ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Petentul M.M.D. a

formulat plângere împotriva numiților P.M.C. și Ț.B.C., arătând că în

exercițiul atribuțiilor de serviciu făptuitorii au realizat, în mod ilegal,

interceptarea și înregistrarea ambientală a discuțiilor purtate de petent cu

denunțătorul B.M., la data de 30 iulie 2009 în sediul S.P.R. Iași. Discuțiile

ce au avut loc între orele 14,38-14,50 au fost înregistrate fără a exista un

denunț împotriva lucrătorului de poliție, dosar penal înregistrat sau ordonanță

provizorie de înregistrare în mediu ambiental. A arătat că ordonanța provizorie

de interceptare nu putea fi emisă la data de 30 iulie 2009, întrucât Dosarul

nr. 1228/1/2009 a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași la

data de 31 iulie 2009, iar pe ordonanța de interceptare nu este specificată ora

emiterii, ci numai perioada, înregistrările efectuate fiind ilegale, mai ales

că ordonanța de interceptare și înregistrare au fost confirmate de instanța de

judecată peste termenul legal de 24 de ore conform art. 91

2

alin.

(3) C. proc. pen., respectiv la data de 03 august 2009.

A

susținut că „magistratul și subcomisarul de poliție au falsificat, împreună,

documentele indicate mai sus și au dus la îndeplinire, în mod ilegal, întreaga

activitate de probațiune”.

Prin

rezoluția nr. 265/P/2011 din 6 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, s

ecția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul

art. 228 alin. (6) rap la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea

urmăririi penale față de intimații P.M.C. și Ț.B.C. pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 289, art. 291, art. 195 alin. (1) C.

pen.

S-a

reținut că la data de 30 iulie 2009 la I.P.J. Iași a fost înregistrat denunțul

formulat de B.M. împotriva agentului de poliție M.M.D. care, în exercițiul

atribuțiilor de serviciu a solicitat suma de 700 RON pentru a nu-i întocmi

dosar penal, cauza fiind înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași

sub nr. 1228/P/2009.

La data

aceeași dată a fost dispusă de procuror ordonanța provizorie de interceptare a

convorbirilor telefonice, iar prin încheierea nr. 5129/99 din 2 august 2009

„instanța a confirmat ordonanța procurorului din 30 iulie 2009 prin care s-a

dispus interceptarea și înregistrarea convorbirilor ambientale dintre B.M. și M.M.D.

pe o durată de 48 ore”.

S-a

constatat că susținerile cuprinse în plângerea formulată de petent nu se

confirmă, remarcându-se că, deși probele la care face referiri acesta au fost

administrate în luna august 2009, iar urmărirea penală s-a desfășurat până la

data de 10 august 2010, când instanța a fost sesizată prin rechizitoriul nr.

1228/P/2009, iar plângerea a fost formulată abia la data de 03 martie 2011,

intervalul de timp scurs fiind considerabil în raport de datele anterior

menționate. Astfel, s-a apreciat că pe această cale probele administrate în Dosarul

penal nr. 1228/P/2009 să fie desființate, scopul urmărit fiind acela de a

obține o achitare în cauza aflată în curs de judecată, întrucât în cauză nu

sunt elemente privind săvârșirea niciuneia dintre infracțiunile indicate.

Împotriva

acestei rezoluții, petentul a formulat plângere în termen legal și prin

rezoluția nr. 1719/11/2/2011 din 27 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a

dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de către M.M.D.

împotriva rezoluției nr. 265/P/2011 din 6 iunie 2011, dispusă de Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, constatându-se că nu se confirmă cele învederate de petent și

că aspectele de nelegalitate invocate au natura juridică fie a apărărilor, fie

a căilor de atac care trebuie exercitate, apreciindu-se că rezoluția dată este

legală și temeinică.

Împotriva

rezoluției nr. 265/P/2011 din 6 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, în termen legal, petentul M.M.D. a formulat

plângere în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. și

a solicitat admiterea plângerii și dispunerea începerii urmăririi penale față

de procuror P.M.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași și față

de subcomisarul de poliție Ț.B.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în

serviciu contra persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen.,

violare a corespondenței, prevăzută și pedepsită de art. 195 alin. (1) C. pen.,

fals intelectual, prevăzută și pedepsită de art. 289 C. pen. cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., uz de fals prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., susținând, în esență, că rezoluția dată

este nelegală și netemeinică, prin interpretarea greșită a dispozițiilor legale

de drept, dar și prin motivarea incorectă a acestor soluții, făcând referire la

nelegalitatea probatoriilor astfel cum au fost administrate de organele de

urmărire penală.

Examinând

cauza sub toate aspectele conform art. 278

1

C. proc. pen.,

Înalta Curte constată

că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în

continuare.

Legiuitorul

a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile

dispuse să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării

legalității în procesul penal.

În concepția

legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei

interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură

procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei

hotărâri definitive. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor,

iar cel nemulțumit de soluția dispusă se poate adresa judecătorului de la

instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în

primă instanță, așa cum, de altfel, a procedat și petentul, prin plângerea ce

face obiectul verificării în cauza de față.

Se

constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă împotriva

intimaților P.M.C. și Ț.B.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.

246, art. 289, art. 291, art. 195 alin. (1) C. pen., este legală și temeinică,

întrucât din actele premergătoare administrate în cauză nu au rezultat indicii

cu privire la săvârșirea infracțiunilor reclamate.

Înalta

Curte constată că în mod justificat s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în

temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., de către Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, constatându-se că susținerile petentului nu se

confirmă, întrucât, în speță, nu s-au identificat indicii sau alte elemente din

care să rezulte elemente ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunilor

reclamate, respectiv art. 246, art. 289, art. 291 și art. 195 alin. (1) C. pen.

De

altfel, Înalta Curte constată că petentul nu a produs dovezi în sprijinul celor

relevate și nu a făcut referire la aspecte concrete, ce țin de elementele

constitutive ale infracțiunilor reclamate, fiind simple afirmații lipsite de

orice fundament real.

Faptul

că petentul a fost nemulțumit de modul cum procurorul și lucrătorul de poliție

au acționat cu prilejul desfășurării anchetei, nu poate să conducă la concluzia

că au fost săvârșite fapte penale care să atragă răspunderea penală a

intimaților, atâta timp cât au fost avute în vedere actele administrate de

părți în vederea dispunerii de către parchet a unei soluții legale și temeinice.

De asemenea, faptele nu există în materialitatea lor cât timp nu se poate

reține că au fost săvârșite cu intenție și că prin aceasta s-a cauzat o

vătămare a intereselor legale ale persoanei.

Susținerile

petentului nu se confirmă și nu există date sau indicii că intimații P.M.C. și Ț.B.C.

cu prilejul desfășurării anchetei, ar fi săvârșit vreuna din infracțiunile

reclamate, respectiv art. 246, art. 289, art. 291 și art. 195 alin. (1) C.

pen., astfel Înalta Curte constată că rezoluția atacată este legală și temeinică.

Îndeplinirea

de către intimați a atribuțiilor de serviciu, în lipsa unor elemente de natură

a le pune la îndoială buna credință nu poate constitui temei pentru începerea

urmăririi penale, aceasta fiind condiționată de existența unor temeiuri suficiente

care să confirme că o anumită persoană se face culpabilă de săvârșirea unei

infracțiuni.

Înalta

Curte constată că în considerentele rezoluției dispuse în cauză au fost

analizate, în mod detaliat, toate aspectele invocate de petent cu privire la

faptele pentru care a solicitat cercetarea penală a intimaților, reținându-se

în mod corect că nu se constată încălcări ale textelor de lege prin care să se

fi adus atingere drepturilor procesuale ale petentului și nu există

infracțiunile reclamate.

În consecință,

respingând plângerea și dispunând neînceperea urmăririi penale față de

intimați, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație a emis o rezoluție

temeinică și legală.

În baza

art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza ultimă C. proc. pen., Înalta Curte

va respinge ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.M.D. împotriva

rezoluției nr. 265/P/2011 din 6 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

În baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare, conform dispozitivului prezentei sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Respinge,

ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.M.D. împotriva rezoluției nr.

265/P/2011 din 6 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Obligă

petentul să plătească suma de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 24 ianuarie 2012.