ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8309/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1594 din 5 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Mureș s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta M.A. și s-a obligat pârâtul să plătească reclamantei echivalentul în RON a sumei de 5.000 euro la data plății. Prima instanță a reținut că soțul reclamantei, M.I., a fost condamnat politic la 20 de ani muncă silnică și 10 ani degradare civică pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale, potrivit art. 209 pct. 1 C. pen. A mai reținut instanța că prin această condamnare s-au încălcat valorile fundamentale ale ființei umane, încălcări care justifică o reparație morală, iar la stabilirea cuantumului daunelor morale au fost avute în vedere urmările directe ale condamnării asupra vieții de familie.

Împotriva sentinței au declarat apel atât reclamanta, cât și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentant al Statului Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș. Reclamanta a criticat sentința sub aspectul cuantumului sumei stabilite cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale. Pârâtul, prin motivele de apel a susținut că daunele morale acordate sunt neîntemeiate și nedovedite. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 19 A din 27 ianuarie 2011 a respins apelul reclamantei și a admis apelul pârâtului schimbând în parte sentința, în sensul respingerii integrale a acțiunii. În considerente s-a reținut că apelul reclamantei nu este fondat, iar asupra apelului pârâtului s-a considerat că schimbarea sentinței se impune, însă, din alte considerente privitoare la temeiul de drept al despăgubirilor acordate.

Reclamanta și-a întemeiat cererea privitoare la despăgubiri pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 care au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010, astfel că trebuie avute în vedere dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție. Concluzia care se impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai aplică, instanța învestită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplică dispozițiile declarate neconstituționale, continuând soluționarea cauzei, are obligația să nu aplice în acea cauză, dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că declararea neconstituționalității art. 5 din Legea nr. 221/2009 a intervenit ulterior introducerii acțiunii, iar completul de judecată care a soluționat apelul avea obligația să pună în dezbaterea părților temeiul juridic al acțiunii. Recursul nu este fondat. Hotărârea recurată a fost pronunțată sub imperiul conținutului art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, astfel cum fusese modificat prin O.U.G. nr. 62/2010, instanța de apel a făcut aplicarea corectă a textului menționat. Înainte de pronunțarea acesteia a fost dată Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of.

nr. 761/15.11.2010, prin care dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, au fost declarate neconstituționale. Decizia Curții Constituționale, care produce efecte doar pentru viitor, nu a abrogat și nici nu a modificat prevederile legale menționate, ci a împiedicat producerea de efecte juridice de către dispozițiile declarate neconstituționale. În speță, încetarea efectelor juridice ale prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 înseamnă că, la data judecării recursului nu se mai poate ține cont de o dispoziție declarată neconstituțională.

În acest sens, s-a pronunțat și Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, care a statuat cu putere de lege că drept urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358 și nr. 1360/2010, „dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial". Decizia în interesul legii este obligatorie instanței de recurs conform dispozițiilor art. 329 alic. (3) C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că prin aplicarea unei norme de drept inexistente din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat), judecătorul nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale, ci și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici normele convenționale europene nu i le legitimează. Soluția nu este de natură să încalce nici dreptul la un „bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât în absența unei hotărâri definitive care să fi confirmat dreptul anterior apariției deciziei Curții Constituționale nu se poate vorbi despre existența unui asemenea bun, și nici principiul nediscriminării, întrucât dreptul la nediscriminare nu are o existență de sine stătătoare, independentă, ci se raportează la ansamblul drepturilor și libertăților reglementate de Convenție, cunoscând limitări deduse din existența unor motive obiective și rezonabile.

Noțiunea de speranță legitimă, privită ca și interes patrimonial, nu este susceptibilă de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în situația în care existența sa este confirmată de jurisprudența constantă a instanțelor interne, or o asemenea jurisprudență nu se conturase până la data adoptării deciziei Curții Constituționale. Din acest motiv se poate susține că prin respectarea efectelor obligatorii ale acestei decizii se înlătură practica neunitară a instanțelor care de cele mai multe ori a generat situații discriminatorii. Având în vedere aceste considerente, recursul este nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M.A. împotriva Deciziei nr. 19 A din 27 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2011.