ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3289/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3289/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului penal de față;

Prin sentința

penală nr. 397 din 15 decembrie 2008 a Tribunalului Arad, în baza art. 174 alin.

(1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.A. la 8

ani închisoare.

S-a făcut

aplic, art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 76

alin. (3) C. pen. a fost înlăturată pedeapsa complementară privativă de

drepturi.

S-a constatat

că partea civilă U.I. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

A fost admisă

în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă U.I. în nume propriu și în

calitate de reprezentant al minorelor U.G.T., și U.M.N., și inculpatul D.A. a

fost obligat să plătească acestuia următoarele sume cu titlu de despăgubiri

civile: suma de 5.000 lei despăgubiri materiale reprezentând cheltuieli de

înmormântare; suma de 5.000 lei daune morale; suma de câte 10.000 lei pentru

fiecare minoră cu titlu de daune morale.

Inculpatul a

fost obligat să plătească prestații periodice lunare pe seama minorelor U.G.T. și

U.M.N. în cuantum de câte 61 lei pentru fiecare minoră, începând cu data de 26

august 2004 și până la majoratul acestora.

Restul pretențiilor

părții civile U.l. au fost respinse.

Inculpatul a

fost obligat să plătească părții civile U.l. suma de 200 lei cheltuieli

judiciare, iar către stat suma de 700 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

plângerea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 24 octombrie 2007,

petentii U.I. și U.I. au solicitat admiterea plângerii, desființarea soluțiilor

procurorului și judecarea inculpatului D.A. pentru infracțiunea de omor,

considerând că din actele dosarului rezultă intenția acestuia, în mod greșit

reținând procurorul legitima apărare.

Prin

rezoluția procurorului din 19 iulie 2007 dată în Dosarul nr. 412/P/2004 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, s-a dispus scoaterea de sub urmărire

penală a învinuitului D.A. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 174,

175 lit. i) C. pen. reținându-se incidența în cauză a dispozițiilor art. 44

1

alin. (2) C. pen.

Prin

ordonanța prim procurorului din 12 noiembrie 2007 dată în Dosarul nr. 5/11/2/2005

al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, s-a respins plângerea petenților U.I.

și I. împotriva rezoluției din 19 iulie 2007.

Tribunalul

Arad prin încheierea din 14 ianuarie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 4259/108/2007,

în baza art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen., a admis plângerea

petenților împotriva rezoluției din 19 iulie 2007 dată de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Arad în Dosarul nr. 412/P/2004, pe care a desființat-o, și a reținut

cauza pentru judecarea inculpatului D.A. pentru comiterea infracțiunii de omor

calificat prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen.

În

conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (9) C. proc. pen.,

actul de sesizare al instanței îl constituie plângerea petenților U.I. și I.U.,

acțiunea penală fiind pusă în mișcare împotriva inculpatului D.A. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen.

În faza de

urmărire penală inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei susținând că,

aflându-se în legitimă apărare, a aplicat victimei o lovitură cu cuțitul în

zona inimii fără a urmări moartea acestuia, ci doar pentru a se apăra de atacul

exercitat asupra sa.

În fața

instanței, inculpatul nu a dorit să dea declarație, prevalându-se de

dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen. privind dreptul la tăcere.

Procedând la

judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 313-360 C. proc. pen.,

din probele administrate în cauză, atât cele din faza de urmărire penală cât și

cele administrate nemijlocit în fața primei instanțe, respectiv: proces verbal

de cercetare la fața locului, raport de autopsie medico-legală, buletin de

analiză toxicologică alcoolemie, raport de constatare medico-legală, planșe

fotografice, declarațiile martorilor B.E., C.J.S., C.I., M.G., P.C., l.A., R.A.,

C.M., B.L. coroborate cu declarațiile inculpatului D.A. tribunalul a reținut

următoarele:

În după

amiaza zilei de 25 august 2004, în stația P. aparținând SC L. SA, amplasată pe

DN 79, pe drumul Arad - Oradea, la km 33 în apropierea localității Șimand,

județul Arad, au sosit mai multe camioane tip T. aparținând SC C. SRL și SC P. SRL

din Ploiești. în acest loc șoferii au servit masa, după care o parte s-au

culcat, iar alții au început să consume băuturi alcoolice la restaurantul

situat în parcarea respectivă. La o masă stătea victima U.N. împreună cu

martorii l.A., P.C., M.G. și C.I., care sărbătoreau nașterea copilului lui l.A.,

iar la altă masă stătea inculpatul D.A. împreună cu alte 2-3 persoane. La un

moment dat, între inculpat și martorii l.A. și C.I. s-a iscat o ceartă privind

restituirea unei mese luate de martor de la inculpat într-o deplasare

anterioară în străinătate, și unele defecțiuni la camion în perioada

concediului de odihnă. în timpul acestor discuții, inculpatul a aplicat o

lovitură cu pumnul martorului l.A., care a ripostat în aceeași modalitate, iar

apoi a fost lovită victima de către inculpat cu pumnul. Martorii P.C. și C.J.S.

au intervenit și au aplanat conflictul.

Persoanele de

mai sus au continuat să consume băuturi alcoolice și, în jurul orelor 24,

inculpatul s-a deplasat spre autovehiculul său și s-a întâlnit cu martorul l.A.

și victima U.N. După un schimb de replici între inculpat și martorul

susmenționat, acesta din urmă a luat din mașină un levier (rangă metalică)

îndreptându-se spre inculpat, cu intenția de a-l lovi. între aceștia a

intervenit martorul C.M., care l-a dezarmat pe martorul l. Victima U.N. a luat

ranga din mâna martorului și a aplicat inculpatului o lovitură peste mâna

dreaptă, cu care acesta a încercat să se apere. Inculpatul s-a deplasat la

mașina sa, de unde a luat un cuțit și s-a îndreptat spre victima U.N., căruia

i-a aplicat o lovitură în zona inimii. Martorul M. s-a îndreptat spre cei doi

și a luat de pe jos ranga metalică, pe care a aruncat-o în iarbă. Victima a

fost transportată la spital și pe drum a decedat.

Din raportul

de autopsie medico-legală din 26 august 2004 întocmit de Serviciul de Medicină

Legală Arad rezultă că moartea numitului U.N. a fost violentă și s-a datorat

hemoragiei interne și externe consecutiv unei plăgi înțepate tăiate transfixiante

a cordului. S-a concluzionat că leziunea traumatică a putut fi produsă prin

lovire directă, puternică,cu un corp înțepător - tăios (cuțit).

Prin raportul

de constatare medico-legală din 27 august 2004 întocmit de Serviciul Județean

de Medicină Legală Arad s-a stabilit că inculpatul D.A. a prezentat leziuni

traumatice după cum urmează: cervical 2 escoratii dispuse transversal; piramida

nazală ușor tumefiată.echimoză pe fața antebrațului stâng și echimoză pe fata

antebrațului drept și necesită 1-2 zile îngrijiri medicale, cu precizarea că

ultima leziune traumatică descrisa poate pleda pentru leziune de autoapărare.

Inculpatul a mai prezentat următoarele leziuni:echimoză pe fața antebrațului

drept; echimoză pe fața interioară a gambei dreapta și o escoriație pe fața

anterioară a gambei dreapta și acestea sunt anterioare incidentului.

Susținerile

petentului - parte civilă U.I. privind provocarea leziunilor constatate pe

corpul inculpatului de către acesta, pentru a justifica legitima apărare au

fost înlăturate de prima instanță, având în vedere concluziile înscrisului

medical susmenționat și depozițiile martorilor R.A. și C.M.

Potrivit art.

44 alin. (2) C. pen., este în legitimă apărare acela care săvârșește fapta

pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat

împotriva sa, a altuia și care pune în pericol grav persoana sau drepturile

celui atacat. În sensul articolului susmenționat, prin atac imediat se înțelege

un atac iminent, adică pe punctul de a se dezlănțui sau un atac în curs de

desfășurare. Iminența sau actualitatea atacului implică o durată de timp

aproape imperceptibilă între atac și apariția pericolului grav care amenință

persoana sau interesele ei, încât acțiunea în apărare se impune. Când

intervalul de timp între începerea atacului și ivirea pericolului este mai

îndelungat, sunt alte posibiiităti de înlăturare a pericolului. în speță,

inculpatul după ce a fost lovit de către victimă cu levierul peste mână, a luat

din mașină cuțitul și a aplicat lovitura mortală. Din starea de fapt reținută,

rezultă că atacul nu a fost imediat și pe de altă parte atacul din parte

victimei nu a fost de natură a crea un pericol grav pentru inculpat, așadar,

condițiile cerute de lege pentru existența legitimei apărări nu sunt realizate,

sens în care apărările inculpatului au fost respinse.

Tribunalul a

reținut însă incidența în cauză a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b)

C. pen. Aceasta pentru că, starea de tulburare caracteristică circumstanței

atenuante a provocării constă în reacția psihică produsă făptuitorului de actul

provocator al victimei și care determină comiterea infracțiunii. Existența sa

se verifică în raport cu momentul săvârșirii acesteia, iar intensitatea ei se

apreciază ținându-se seama de persoana făptuitorului și de circumstanțele în

care s-au produs faptele. Din moment ce agresiunea săvârșită de inculpatul D.A.,

constând în lovirea victimei U.N. cu un cuțit într-o zonă vitală, a avut loc

după ce acesta îl lovire cu ranga metalică și cunoscând caracterul violent al

acesteia (victimei), producând în psihicul său, datorită unui pericol

potențial, o stare de temere și puternică tulburare, aplicarea dispozițiilor art.

73 lit. b) C. pen. fiind pe deplin justificată.

Fapta

inculpatului D.A., astfel cum a fost descrisă mai sus, constituie infracțiunea

de omor calificat prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73

lit. b) C. pen.

În limitele

legale ale pedepselor, instanța de fond l-a condamnat pe inculpatul D.A. la 8

ani închisoare în baza art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b)

C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.

La

individualizarea pedepsei aplicate inculpatului instanța de fond a avut în

vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72

C. pen., respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei comise care

rezultă din limitele de pedeapsă pentru infracțiunea dedusă judecății, precum

și persoana inculpatului. Astfel, acesta, în vârstă de 37 ani la data comiterii

infracțiunii, cu un nivel mediu de instruire școlară, ca absolvent de școală

profesională, căsătorit, cu doi copii minori, încadrat în muncă în calitate de

conducător auto, a avut o bună conduită înainte de comiterea infracțiunii, fapt

ce rezultă din lipsa antecedentelor penale. împrejurarea că acesta nu a

recunoscut comiterea faptei nu îi poate fi imputată având în vedere

dispozițiile art. 65 alin. (1) și art. 66 alin. (1) C. pen.

Așadar,

ținând seama de datele care caracterizează atât fapta penală cât și persoana

inculpatului instanța de fond a apreciat că pedeapsa de 8 ani închisoare este

de natură să asigure îndeplinirea scopurilor punitiv și educativ ale pedepsei

închisorii.

Ca o

consecință a condamnării, a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a, b C. pen. pe durata și în condițiile prevăzute de art.

71 C. pen.

În legătură

cu pedeapsa accesorie privind interzicerea dreptului de a alege, prevăzută de art.

71 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen., în lumina

jurisprudenței C.E.D.O. referitoare la art. 3 din Protocolul 1 adițional la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

instanța de fond a reținut că aceasta nu se aplică automat, ci doar dacă

instanța constată că, în raport de gravitatea infracțiunii comise, interzicerea

dreptului de a alege respectă principiul proporționalității.în speță,

inculpatul a comis o infracțiune de omor calificat și gravitatea faptei relevă

că nu are capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale cum este

viața. Din moment ce inculpatul nu are maturitatea de a respecta dreptul la

viață, se impune în mod rezonabil concluzia că nu este în măsură să aprecieze

asupra modului cum este guvernată țara și să-și exprime opinia cu privire la

alegerea corpului legislativ. Prin urmare, s-a considerat că este proporțională

și justificată măsura interzicerii drepturilor sale electorale de către

instanță pe durata executării pedepsei.

În temeiul art.

76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat pedeapsa complementară privativă de

drepturi.

Prin

înscrisul de la fila 50 dosar petenta U.I. a arătat că nu se constituie parte

civilă în procesul penal și este de acord cu pretențiile formulate de socrul

său, petentul U.I., instanța luând act de această manifestare de voință.

În procesul

penal petentul U.I. s-a constituit parte civilă în nume propriu și în calitate

de reprezentant al minorelor U.G.T. și U.M.N., fiice ale victimei U.N. cu

următoarele sume: - 10.000 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând

cheltuieli de înmormântare și parastase; 50.000 lei cu titlu de daune morale

reprezentând durerea pricinuită prin pierderea fiului și respectiv tatălui și

plata unei prestații periodice lunare în favoarea celor două minore începând cu

data decesului tatălui și până la majorat în sumă de 338 lei reprezentând 33%

din venitul lunar realizat de tatăl lor.

Din

înscrisurile depuse la dosarul cauzei și aflate la filele 39-42, 53-56, 193194

coroborate cu declarația martorei B.E. instanța de fond a reținut că victima U.N.

a fost înmormântată în localitatea de domiciliu după ritualul ortodox, care a

impus respectarea tradițiilor creștine specifice zonei (priveghi, pomană,

parastase, etc.) și totalitatea cheltuielilor ocazionate cu acestea au fost

suportate de către partea civilă U.I. și s-au ridicat la suma de 10000 lei

pretinsă cu acest titlu. Ca atare, tribunalul reținând vinovăția inculpatului

pentru fapta cauzatoare de prejudiciu, l-a obligat pe acesta, în baza art. 14,

346 C. proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ. să plătească părții civile suma

de 5.000 lei cu titlu de despăgubiri civile corespunzător stării de provocare

reținute.

În legătură

cu daunele morale pretinse instanța de fond a reținut că instituția acestora

constituie și o reprobare morală a faptei ilicite, pe care cel care a

săvârșit-o trebuie să răspundă atât pe plan social, prin executarea sancțiunii

penale cât și pe plan individual prin repararea prejudiciului existent în

patrimoniul părții civile și a vieții sufletești.

Instanța de

fond a apreciat că partea civilă a suferit ca urmare a acțiunii infracționale

exercitate de inculpat, fiind lezat puternic sentimentul de afecțiune existent

între partea civilă și victimă, fiul său, pe de o parte și dintre cele două

minore și victima U.N., tatăl lor, și se justifică acordarea de daune morale, al

căror cuantum a fost stabilit la 5.000 lei către partea civilă U.I. și la câte

10.000 lei pentru fiecare minoră, sume pe care a dispus să le plătească

inculpatul.

Din înscrisul

aflat la fila 36 dosar și declarația martorei B.E. rezultă că minorele U.G.T.,

și U.M.N., se află în întreținerea părții civile U.I., bunicul patern. Pe seama

celor două minore s-au stabilit pensii de urmaș conform Deciziei nr. 266971 din

21 septembrie 2007 a Casei Județene de Pensii Prahova, în cuantum de 77 lei

pentru U.G.T. și în cuantum de 76 lei pentru U.M.N. În cazul infracțiunii de

omor, obligarea inculpatului la plata unei prestații periodice lunare către

copiii minori ai victimei, până la majoratul acestora, are rolul de a acoperi

prejudiciul cauzat minorelor prin lipsirea acestora de contribuția lunară pe

care victima o avea la întreținerea lor. Așa fiind, instanța de fond, având în

vedere cuantumul pensiilor de urmaș și venitul mediu pe economie (840 lei) l-a

obligat pe inculpat să plătească prestații periodice lunare pe seama minorelor

U.G.T. și U.M.N. în cuantum de 61 lei pentru fiecare minoră începând cu data de

26 august 2004 și până la majoratul acestora. La stabilirea acestei sume, prima

instanță a luat în calcul venitul mediu pe economie întrucât victima beneficia,

la data decesului, pe lângă salariul lunar și de sume diferite în euro pentru

fiecare deplasare în străinătate.

Celelalte

pretenții ale părții civile fiind neîntemeiate, au fost respinse.

Inculpatul a

fost obligat să plătească părții civile U.I. suma de 200 lei cheltuieli

judiciare reprezentând onorariu avocat conform chitanței din 10 decembrie 2007,

precum și statului suma de 700 lei cheltuieli judiciare.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel inculpatul D.A. și partea civilă U.I., în

termenul prevăzut de lege, apeluri înregistrate pe rolul Curții de Apel

Timișoara la data de 28 iulie 2009, sub nr. 42591/108/2007 ca urmare a

trimiterii cauzei pentru soluționarea pe fond a apelurilor de către înalta

Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1984 din 27 mai 2009.

În motivarea

apelului partea civiiă a arătat că pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului

este prea mică, la fel și cuantumul daunelor morale care nu acoperă suferința

fizică și psihică prin care acesta a trecut ca urmare a pierderii băiatului,

având și cele două fiice ale acestuia în întreținere.

Inculpatul

prin apărător a susținut motivele de apel cu ocazia dezbaterii pe fond a

cauzei.

În apel, în

faza cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul, a fost încuviințată

proba cu înscrisuri și opt martori pentru inculpat, fiind audiați șase martori,

întrucât ceilalți sunt plecați din țară astfel încât audierea nu a fost

posibilă, motiv pentru care au fost aplicate prevederile art. 327 alin. (3) C. proc.

pen.

Prin Decizia penală

nr. 76/ A din 10 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara a fost admis apelul părții

civile U.I., desființată în parte sentința și în rejudecare, a fost majorat

cuantumul daunelor morale la carea fost obligat inculpatul la suma de 10.000

lei pentru partea civilă U.I. și la 20.000 lei pentru fiecare minoră.

S-au menținut

celelalte prevederi ale sentinței.

A fost

respins ca nefondat apelul inculpatului D.A., care a fost obligat la 100 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Din analiza

sentinței apelate, prin prisma motivelor de apel invocate și analizate din

oficiu, în limitele prev. de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a

constatat următoarele:

Starea de

fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul evaluării

probelor administrate în faza de urmărire penală și în fața instanței, din care

reiese vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor

calificat.

Critica adusă

hotărârii apelate cu privire la nulitatea absolută a sentinței, deoarece prima

instanță nu a pus în discuție cererea de schimbare a încadrării juridice în

infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., loviri sau vătămări cauzatoare de

moarte este nefondată.

Dispozițiile art.

379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. arată limitativ cazurile în care instanța de

apel desființează cu trimitere spre rejudecare hotărârea primei instanțe,

respectiv: b) desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de

către instanța a cărei hotărâre a fost desființată, pentru motivul că judecarea

cauzei la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care,

legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința

instanța despre această imposibilitate. Rejudecarea de către instanța a cărei

hotărâre a fost desființată se dispune și atunci când există vreunul dintre

cazurile de nulitate prevăzute în art. 197 alin. (2), cu excepția cazului de

necompetentă, când se dispune rejudecarea de către instanța competentă.

Potrivit art.

197 alin. (2) C. proc. pen. "dispozițiile relative la competența după materie

sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și

la publicitatea ședinței de judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

De asemenea, sunt prevăzute sub sancțiunea nulității și dispozițiile relative

la participarea procurorului, prezența învinuitului sau a inculpatului și

asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii,

precum și la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori

minori".

În cauză,

faptul că prima instanță nu a pus în discuția părților schimbarea încadrării

juridice în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte, solicitată de inculpat prin concluziile scrise depuse la

dosar după amânarea pronunțării, nu se regăsește printre cazurile de

desființare a hotărârii cu trimitere spre rejudecare, limitativ prevăzute de

dispozițiile sus menționate.

Cu privire la

schimbarea încadrării juridice solicitată, Curtea constată că ceea ce

deosebește infracțiunea de omor de infracțiunea de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte este atitudinea subiectivă a făptuitorului față de

rezultatul acțiunilor sale.

Astfel, în

timp ce în cazul omorului făptuitorul acționează cu intenția de a suprima viața

victimei, în cazul loviturilor cauzatoare de moarte făptuitorul nu

intenționează să omoare victima, rezultatul letal fiind culpos, întrucât

acțiunile de agresare a victimei nu au scop, nu urmăresc și nu este acceptat în

plan subiectiv rezultatul letal al acestor acțiuni, ci doar vătămarea victimei.

Această

diferență de atitudine subiectivă poate fi identificată prin examinarea

realităților obiective din materialitatea faptelor.

În cazul de

față rezultă că inculpatul a lovit puternic victima în zone vitale, respectiv

zona inimii cu un cuțit, lovitura fiind în mod evident aptă să producă moartea

așa cum rezultă și din raportul de autopsie medico-legală din 26 august 2004

întocmit de Serviciul de Medicină Legală Arad.

Ca atare,

inculpatul a prevăzut rezultatul faptelor și l-a urmărit, intenția de a ucide victima

fiind demonstrată, neavând importanță faptul că decesul inculpatului a

intervenit ulterior lovirii, respectiv în timp ce era transportat la spital.

Curtea a

înlăturat și apărările inculpatului referitoare la săvârșirea faptei în stare

de legitimă apărare, deoarece potrivit art. 44 alin. (2) C. pen. "este în

stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac

material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau

împotriva unui interes obștesc, și care pune în pericol grav persoana sau

drepturile celui atacat ori interesul obștesc."

În cauză,

inculpatul după ce a fost lovit de către victimă cu levierul peste mană, a luat

din mașină cuțitul și a aplicat victimei lovitura în inimă.

Astfel,

intervenția inculpatului s-a produs după ce atacul victimei încetase, riposta

inculpatului nemaifiind necesară pentru înlăturarea unui atacului, care nu mai

era actual sau iminent.

În mod corect

însă, raportat la această stare de fapt, prima instanță a reținut incidența în cauză

a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen. privind scuza provocării.

Referitor la

probatoriul administrat, Curtea a constatat că interpretarea acestuia s-a

efectuat judicios de către prima instanță. Nu se poate reține faptul că

martorii l.A., P.C., C.M., C.I., R.A., M.G. sunt martori ostili pentru faptul

că depoziția acestora nu se coroborează cu cea a inculpatului.

De altfel,

inculpatul, în fața primei instanțe și-a rezervat dreptul la tăcere, declarația

acestuia fiind dată în instanță la cinci ani de la săvârșirea faptei, astfel

încât nu se poate susține că depozițiile acelor martori sunt subiective, atâta

timp cât parte dintre aceștia au fost audiați atât de prima instanță cât și de

instanța de apel, depozițiile sunt coroborate cu celelalte mijloace de probă,

iar eventualele elemente noi sau omisiuni fată de declarațiile inițiale se

justifică datorită intervalului mare de timp, respectiv șase ani de la

săvârșirea faptei.

În ceea ce

privește încheierea din 14 ianuarie 2008, împotriva căreia inculpatul a declarat

apel, Curtea constată că prevederile acesteia prin care a fost reținută cauza

spre judecare au fost analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție

prin Decizia nr. 1984 din 27 mai 2009

II. Referitor

la apelul părții civile, acesta este fondat în ceea ce privește cuantumul

daunelor morale acordate.

Astfel, în

cauză s-a făcut dovada că între victima infracțiunii și părțile vătămate în

calitate de fiice și respectiv tată, existau legături afective suficient de

puternice în momentul decesului, care să determine repararea prejudiciului

moral.

La stabilirea

cuantumului acestora s-au avut în vedere suferințele psihice cauzate prin

moartea victimei, suferințe care au lezat în mod grav sentimentele de afecțiune

față de cel mai apropiat om din viața părților vătămate.

Partea civilă

U.I. a solicitat acordarea sumei de 50.000 lei daune morale atât pentru el, în

calitate de tată al victimei cât și pentru cele două fiice minore ale acesteia

în vârstă de doi și respectiv cinci ani la data decesului, Curtea considerând că

această sumă se justifică în totalitate chiar dacă a fost reținută provocarea,

deoarece suma justificată a fi acordată în acest caz ar fi fost mult mai mare.

Suma de 10.000

lei pentru partea civilă U.I. și 20.000 lei pentru fiecare minoră acordată

drept daune morale este justificată, aceasta va asigura sprijinul necesar

fiicelor minore și tatălui victimei pentru depășirea momentelor de suferință,

atenuând sentimentele de frustrare datorate urmărilor negative ale faptei care

a provocat moartea victimei.

În ceea ce

privește cuantumul daunelor materiale, acesta a fost stabilit în mod corect de

către prima instanță în limita dovedirii.

Curtea a

înlăturat și apărările părții civile referitoare la majorarea pedepsei aplicate

inculpatului pedepsei, deoarece la individualizarea judiciară a pedepsei

instanța a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen.,

dispozițiile părții generale a codului penal, limitele speciale de pedeapsă,

gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și

împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea

dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul

adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei,

periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și

natura sa pe de altă parte.

Ca măsură de

constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de

exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea

ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul

făptuitorului.

Ca atare,

pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în așa

fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și

evitarea săvârșirii altor fapte penale.

În cauză, în

mod corect la individualizarea pedepsei s-a avut în vedere vârsta inculpatului,

lipsa antecedentelor penale, dar și săvârșirea faptei în stare de provocare.

Astfel,

raportat la gradul de pericol social al faptei, rezultat din modalitatea și

împrejurările concrete de comitere a acesteia, menținerea cuantumului pedepsei

de opt ani închisoare și a modalității de executare este justificată, raportat

la dispozițiile art. 72 și 52 C. pen.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul D.A., pentru motivele arătate în

practicaua prezentei decizii.

În

esență,s-au invocat cazurile de casare prev.de art. 385

9

pct. 10, 12

și 18 c.pr.pen., susținându-se că instanța de fond nu a pus în discuția părților

și nu s-a pronunțat asupra cererii de schimbare a încadrării juridice, asupra

neregularităților cuprinse în încheierea din 14 ianuarie 2008, dar nici asupra

depozițiilor martorilor C.S. și B.E., singurii martori imparțiali.

De

asemenea,s-a arătat că inculpatul a fost condamnat pentru o altă faptă decât

cea pentru care a fost trimis în judecată, reținându-se că ar fi ucis victima

prin aplicarea unei lovituri cu un corp tăietor înțepător în zona inimii, iar

nu cu o bară metalică în zona capului.

În fine, s-a

susținut că hotărârea atacată este rezultatul unei grave erori de fapt, atât

prin aprecierea greșită a probelor, cât și prin ignorarea și chiar denaturarea

unor probe.

Examinând

decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate,

Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că față de inculpatul D.A., cercetat pentru

săvârșirea infracțiunii de omor calificat, s-a dispus inițial scoaterea de sub

urmărire penală, considerându-se în esență că acțiunea acestuia, constând în

aplicarea unei lovituri cu un cuțit victimei U.N., în zona toracelui, în urma

căreia aceasta a decedat, a fost comisă în legitimă apărare.

Instanța

investită cu soluționarea plângerii formulate de părțile civile în condițiile art.

278

1

C. proc. pen. a apreciat, dimpotrivă, că inculpatul a acționat

cu intenția de a ucide.iar nu de a se apăra, probele administrate în cursul

urmăririi penale fiind greșit evaluate și conducând eventual la incidența

circumstanțelor atenuante legale prev.de art. 73 lit. a) sau, după caz, art. 73

lit. b) C. pen.

În

consecință, urmare a admiterii plângerii, rezoluția de scoatere de sub urmărire

penală a fost desființată, cauza reținută pentru judecare, iar ulterior, în

urma readministrării probatoriului, instanța de fond a dispus condamnarea

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

În esență,

prima instanță a reținut că nu sunt întrunite două dintre condițiile legitimei

apărări în ceea ce privește atacul, respectiv caracterul său imediat și punerea

în pericol grav a persoanei celui atacat, însă a apreciat că probatoriul

administrat în cauză susține incidența provocării, ca și circumstanță atenuantă

legală.

Această

soluție a fost criticată de către partea civilă și inculpat, acesta din urmă

solicitând schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 183 C.

pen. și achitarea cu referire la art. 10 lit. e) C. proc. pen.

În acest

sens, inculpatul a susținut că nu a fost făcută o judicioasă evaluare a

întregului material probator testimonial administrat în cauză, a laturii

obiective și subiective ale infracțiunii, a circumstanțelor în care fapta a

fost comisă, criticându-se concluzia la care a ajuns instanța de fond cu

privire la neîntrunirea condițiilor legitimei apărări, precum și neanalizarea

de către aceasta a eventualei incidențe a art. 44 alin. (3) C. pen.

Fiind

investită cu aceste critici, instanța de apel s-a mărginit la a expune

concluzia la care a ajuns, respectiv neîntrunirea condiției caracterului

imediat al atacului, cu o trimitere generică la materialul probator administrat

în cauză.

Or.instanța

de control judiciar era obligată la o analiză amănunțită a acestui probatoriu,

nu doar pentru a respecta dispozițiile art. 383 C. proc. pen. cu referire la

temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea apelului

inculpatului, ci și din considerente ce țin de particularitățile cauzei, în

condițiile în care organul de urmărire penală, respectiv instanța de fond au

ajuns la o concluzie diferită cu privire la incidența dispozițiilor legale

privind legitima apărare și, implicit, la vinovăția inculpatului, inculpatul

nefiind trimis în judecată de către procuror.

O asemenea

analiză se impunea cu atât mai mult cu cât dintre persoanele audiate ca martori

în faza de urmărire penală, respectiv de judecată(inclusiv în apel), numai

unele au participat la toate fazele conflictului și, mai ales, la partea finală

a acestuia, singura care interesa din perspectiva întrunirii sau nu a

condițiilor legitimei apărări, ceea ce înseamnă că depozițiile acestora aveau o

relevanță diferită în stabilirea cu exactitate a situației de fapt și a

vinovăției inculpatului.

De asemenea,

având în vedere că majoritatea martorilor au dat mai multe declarații în cauză

(la urmărire penală,într-un moment foarte apropiat de cel al comiterii faptei,

dar și în primă instanță și în apel), instanța de control judiciar trebuia să

analizeze dacă între aceste depoziții sunt deosebiri de esență și, în caz

afirmativ, să motiveze reținerea unora dintre acestea și înlăturarea altora.

În fine,

depozițiile martorilor trebuiau coroborate cu celelalte probe administrate în

cauză, inclusiv actele medico-legale întocmite atât cu privire la victimă, cât

și la inculpat.

Neprocedând

astfel, instanța de apel a adus atingere dreptului inculpatului la un proces

echitabil garantat de art. 6 parag. 1 din C.E.D.O. și a pronunțat astfel o

hotărâre supusă casării în condițiile art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

În

consecință, recursul inculpatului va fi admis, decizia casată, iar cauza

trimisă spre rejudecare instanței de apel conform art. 385

15

pct. 2 lit.

c).

Cheltuielile

judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului J. Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 50 lei, se va plăti

din fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de recurentul inculpat D.A. împotriva Deciziei penale nr. 76/

A din 10 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Casează

decizia penală atacată și trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor declarate

de inculpatul D.A. și partea civilă U.I. la instanța de apel, Curtea de Apel

Timișoara.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 50 lei,

se va plăti din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 23 septembrie 2010.