ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 635/2012

Asupra recursurilor penale, deliberând, a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 224 din 4 iunie 2009, Tribunalul Argeș, a dispus condamnarea inculpaților: - U.M.G. la pedeapsa de 8 ani închisoare cu executare în regim de detenție, pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pentru o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie, deducând prevenția 12 ianuarie 2007 la zi și menținând starea de arest; - G.S.R., la pedeapsa de 6 ani închisoare cu executare în regim de detenție, pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

pentru o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie, deducând prevenția 12 ianuarie 2007 la zi și menținând starea de arest; T.V., la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare (8 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și 8 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001) cu executare în regim de detenție și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pentru o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie, deducând prevenția 12 ianuarie 2007 la zi și menținând starea de arest; F.V. la pedeapsa de 8 ani închisoare cu executare în regim de detenție, pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pentru o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie. S-a luat act că părțile vătămate B.I.E., M.A.M. și S.A.M. nu s-au constituit părți civile. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că, în seara zilei de 09 ianuarie 2007, partea vătămată B.I.E., a fost acostată de trei bărbați aflați într-un autoturism, care i-au propus să întrețină raporturi sexuale contra cost, iar în timp ce a avut un raport sexual pe bancheta din spate cu numitul R.D.V., pentru suma de 50 lei, inculpații G.S.R., și I.M.G. au așteptat în afara autoturismului. După consumarea actului sexual, inculpatul G.S.R.

s-a suit la volanul autoturismului și a plecat în trombă pe autostrada Pitești - București, unde partea vătămată a fost coborâtă din mașină și urcată în alt autoturism al inculpatului F.V., în care se mai afla inculpatul T.V., aceștia transportând-o la locuința inculpatului I.M.G. A doua zi, partea vătămată a fost transportată de inculpații I.M.G. și F.V., la locuința inculpatului T.V. din București, unde a fost obligată să întrețină raporturi sexuale cu mai mulți bărbați contra sumei de 70 lei, sumă însușită de inculpați. C.E.F. care fusese de față în momentul ridicării părții vătămate B.I.E. de către inculpați a încercat să ia legătura cu unul dintre aceștia, reușind astfel că vorbească cu inculpatul F.V., care în schimbul eliberării părții vătămate B.I.E.

a solicitat suma de 1.000 de euro, împrejurare ce a determinat-o pe martoră să sesizeze organele de urmărire penală. Primind denunțul, organele judiciare au organizat un flagrant în urma căruia au fost prinși inculpatul I.M.G. și numitul L.N., fiind recuperată partea vătămată B.I.E. aflată în autoturismul aparținând inculpatului F.V., care a reușit să fugă, aspecte consemnate în procesul verbal de prindere (filele 26-29, d.u.p.). În declarațiile inițiale inculpatul I.M.G. a recunoscut întreaga activitate infracțională arătând modul în care au ridicat-o de pe stradă pe partea vătămată, care a încercat să scape folosind un spray paralizant, pe autostradă urcând-o în autoturismul inculpatului F.V.

care a dus-o la locuința inculpatului T.V. unde a întreținut raporturi sexuale contra cost cu doi bărbați (filele 190-202, d.u.p.), aspecte care se coroborează cu declarațiile părții vătămate B.I.E. și ale martorei C.E.F. La rândul său inculpatul T.V. a recunoscut inițial faptele, respectiv înțelegerea pe care a avut-o cu ceilalți trei coinculpați, în sensul răpirii unei prostituate din Pitești, modul în care s-au derulat evenimentele, precum și faptul că a găzduit-o pe partea vătămată la domiciliul său (filele230 - 235, d.u.p.). Ca atare, instanța de fond a apreciat că declarațiile inculpaților date în cursul cercetării judecătorești, dar și ale inculpatului G.S.R. date pe parcursul întregului proces penal, sunt nesincere, motiv pentru care le-a înlăturat.

La data de 12 ianuarie 2007 a fost efectuată o percheziție domiciliară la inculpatul T.V., unde a fost găsită partea vătămată M.A.M., în vârstă de 14 ani, care a arătat că a fost vândută de numitul „S." inculpatului, fiind obligată să practice prostituția, precum și faptul că la domiciliul acestuia a fost adusă și partea vătămată B.I.E. (filele 38-43, d.u.p., fila 699, d.i.). Inculpatul T.V. a confirmat că cele două părți vătămate s-au întâlnit în locuința sa, precizând, totodată că partea vătămată M.A.M. era prietena lui, pentru ca ulterior să revină și să spună că aceasta nu a fost niciodată la domiciliul său, dar că, în fapt, practica prostituția. Aceste aspecte au fost apreciate ca nesincere, întrucât contraziceau declarațiile celor două părți vătămate, dar și mențiunile procesului-verbal de percheziție domiciliară potrivit căruia minora M.A.M.

a fost depistată la domiciliul inculpatului. Partea vătămată S.A.M. a sesizat organele judiciare arătând că în ziua de 21 decembrie 2006, aflându-se în municipiul Târgoviște împreună cu martorul T.L.L., a fost abordată de inculpații I.M.G. și F.V., aflați într-un autoturism, care au întrebat-o unde pot găsi o benzinărie, motiv pentru care s-a urcat cu martorul în mașină, conducându-i până la benzinăria P., iar în timp ce martorul T.L.L. plătea contravaloarea benzinei, inculpat F.V. a pus în mișcare autoturismul, partea vătămată fiind amenințată cu cuțitul de inculpatul I.M.G. pentru o împiedica să scape (filele 4-7, 45-49, d.u.p.), declarații ce se coroborează cu cele ale martorilor T.L.L. (filele 146-147 d.u.p., fila 700, d.i.) și I.N.

(filele 144-145, d.u.p., fila 831, d.i.). Partea vătămată S.A.M. a fost transportată la locuința inculpatului I.M.G., a doua zi fiind condusă la domiciliul inculpatului T.V. unde i s-a cerut să practice prostituția și, întrucât a refuzat, inculpații I.M.G. și F.V. au vândut-o numitului „A.Ș.", în schimbul sumei de 1.400 lei. Martorul T.L.L. a luat legătura cu inculpatul I.M.G., care i-a cerut în schimbul eliberării părții vătămate suma de 1.000 euro, aspect ce a fost adus și la cunoștința martorei I.N. La data de 26 decembrie 2006, partea vătămată S.A.M. fugit de la „A.Ș.", luând legătura cu prietenul său, numitul S.M. Inculpații I.M.G. și F.V. nu au recunoscut săvârșirea acestei fapte, arătând că partea vătămată a fost de acord să vină cu ei la București pentru practicarea prostituției, declarațiile celor doi fiind înlăturate întrucât nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Vinovăția inculpaților F.V. și G.S.R., care au negat orice implicare în răpirea părții vătămată B.I.E., rezultă din declarațiile părții vătămate B.I.E. coroborate cu mențiunile procesului verbal de prindere în flagrant, dar și cu cele consemnate în procesele verbale de redare a interceptărilor telefonice. Pentru aceste considerente s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul F.V. întrucât din probele administrate a rezultat că părțile vătămate au fost răpite, acțiune de natură să anihileze libertatea de voință a acestora, valoare socială vizată în primul rând de legiuitor atunci când a înțeles să incrimineze infracțiunea de trafic de persoane. În drept, instanța de fond a apreciat că faptele inculpaților I.M.G.

și F.V. care în baza aceleiași rezoluții infracționale la data de 21 decembrie 2006, au răpit- o pe partea vătămată S.A.M., în scopul exploatării, iar la data de 09 ianuarie 2007 împreună cu inculpații T.V., G.S.R. și numitul R.D.V. au răpit-o pe partea vătămată B.I.E., obligând-o să se prostitueze în folosul lor, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., comise de inculpatul I.M.G. în stare de recidivă postexecutorie, întrucât anterior, a fost condamnat la două pedepse de 3 ani închisoare aplicate prin sentințele penale nr. 1314 din 04 septembrie 2002 și nr. 1928 din 06 noiembrie 200 ale Judecătoria Buftea.

S-a mai reținut că faptele inculpaților G.S.R. și T.V. care, la data de 09 ianuarie 2007 împreună cu inculpații I.M.G., F.V. și numitul R.D.V. au răpit-o pe partea vătămată B.I.E., în scopul exploatării ei, întrunește elementele constitutive ale in fracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, iar fapta inculpatului T.V. care a găzduit-o în locuința sa pe partea vătămată M.A.M., în vârstă de 14 ani, în scopul exploatării sexuale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social reliefat de modul și mijloacele folosite, respectiv recurgerea la acte violență în scopul înfrângerii voinței părților vătămate, circumstanțele reale ale comiterii faptelor, în baza unui plan prestabilit și cu participarea mai multor persoane, urmările produse constând în anihilarea libertății de voință și acționare a victimelor și obținerea unor foloase materiale de pe urma exploatării acestora, datele care caracterizează persoana inculpaților, lipsa antecedentelor penale pentru inculpații T.V., G.S.R.

și F.V., atitudinea de nerecunoaștere a celor patru inculpați, în plus, inculpatul F.V. sustrăgându-se de la cercetări, precum și contribuția la realizarea activității infracționale. Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și inculpații T.V., I.M.G., G.S.R. și F.V. Parchetul, a susținut că nu a fost reținută starea de recidivă postcondamnatorie pentru inculpatul T.V., deși acesta a comis faptele în termenul de liberare condiționată pentru restul de 606 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 196 din 12 ianuarie 2004 a Tribunalului București, împrejurare ce impunea revocarea liberării condiționate, precum și greșite individualizare a pedepselor, aplicate inculpaților în raport de conținutul concret a infracțiunilor, atitudinea și circumstanțele personale ale acestora.

Inculpații T.V., U.M.G., G.S.R. și F.V. au criticat hotărârea cu privire la individualizarea pedepselor. Curtea de Apel Pitești, prin decizia penală nr. 100/A din 24 noiembrie 2010, a admis apelul formulat de Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, a desființat în parte sentința apelată, reținând pentru inculpatul T.V. dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen. a menținut pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare și a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 5 ani, pedeapsă pe care a contopit-o cu restul de 606 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 196 din 12 ianuarie 2004 a Tribunalului București, ca urmare a revocării beneficiului liberării condiționate.

S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate, fiind respinse ca nefondate apelurile inculpaților I.M.G., T.V., G.S.R. și F.V. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a apreciat că prima instanță a reținut corect situația de fapt, vinovăția inculpaților și încadrarea juridică a faptelor, activitatea infracțională desfășurată de inculpați, fiind dovedită de procesele-verbale de prindere în flagrant, declarațiile părților vătămate, procesele verbale de prezentare pentru recunoaștere, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, declarațiile martorilor. S-a considerat că susținerile inculpatului F.V. de nerecunoaștere a faptelor sunt contrazise de probele administrate, relevante fiind declarațiile părții vătămate B.l.E.

și ale inculpatului I.M.G. Instanța de prim control judiciar a constatat că inculpatul T.V. a comis faptele în termenul de liberare condiționată din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 196 din 12 ianuarie 2004 a Tribunalului București. Cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor, Curtea a reținut că instanța de fond a respectat criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret ridicat al faptelor, împrejurările comiterii, circumstanțele personale ale inculpaților, inclusiv atitudinea procesuală, astfel că tratamentul sancționator aplicat atât din perspectiva cuantumului cât și a modalității de executare, corespunde principiul proporționalității, fiind adecvat scopului urmărit de legea penală.

Ulterior, Curtea de Apel, prin încheierea din 31 decembrie 2010, în baza art. 196 raportat la art. 195 C. proc.

pen., a înlăturat omisiunea vădită strecurată în practicaua încheierii de ședință de la termenul din 09 noiembrie 2010, privind concluziile orale ale procurorului în susținerea apelului și a inserat după alin. (6) de la pagina 2 un nou alineat respectiv „Ca un al doilea motiv de apel, susținut în afara motivelor de apel invocate în scris, reprezentantul parchetului solicită oral admiterea acestuia și pentru greșita individualizare a pedepselor aplicate pentru toți cei 4 inculpați, deoarece pedepsele aplicate au un cuantum orientat spre minimul special, în opinia sa, cuantumul acestora urmează a fi majorat spre maximul special, deoarece legea prevede pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților pedepse de la 5 la 15 ani". Prin decizia penală nr. 1658 din 26 aprilie 2011, înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală, a admis recursurile parchetului și ale inculpaților, a casat decizia atacată, trimițând cauza la instanța de apel, pentru rejudecare, menținând starea de arest a inculpaților G.S., I.M.

și T.V. Înalta Curte a reținut în considerentele deciziei de casare că motivul de apel susținut de către procuror în ședință publică, nu a fost dezbătut în contradictoriu și, ca urmare, nu a fost examinat de către instanța de prim control judiciar, împrejurare care nu constituie o simplă omisiune vădită întrucât inculpaților li s-au încălcat drepturile la apărare, deoarece nu au avut posibilitatea să-l dezbată nemijlocit și contradictoriu. În rejudecare, Curtea de Apel Pitești, Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie a dispus prin decizia penală nr. 85/A din 15 septembrie 2011, admiterea apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, a desființat în parte sentința apelată și a reținut față de inculpatul T.V.

dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen., pentru fiecare infracțiune în parte, menținând pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare și a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 5 ani, pedeapsă pe care a contopit-o cu restul de 606 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 196 din 12 ianuarie 2004 a Tribunalului București, ca urmare a revocării beneficiului liberării condiționate. Celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate au fost menținute, fiind respinse apelurile inculpaților I.M.G., T.V., G.S.R. și F.V., iar starea de arest a inculpaților I.M.G. și T.V. a fost menținută. S-a reținut de către instanța de prim control judiciar, că în raport cu fișa de cazier a inculpatului T.V.

rezultă că faptele au fost comise în termenul de liberare condiționată a executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 196 din 12 ianuarie 2004 a Tribunalului București, împrejurare ce impune reținerea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen., precum și aplicarea dispozițiilor art. 61 C. pen., privind contopirea restului de pedeapsă de 606 zile rămas neexecutat, cu pedeapsa rezultantă aplicată acestui inculpat. S-a constatat că inculpații I.M.G., T.V. și F.V. au primit pedepse de câte 8 ani închisoare în regim de detenție, sancțiuni care reprezintă măsuri coercitive serioase care, atât din perspectiva cuantumului cât și a modalității de executare, au capacitatea de a realiza funcțiile pedepsei stabilite de legiuitor în art. 52 C. pen.

Cu privire la inculpatul G.S.R., s-a considera că dat fiind contribuția sa mai redusă, întrucât a participat la un singur act material, precum și faptul că se află la primul conflict cu legea penală, aplicarea unei pedepse de 6 ani închisoare, în detenție, reprezintă o măsură de constrângere și o modalitate de reeducare ce răspunde cerințelor unei juste individualizări. Referitor la apelurile celor patru inculpați s-a constatat că în procesul individualizării pedepselor, trebuie avute în vedere nu numai datele favorabile inculpaților, ci un întreg complex de împrejurări legate de gradul de pericol social al faptelor, circumstanțele ce privesc comiterea acestora și modul de acțiune al inculpaților, efectele produse ori care s-ar fi putut produce, cât și alte aspecte ce pot conduce la agravarea ori atenuarea răspunderii penale.

S-a apreciat că atitudinea sinceră, regretul manifestat în legătură cu activitatea infracțională, lipsa antecedentelor penale, reprezintă tot atâtea aspecte ce pot determina un regim sancționator mai blând, aplicarea sancțiunii, însă, în tiparul stabilit de art. 72 C. pen., rămânând atributul exclusiv al instanței de judecată. S-a reținut că inculpații pentru a obține sume de bani importante și-au conjugat eforturile de traficare, prin răpire, în scopul exploatării sexuale a părților vătămate S.A.M., B.l.E. și M.A.M., minoră în vârstă de 14 ani, activități care au un accentuat pericol social în raport și de limitele de pedeapsă deosebit de severe stabilite de legiuitor. S-a constatat că inculpații U.M.

și F.V., primul recidivist postcondamnatoriu, iar cel de-al doilea cunoscut cu antecedente penale, au avut o contribuție esențială în realizarea activității infracționale, participând atât la comiterea faptelor din 9 ianuarie 2007, cât și a celei din 21 decembrie 2006, prin deplasarea cu autoturismul, în scopul ridicării victimelor și transportării în diferite locații unde erau constrânse să întrețină raporturi sexuale pentru diverse sume de bani, acestea fiind uneori vândute în scopul obținerii unor profituri mult mai substanțiale. În ceea ce-l privește pe inculpatul T.V., în sarcina căruia s-au reținut două infracțiuni de trafic de persoane, una din părțile vătămate fiind minoră în vârstă de 14 ani, s-a avut în vedere că acesta este recidivist, nefiind la primul conflict cu legea penală.

Toate aceste împrejurări, au fost apreciate de instanța de prim control judiciar că nu recomandă aplicarea inculpaților unui tratament sancționator mai blând, ca urmare a reținerii unor circumstanțe atenuante. Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și inculpații I.M.G., T.V., G.S.R. și F.V. Parchetul, a criticat hotărârea sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor aplicate celor patru inculpați, în raport de circumstanțele personale ale acestora, respectiv atitudinea nesinceră, antecedentele penale ale inculpaților T.V. și I.M.G., sustragerea de la urmărirea penală și cercetarea judecătorească a inculpatului F.V. și de amploarea activității infracționale desfășurate de aceștia.

Inculpații I.M.G., T.V. și G.S.R. au solicitat redozarea pedepselor, invocând în acest sens și declarațiile de recunoaștere date în ultima fază a procesului penal. Inculpatul F.V. a criticat hotărârea atacată întrucât nu cuprinde motivarea aspectelor invocate în apel, precum și pentru faptul că instanța de prim control judiciar nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale în dezlegarea pricinii, sens în care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare Ia aceeași instanță. Examinând hotărârea atacată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 1 alin. (1) pct. 9, 10, 14 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte apreciază recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și inculpații I.M.G.

și G.S.R. și F.V. ca fondate, iar cel al inculpatului T.V. ca nefondat, pentru următoarele considerente: Legiuitorul, reglementând în art. 378 C. proc. pen., procedura judecării apelului, a instituit controlul judecătoresc asupra tuturor motivelor invocate, cu obligativitatea examinării cauzei sub toate aspectele în limitele efectului devolutiv prevăzut de art. 371 C. proc. pen. Acest controlul judecătoresc trebuie să fie însă efectiv, iar nu formal, lipsit de conținut, ceea ce impune atât o examinare a hotărârii instanței de fond prin prisma motivelor invocate în cuprinsul cererii de apel sau în susținerea orală a căii de atac, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, cât și motivarea de către judecător a soluției pronunțate.

De altfel, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la un proces echitabil garantat de dispozițiile art. 6 din Convenție, înglobează obligația instanței de a examina efectiv argumentele și probele prezentate de părți, motivarea hotărârilor judecătorești făcându-se de o asemenea manieră încât să permită justițiabilului să poată observa care dintre susținerile sale au fost acceptate și motivele pentru care unele apărări i-au fost respinse (cauzele Boldea împotriva României și Folea împotriva României). În speță, deși în motivele de apel formulate în scris și în parte susținute și oral cu ocazia dezbaterilor, inculpatul F.V. a invocat o serie de încălcări ale dispozițiilor legale, instanța de control judiciar, nesocotind prevederile art. 378 alin. (2) C. proc.

pen., nu a răspuns la majoritatea acestor critici, esențiale pentru clarificarea situație juridice și reținerea vinovăției inculpatului, de natură a-i garanta drepturile și a influența soluția, mulțumindu-se să facă o analiză a cauzei doar din perspectiva tratamentului sancționator în ceea ce-l privește pe acest inculpat. Cu toate că inculpatul F.V. a invocat tardivitatea apelului formulat de parchet, greșita încadrare juridică a faptei, nepronunțarea instanței de fond asupra cererii de schimbare a încadrării juridice, lipsa motivelor care au stat la baza soluției de condamnare și nelegalitatea hotărârii sub aspectul reținerii vinovăției sale și în subsidiar, reidividualizarea pedepsei (filele 105-111 d.i.a.), instanța a examinat numai acest din urmă motiv, având în vedere că și parchetul a formulat această critică, omițând să se pronunțe asupra neregularităților semnalate de inculpat.

În plus, instanța de apel nu a analizat în mod coroborat probatoriului administrat în cauză, conform dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. care stabilesc că aprecierea fiecărei probe se face în urma examinării tuturor probelor administrate pentru aflarea adevărului, acestea neavând valoare mai dinainte stabilită, ba mai mult nu a tăcut aprecieri nici măcar formale, prin referire la cele reținute de prima instanță, că situația de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului F.V. ar fi fost corect stabilite. Nu au fost indicate probele concordante care au condus la pronunțarea soluției de condamnare a inculpatului F.V. pentru infracțiunea de trafic de persoane, în condițiile în care acesta a negat în mod constant comiterea faptei sens în care a formulat apărări, neverificate însă de instanță.

În aceste condiții, se constată că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale ale inculpatului și nici nu a analizat probele administrate și eventual nu a înlăturat motivat acele probe ce nu puteau constitui fundament al soluției de condamnare, ceea ce echivalează, practic, cu o nerezolvare a fondului cauzei, specifică judecății în apel, deoarece, așa cum s-a arătat, potrivit dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța avea obligația să se pronunțe, în primul rând, asupra tuturor motivelor invocate de părți, după care să examineze cauza din oficiu. Pentru aceste considerente urmează a trimite spre rejudecare cauza doar cu privire la apelul inculpatului F.V. pentru a fi examinate toate apărările și criticile formulate de acesta atât în scris cât și oral și având în vedere soluția ce se va pronunța nu va mai fi examinat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen, invocat, în subsidiar, de inculpat. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., se reține că, în recurs, la termenul din 23 februarie 2012, inculpații I.M.G., G.S.R. au solicitat ca judecata să se realizeze pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, sens în care și-au exprimat fără echivoc poziția procesuală de recunoaștere a faptelor așa cum au fost stabilite prin rechizitoriu, cu consecința aplicării dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. Ca atare, înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 320 1 alin. (1) C. proc. pen., întrucât, în cauză, cercetarea judecătorească a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, iar solicitarea inculpaților I.M.G.

și G.S.R. de aplicare a dispozițiilor referitoare la procedura recunoașterii vinovăție s-a făcut potrivit art. XI din O.U.G nr. 121/2011 publicată în M. Of. nr. 931 din 29 decembrie 2011 la primul termen de judecată cu procedură completă, imediat următor intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv, în recurs, la data de 23 februarie 2012, în condițiile în care hotărârea instanței de apel a fost pronunțată la data de 15 septembrie 2011. Pentru considerentele ce preced se va proceda la aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., urmând ca pedepsele aplicate inculpaților I.M.G. și G.S.R. să fie reduse de la 8 ani închisoare la 7 ani închisoare, respectiv de la 6 ani închisoare la 5 ani și 3 luni închisoare.

La stabilirea pedepselor ce urmează a fi aplicate, înalta Curte, raportându-se la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., are în vedere circumstanțele în care au fost comise faptele, respectiv contribuția fiecărui inculpat (I.M.G.

având o contribuție esențială la comiterea faptelor, materializată în acte de răpire și de transport la diferite locații în scopul exploatării sexuale a părților vătămate ), caracterul continuat al infracțiunii de trafic de persoane dat de numărul părților vătămate exploatate sexual în cazul inculpatului I.M.G., gradul de pericol social generic rezultat din limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru fiecare infracțiune, dar și a celui concret ce reiese din modalitate de realizare a activității infracționale și importanța valorilor sociale lezate prin acțiunile ilicite (demnitatea persoanei, dar și libertatea de mișcare și de luare a propriilor decizii, părțile vătămate fiind răpite și obligate să întrețină raporturi sexuale cu diferite persoane), precum și datele care caracterizează persona inculpaților, I.M.G.

fiind recidivist postcondamnatoriu, iar G.S.R. necunoscut cu antecedente penale, atitudinea de recunoaștere a faptelor (valorificată prin incidența dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen.), motiv pentru care stabilirea unor pedepse în cuantumul anterior menționat, cu executare în regim de detenție este de natură a asigura reeducarea inculpaților și a realiza scopului preventiv prevăzut de art. 52 C. pen., gravitatea și circumstanțele reale ale comiterii faptelor nerecomandând reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea acestora.

Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului T.V., înalta Curte constată că, în cauză, există temeiuri care să justifice stabilirea unui tratament sancționator mai sever, așa cum a solicitat parchetul, întrucât, în contextul general, respectiv reținerea în sarcina acestuia a două infracțiuni de trafic de persoane, una dintre părțile vătămate având 14 ani, atitudinea constantă de nerecunoaștere a faptelor, contribuția importantă la realizarea lor, constând în cazarea la domiciliul său a persoanelor pe care le exploata sexual, antecedentele penale, inculpatul fiind recidivist postexecutoriu, împrejurarea care dovedește perseverență infracțională, dar și faptul că sancțiunea penală deja executată nu și-a atins scopul prevăzut de art. 52 C. pen., se impune majorarea pedepselor pentru fiecare infracțiune de la 8 ani închisoare la 9 ani închisoare, cuantum în măsură să asigure principiul proporționalității cu activitatea infracțională desfășurată.

Ca atare, înalta Curte apreciază că instanțele inferioare nu au făcut o corectă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului T.V., cuantumul stabilit nefiind suficient pentru a asigura realizarea scopului coercitiv, dar și educativ al acestora, motiv pentru care hotărârile atacate vor fi modificate și sub acest aspect. Constatând, așadar, că, în cauză, sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 10 și 14 C. proc. pen., înalta Curte, în temeiul art. 385 13 pct. (2) lit. c) și d) C. proc. pen., va admite recursurile Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și inculpații I.M.G., G.S.R. și F.V., casând în parte hotărârile atacate, va reduce pedepsele aplicate primilor doi inculpați și va majora pedepsele stabilite pentru inculpat T.V.

în condițiile dezvoltate anterior, va trimite cauza spre rejudecare pentru inculpatul F.V. la Curtea de Apel Pitești, va menține celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei, respingând ca nefondat recursul inculpatului T.V. Având în vedere că recurentul inculpat T.V. este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și inculpații I.M.G., G.S.R. și F.V. împotriva deciziei penale nr. 85/A din 15 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie. Casează în parte decizia penală atacată și sentința penală nr. 224 din 4 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș, cu privire la inculpații T.V., I.M.G. și G.S.R. și rejudecând: 1. Face aplicarea art. 320 C. proc. pen. și reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului I.M.G., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) din C. pen.

de la 8 ani închisoare la 7 ani închisoare. 2. Face aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) și b) C. pen. 3. Face aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. și reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului G.S.R. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 de la 6 ani închisoare la 5 ani și 3 luni închisoare. Face aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) și b) C. pen. 4. Descontopește pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului T.V. de 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în pedepsele componente de: - 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.; - 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.; - restul neexecutat de 606 zile închisoare din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 196/2004 a Tribunalului București.

Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. de la 8 ani închisoare la 9 ani închisoare. Majorează pedeapsa aplicată aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de la 8 ani închisoare la 9 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., contopește pedepsele aplicate inculpatului T.V., astfel cum au fost majorate prin prezenta decizie, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 61 C. pen. contopește restul neexecutat de 606 zile închisoare din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 196/2004 a Tribunalului București cu pedeapsa rezultantă de mai sus, urmând ca inculpatul T.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Face aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) și b) C. pen. Casează în totalitate decizia penală atacată, cu privire la inculpatul F.V. și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Pitești. Menține celelalte dispoziții ale ambelor hotărâri, cu privire la inculpații T.V., G.S.R. și I.M.G. Deduce din pedepsele aplicate recurenților inculpați T.V.

și I.M.G. durata prevenției de la 12 ianuarie 2007 la 02 martie 2012. Respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul T.V. împotriva aceleiași decizii. Obligă recurentul inculpat T.V. la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de câte 400 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați G.S.R. și I.M.G. în sumă de câte 400 lei și pentru recurentul inculpat F.V. în sumă de 100 lei, pentru acesta din urmă reprezentând onorariul parțial până la prezentarea apărătorului ales, se vor suporta din fondul Ministerului Justiție.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 02 martie 2012.