ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1658/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1658/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursurilor de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Tribunalul Argeș, prin sentința penală nr. 224 din 4 iunie 2009 a condamnat pe inculpații : 1.- I.M.G. la 8 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. și a art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe perioada de 5 ani; 2.- G.R.S., la 6 ani închisoare pentru aceeași infracțiune, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. și a art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe durata de 5 ani; 3.- T.V., la 8 ani închisoare pentru aceeași infracțiune, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. și a art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe durata de 5 ani. Același inculpat, în baza dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, a mai fost condamnat la 8 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. și a art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe durata de 5 ani. În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, de 8 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.; 4.- F.V., la 8 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (1) și (2) C. pen.
și a art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe durata de 5 ani. În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, raportat la art. 118 lit. d) și c) C. pen., s-a dispus confiscarea, de la inculpatul G.R.S., a sumei de 200 lei, de la inculpatul T.V., a sumei de 200 lei, de la același inculpat, a sumei de 23,3 lei, de la inculpatul I.M.G., a sumei de 23,3 lei, de la același inculpat, a sumei de 300 lei, iar de la inculpatul F.V., a sumelor de 23,3 lei și de 1400 lei. Pe latură civilă, s-a luat act că părțile vătămate B.I.E., M.A.M. și S.A.M. nu s-au constituit părți civile în cauză.
Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarele: În seara zilei de 9 ianuarie 2007, B.I.E., aflată în apropierea stației de benzină Luck Oil din Zona Podul Viilor Pitești, a fost acostată de ocupanții unui autoturism BMW, aceștia propunându-i să întrețină raporturi sexuale cu ei, contra cost. Acceptând, fata a întreținut, pe bancheta vehiculului un astfel de raport sexual cu unul dintre bărbați, respectiv cu R.D.V., de la el primind 500 lei, bani dați ulterior lui C.E.F. Ceilalți doi ocupanți, inculpații G.R.S. și I.M.G., după ce au așteptat în afara vehiculului consumarea actului sexual, s-au îmbarcat și au pornit mașina, încercările fetei de a scăpa de ei eșuând. Ulterior, pe autostrada Pitești - București, fata a fost coborâtă din vehicul, urcată într-un alt autoturism de aceeași marcă, dar de culoare vișinie aparținând inculpatului F.V., în acesta se afla și coinculpatul T.V., ei transportând-o la locuința inculpatului I.M.G.
din județul Ilfov. A doua zi, fata, cu același autoturism, a fost transportată de către inculpații I.M.G. și F.V., în București, la locuința inculpatului T.V., aici ea fiind obligată să se prostitueze, banii obținuți, circa 70 lei, fiindu-i luați de către inculpați. C.E.F., persoană care asistase la răpirea fetei, încercând să-l contacteze, telefonic, pe F.V., acesta i-a cerut, în schimbul eliberării, suma de 1000 Euro, motiv pentru care cea în cauză a sesizat organele abilitate. După acest moment, BCCO și DIICOT au organizat flagrant, acțiunea desfășurându-se în fața hipermarketului Cora din cartierul Pantelimon București, cu această ocazie fiind prins inculpatul I.M.G., numitul L.N., zis G. și a fost recuperată fata aflată în interiorul vehiculului BMW, dar inculpatul F.V.
a reușit să fugă. Inițial, inculpatul prins a recunoscut săvârșirea faptelor, a detaliat situația relevată, recunoașterea sa coroborându-se cu declarațiile fetei, ale martorei C.E.F. Și inculpatul T.V. a recunoscut înțelegerea avută cu cei trei inculpați și cu R.D.V., de a o răpi pe B.I.E., modul în care au transportat-o dintr-un vehicul în altul precum și găzduirea ei de către el. După flagrant, în ziua de 12 ianuarie 2007, percheziția domiciliară efectuată la locuința inculpatului T.V., a constatat existența aici, a minorei de 14 ani M.A.M., aceasta declarând că i-a fost vândută de „S.”, inculpatului T.V., acesta obligând-o să se prostitueze și că la aceeași adresă, la un moment dat, a fost adusă B.I.E., tot acolo aflându-se încă 4-5 fete minore de la care a aflat că se prostituau în folosul lui, ele plătindu-i câte 50 lei pentru o seară.
T.V. a confirmat că cele două fete s-au întâlnit în locuința lui. Cercetările efectuate au mai relevat că S.A.M., la 21 decembrie 2006, aflându-se în zona Porții București din municipiul Târgoviște, ea fiind însoțită de T.L.L., a fost abordată de inculpații I.M.G. și F.V., îmbarcați într-un BMW, sub pretextul indicării unei stații de benzină. Cei abordați au urcat în vehicul, i-au condus până la benzinăria PETROM-ului și după ce inculpatul I.M.G. a alimentat mașina, i-a dat însoțitorului fetei suma de 50 lei pentru plata combustibilului, dar în momentul când tânărul se îndepărtase pentru a efectua plata, coinculpatul F.V. a pus în mișcare vehiculul, iar celălalt a amenințat-o pe fata ce dorea să scape de ei, cu un cuțit.
În continuare, vehiculul a rulat la adresa locuinței inculpatului I.M.G. județul Ilfov, aici ea fiind obligată se să prostitueze. Pentru că a refuzat, fata a fost vândută de către cei doi inculpați, lui „A.S.” pentru suma de 1400 lei. I.N., căreia T.L.L. îi spusese că fata a fost răpită, telefonic, l-a contactat pe inculpatul I.M.G., el cerându-i ca în schimbul eliberării, să-i dea 1000 Euro. La 26 decembrie 2006, fata a reușit să scape de sub controlul acelui A.S. fiind ajutată de un „client” care-i împrumutase telefonul lui mobil, l-a sunat pe prietenul ei S.M. din București, el luând-o și ducând-o acasă. Împotriva sentinței, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și cei patru inculpați.
Parchetul, în scris (filele 4, 24, 25 dosar apel – vol. I Curtea de Apel Pitești), a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie în ce-l privește pe inculpatul T.V., în sensul că dispunându-se condamnarea lui la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 și de art. 13 alin. (1) din aceeași lege, ambele infracțiuni fiind în concurs conform art. 33 lit. a) C. pen., s-au încălcat dispozițiile art. 52 C. pen., ale art. 72 C. pen., în cauză fiind incidente și dispozițiile art. 37 lit. a) și art. 61 alin. (1) C. pen. Inculpații și-au motivat apelurile pe netemeinicia pedepsei aplicată (inculpatul G.R.S. – filele 159-162 vol. III dosar Curtea de Apel Pitești), pe greșita condamnare și netemeinicia pedepsei aplicată (inculpatul F.V.
– filele 163 – vol. III dosar Curtea de Apel Pitești), pe netemeinicia pedepsei aplicată (inculpatul I.M.G. – oral, motiv formulat de apărarea sa (fila 167 același dosar), pe netemeinicia pedepsei inculpatului T.V.(oral, motiv formulat de apărare – fila 167 verso același dosar). Curtea de Apel Pitești, prin decizia penală nr. 100A din 24 noiembrie 2010, în baza dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul formulat de parchet, a desființat sentința, a descontopit, în ce-l privește pe inculpatul T.V., pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen. pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina numitului inculpat, a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul T.V.
să execute pedeapsa cea mai grea, 8 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. În baza dispozițiilor art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul de 606 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată sus-numitului inculpat prin sentința penală nr. 196 din 12 ianuarie 2004 a Tribunalului București, contopirea acestuia cu pedeapsa rezultantă aplicată în cauză și executarea pedepsei cea mai grea, 8 ani închisoare în regim de detenție și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.
În baza dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., apelurile formulate de cei patru inculpați au fost respinse ca nefondate. Împotriva deciziei instanței de apel, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și cei patru inculpați, cazurile de casare invocate fiind detaliate în încheierea din 12 aprilie 2011. Recursurile declarate sunt fondate pentru considerentele ce se vor dezvolta.
În ce privește recursul declarat de parchet, din verificarea lucrărilor dosarului curții de apel, sunt de reținut următoarele: la data de 22 decembrie 2010, sub nr. 4000/III-2/2010, sub semnătura procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești și dezvoltată de către procurorul șef al Secției judiciare, s-a înregistrat o cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în considerentele încheierii din 9 noiembrie 2010 în dosarul nr. 666/109/2007 în sensul că la termenul de judecată din 9 noiembrie 2010, oral, procurorul de ședință a extins motivele apelului său și pentru greșita individualizare a pedepsei în ce-i privește pe toți inculpații.
La 31 decembrie 2010 (fila 189 dosar curte de apel), sub semnătura grefierului, s-a dresat referat, din conținutul acestuia rezultând că procedându-se la ascultarea înregistrării cauzei nr. 666/109/2007 de la termenul din 9 noiembrie 2010, procurorul de ședință a solicitat și admiterea apelului său pentru greșita individualizare a pedepselor aplicate pentru toți inculpații. Curtea de Apel Pitești, la 31 decembrie 2010 (fila 190 același dosar), prin încheiere, în baza art. 196 C. proc.
pen., raportat la art. 195 același cod, a dispus înlăturarea omisiunii vădită strecurată în practicaua încheierii de ședință din 9 noiembrie 2010 referitor la concluziile orale ale procurorului cu privire la apelul formulat în sensul că după alin. (6) de la pagina 2 care reprezintă concluziile procurorului asupra apelului declarat de parchet, se va insera un nou aliniat care va avea următorul conținut: „Ca un al doilea motiv de apel, susținut în afara motivelor de apel invocate în scris, reprezentantul parchetului solicită oral admiterea acestuia și pentru greșita individualizare a pedepselor aplicate pentru toți cei patru inculpați ...”. S-a mai dispus ca încheierea să facă parte integrantă din încheierea de ședință din 9 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul penal nr. 666/109/2007.
În dezvoltarea considerentelor încheierii (vezi fila 191 verso același dosar), Curtea menționează : ... constată că, în ... decizia penală nr. 100A din 24 noiembrie 2010 ... prin care s-a soluționat această cauză, instanța a analizat și aspecte privind individualizarea pedepselor pentru toți inculpații din ... cauză. În ce privește această situație, Înalta Curte constată: Potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (2) C. proc. pen. participarea procurorului la ședințele de judecată (tribunale, curți de apel) este obligatorie, art. 316 stipulând că în desfășurarea dezbaterilor, procurorul exercită rol activ în vederea aflării adevărului și a respectării dispozițiilor legale. În ce privește persoanele ce pot face apel, art. 362: a) stipulează: procurorul, iar în art. 366 alin. (4) procurorul poate declara apel, oral.
Art. 378 alin. (3) C. proc. pen. prevede că instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel invocate. Raportând la cauză aceste texte de procedură, se reține că nedezbaterea motivului de apel susținut oral de procuror la termenul de judecată din 9 noiembrie 2010 când instanța a examinat toate apelurile formulate împotriva sentinței Tribunalului Argeș, nu constituie o simplă omisiune vădită, ci o nejudecare, aceasta și în condițiile în care inculpații și apărătorii lor nu au pus concluzii și pe motivul ce viza greșita individualizare a pedepselor aplicate formulat de apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș. Potrivit dispozițiilor art. 343 C. proc. pen., completul de judecată deliberează asupra chestiunilor de fapt, apoi asupra chestiunilor de drept, deliberarea purtând și asupra stabilirii pedepsei.
Or, în condițiile în care decizia penală nr.100A din 24 noiembrie 2010 a fost tehnoredactată la 16 decembrie 2010 și comunicată la 21 decembrie 2010 (fila 173 vol. III dosar Curte de apel), încheierea din 31 decembrie 2010 nu poate suplini nedeliberarea instanței și deci soluția ei și asupra apelului oral al procurorului. Totodată, analizând și considerentele deciziei, se reține că în ce privește individualizarea pedepselor, instanța de apel a analizat numai susținerile inculpaților, toate acestea constituind motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. (prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii). De asemenea, considerând și că inculpații nu au avut posibilitatea de a se dezbate, în contradictoriu și nemijlocit, și motivul oral de apel al procurorului, ei fiind vătămați, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. c) teza a II-a C. proc.
pen., se vor admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și de către cei patru inculpați, cauza trimițându-se pentru rejudecarea apelurilor. În ce privește starea de arest a inculpaților G.R.S., I.M.G. și T.V., temeiurile care au determinat-o subzistând în continuare, în sarcina lor pronunțându-se o hotărâre de condamnare de către o instanță competentă, chiar nedefinitivă fiind, în conformitate cu dispozițiile art. 350 C. proc. pen., aceasta se va menține. Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cu referire la art. 189 alin. (1) același cod, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și de inculpații G.R.S., I.M.G., T.V. și F.V. împotriva deciziei penale nr. 100/A din 24 noiembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Menține măsura arestării preventive a inculpaților G.R.S., I.M.G. și T.V. Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă de câte 100 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 aprilie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.