ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 635/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 635/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor penale,

deliberând, a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 224 din 4 iunie

2009, Tribunalul Argeș, a dispus condamnarea inculpaților:

- U.M.G. la pedeapsa de 8 ani

închisoare cu executare în regim de detenție, pentru infracțiunea prevăzută de art.

12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen. și art. 37

lit.

b) C. pen. și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

pentru o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă

accesorie, deducând prevenția 12 ianuarie 2007 la zi și menținând starea de

arest;

- G.S.R., la pedeapsa de 6 ani

închisoare cu executare în regim de detenție, pentru infracțiunea prevăzută de art.

12

alin. (1)

și (2) lit. a) din

Legea nr. 678/2001 și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1)

lit. a) și b) C. pen. pentru o

perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie, deducând

prevenția 12 ianuarie 2007 la zi și menținând starea de arest;

T.V., la o pedeapsă rezultantă de 8

ani închisoare (8 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin.

(1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și 8 ani închisoare pentru

infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001) cu

executare în regim de detenție și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pentru o perioadă de 5 ani, după executarea

pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie, deducând prevenția 12 ianuarie 2007

la zi și menținând starea de arest;

F.V. la pedeapsa

de 8 ani închisoare cu executare în regim de detenție,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 12

alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C.

pen. pentru o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, ca

pedeapsă accesorie.

S-a luat act că părțile vătămate B.I.E.,

M.A.M. și S.A.M. nu s-au constituit părți civile.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, că, în seara zilei de 09 ianuarie 2007,

partea vătămată B.I.E., a fost acostată de trei bărbați aflați într-un

autoturism, care i-au propus să întrețină raporturi sexuale contra cost, iar în

timp ce a avut un raport sexual pe bancheta din spate cu numitul R.D.V., pentru

suma de 50 lei, inculpații G.S.R., și I.M.G. au așteptat în afara

autoturismului.

După

consumarea actului sexual, inculpatul G.S.R. s-a suit la volanul autoturismului

și a plecat în trombă pe autostrada Pitești - București, unde partea vătămată a

fost coborâtă din mașină și urcată în alt autoturism al inculpatului F.V., în

care se mai afla inculpatul T.V., aceștia transportând-o la locuința

inculpatului I.M.G.

A doua zi, partea vătămată a fost

transportată de inculpații I.M.G. și

F.V.,

la locuința inculpatului T.V. din București, unde a fost obligată să

întrețină

raporturi sexuale cu mai mulți bărbați contra sumei de 70 lei, sumă însușită de

inculpați.

C.E.F. care fusese de față în momentul

ridicării părții

vătămate B.I.E. de către

inculpați a încercat să ia legătura cu unul dintre

aceștia, reușind

astfel că vorbească cu inculpatul F.V., care în schimbul eliberării părții

vătămate B.I.E. a solicitat suma de 1.000 de euro, împrejurare ce a

determinat-o pe martoră să sesizeze organele de urmărire penală.

Primind denunțul, organele judiciare

au organizat un flagrant în urma căruia au fost prinși inculpatul I.M.G. și

numitul L.N., fiind recuperată partea vătămată B.I.E. aflată în autoturismul

aparținând inculpatului F.V., care a reușit să fugă, aspecte consemnate în

procesul verbal de prindere (filele 26-29, d.u.p.).

În

declarațiile inițiale inculpatul I.M.G. a recunoscut întreaga activitate

infracțională arătând modul în care au ridicat-o de pe stradă pe partea

vătămată, care a încercat să scape folosind un spray paralizant, pe autostradă

urcând-o în autoturismul inculpatului F.V. care a dus-o la locuința

inculpatului T.V. unde a întreținut raporturi sexuale contra cost cu doi

bărbați (filele 190-202, d.u.p.), aspecte care se coroborează cu declarațiile

părții vătămate B.I.E. și ale martorei C.E.F.

La rândul său inculpatul T.V. a

recunoscut inițial faptele, respectiv înțelegerea pe care a avut-o cu ceilalți

trei coinculpați, în sensul răpirii unei prostituate din Pitești, modul în care

s-au derulat evenimentele, precum și faptul că a găzduit-o pe partea vătămată

la domiciliul său (filele230 - 235, d.u.p.).

Ca atare, instanța de fond a apreciat

că declarațiile inculpaților date în cursul cercetării judecătorești, dar și

ale inculpatului G.S.R. date pe parcursul întregului proces penal, sunt

nesincere, motiv pentru care le-a înlăturat.

La data de 12 ianuarie 2007 a fost

efectuată o percheziție domiciliară la inculpatul T.V., unde a fost găsită

partea vătămată M.A.M., în vârstă de 14 ani, care a arătat că a fost vândută de

numitul „S." inculpatului, fiind obligată să practice prostituția, precum

și faptul că la domiciliul acestuia a fost adusă și partea vătămată B.I.E.

(filele 38-43, d.u.p., fila 699, d.i.).

Inculpatul T.V. a confirmat că cele

două părți vătămate s-au întâlnit în

locuința

sa, precizând, totodată că partea vătămată M.A.M. era prietena lui,

pentru

ca ulterior să revină și să spună că aceasta nu a fost niciodată la domiciliul

său, dar că, în fapt, practica prostituția.

Aceste aspecte au fost apreciate ca

nesincere, întrucât contraziceau declarațiile celor două părți vătămate, dar și

mențiunile procesului-verbal de percheziție domiciliară potrivit căruia minora M.A.M.

a fost depistată la domiciliul inculpatului.

Partea vătămată S.A.M. a sesizat

organele judiciare arătând că în ziua de 21 decembrie 2006, aflându-se în

municipiul Târgoviște împreună cu martorul T.L.L., a fost abordată de

inculpații I.M.G. și F.V., aflați într-un autoturism, care au întrebat-o unde

pot găsi o benzinărie, motiv pentru care s-a urcat cu martorul în mașină,

conducându-i până la benzinăria P., iar în timp ce martorul T.L.L. plătea

contravaloarea benzinei, inculpat F.V. a pus în mișcare autoturismul, partea

vătămată fiind amenințată cu cuțitul de inculpatul I.M.G. pentru o împiedica să

scape (filele 4-7, 45-49, d.u.p.), declarații ce se coroborează cu cele ale

martorilor T.L.L. (filele 146-147 d.u.p., fila 700, d.i.) și I.N. (filele

144-145, d.u.p., fila 831, d.i.).

Partea vătămată S.A.M. a fost

transportată la locuința inculpatului I.M.G., a doua zi fiind condusă la domiciliul

inculpatului T.V. unde i s-a cerut să practice prostituția și, întrucât a

refuzat, inculpații I.M.G. și F.V. au vândut-o numitului „A.Ș.", în

schimbul sumei de 1.400 lei.

Martorul T.L.L. a luat legătura cu

inculpatul I.M.G., care i-a cerut în schimbul eliberării părții vătămate suma

de 1.000 euro, aspect ce a fost adus și la cunoștința martorei I.N.

La data de 26 decembrie 2006, partea

vătămată S.A.M. fugit de la „A.Ș.", luând legătura cu prietenul său,

numitul S.M.

Inculpații I.M.G. și F.V. nu au recunoscut

săvârșirea acestei fapte, arătând că partea vătămată a fost de acord să vină cu

ei la București pentru practicarea prostituției, declarațiile celor doi fiind

înlăturate întrucât nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Vinovăția inculpaților F.V. și G.S.R.,

care au negat orice

implicare în răpirea

părții vătămată B.I.E., rezultă din declarațiile părții vătămate B.I.E.

coroborate cu mențiunile procesului verbal de prindere în

flagrant, dar

și cu cele consemnate în procesele verbale de redare a interceptărilor

telefonice.

Pentru aceste considerente s-a respins

cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul F.V.

întrucât din probele administrate a rezultat că părțile vătămate au fost

răpite, acțiune de natură să anihileze libertatea de voință a acestora, valoare

socială vizată în primul rând de legiuitor atunci când a înțeles să incrimineze

infracțiunea de trafic de persoane.

În drept, instanța de fond a apreciat

că faptele inculpaților I.M.G. și F.V. care în baza aceleiași rezoluții

infracționale la data de 21 decembrie 2006, au răpit-

o pe partea vătămată S.A.M., în scopul exploatării, iar la data de 09

ianuarie 2007

împreună cu inculpații T.V., G.S.R. și numitul R.D.V.

au răpit-o pe partea vătămată B.I.E., obligând-o

să se prostitueze în folosul lor, întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 12

alin.

(1)

și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen., comise de inculpatul I.M.G. în stare de recidivă postexecutorie,

întrucât anterior, a fost condamnat la două pedepse de 3 ani închisoare

aplicate prin sentințele penale nr. 1314 din 04 septembrie 2002 și nr. 1928 din

06 noiembrie 200 ale Judecătoria Buftea.

S-a mai

reținut că faptele inculpaților G.S.R. și T.V. care,

la data de 09 ianuarie 2007 împreună cu inculpații I.M.G., F.V. și

numitul

R.D.V. au răpit-o pe partea vătămată B.I.E., în scopul

exploatării ei, întrunește elementele constitutive ale in fracțiunii prevăzute

de art. 12

alin. (1)

și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, iar fapta

inculpatului T.V. care a

găzduit-o în locuința sa pe partea vătămată M.A.M.,

în vârstă de 14 ani, în scopul exploatării sexuale, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

La

individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de fond a avut în vedere

criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen, limitele de

pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social reliefat de modul și

mijloacele folosite, respectiv recurgerea la acte violență în scopul

înfrângerii voinței părților vătămate,

circumstanțele

reale ale comiterii faptelor, în baza unui plan prestabilit și cu participarea

mai

multor persoane, urmările produse constând în anihilarea libertății de voință

și acționare a victimelor și obținerea unor foloase materiale de pe urma

exploatării acestora, datele care caracterizează persoana inculpaților, lipsa

antecedentelor penale

pentru inculpații T.V.,

G.S.R. și F.V., atitudinea de

nerecunoaștere a celor patru inculpați, în

plus, inculpatul F.V. sustrăgându-se de la cercetări, precum și contribuția la

realizarea activității infracționale.

Împotriva

sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și inculpații

T.V., I.M.G., G.S.R. și F.V.

Parchetul, a susținut că nu a fost

reținută starea de recidivă postcondamnatorie pentru inculpatul T.V., deși

acesta a comis faptele în termenul de liberare

condiționată pentru restul de 606 zile închisoare rămas neexecutat din

pedeapsa de 5 ani

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 196 din 12

ianuarie 2004 a Tribunalului

București,

împrejurare ce impunea revocarea liberării condiționate, precum și greșite

individualizare a pedepselor, aplicate inculpaților în raport de conținutul

concret a infracțiunilor, atitudinea și circumstanțele personale ale acestora.

Inculpații T.V., U.M.G., G.S.R. și F.V.

au criticat hotărârea cu privire la individualizarea pedepselor.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia

penală nr. 100/A din 24 noiembrie 2010, a admis apelul formulat de Parchetului

de pe lângă Tribunalul Argeș, a desființat în parte sentința apelată, reținând

pentru inculpatul T.V. dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen. a menținut pedeapsa

rezultantă de 8 ani închisoare și a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 5 ani, pedeapsă pe care a

contopit-o cu restul de 606 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 5

ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 196 din 12 ianuarie 2004 a

Tribunalului București, ca urmare a revocării beneficiului liberării

condiționate.

S-au menținut celelalte dispoziții ale

hotărârii atacate, fiind respinse ca nefondate apelurile inculpaților I.M.G., T.V.,

G.S.R. și F.V.

Pentru a

pronunța această decizie, Curtea de Apel a apreciat că prima instanță a reținut

corect situația de fapt, vinovăția inculpaților și încadrarea juridică a

faptelor, activitatea infracțională desfășurată de inculpați, fiind dovedită de

procesele-verbale de prindere în flagrant, declarațiile părților vătămate,

procesele verbale de prezentare pentru recunoaștere, procesele verbale de

redare a convorbirilor telefonice, declarațiile martorilor.

S-a considerat

că susținerile inculpatului F.V. de nerecunoaștere a faptelor sunt contrazise

de probele administrate, relevante fiind declarațiile părții vătămate B.l.E. și

ale inculpatului I.M.G.

Instanța de prim control judiciar a

constatat că inculpatul T.V. a comis faptele în termenul de liberare

condiționată din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.

196 din 12 ianuarie 2004 a Tribunalului București.

Cu privire la individualizarea

judiciară a pedepselor, Curtea a reținut că instanța de fond a respectat

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social

concret ridicat al faptelor, împrejurările comiterii, circumstanțele personale

ale inculpaților, inclusiv atitudinea procesuală, astfel că tratamentul

sancționator aplicat atât din perspectiva cuantumului cât și a modalității de

executare, corespunde principiul proporționalității, fiind adecvat scopului

urmărit de legea penală.

Ulterior, Curtea de Apel, prin

încheierea din 31 decembrie 2010, în baza art. 196 raportat la art. 195 C. proc.

pen., a înlăturat omisiunea vădită strecurată în practicaua încheierii de ședință

de la termenul din 09 noiembrie 2010, privind concluziile orale ale

procurorului în susținerea apelului și a inserat după alin. (6) de la pagina 2

un nou alineat respectiv „Ca un al doilea motiv de apel, susținut în afara

motivelor de apel invocate în scris, reprezentantul parchetului solicită oral

admiterea acestuia și pentru greșita individualizare a pedepselor aplicate

pentru toți cei 4 inculpați, deoarece pedepsele aplicate au un cuantum orientat

spre minimul special, în opinia sa, cuantumul acestora urmează a fi majorat

spre maximul special, deoarece legea prevede pentru infracțiunile reținute în

sarcina inculpaților pedepse de la 5 la 15 ani".

Prin decizia

penală nr. 1658 din 26 aprilie 2011, înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția Penală, a admis recursurile

parchetului și ale inculpaților, a casat decizia atacată, trimițând cauza la

instanța de apel, pentru rejudecare, menținând starea de arest a inculpaților G.S.,

I.M. și T.V.

Înalta Curte a reținut în

considerentele deciziei de casare că motivul de apel susținut de către procuror

în ședință publică, nu a fost dezbătut în contradictoriu și, ca urmare, nu a

fost examinat de către instanța de prim control judiciar, împrejurare care nu

constituie o simplă omisiune vădită întrucât inculpaților li s-au încălcat

drepturile la

apărare, deoarece nu au avut

posibilitatea să-l dezbată nemijlocit și contradictoriu.

În rejudecare, Curtea de Apel Pitești,

Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie a dispus prin decizia

penală nr. 85/A din 15 septembrie 2011, admiterea apelului Parchetului de pe

lângă Tribunalul Argeș, a desființat în parte sentința apelată și a reținut

față de inculpatul T.V. dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen., pentru fiecare

infracțiune în parte, menținând pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare și a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

pe o durată de 5 ani, pedeapsă pe care a contopit-o cu restul de 606 zile

închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința

penală nr. 196 din 12 ianuarie 2004 a Tribunalului București, ca urmare a

revocării beneficiului liberării condiționate.

Celelalte dispoziții ale sentinței

penale atacate au fost menținute, fiind respinse apelurile inculpaților I.M.G.,

T.V., G.S.R. și F.V., iar starea de arest a inculpaților I.M.G. și T.V. a fost

menținută.

S-a reținut de către instanța de prim

control judiciar, că în raport cu fișa de cazier

a inculpatului T.V. rezultă că faptele au fost comise în termenul de

liberare

condiționată a executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată

prin sentința penală nr. 196 din 12 ianuarie 2004 a Tribunalului București,

împrejurare ce impune reținerea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen., precum

și aplicarea dispozițiilor art. 61 C. pen., privind contopirea restului de

pedeapsă de 606 zile rămas neexecutat, cu pedeapsa rezultantă aplicată acestui

inculpat.

S-a constatat că inculpații I.M.G.,

T.V. și F.V. au primit pedepse de câte 8 ani închisoare în regim de detenție,

sancțiuni care reprezintă măsuri coercitive serioase care, atât din perspectiva

cuantumului cât și a modalității de executare, au capacitatea de a realiza

funcțiile pedepsei stabilite de legiuitor în art. 52 C. pen.

Cu privire la inculpatul G.S.R., s-a

considera că dat fiind contribuția sa mai redusă, întrucât a participat la un

singur act material, precum și faptul că se află la primul conflict cu legea

penală, aplicarea unei pedepse de 6 ani închisoare, în detenție, reprezintă o

măsură de constrângere și o modalitate de reeducare ce răspunde cerințelor unei

juste individualizări.

Referitor la

apelurile celor patru inculpați s-a constatat că în procesul individualizării

pedepselor, trebuie avute în vedere nu numai datele favorabile inculpaților, ci

un întreg complex de împrejurări legate de gradul de pericol social al

faptelor, circumstanțele ce privesc comiterea acestora și modul de acțiune al inculpaților,

efectele produse ori care s-ar fi putut produce, cât și alte aspecte ce pot

conduce la agravarea ori atenuarea răspunderii penale.

S-a apreciat

că atitudinea sinceră, regretul manifestat în legătură cu activitatea

infracțională, lipsa antecedentelor penale, reprezintă tot atâtea aspecte ce

pot determina un regim sancționator mai blând, aplicarea sancțiunii, însă, în

tiparul stabilit de art. 72 C. pen., rămânând atributul exclusiv al instanței

de judecată.

S-a reținut că inculpații pentru a

obține sume de bani importante și-au conjugat eforturile de traficare, prin

răpire, în scopul exploatării sexuale a părților vătămate S.A.M., B.l.E. și M.A.M.,

minoră în vârstă de 14 ani, activități care au un accentuat pericol social în

raport și de limitele de pedeapsă deosebit de severe stabilite de legiuitor.

S-a constatat că inculpații U.M. și F.V.,

primul recidivist postcondamnatoriu, iar cel de-al doilea cunoscut cu

antecedente penale, au avut o contribuție esențială în realizarea activității

infracționale, participând atât la comiterea faptelor din 9 ianuarie 2007, cât

și a celei din 21 decembrie 2006, prin deplasarea cu autoturismul, în scopul

ridicării victimelor și transportării în diferite locații unde erau constrânse

să întrețină raporturi sexuale pentru diverse sume de bani, acestea fiind

uneori vândute în scopul obținerii unor profituri mult mai substanțiale.

În ceea ce-l

privește pe inculpatul T.V., în sarcina căruia s-au reținut două infracțiuni de

trafic de persoane, una din părțile vătămate fiind minoră în vârstă de 14 ani,

s-a avut în vedere că acesta este recidivist, nefiind la primul conflict cu

legea penală.

Toate aceste

împrejurări, au fost apreciate de instanța de prim control judiciar că

nu recomandă aplicarea inculpaților unui

tratament sancționator mai blând, ca urmare a

reținerii unor

circumstanțe atenuante.

Împotriva acestei hotărâri, au

declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești

și inculpații I.M.G., T.V., G.S.R. și F.V.

Parchetul, a

criticat hotărârea sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor aplicate

celor patru inculpați, în raport de circumstanțele personale ale acestora,

respectiv atitudinea nesinceră, antecedentele penale ale inculpaților T.V. și I.M.G.,

sustragerea de la urmărirea penală și cercetarea judecătorească a inculpatului F.V.

și de amploarea activității infracționale desfășurate de aceștia. Inculpații I.M.G.,

T.V. și G.S.R. au solicitat redozarea pedepselor, invocând în acest sens și

declarațiile de recunoaștere date în ultima fază a procesului penal.

Inculpatul F.V.

a criticat hotărârea atacată întrucât nu cuprinde motivarea

aspectelor invocate în apel, precum și

pentru faptul că instanța de prim control judiciar nu s-a pronunțat asupra unor

cereri esențiale în dezlegarea pricinii, sens în care a solicitat trimiterea

cauzei spre rejudecare Ia aceeași instanță.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

1

alin. (1)

pct.

9, 10, 14 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc.

pen.,

înalta Curte apreciază recursurile declarate de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Pitești și inculpații I.M.G. și G.S.R. și F.V. ca fondate,

iar cel al inculpatului T.V. ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Legiuitorul, reglementând în art. 378

C. proc. pen., procedura judecării apelului, a instituit controlul judecătoresc

asupra tuturor motivelor invocate, cu obligativitatea examinării cauzei sub

toate aspectele în limitele efectului devolutiv prevăzut de art. 371 C. proc. pen.

Acest controlul judecătoresc trebuie

să fie însă efectiv, iar nu formal, lipsit de conținut, ceea ce impune atât o

examinare a hotărârii instanței de fond prin prisma motivelor invocate în

cuprinsul cererii de apel sau în susținerea orală a căii de atac, dar și din

oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, cât și motivarea de către

judecător a soluției pronunțate.

De altfel, chiar Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a statuat că dreptul la un proces echitabil garantat de

dispozițiile art. 6 din Convenție, înglobează obligația instanței de a examina

efectiv argumentele și probele prezentate de părți, motivarea hotărârilor

judecătorești făcându-se de o asemenea manieră încât să permită justițiabilului

să poată observa care dintre susținerile sale au fost acceptate și motivele

pentru care unele apărări i-au fost respinse

(cauzele Boldea împotriva României și Folea

împotriva României).

În speță, deși în motivele de apel

formulate în scris și în parte susținute și oral cu ocazia dezbaterilor,

inculpatul F.V. a invocat o serie de încălcări ale dispozițiilor legale,

instanța de control judiciar, nesocotind prevederile art. 378 alin. (2) C. proc.

pen., nu a răspuns la majoritatea acestor critici, esențiale pentru

clarificarea situație juridice și reținerea vinovăției inculpatului, de natură

a-i garanta drepturile și a influența soluția, mulțumindu-se să facă o analiză

a cauzei doar din perspectiva tratamentului sancționator în ceea ce-l privește

pe acest inculpat.

Cu toate că inculpatul F.V. a invocat

tardivitatea apelului formulat de

parchet,

greșita încadrare juridică a faptei, nepronunțarea instanței de fond asupra

cererii

de schimbare a încadrării juridice, lipsa motivelor care au stat

la baza soluției de

condamnare și

nelegalitatea hotărârii sub aspectul reținerii vinovăției sale și în subsidiar,

reidividualizarea pedepsei (filele 105-111 d.i.a.), instanța a examinat

numai acest din urmă motiv, având în vedere că și parchetul a formulat această

critică, omițând să se pronunțe asupra neregularităților semnalate de inculpat.

În plus, instanța de apel nu a

analizat în mod coroborat probatoriului administrat în cauză, conform

dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. care stabilesc că aprecierea

fiecărei probe se face în urma examinării tuturor

probelor administrate pentru aflarea

adevărului, acestea neavând valoare

mai dinainte stabilită, ba mai mult nu a tăcut aprecieri nici măcar formale,

prin referire la cele reținute de prima instanță, că situația de fapt,

încadrarea juridică și vinovăția inculpatului F.V. ar fi fost corect stabilite.

Nu au fost

indicate probele concordante care au condus la pronunțarea soluției de

condamnare a inculpatului F.V. pentru

infracțiunea de trafic de persoane, în

condițiile

în care acesta a negat în mod constant comiterea faptei sens în care a formulat

apărări, neverificate însă de instanță.

În aceste

condiții, se constată că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor cereri

esențiale ale inculpatului și nici nu a analizat probele administrate și

eventual nu a înlăturat motivat acele probe ce nu puteau constitui fundament al

soluției de condamnare, ceea ce echivalează, practic, cu o nerezolvare a

fondului cauzei, specifică judecății în apel, deoarece, așa cum s-a arătat,

potrivit dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța avea

obligația să se pronunțe, în primul rând, asupra tuturor motivelor invocate de

părți, după care să examineze cauza din oficiu.

Pentru aceste considerente urmează a

trimite spre rejudecare cauza doar cu privire la apelul inculpatului F.V.

pentru a fi examinate toate apărările și criticile formulate de acesta atât în

scris cât și oral și având în vedere soluția ce se va pronunța nu va mai fi

examinat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen, invocat, în subsidiar, de inculpat.

În ceea ce privește cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., se reține că,

în recurs, la termenul din 23 februarie 2012, inculpații I.M.G., G.S.R. au

solicitat ca judecata să se realizeze pe baza probelor administrate în cursul

urmăririi penale, sens în care și-au exprimat fără echivoc poziția procesuală

de recunoaștere a faptelor așa cum au fost stabilite prin rechizitoriu, cu

consecința aplicării dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Ca atare, înalta Curte constată că

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 320

1

alin. (1) C. proc.

pen., întrucât, în cauză, cercetarea judecătorească a început anterior intrării

în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea

soluționării proceselor, iar solicitarea inculpaților I.M.G. și G.S.R. de

aplicare a dispozițiilor referitoare la procedura recunoașterii vinovăție s-a

făcut potrivit art. XI din O.U.G nr. 121/2011 publicată în M. Of. nr. 931 din

29 decembrie 2011 la primul termen de judecată cu procedură completă, imediat

următor intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv, în recurs, la

data de 23 februarie 2012, în condițiile în care hotărârea instanței de apel a

fost pronunțată la data de 15 septembrie 2011.

Pentru considerentele ce preced se va

proceda la aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.,

urmând ca pedepsele aplicate inculpaților I.M.G. și G.S.R. să fie reduse de la

8 ani închisoare la 7 ani închisoare, respectiv de la 6 ani închisoare la 5 ani

și 3 luni închisoare.

La stabilirea pedepselor ce urmează a

fi aplicate, înalta Curte, raportându-se la criteriile generale prevăzute de art.

72 C. pen., are în vedere circumstanțele în care au fost comise faptele,

respectiv contribuția fiecărui inculpat (I.M.G. având o contribuție esențială

la comiterea faptelor, materializată în acte de răpire și de transport la

diferite locații în scopul exploatării sexuale a părților vătămate ),

caracterul continuat al infracțiunii de trafic de persoane dat de numărul

părților vătămate exploatate sexual în cazul inculpatului I.M.G., gradul de

pericol social generic rezultat din limitele de pedeapsă stabilite de lege

pentru fiecare infracțiune, dar și a celui concret ce reiese din modalitate de

realizare a activității infracționale și importanța valorilor sociale lezate

prin acțiunile ilicite (demnitatea persoanei, dar și libertatea de mișcare și

de luare a propriilor decizii, părțile vătămate fiind răpite și obligate să

întrețină raporturi sexuale cu diferite persoane), precum și datele care

caracterizează persona inculpaților,

I.M.G.

fiind recidivist postcondamnatoriu, iar G.S.R. necunoscut cu antecedente

penale, atitudinea de recunoaștere a faptelor (valorificată prin incidența

dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.), motiv pentru care

stabilirea unor pedepse în cuantumul anterior menționat, cu executare în regim

de detenție este de natură a asigura reeducarea inculpaților și a realiza

scopului preventiv prevăzut de art. 52 C. pen., gravitatea și circumstanțele

reale ale comiterii faptelor nerecomandând reținerea de circumstanțe atenuante

în favoarea acestora.

Referitor la pedeapsa aplicată

inculpatului T.V., înalta Curte constată că, în cauză, există temeiuri care să

justifice stabilirea unui tratament sancționator mai

sever, așa cum a solicitat parchetul, întrucât, în contextul general,

respectiv reținerea în

sarcina acestuia a două infracțiuni de trafic de

persoane, una dintre părțile vătămate având 14 ani, atitudinea constantă de

nerecunoaștere a faptelor, contribuția importantă

la realizarea lor, constând în cazarea la domiciliul său a persoanelor

pe care le exploata

sexual, antecedentele penale, inculpatul fiind

recidivist postexecutoriu, împrejurarea care dovedește perseverență

infracțională, dar și faptul că sancțiunea penală deja

executată nu și-a atins scopul prevăzut de art. 52 C. pen., se impune

majorarea pedepselor

pentru fiecare infracțiune de la 8 ani închisoare

la 9 ani închisoare, cuantum în măsură să asigure principiul proporționalității

cu activitatea infracțională desfășurată.

Ca atare, înalta Curte apreciază că

instanțele inferioare nu au făcut o corectă individualizare a pedepselor

aplicate inculpatului T.V., cuantumul stabilit nefiind suficient pentru a

asigura realizarea scopului coercitiv, dar și educativ al acestora, motiv

pentru care hotărârile atacate vor fi modificate și sub acest aspect.

Constatând, așadar, că, în cauză, sunt

incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 10

și 14 C. proc. pen., înalta Curte, în temeiul art. 385

13

pct. (2) lit.

c) și d) C. proc. pen., va admite recursurile Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Pitești și inculpații I.M.G., G.S.R. și F.V., casând în parte hotărârile

atacate, va reduce pedepsele aplicate primilor doi inculpați și va majora

pedepsele stabilite pentru inculpat T.V. în condițiile dezvoltate anterior, va

trimite cauza spre rejudecare pentru inculpatul F.V.

la Curtea de Apel Pitești, va menține celelalte dispoziții ale sentinței și

deciziei, respingând ca nefondat recursul

inculpatului T.V.

Având în vedere

că recurentul inculpat T.V. este cel care se află în culpă

procesuală, în baza art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și

inculpații I.M.G., G.S.R. și F.V. împotriva deciziei

penale nr. 85/A

din 15 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția Penală și

pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Casează în parte

decizia penală atacată și sentința penală nr. 224 din 4 iunie 2009 pronunțată

de Tribunalul Argeș, cu privire la inculpații T.V., I.M.G.

și G.S.R. și rejudecând:

și reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului I.M.G., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 12

alin. (1)

și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 37 lit. b) din C. pen. de la 8 ani închisoare la 7 ani închisoare.

2.

Face aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) și b) C. pen.

3.

Face aplicarea art. 320

1

C.

proc. pen. și reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului G.S.R. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea

nr. 678/2001 de la 6 ani închisoare la 5 ani și 3 luni închisoare.

Face aplicarea

art. 71 - art. 64 lit. a) și b) C. pen.

4.

Descontopește pedeapsa rezultantă

aplicată inculpatului T.V. de 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în pedepsele componente

de:

- 8 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.;

- 8 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.;

- restul neexecutat de 606 zile

închisoare din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 196/2004

a Tribunalului București.

Majorează pedeapsa principală aplicată

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și

(2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. de la 8

ani închisoare la 9 ani închisoare.

Majorează pedeapsa aplicată aceluiași

inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) din

Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de la 8 ani închisoare

la 9 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) și art. 35 C. pen., contopește pedepsele aplicate inculpatului T.V., astfel

cum au fost majorate prin prezenta decizie, urmând ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 61 C. pen. contopește

restul neexecutat de 606 zile închisoare din pedeapsa de 5 ani închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 196/2004 a Tribunalului București cu pedeapsa

rezultantă de mai sus, urmând ca inculpatul T.V. să execute pedeapsa cea mai

grea de 9 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen.

Face aplicarea art. 71 - art. 64 lit.

a) și b) C. pen.

Casează în totalitate decizia penală

atacată, cu privire la inculpatul F.V. și trimite cauza spre rejudecare la

Curtea de Apel Pitești.

Menține celelalte dispoziții ale

ambelor hotărâri, cu privire la inculpații T.V., G.S.R. și I.M.G.

Deduce din pedepsele aplicate

recurenților inculpați T.V. și I.M.G. durata prevenției de la 12 ianuarie 2007

la 02 martie 2012.

Respinge, ca nefondat recursul

declarat de inculpatul T.V. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurentul inculpat T.V. la

plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care

suma de câte 400 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției

Onorariile apărătorilor desemnați din

oficiu pentru recurenții inculpați G.S.R. și I.M.G. în sumă de câte 400 lei și

pentru recurentul inculpat

F.V.

în sumă de 100 lei, pentru acesta din urmă reprezentând onorariul parțial până

la prezentarea apărătorului ales, se vor suporta din fondul Ministerului

Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 02

martie 2012.