiciliu după ritualul ortodox, care a impus respectarea tradițiilor creștine specifice zonei (priveghi, pomană, parastase, etc.) și totalitatea cheltuielilor ocazionate cu acestea au fost suportate de către partea civilă U.I.

și s-au ridicat la suma de 10000 lei pretinsă cu acest titlu. Ca atare, tribunalul reținând vinovăția inculpatului pentru fapta cauzatoare de prejudiciu, l-a obligat pe acesta, în baza art. 14, 346 C. proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ. să plătească părții civile suma de 5.000 lei cu titlu de despăgubiri civile corespunzător stării de provocare reținute. În legătură cu daunele morale pretinse instanța de fond a reținut că instituția acestora constituie și o reprobare morală a faptei ilicite, pe care cel care a săvârșit-o trebuie să răspundă atât pe plan social, prin executarea sancțiunii penale cât și pe plan individual prin repararea prejudiciului existent în patrimoniul părții civile și a vieții sufletești.

Instanța de fond a apreciat că partea civilă a suferit ca urmare a acțiunii infracționale exercitate de inculpat, fiind lezat puternic sentimentul de afecțiune existent între partea civilă și victimă, fiul său, pe de o parte și dintre cele două minore și victima U.N., tatăl lor, și se justifică acordarea de daune morale, al căror cuantum a fost stabilit la 5.000 lei către partea civilă U.I. și la câte 10.000 lei pentru fiecare minoră, sume pe care a dispus să le plătească inculpatul. Din înscrisul aflat la fila 36 dosar și declarația martorei B.E. rezultă că minorele U.G.T., și U.M.N., se află în întreținerea părții civile U.I., bunicul patern. Pe seama celor două minore s-au stabilit pensii de urmaș conform Deciziei nr. 266971 din 21 septembrie 2007 a Casei Județene de Pensii Prahova, în cuantum de 77 lei pentru U.G.T.

și în cuantum de 76 lei pentru U.M.N. În cazul infracțiunii de omor, obligarea inculpatului la plata unei prestații periodice lunare către copiii minori ai victimei, până la majoratul acestora, are rolul de a acoperi prejudiciul cauzat minorelor prin lipsirea acestora de contribuția lunară pe care victima o avea la întreținerea lor. Așa fiind, instanța de fond, având în vedere cuantumul pensiilor de urmaș și venitul mediu pe economie (840 lei) l-a obligat pe inculpat să plătească prestații periodice lunare pe seama minorelor U.G.T. și U.M.N. în cuantum de 61 lei pentru fiecare minoră începând cu data de 26 august 2004 și până la majoratul acestora. La stabilirea acestei sume, prima instanță a luat în calcul venitul mediu pe economie întrucât victima beneficia, la data decesului, pe lângă salariul lunar și de sume diferite în euro pentru fiecare deplasare în străinătate.

Celelalte pretenții ale părții civile fiind neîntemeiate, au fost respinse. Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile U.I. suma de 200 lei cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat conform chitanței din 10 decembrie 2007, precum și statului suma de 700 lei cheltuieli judiciare. Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul D.A. și partea civilă U.I., în termenul prevăzut de lege, apeluri înregistrate pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 28 iulie 2009, sub nr. 42591/108/2007 ca urmare a trimiterii cauzei pentru soluționarea pe fond a apelurilor de către înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1984 din 27 mai 2009. În motivarea apelului partea civiiă a arătat că pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului este prea mică, la fel și cuantumul daunelor morale care nu acoperă suferința fizică și psihică prin care acesta a trecut ca urmare a pierderii băiatului, având și cele două fiice ale acestuia în întreținere.

Inculpatul prin apărător a susținut motivele de apel cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei. În apel, în faza cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul, a fost încuviințată proba cu înscrisuri și opt martori pentru inculpat, fiind audiați șase martori, întrucât ceilalți sunt plecați din țară astfel încât audierea nu a fost posibilă, motiv pentru care au fost aplicate prevederile art. 327 alin. (3) C. proc. pen. Prin Decizia penală nr. 76/ A din 10 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara a fost admis apelul părții civile U.I., desființată în parte sentința și în rejudecare, a fost majorat cuantumul daunelor morale la carea fost obligat inculpatul la suma de 10.000 lei pentru partea civilă U.I.

și la 20.000 lei pentru fiecare minoră. S-au menținut celelalte prevederi ale sentinței. A fost respins ca nefondat apelul inculpatului D.A., care a fost obligat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Din analiza sentinței apelate, prin prisma motivelor de apel invocate și analizate din oficiu, în limitele prev. de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat următoarele: Starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în faza de urmărire penală și în fața instanței, din care reiese vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat. Critica adusă hotărârii apelate cu privire la nulitatea absolută a sentinței, deoarece prima instanță nu a pus în discuție cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este nefondată.

Dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. arată limitativ cazurile în care instanța de apel desființează cu trimitere spre rejudecare hotărârea primei instanțe, respectiv: b) desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată, pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate. Rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată se dispune și atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate prevăzute în art. 197 alin. (2), cu excepția cazului de necompetentă, când se dispune rejudecarea de către instanța competentă.

Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen. "dispozițiile relative la competența după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la publicitatea ședinței de judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. De asemenea, sunt prevăzute sub sancțiunea nulității și dispozițiile relative la participarea procurorului, prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii, precum și la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori". În cauză, faptul că prima instanță nu a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, solicitată de inculpat prin concluziile scrise depuse la dosar după amânarea pronunțării, nu se regăsește printre cazurile de desființare a hotărârii cu trimitere spre rejudecare, limitativ prevăzute de dispozițiile sus menționate.

Cu privire la schimbarea încadrării juridice solicitată, Curtea constată că ceea ce deosebește infracțiunea de omor de infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este atitudinea subiectivă a făptuitorului față de rezultatul acțiunilor sale. Astfel, în timp ce în cazul omorului făptuitorul acționează cu intenția de a suprima viața victimei, în cazul loviturilor cauzatoare de moarte făptuitorul nu intenționează să omoare victima, rezultatul letal fiind culpos, întrucât acțiunile de agresare a victimei nu au scop, nu urmăresc și nu este acceptat în plan subiectiv rezultatul letal al acestor acțiuni, ci doar vătămarea victimei. Această diferență de atitudine subiectivă poate fi identificată prin examinarea realităților obiective din materialitatea faptelor.

În cazul de față rezultă că inculpatul a lovit puternic victima în zone vitale, respectiv zona inimii cu un cuțit, lovitura fiind în mod evident aptă să producă moartea așa cum rezultă și din raportul de autopsie medico-legală din 26 august 2004 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Arad. Ca atare, inculpatul a prevăzut rezultatul faptelor și l-a urmărit, intenția de a ucide victima fiind demonstrată, neavând importanță faptul că decesul inculpatului a intervenit ulterior lovirii, respectiv în timp ce era transportat la spital. Curtea a înlăturat și apărările inculpatului referitoare la săvârșirea faptei în stare de legitimă apărare, deoarece potrivit art. 44 alin. (2) C. pen.

"este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc, și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc." În cauză, inculpatul după ce a fost lovit de către victimă cu levierul peste mană, a luat din mașină cuțitul și a aplicat victimei lovitura în inimă. Astfel, intervenția inculpatului s-a produs după ce atacul victimei încetase, riposta inculpatului nemaifiind necesară pentru înlăturarea unui atacului, care nu mai era actual sau iminent. În mod corect însă, raportat la această stare de fapt, prima instanță a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen.

privind scuza provocării. Referitor la probatoriul administrat, Curtea a constatat că interpretarea acestuia s-a efectuat judicios de către prima instanță. Nu se poate reține faptul că martorii l.A., P.C., C.M., C.I., R.A., M.G. sunt martori ostili pentru faptul că depoziția acestora nu se coroborează cu cea a inculpatului. De altfel, inculpatul, în fața primei instanțe și-a rezervat dreptul la tăcere, declarația acestuia fiind dată în instanță la cinci ani de la săvârșirea faptei, astfel încât nu se poate susține că depozițiile acelor martori sunt subiective, atâta timp cât parte dintre aceștia au fost audiați atât de prima instanță cât și de instanța de apel, depozițiile sunt coroborate cu celelalte mijloace de probă, iar eventualele elemente noi sau omisiuni fată de declarațiile inițiale se justifică datorită intervalului mare de timp, respectiv șase ani de la săvârșirea faptei.

În ceea ce privește încheierea din 14 ianuarie 2008, împotriva căreia inculpatul a declarat apel, Curtea constată că prevederile acesteia prin care a fost reținută cauza spre judecare au fost analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1984 din 27 mai 2009 II. Referitor la apelul părții civile, acesta este fondat în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate. Astfel, în cauză s-a făcut dovada că între victima infracțiunii și părțile vătămate în calitate de fiice și respectiv tată, existau legături afective suficient de puternice în momentul decesului, care să determine repararea prejudiciului moral. La stabilirea cuantumului acestora s-au avut în vedere suferințele psihice cauzate prin moartea victimei, suferințe care au lezat în mod grav sentimentele de afecțiune față de cel mai apropiat om din viața părților vătămate.

Partea civilă U.I. a solicitat acordarea sumei de 50.000 lei daune morale atât pentru el, în calitate de tată al victimei cât și pentru cele două fiice minore ale acesteia în vârstă de doi și respectiv cinci ani la data decesului, Curtea considerând că această sumă se justifică în totalitate chiar dacă a fost reținută provocarea, deoarece suma justificată a fi acordată în acest caz ar fi fost mult mai mare. Suma de 10.000 lei pentru partea civilă U.I. și 20.000 lei pentru fiecare minoră acordată drept daune morale este justificată, aceasta va asigura sprijinul necesar fiicelor minore și tatălui victimei pentru depășirea momentelor de suferință, atenuând sentimentele de frustrare datorate urmărilor negative ale faptei care a provocat moartea victimei.

În ceea ce privește cuantumul daunelor materiale, acesta a fost stabilit în mod corect de către prima instanță în limita dovedirii. Curtea a înlăturat și apărările părții civile referitoare la majorarea pedepsei aplicate inculpatului pedepsei, deoarece la individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., dispozițiile părții generale a codului penal, limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte penale. În cauză, în mod corect la individualizarea pedepsei s-a avut în vedere vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale, dar și săvârșirea faptei în stare de provocare. Astfel, raportat la gradul de pericol social al faptei, rezultat din modalitatea și împrejurările concrete de comitere a acesteia, menținerea cuantumului pedepsei de opt ani închisoare și a modalității de executare este justificată, raportat la dispozițiile art. 72 și 52 C. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul D.A., pentru motivele arătate în practicaua prezentei decizii. În esență,s-au invocat cazurile de casare prev.de art. 385 9 pct. 10, 12 și 18 c.pr.pen., susținându-se că instanța de fond nu a pus în discuția părților și nu s-a pronunțat asupra cererii de schimbare a încadrării juridice, asupra neregularităților cuprinse în încheierea din 14 ianuarie 2008, dar nici asupra depozițiilor martorilor C.S. și B.E., singurii martori imparțiali. De asemenea,s-a arătat că inculpatul a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea pentru care a fost trimis în judecată, reținându-se că ar fi ucis victima prin aplicarea unei lovituri cu un corp tăietor înțepător în zona inimii, iar nu cu o bară metalică în zona capului.

În fine, s-a susținut că hotărârea atacată este rezultatul unei grave erori de fapt, atât prin aprecierea greșită a probelor, cât și prin ignorarea și chiar denaturarea unor probe. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat. Din actele și lucrările dosarului rezultă că față de inculpatul D.A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, s-a dispus inițial scoaterea de sub urmărire penală, considerându-se în esență că acțiunea acestuia, constând în aplicarea unei lovituri cu un cuțit victimei U.N., în zona toracelui, în urma căreia aceasta a decedat, a fost comisă în legitimă apărare.

Instanța investită cu soluționarea plângerii formulate de părțile civile în condițiile art. 278 1 C. proc. pen. a apreciat, dimpotrivă, că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide.iar nu de a se apăra, probele administrate în cursul urmăririi penale fiind greșit evaluate și conducând eventual la incidența circumstanțelor atenuante legale prev.de art. 73 lit. a) sau, după caz, art. 73 lit. b) C. pen. În consecință, urmare a admiterii plângerii, rezoluția de scoatere de sub urmărire penală a fost desființată, cauza reținută pentru judecare, iar ulterior, în urma readministrării probatoriului, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

În esență, prima instanță a reținut că nu sunt întrunite două dintre condițiile legitimei apărări în ceea ce privește atacul, respectiv caracterul său imediat și punerea în pericol grav a persoanei celui atacat, însă a apreciat că probatoriul administrat în cauză susține incidența provocării, ca și circumstanță atenuantă legală. Această soluție a fost criticată de către partea civilă și inculpat, acesta din urmă solicitând schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 183 C. pen. și achitarea cu referire la art. 10 lit. e) C. proc. pen.

În acest sens, inculpatul a susținut că nu a fost făcută o judicioasă evaluare a întregului material probator testimonial administrat în cauză, a laturii obiective și subiective ale infracțiunii, a circumstanțelor în care fapta a fost comisă, criticându-se concluzia la care a ajuns instanța de fond cu privire la neîntrunirea condițiilor legitimei apărări, precum și neanalizarea de către aceasta a eventualei incidențe a art. 44 alin. (3) C. pen. Fiind investită cu aceste critici, instanța de apel s-a mărginit la a expune concluzia la care a ajuns, respectiv neîntrunirea condiției caracterului imediat al atacului, cu o trimitere generică la materialul probator administrat în cauză. Or.instanța de control judiciar era obligată la o analiză amănunțită a acestui probatoriu, nu doar pentru a respecta dispozițiile art. 383 C. proc.

pen. cu referire la temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea apelului inculpatului, ci și din considerente ce țin de particularitățile cauzei, în condițiile în care organul de urmărire penală, respectiv instanța de fond au ajuns la o concluzie diferită cu privire la incidența dispozițiilor legale privind legitima apărare și, implicit, la vinovăția inculpatului, inculpatul nefiind trimis în judecată de către procuror. O asemenea analiză se impunea cu atât mai mult cu cât dintre persoanele audiate ca martori în faza de urmărire penală, respectiv de judecată(inclusiv în apel), numai unele au participat la toate fazele conflictului și, mai ales, la partea finală a acestuia, singura care interesa din perspectiva întrunirii sau nu a condițiilor legitimei apărări, ceea ce înseamnă că depozițiile acestora aveau o relevanță diferită în stabilirea cu exactitate a situației de fapt și a vinovăției inculpatului.

De asemenea, având în vedere că majoritatea martorilor au dat mai multe declarații în cauză (la urmărire penală,într-un moment foarte apropiat de cel al comiterii faptei, dar și în primă instanță și în apel), instanța de control judiciar trebuia să analizeze dacă între aceste depoziții sunt deosebiri de esență și, în caz afirmativ, să motiveze reținerea unora dintre acestea și înlăturarea altora. În fine, depozițiile martorilor trebuiau coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, inclusiv actele medico-legale întocmite atât cu privire la victimă, cât și la inculpat. Neprocedând astfel, instanța de apel a adus atingere dreptului inculpatului la un proces echitabil garantat de art. 6 parag.

1 din C.E.D.O. și a pronunțat astfel o hotărâre supusă casării în condițiile art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. În consecință, recursul inculpatului va fi admis, decizia casată, iar cauza trimisă spre rejudecare instanței de apel conform art. 385 15 pct. 2 lit. c). Cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului J. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurentul inculpat D.A. împotriva Deciziei penale nr. 76/ A din 10 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Casează decizia penală atacată și trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor declarate de inculpatul D.A. și partea civilă U.I. la instanța de apel, Curtea de Apel Timișoara. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2010.