ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8309/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1594 din 5 octombrie

2010, pronunțată de Tribunalul Mureș s-a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta M.A. și s-a obligat pârâtul să plătească reclamantei echivalentul în

RON a sumei de 5.000 euro la data plății.

Prima instanță a

reținut că soțul reclamantei, M.I., a fost condamnat politic la 20 de ani muncă

silnică și 10 ani degradare civică pentru infracțiunea de uneltire contra

ordinii sociale, potrivit art. 209 pct. 1 C. pen.

A mai reținut

instanța că prin această condamnare s-au încălcat valorile fundamentale ale

ființei umane, încălcări care justifică o reparație morală, iar la stabilirea

cuantumului daunelor morale au fost avute în vedere urmările directe ale

condamnării asupra vieții de familie.

Împotriva sentinței

au declarat apel atât reclamanta, cât și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice,

reprezentant al Statului Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Mureș.

Reclamanta a criticat

sentința sub aspectul cuantumului sumei stabilite cu titlu de despăgubiri

pentru daunele morale.

Pârâtul, prin

motivele de apel a susținut că daunele morale acordate sunt neîntemeiate și

nedovedite.

Curtea de Apel Târgu

Mureș, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze

cu minori și de familie, prin Decizia nr. 19 A din 27 ianuarie 2011 a respins

apelul reclamantei și a admis apelul pârâtului schimbând în parte sentința, în

sensul respingerii integrale a acțiunii.

În considerente s-a

reținut că apelul reclamantei nu este fondat, iar asupra apelului pârâtului s-a

considerat că schimbarea sentinței se impune, însă, din alte considerente

privitoare la temeiul de drept al despăgubirilor acordate.

Reclamanta și-a

întemeiat cererea privitoare la despăgubiri pe dispozițiile art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/2009 care au fost declarate neconstituționale prin

Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în

M. Of. din 15 noiembrie 2010, astfel că trebuie avute în vedere dispozițiile

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și dispozițiile art. 147 din

Constituție.

Concluzia care se

impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai

aplică, instanța învestită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplică

dispozițiile declarate neconstituționale, continuând soluționarea cauzei, are

obligația să nu aplice în acea cauză, dispozițiile legale a căror

neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.

Împotriva deciziei

instanței de apel a declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., susținând că declararea neconstituționalității art. 5 din Legea nr.

221/2009 a intervenit ulterior introducerii acțiunii, iar completul de judecată

care a soluționat apelul avea obligația să pună în dezbaterea părților temeiul

juridic al acțiunii.

Recursul nu este

fondat.

Hotărârea recurată a

fost pronunțată sub imperiul conținutului art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din

Legea nr. 221/2009, astfel cum fusese modificat prin O.U.G. nr. 62/2010,

instanța de apel a făcut aplicarea corectă a textului menționat.

Înainte de

pronunțarea acesteia a fost dată Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21

octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, prin care dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu

caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările

ulterioare, au fost declarate neconstituționale.

Decizia Curții

Constituționale, care produce efecte doar pentru viitor, nu a abrogat și nici

nu a modificat prevederile legale menționate, ci a împiedicat producerea de

efecte juridice de către dispozițiile declarate neconstituționale.

În speță, încetarea

efectelor juridice ale prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea

nr. 221/2009 înseamnă că, la data judecării recursului nu se mai poate ține

cont de o dispoziție declarată neconstituțională.

În acest sens, s-a

pronunțat și Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of. nr.

789/07.11.2011, care a statuat cu putere de lege că drept urmare a Deciziilor

Curții Constituționale nr. 1358 și nr. 1360/2010, „dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter

politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și

nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la

data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul

Oficial". Decizia în interesul legii este obligatorie instanței de recurs

conform dispozițiilor art. 329 alic. (3) C. proc. civ.

În considerentele

acestei decizii s-a reținut că prin aplicarea unei norme de drept inexistente

din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat), judecătorul nu mai

este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale, ci și-o depășește,

arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici normele convenționale

europene nu i le legitimează.

Soluția nu este de

natură să încalce nici dreptul la un „bun" în sensul art. 1 din Protocolul

nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât în

absența unei hotărâri definitive care să fi confirmat dreptul anterior

apariției deciziei Curții Constituționale nu se poate vorbi despre existența

unui asemenea bun, și nici principiul nediscriminării, întrucât dreptul la

nediscriminare nu are o existență de sine stătătoare, independentă, ci se

raportează la ansamblul drepturilor și libertăților reglementate de Convenție,

cunoscând limitări deduse din existența unor motive obiective și rezonabile.

Noțiunea de speranță

legitimă, privită ca și interes patrimonial, nu este susceptibilă de protecția

art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în situația în care existența sa este

confirmată de jurisprudența constantă a instanțelor interne, or o asemenea

jurisprudență nu se conturase până la data adoptării deciziei Curții

Constituționale.

Din acest motiv se

poate susține că prin respectarea efectelor obligatorii ale acestei decizii se

înlătură practica neunitară a instanțelor care de cele mai multe ori a generat

situații discriminatorii.

Având în vedere

aceste considerente, recursul este nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta M.A. împotriva Deciziei nr. 19 A din 27

ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă,

conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 noiembrie 2011.