ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2154/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2154/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra recursurilor penale

de față, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 183 din 5 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus condamnarea

inculpatului A.G. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută de art. 6

1

din

Legea nr. 78/2000 republicată, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

În

baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b)

C. pen., pe durata executării pedepsei.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului

perioada reținerii de 24 de ore din 7 septembrie 2010 și perioada arestării preventive

cu începere de la 23 septembrie 2010 la 22 octombrie 2010.

A condamnat pe inculpata C.L. la o pedeapsă

de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută

de art. 6 din Legea nr. 78/2000 republicată, în referire la art. 257 C. pen.

În

baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b)

C. pen.

În

baza art. 86 C. pen. și art. 86 C. pen. a dispus suspendarea

executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 6 ani.

În

baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării

pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare stabilit pedepsei principale.

În

baza art. 83

3

C. pen. a dispus ca pe durata termenului

de încercare, inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere.

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul

de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași.

b) să anunțe în prealabil orice schimbare

de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum

și întoarcerea.

c) să comunice și să justifice schimbarea

locului de muncă.

d)să comunice informații de natură a putea

fi controlate mijloacele acestuia de existență.

A stabilit ca organ de supraveghere, Serviciul

de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași.

În

baza art. 86

4

C. pen. a atras atenția inculpatei

asupra consecințelor revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatei,

durata reținerii de 24 ore din 7 septembrie 2010 și perioada arestării preventive

cu începere de la 23 septembrie 2010 la 13 ianuarie 2011.

A condamnat pe inculpații H.N. și D.D.I.

la câte o pedeapsă de 2 ani și 2 luni închisoare, fiecare, pentru săvârșirea infracțiunii

de cumpărare de influență prevăzută de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000

republicată, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

În

baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b)

C. pen.

În

baza art. 81 și art. 82 C. pen. a dispus suspendarea condiționată

a executării pedepselor aplicate acestor inculpați pe durata termenului de încercare

de 4 ani și 2 luni.

În

baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării

pedepselor accesorii aplicate inculpaților pe durata termenului de încercare stabilit

pentru executarea pedepsei principale.

A atras atenția inculpaților asupra consecințelor

prevăzute de art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate.

A dedus din pedepsele aplicate acestor

inculpați durata reținerii de 24 de ore din data de 7 septembrie 2010.

În

baza art. 257 alin. (2) C. pen. în referire la art. 256

alin. (2) C. pen. a dispus confiscarea în folosul statului de la inculpata C.L.

a sumei de 30.000 RON.

A menținut sechestrul asigurător dispus

prin ordonanța procurorului din data de 3 septembrie 2010 cu privire la bunurile

mobile și imobile proprietatea inculpatei C.L. respectiv cota indiviză de ½

din parcela arabilă în suprafață de 5000 mp, înscrisă în cartea funciară a comunei

P.I., în baza contractului de vânzare-cumpărare.

În

baza dispozițiilor art. 189-art. 191 C. proc. pen. a obligat

pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat la judecata în fond a cauzei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut că, prin rechizitoriul nr. 20/P/2010 al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul

Teritorial Iași au fost trimiși în judecată inculpații: C.L. pentru săvârșirea infracțiunii

de trafic de influență prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 republicată; A.G.

pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000 republicată cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; H.N. pentru

săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000 republicată cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; D.D.I. pentru

săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută de art. 6

1

din

Legea nr. 78/2000 republicată cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții

de Apel Iași, unde s-a început cercetarea judecătorească, iar ulterior, prin sentința

penală nr. 581 din 14 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis

cererea de strămutare formulată de

Ministerul Justiției, dosarul

fiind trimis Curții de Apel Galați pentru continuarea judecării cauzei.

Analizând probele administrate în cauză,

atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești, instanța

a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

Pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios

administrativ, au fost înregistrate Dosarele nr. 112/45/2010, cu termen de judecată

pe data de 22 februarie 2010 și nr. 125/45/2010 cu termen de judecată la data de

1 martie 2010, prin care Primăria comunei G., județul Iași, (în calitate de recurent),

solicită anularea deciziei Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor,

dată în favoarea SC A.B. SRL Iași, compania de construcții SC M.C. SA Iași și SC

V.C. SA București (care au calitatea de intimați). Dosarele au același obiect și

aceleași părți.

În

acest context, oferindu-și anterior disponibilitatea de a-l

sprijini pentru obținerea unei hotărâri favorabile la Curtea de Apel Iași, la data

de 19 februarie 2010, avocata C.L. din cadrul Baroului Iași i-a solicitat lui A.G.

suma de 15.000 euro, motivând că trebuie să o împartă în mod egal la cei trei judecători

ce fac parte din completul de judecată (instanța de recurs) avocata urmând să contacteze

magistrații sau legături ale acestora în seara zilei de 21 februarie 2010 pentru

a-i cointeresa și influența actul de justiție.

A.G. a convenit împreună cu H.N. (director

la SC A.B. SRL) și D.D.I. (director la SC V.C. SA) să furnizeze inițial doar o parte

din banii solicitați, respectiv 30.000 RON (suma urmând să fie suportată în mod

egal de cele două firme, însă a fost asigurată exclusiv din „rezerva” financiară

a firmei SC A.B. SRL.

Pe de alta parte, A.G. l-a convins pe D.D.I.

să contribuie financiar cu 15.000 RON (pe care îi va da lui H.N. până la data de

23 februarie 2010) și l-a asigurat că își asumă garanția rezolvării favorabile a

procesului încă de la primul termen, raportat la încrederea pe care o are în avocat

și influența de care dispune avocata C.L. și prin intermediul soțului C.R., actual

pensionar, fost judecător al Curții de Apel Iași, la nivelul completului de judecată.

Întrucât

soții C. nu se aflau în legătură apropiată

decât cu familia A., pentru a permite acceptarea fără rezervă a sumei de bani de

la o terță persoană și pentru a elimina orice suspiciune, H.N. urma să motiveze

la predarea banilor către C.L. că returnează un împrumut oferit anterior de aceasta

lui A.G.

H.N. și D.D.I. s-au deplasat în seara zilei

de 19 februarie 2010 la domiciliul soților C. și au predat banii (avansul de 30.000

RON din totalul de 15.000 euro), iar ulterior H.N. și C.L. i-au confirmat lui A.G.

că s-a efectuat predarea-primirea banilor destinați coruperii judecătorilor.

Situația de fapt mai sus menționată, a

fost stabilită pe baza probelor administrate în cauză, atât în faza de urmărire

penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, respectiv:

procesele-verbale de redare a înregistrărilor convorbirilor telefonice, coroborate

cu declarațiile martorilor A.C., D.N., B.M., R.M., V.I.E., T.C., G.M., C.G., C.N.,

I.D. și V.G.

Prima instanță a reținut că inculpații

au solicitat, în esență, (susținerile inculpaților fiind dezvoltate pe larg în încheierea

de dezbateri ce face parte integrantă din prezenta hotărâre) să se constate că nu

sunt vinovați pentru săvârșirea infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea lor

în judecată, la dosarul cauzei neexistând nici o probă din care să rezulte vinovăția

acestora.

În

acest context, inculpații au considerat că trimiterea lor

în judecată s-a făcut exclusiv pe baza unor probe nelegal administrate, respectiv

pe baza interceptărilor convorbirilor telefonice, interceptări care nu au nicio

bază legală, fiind folosite în cauza de față în mod abuziv.

De asemenea, inculpații au apreciat că

procesele-verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor înregistrate nu pot

fi considerate ca mijloace de probă în condițiile în care dialogurile sunt prezentate

secvențial, există pauze nejustificate în aceste convorbiri sau un anumit fond sonor

care nu avea ce să caute la locul și momentul respectiv și că, în acest context,

în mod nefondat instanța a respins cererea inculpaților de efectuare a unei expertize

tehnice de specialitate, existând suficiente dubii cu privire la corectitudinea

înregistrărilor care stau la baza actului de trimitere în judecată a inculpaților.

Astfel, inculpatul A.G. a solicitat instanței

să constate că din probele administrate în prezenta cauză nu rezultă să fi săvârșit

infracțiunea de cumpărare de influență reținută în sarcina sa, orice dubiu profitându-i

acestuia, în baza principiului „in dubio pro reo”.

Inculpata C.L. a solicitat instanței să

constate că nu sunt întrunite nici pe latură obiectivă și nici pe latură subiectivă

elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, deoarece nu avea

cum să influențeze hotărârea judecătorilor de la secția de contencios administrativ

și fiscal de la Curtea de Apel Iași, deoarece avea calitatea de avocat stagiar,

fiind de asemenea căsătorită cu un magistrat care a lucrat la Curtea de Apel Iași,

în prezent fiind pensionar.

Inculpatul D.D.I. a apreciat că nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina sa, în condițiile

în care presupusa infracțiune de cumpărare de influență s-a consumat pe data de

19 februarie 2011, iar banii au fost dați două-trei zile mai târziu.

Inculpatul H.N. a solicitat achitarea sa,

în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., deoarece nici un martor audiat în această cauză nu l-a indicat ca săvârșind

nemijlocit fapta dedusă judecății, singurele probe de vinovăție fiind înregistrările

convorbirilor

telefonice administrate,

în mod nelegal, și pe cale de consecință, neputând constitui mijloc de probă în

cauză.

În plus, față de aceste motive comune invocate

de inculpați în apărare, aceștia au mai solicitat următoarele:

Inculpatul A.G. a solicitat să se constate

că modul în care s-a procedat la audierea înregistrărilor și confruntarea acestora

cu procesele-verbale de redare, efectuate de către instanța de fond la termenul

de judecată din data de 4 octombrie 2011 în camera de consiliu, este nelegal, fiind

încălcat principiul publicității ședinței de judecată, invocând nulitatea absolută

a acestei încheieri.

Inculpata C.L. în concluziile scrise a

solicitat în plus, față de concluziile orale, prezentate în încheierea de dezbateri,

să se constate că i s-a încălcat dreptul la apărare pe timpul urmăririi penale,

având o perioadă de timp angajat un avocat care nu putea să asigure asistența juridică,

respectiv avocatul I.C. care s-a pensionat din funcția de procuror a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Iași la data de 15 aprilie 2009, parchet echivalent în

grad cu Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași.

Inculpații A.G. și D.D.I. au apreciat că,

în mod nelegal, li s-a atribuit calitatea de învinuiți în rechizitoriu și care deși

nu este de natură să atragă nulitatea actului de sesizare al instanței constituie

un element semnificativ pentru modul neglijent în care s-a întocmit rechizitoriul.

Analizând aspectele de procedură penală,

invocate de către inculpați în apărare în ceea ce privește legalitatea interceptărilor

convorbirilor telefonice și folosirea acestora ca mijloace de probă în prezenta

cauză:

A. Referitor la legalitatea interceptărilor

convorbirilor telefonice, din actele dosarului, instanța de fond a constatat următoarele:

Inculpatul A.G. a fost interceptat o perioadă

de timp, în baza Legii privind siguranța națională nr. 51/1991.

În acest sens, Înalta Curte de Casație

și Justiție a emis mandatul din 21 ianuarie 2010 prin care s-a dispus prelungirea

mandatului și s-a autorizat S.R.I. să intercepteze și să înregistreze convorbirile

telefonice ale numitului A.G. de la data de 26 ianuarie 2010 ora 15:00 până la data

de 25 aprilie 2010 ora 15:00.

Cu ocazia acestor interceptări, s-a constatat

în timp că inculpatul A.G. intenționează să influențeze o hotărâre ce se va pronunța

într-o cauză civilă la Curtea de Apel Iași, folosindu-se de influența inculpatei

C.L., pe care aceasta ar fi avut-o pe lângă completul de judecată, folosindu-se

în acest scop de ajutorul inculpaților D.D.I. și H.N.

Existând indicii că urmează să se săvârșească

o infracțiune de corupție, procurorul, datorită urgenței a hotărât să încuviințeze

interceptarea provizorie a convorbirilor telefonice ale inculpaților, a emis ordonanța

nr. 20/P/2010 din data de 19 februarie 2010 prin care a dispus interceptarea pe

o perioadă de 48 de ore cu începere de la data de 20 februarie 2010 ora 8:00 până

la data de 22 februarie 2010 ora

8:00,

ordonanță ce a fost ulterior confirmată de către instanța de judecată competentă.

Instanța a apreciat, în raport de această

situație de fapt, că interceptările convorbirilor telefonice ale inculpaților ar

fost efectuate în mod legal, deoarece:

Convenția Europeană a Drepturilor Omului

acceptă ca ingerință în viața privată posibilitatea interceptărilor convorbirilor

telefonice dar aceasta să se desfășoare în scopul protejării societății de posibilitatea

săvârșirii de infracțiuni, iar această activitate să nu fie exercitată în mod abuziv,

ci într-un cadru legal care să asigure respectarea dreptului cetățenilor la viața

privată.

În

acest context, prima instanță a constatat că inculpatul A.G.

nu a fost interceptat în mod abuziv, ci în baza unui cadru legal, respectiv Legea

nr. 59/1991 privind siguranța națională.

Mandatul de interceptare precum și prelungirea

acestuia au fost date, conform legii, de un judecător de la Înalta Curte de Casație

și Justiție și se bucură, fiind vorba de o hotărâre judecătorească, de autoritatea

de lucru judecat care nu poate fi contestată în nici un mod în prezenta cauză.

De asemenea, a precizat instanța de fond,

acest mandat formează convingerea că împotriva inculpatului A.G. existau indicii

că ar fi avut în intenție să săvârșească o faptă ce privea siguranța națională.

Acest raționament, a menționat instanța, rezultă din faptul că judecătorul care

a emis mandatul de interceptare, precum și cel care a dispus prelungirea acestui

mandat, au avut în vedere existența acestor indicii, deoarece în caz contrar ar

fi respins solicitarea parchetului.

Prima instanță a arătat că existența mandatului

de interceptare a convorbirilor telefonice ale inculpatului A.G. precum și prelungirea

acestuia formează convingerea că interceptarea convorbirilor telefonice nu s-a făcut

într-un mod abuziv ci într-un cadru legal, justificând astfel ingerința în viața

privată a inculpatului.

Până la data de 20 februarie 2010, inculpații

C.L., D.D.I. și H.N. nu au fost interceptați, interceptarea convorbirilor telefonice

ale acestora datorându-se faptului că au sunat sau au fost sunați de către inculpatul

A.G. a căror convorbiri telefonice erau interceptate, conform mandatului mai sus

menționat.

Constatându-se din convorbirile telefonice

purtate de aceștia, existența unor indicii temeinice de săvârșire a unei infracțiuni

de corupție, procurorul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 91

2

pct.

5 C. proc. pen., care prevede că interceptările și înregistrările pot fi folosite

și în alte cauze penale dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații

concludente și utile privitoare la pregătirea sau săvârșirea unei alte infracțiuni

dintre cele prevăzute în art. 91 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., instanța

considerând că este și cazul în speță, procurorul emițând pentru toți inculpații

ordonanța de interceptare a convorbirilor telefonice pe 48 de ore nr. 20/P/2010.

În condițiile în care această ordonanță

a fost confirmată ulterior de instanța de judecată, s-a constatat că în perioada

20 februarie 2010-22 februarie 2010 inculpații au fost interceptați în mod legal.

B. Referitor la conținutul convorbirilor

telefonice purtate de inculpați care au servit ca mijloc de probă și transcrierea

acestora, instanța de fond a constatat următoarele:

Inculpații au solicitat în apărare, efectuarea

unei expertize a suportului înregistrărilor convorbirilor telefonice pentru a se

dovedi autenticitatea acestor convorbiri, apreciind cu ocazia audierii nemijlocite

în faza cercetării judecătorești că există întreruperi dese ale convorbirilor, pauze

nejustificate sau un zgomot de fond care nu ar trebui să apară în situația dată.

Instanța a arătat că a respins această

probă ca neutilă cauzei, din următoarele considerente:

a) Prin încheierea de ședință din data

de 24 noiembrie 2010 instanța a respins cererile formulate de inculpați, privind

desecretizarea mandatului de interceptare dat în baza legii siguranței naționale,

precum și cererile inculpaților de efectuare a unei expertize care să determine

autenticitatea înregistrărilor audio de pe suporții optici CD înaintați la dosarul

cauzei ce au făcut obiectul proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice

folosite ca mijloc de probă în cauză. S-a ținut seama că, prin decizia Înaltei

Curți de Casație și Justiție nr. 581 din 14 aprilie 2011, s-a admis cererea de strămutare

a cauzei formulată de Ministerul Justiției, instanța supremă dispunând strămutarea

cauzei la Curtea de Apel Galați și menținea actelor efectuate la instanța de la

care s-a strămutat judecarea cauzei, apreciindu-se că cererea inculpaților apare

ca nefondată, întrucât Curtea de Apel Iași s-a pronunțat cu privire la aceste probe

și pe cale de consecință, această încheiere prin care s-au respins probele solicitate

de inculpați, s-a considerat că a căpătat autoritate de lucru judecat.

b) În prezent, sistemul de interceptare

a convorbirilor telefonice folosit de S.R.I. este un sistem integrat în care factorul

uman are o contribuție mult limitată, interceptările convorbirilor telefonice și

stocarea acestora efectuându-se în mod automat, fără nici o influență umană. Singurul

loc, pe lanțul interceptării convorbirilor telefonice, stocarea acestora și transcrierea

de pe mijlocul de stocare (în situația acestei cauze mijlocul de stocare a fost

un hard disc) în procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate,

în care factorul uman intervine, în mod decisiv, este momentul în care se efectuează

transcrierea acestor convorbiri de pe mijlocul de stocare. De aceea, instanța a

aprobat cererea inculpaților de audiere nemijlocită a convorbirilor telefonice ce

au fost folosite în această cauză ca mijloc de probă și confruntarea acestora cu

transcrierea acestor convorbiri. Cu această ocazie, s-a arătat că instanța nu a

constatat nici o neconcordanță între conținutul audierii și conținutul transcrierii

acesteia pentru a justifica o bănuială legitimă că acest conținut a fost alterat

și pe cale de consecință s-ar impune efectuarea unei expertize de specialitate.

Pauzele invocate de inculpați din convorbirile

telefonice audiate în mod nemijlocit s-au apreciat ca fiind

normale și specifice unei convorbiri telefonice în care interlocutorul nu răspunde

imediat, având nevoie de un timp de gândire pentru a răspunde.

c) Instanța a apreciat că, pentru a se

admite o expertiză audio de specialitate a suportului înregistrărilor convorbirilor

telefonice, este necesar ca din actele dosarului sau din probele depuse de inculpați

în apărare pe timpul procesului penal, să rezulte indicii temeinice că o persoană

care lucrează fie în cadrul S.R.I., fie în cadrul organelor de urmărire penală,

să aibă un interes personal prin care să urmărească să denatureze prin alterarea

convorbirilor telefonice aflarea adevărului și trimiterea în judecată a inculpaților

în mod nejustificat, ceea ce s-a considerat că nu este cazul în speță, context în

care, instanța a apreciat că, în lipsa unor astfel de elemente, a admite în mod

automat și fără nici o justificare sau bănuială legitimă efectuarea unei expertize

audio, apare ca fiind netemeinică.

d) Legat de modul în care instanța a administrat

această probă, respectiv audierea convorbirilor telefonice în Camera de consiliu,

audiere pe care unul din apărătorii inculpatului A.G. a apreciat-o ca fiind nelegală,

deoarece s-a încălcat principiul publicității ședinței de judecată, instanța a precizat

următoarele:

- În acest mod de audiere a convorbirilor

telefonice în Camera de Consiliu în prezența doar a inculpaților, a apărătorilor

acestora și a procurorului s-a asigurat dreptul inculpaților la respectarea vieții

private prevăzute de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul

că alte persoane care ar fi fost prezente în sală, datorită publicității ședinței

de judecată, nu au avut acces la conținutul acestor interceptări.

- Dacă s-ar avea în vedere această apărare

a apărătorului ales, s-ar ajunge la concluzia că o probă admisă de instanță la cererea

inculpaților în apărare, datorită modului în care a fost administrată, nu ar fi

luată în considerare, fiind nulă de drept, situație care nu a fost îmbrățișată nici

de inculpați și nici de apărătorii acestora.

Ținând cont de toate aceste considerente,

instanța a apreciat că, conținutul interceptărilor convorbirilor telefonice ale

inculpaților și procesele-verbale de redare ale acestora, sunt legale și nu există

nici un motiv pentru a se admite o expertiză de specialitate.

Față de cele menționate, constatând că

interceptările convorbirilor telefonice efectuate în această cauză sunt legale,

instanța a avut în vedere procesele-verbale de transcriere a acestor convorbiri

ca mijloace de probă, cu excepția convorbirii din data de 20 februarie 2010 între

inculpata C.L. și inculpatul A.G., deoarece această convorbire nu a fost audiată

nemijlocit de instanță, nefiind găsită pe suportul tehnic înaintat instanței în

care se aflau înregistrările convorbirilor telefonice folosite în această cauză.

De asemenea, la stabilirea vinovăției inculpaților

instanța a avut în vedere nu numai procesele-verbale ale convorbirilor telefonice

purtate de

aceștia, ci și alte probe care s-au administrat

atât în faza de urmărire penală cât și în faza cercetării judecătorești, respectiv:

declarațiile martorilor R.M., T.C., A.C., V.I.E., C.N., D.N., B.M., G.M., C.G.,

I.D. și V.G., date atât în faza de urmărire penală cât și în faza cercetării judecătorești.

Inculpații nu au recunoscut comiterea faptelor,

solicitând instanței să se constate că nu sunt vinovați de săvârșirea infracțiunilor

reținute în sarcina lor, susținând în esență următoarele:

Inculpata C.L. a confirmat primirea sumei

de 30.000 RON la domiciliul ei, aproximativ la jumătatea lunii februarie 2010, dar

aceasta ar fi reprezentat un împrumut acordat de A.G., sumă de bani necesară pentru

efectuarea unor investigații medicale complete pentru soțul ei, C.R.

Inculpatul H.N. a confirmat că, în cursul

lunii februarie 2010, la solicitarea lui A.G., a predat suma de 30.000 RON inculpatei

C.L., la domiciliul acesteia, dar a pretins că nu cunoștea sub ce titlu sunt predați

acești bani, nefăcând altceva decât să execute dispoziția șefului său.

Inculpatul D.D.I. nu a recunoscut că ar

fi convenit cu A.G. să remită suma de 15.000 de euro, din care a predat împreună

cu H.N. un avans de 30.000 RON, avocatei C.L., în scopul ca aceasta, prin influența

ce o are sau pretinde că o are prin intermediul soțului ei, fost judecător la Curtea

de Apel Iași, să intervină la nivelul judecătorilor ce formau completul de judecată,

în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești favorabile asocierii de firme,

SC V.C. SA București.

Inculpatul A.G. a susținut că avocata C.L.

i-ar fi solicitat prima dată, în iarna anului 2009, un împrumut de 15.000 de euro

necesar pentru efectuarea unei operații chirurgicale (transplant de ficat) pentru

soțul ei, C.R., în Italia. A doua oară avocata C.L. i-ar fi solicitat aceeași sumă

(15.000 de euro), în același scop în cursul lunii februarie 2010; dat fiind faptul

că în acea zi A.G. se afla în Anglia, a solicitat lui H.N., angajatul și finul său

(director la firma lui A.), să remită suma de 30.000 RON C.L., la domiciliul acesteia.

Apărările inculpaților formulate pe fondul

cauzei, instanța le-a analizat prin raportare la probele administrate în cauză,

reținând că, prin decizia Consiliului Național pentru Soluționarea

Contestațiilor din data de 28 ianuarie 2010, printre altele, s-a dispus admiterea

contestației formulată de asocierea SC V.C. SA București + SC A.B. SRL Iași + compania

de construcții SC M.C. SA Iași în contradictoriu cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară

G.-U. (Consiliul Local al comunei G.) și, pe

cale

de consecință, anularea raportului procedurii de atribuire din 14 decembrie 2009

și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor.

B.M., primarul comunei G. și reprezentantul

autorității contractante, a atacat cu recurs la Curtea de Apel Iași, decizia Consiliului

Național pentru Soluționarea Contestațiilor, primul termen al procesului fiind stabilit

la data de 22 februarie 2010 în Dosarul nr. 112/45/2010.

Pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios

administrativ, au fost înregistrate Dosarele nr. 112/45/2010 cu termen de judecată

la data de 22 februarie 2010 și Dosarul nr. 125/45/2010 cu termen de judecată la

data de 1 martie 2010, prin care Primăria comunei G., județul lași (în calitate

de recurent), solicita anularea deciziei Consiliului Național pentru Soluționarea

Contestațiilor, dată în favoarea firmelor SC A.B. SRL Iași, compania de construcții

SC M.C. SA Iași și SC V.C. SA București (care au calitatea de intimați în cauză).

A. Prima instanță a menționat

procesele-verbale ale înregistrării convorbirilor telefonice purtate de inculpați

pe care le-a apreciat ca având o relevanță deosebită în stabilirea atât a situației

de fapt, cât și a vinovăției inculpaților, astfel:

a. Convorbirea telefonică dintre inculpatul

A.G. și martora R.M. din data de 12 februarie 2010, ora 11:20:

M.R.: Așa! Și spune-mi ce trebuie să facem?

Eu vreau (...)

A.G.: Un pic. Și m-a f(...)t! Și concluzia

este în felul următor: Am contestat la Consiliul Național pentru Soluționarea

Contestațiilor. La Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor pentru

că sunt cu dreptatea în băț, am câștigat!

M.R.: Bravo!

A.G.: Și acuma el face recurs la decizia

Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor la Curtea de Apel Iași.

M.R.: Așa (...)

A.G.: Și a angajat această casă de avocatură

(...)

M.R.: E mititică și e la început, să știi!

A.G.: Așa! A angajat această casă de avocatură

să-i reprezinte în instanță!

M.R.: Această casă de avocatură, trebuie

să punem mâna pe ea! Și atuncea eu trebuie să vorbesc cu avocatul ăsta a Iu'(...)

Da! Știu ce trebuie să fac! Nu mai dau nume!

A.G.: Ai înțeles ce vreau să spun! Pentru

că într-un proces avocatul poate să susțină cauza până la capăt sau poate s-o susțină

cum știe.

M.R.: Când îi termenul?

A.G.: Pe 22!

M.R.: Pe 22 trebuie acționat!

A.G.: Pe 22 februarie! Ciudățenie, pentru

că eu sunt plecat din țară da' (...) na, îmi pică extraordinar de greu plecarea

asta! Acuma, sincer pentru că este mai importantă o lucrare de 200 de miliarde decât

plecarea! Da' ce să mă apuc să-i spun lui P.? Băi nu mai mergem?!

M.R.: Lasă mai G.! Du-te tu în treaba ta!

Eu rezolv (...)

A.G.: Bun, dar e nevoie (...)

M.R.: Împărțim, măi, banii! (râde)

A.G.: Mamă! E nevoie și de bănuți, nu?

M-ai înțeles?

M.R.: Știu!

A.G.: E nevoie de bănuți! De lucrări! Adică

eu plec aiurea acuma da (...). Da, și atunci cel, mai simplu și mai ales că avocații

de primării, de regulă, joacă la o sută de capete!

M.R.: Îhî! Păi am înțeles eu ideea! Trebuie

întâlnită fata asta față în față și rezolvat cazul! Hai că mă ocup eu! Du-te liniștit

(...)

A.G.: Exact! Comuna de la G. s-o lase mai

moale și să (...)

M.R.: Da' poți să (...) Nu! Nu poți să-mi

dai! Poți să-mi dai ceva pe asta, să am o hârtiuță că o să spună că „Ce vii tu,

cine ești tu?”

A.G.: Te va suna H.N.!

A.G.: Din suflet îți mulțumesc pentru ajutor!

M.R.: N-ai pentru ce! Eu mă duc și rezolv

și o să vorbim! O să-ți scriu un mesaj (...)

A.G.: Nici nu-ți imaginezi ce mare lucru

îmi faci! Deci fără comentarii și fără să ridic pe nimeni în slăvi!

M.R.: Deci, stai liniștit! Așa-i între

prieteni! Așa consider eu că trebuie să rezolvăm!

A.G.: Deci, eu răspund pe roaming!

M.R.: Stai cuminte, G., că eu te cunosc!

Nu trebuie să mai vorbim asta! Eu o să mă duc pregătită! Nu cred că se ridică la

mai mult de o mie! Nu?

A.G.: Nu știu! Să-și spună pretențiile

fata!

M.R.: Bine, dar o să fie așa pentru (...)

A.G.: Nu rămân dator. Negociază în numele

meu! Te rog frumos! Nu rămân dator!

M.R.: Nu G.! O să-ți scriu și un mesaj!

A.G.: Te pup! Mulțumesc mult!

M.R.: Dacă reușesc și sunt cu ea față în

față, după telefonul meu ți-o voi da la telefon.

Din conținutul acestei convorbiri, instanța

a reținut că inculpatul A.G. a intenționat să contacteze pe avocatul Asociației

de Dezvoltare Intercomunitară G. în scopul influențării acesteia, respectiv obținerii

unei hotărâri favorabile în cauză, ceea ce dovedește interesul inculpatului față

de hotărârea ce se va pronunța în cauză de Curtea de Apel Iași, precum și obținerea

acesteia indiferent de metodele pe care le va folosi.

b. Convorbirea telefonică dintre martora

T.C. și inculpatul A.G. din data de 27 februarie 2010, ora 13:25:

P.C.: Pe 22 (...) Bine. Bine. Pe 22 avem

iarăși. N-ați fost citați încă?

A.G.: Pe 22 martie?

P.C: Martie, da. A fost pe 22, luni; a

pus nu știu cine o cerere de amânare; dar încă nu apăruse hârtia de la București;

că s-a cerut

hârtia, chiar

pentru primul termen, s-a cerut hârtia de la București,

aia

care n-o aveam și care am căutat-o eu în dosar dar nu era.

A.G.: Am înțeles. Ei, cu o cruce mare în

față (...)

P.C: Da, cu Dumnezeu înainte. Sunteți și

voi trecuți.

A.G.: Am înțeles. Oricum, o să (...). O

să ne vedem probabil zilele astea un pic.

P.C: Îhî. Îhî.

A.G.: Da?

P.C.: Da. Și mai vorbim. Că eu urmăresc

aia ca să ți-o aduc mai 'nainte. Îs

curioasă și eu.

Această convorbire, a constatat prima instanță,

confirmă de asemenea, interesul inculpatului în cauza dedusă judecății.

c. Convorbirea dintre inculpata C.L. și

inculpatul A.G. din data de 19 februarie 2010, ora 14:53:

A.G.: Sărut mâna! Am primit mesajul!

C.L.: Așa! Urma să te sun! Te-am mai sumat

și nu mi-ai răspuns, că vroiam să vorbesc ceva cu tine. Am nevoie până duminecă

de niște bani!

A.G.: Cam cât?

C.L.: Cam 15 (...) câte 5 (...)

A.G.: (...) ăăăă (...).(neinteligibil)

C.L.: Ăăă, păi de asta stau și mă gândesc

cum să fac, știi (...) că mie îmi trebuie până duminică (...) seara, știi?

A.G.: (...) n-are nimeni semnătură în

bancă (...)

C.L.: Nu, nu te aud!

A.G.: Am în bancă și nu are nimeni semnătură

în bancă (...)

C.L.: îmhî, îmhî (...) na, nu știu cum

să faci (...) adică ar fi foarte bine, știi?

A.G.: Am înțeles! Așa am o sută la băieții

de la firmă, dar (...)

C.L.: Cât?

A.G.: O sută de milioane am.

C.L.: Îhmî (...) mda (...) nu știu (...)

hai mai gândește-te și tu cum să facem!

A.G.: Mamă, hai s-o amânăm pentru miercuri,

joi că n-am (...) sincer, n-are nimeni dreptul de semnătură în bancă la mine!

C.L.: Bine, atunci hai să (...) cât este

măcar să (...), știi?

A.G.: Ăăă, îi spun lui P. ca să te sune

să ți-i aducă (...)

C.L.: Da, perfect ar fi!

Din această discuție, a reținut instanța,

rezultă că în condițiile în care inculpatul A.G. se afla în relații de prietenie

cu membrii familiei C., acesta a luat legătura anterior cu inculpata C.L. în scopul

intervenției acesteia pe lângă membrii completului de judecată în scopul influențării

acestora, având în vedere că inculpata era soția judecătorului pensionar C.R., și

că inculpata C.L. i-a solicitat

inculpatului A.G. bani pentru

a fi dați membrilor completului de judecată (...). „Cam 15 (...) câte 5 (...) că

îmi trebuie până duminică seara”.

Din această convorbire, a mai considerat

prima instanță, rezultă și urgența primirii banilor în condițiile în care discuția

a avut loc pe data de 19 februarie 2010, iar dosarul în care inculpatul A.G. avea

interes avea termenul de judecată pe data de 22 februarie 2010.

d. Convorbirea telefonică dintre inculpatul

A.G. și inculpatul H.N. din 19 februarie 2010, ora 14:59:

A.G.: Am înțeles! Da! Ăăă (...) Cum stați

cu bănuții?

H.N.: Cred că avem vreo trei sute și ceva

de milioane aici! Și cred că mai are și P. în centru vreo șaizeci-șaptezeci!

A.G.: Am înțeles! Ăă (...) am să te rog

să iei la tine vreo (...) două sute! Să-i ai la tine! Da?

H.N.: Da! Două sute! Da?!

A.G.: Da. Da. Da!

H.N.: Aștept instrucțiuni atunci!

A.G.: Da! Da! Da! Ca să-ți spun unde și

cum trebuie să (...)

H.N.: Da! Bine! Am înțeles! Nici o problema!

A.G.: Pa! Pa! Mersi!

H.N.: Pa!”

Și această convorbire, ce a avut loc la

câteva minute față de convorbirea anterioară, a fost apreciată ca exprimând urgența

cu care inculpatul A.G. urmărea să facă rost de banii pe care trebuia să-i înmâneze

inculpatei C.L.

e. Convorbirea telefonică dintre inculpatul

A.G. și inculpatul D.D.I. din data de 19 februarie 2010, ora 15:12:

A.G.: M-a sunat un pic mai înainte prietena

noastră pe care ai s-o cunoști, care se ocupă de problema de luni și mi-a spus în

felul următor: „G., sunt niște presiuni pe subiect destul de mari!” Imaginează-ți

că nu suntem singuri în Iași! Adică, nu (...)

D.D.I.: Da! Da! E corect!

A.G.: Da! Pretențiile pe subiect sunt cinci

ori trei. Pentru că sunt trei cetățeni acolo. De fapt ai să-i vezi luni! Care hotărăsc!

ȘI i-am spus că, în condițiile în care treaba iese bine, pentru că chiar telefonic

mi s-a spus: „Băi, spune DA sau NU!” În condițiile în care este irevocabilă și totul

e OK, fără nici un fel de problemă! Am greșit? Că, oricum rupem din alte părți!

D.D.I.: Da! Da! E Ok!

A.G.: D.D.I.! Oricum noi avem un buget!

Nu?

D.D.I.: Da! Da! Da! Mai ales dacă nu-l

consumăm! E și mai bine! (râde)

A.G.: Dă Doamne! Că îmi plac banii în buzunar,

D.D.! Nu te supăra!

D.D.I.: Da! Da! Da! Da! Corect!

A.G.: Mi s-a spus în felul următor: „Duminică

seara are loc o întâlnire!” Nu­-mi cere și mai multe amănunte prin telefon că (...)

D.D.I.: Nici nu vreau!

A.G.: Așa (...) „Ar fi nevoie de ceva!”

I-am spus: „Drăguță!” Inițial mi-o

spus (...) bine, e o persoană

de mare încredere, nu-i vorba că mă plâng sau așa

mai

departe (...) ăăă, „Drăguță!” i-am spus „La mine, drept de semnătură în bancă

nu

are nimeni” încerc să-i adun ceva. Tu ai putea face rost de o sută cincizeci și

pun și eu o sută cincizeci să dăm trei sute? Pe garanția mea! Deci, nu se pune

în

discuție!

D.D.I.: Lăsați-mă puțin. Că îi dau eu de

la mine, nu mai (...)

A.G.: Încearcă să reții, că mă pun eu garant!

Îs oameni de-ai mei! Pentru că a

spus în felul următor: „G.,

vreau o întâlnire duminică seara și atunci (...)” hai

că

nu-ți povestesc prin telefon că chiar complic discuția!

D.D.I.: Corect! Da! Da! Da! E OK! Vă dau

răspuns deseară. Vă trimit un SMS.

A.G.: Poți sau nu poți!

D.D.I.: Depinde foarte mult de un răspuns!

Acuma trebuie să verific ceva eu în bancă!

A.G.: Așa! Pentru că H.N. are și el o sută

cinci zeci! Înțelegi! Și, eventual ori

te-i duce tu, ori H.N.! Găsim

variante, cum (...) care să ducă la persoană!

D.D.I.: Da! Da!

A.G.: Nu-i asta problema! Dar ar trebui

un trei sute puși! Înțelegi?

D.D.I.: OK!

A.G.: Crezi că m-ai putea suna până pe

la patru-cinci?

D.D.I.: Da! Fac tot posibilul și vă sun!

A.G.: Nu! Reține că îmi asum garanțiile

pe subiect!

D.D.I.: Am înțeles! Nu e problemă!

A.G.: Încearcă dacă poți să faci un efort!

Crede-mă că (...)

D.D.I.: Da! Da! Deci eu v-am zis! Îl fac

de la mine personal! Nici nu le spun ăstora

că

n-are rost acuma să-i amestec pe ai mei pentru că e altă mentalitate la mine și

nu

coincide! Sunt alte (...)

A.G.: Ți-am zis! În fine! Pot sa-ți dau

și eu nume să te informezi cine este (...)

de la D.N. că știe, că a fost

în casă la ei, dar nu cred acuma că mai are rost!

D.D.I.: Chiar n-are rost!

A.G.: E fostul șef de acolo! Și am încheiat

subiecții! În fine!

D.D.I.: Da! OK! Nu contează!

A.G.: Deci, te rog hai fă un efort și pentru

bănuți sută la sută! Nu are rost să o complicăm cu (...) cine garantează, de unde

vin banii!

D.D.I.: Nu știu! Dacă mă împrumut poate

(...) dacă nu reușesc eu, mă împrumut,

văd eu unde! Și am eu cum

să fac (...)

A.G.: Deci, te rog tare mult dacă poți

să faci efortul ăsta!

D.D.I.: OK! Bine!

A.G.: Te pup. Pa! Pa!

D.D.I.: Numai bine!”

Această convorbire, a reținut instanța,

confirmă existența unei înțelegeri anterioare între inculpatul A.G. și inculpata

C.L. în legătură cu demersurile ce urmează a fi făcute în scopul influențării completului

de judecată contra unei sume de bani, confirmând de asemenea și discuția avută anterior,

între inculpații C.L. și A.G. mai sus menționată, din data de 19 februarie 2010

la ora 14:53, respectiv că până pe data judecării cauzei (22 februarie 2010) inculpatul

A.G. să facă rost de bani, să-i trimită inculpatei C.L., care urma să se întâlnească

cu membri ai completului de judecată în scopul influențării acestora.

Edificatoare în acest sens, a constat instanța,

sunt următoarele discuții:

A.G. (...) M-a sunat un pic mai înainte

prietena noastră pe care ai s-o cunoști, (inculpata C.L.) care se ocupă de problema

de luni (ziua când urma să se judece dosarul în care inculpatul A.G. avea interes

în cauză) (...)

A.G. (...) Pretențiile pe subiect sunt

cinci ori trei (confirmă discuția avută loc anterior între inculpatul A.G. și C.L.

referitoare la suma de bani ce urma a fi dată completului de judecată în scopul

influențării acestuia). Pentru că sunt trei cetățeni acolo. De fapt ai să-i vezi

luni! Care hotărăsc! (respectiv membrii completului de judecată). Și i-am spus că,

în condițiile în care treaba iese bine, pentru că, chiar telefonic mi s-a spus:

„Băi, spune DA sau NU”! în condițiile în care este irevocabilă și totul i OK, fără

nici un fel de problemă” Am greșit? Că, oricum rupem din alte părți!

De asemenea, a precizat instanța, această

convorbire dovedește faptul că inculpatul D.D.I. a acceptat demersul inculpatului

A.G. în sensul că va contribui cu o sumă de bani din contul său personal cunoscând

că această sumă este destinată influențării completului de judecată în scopul obținerii

unei hotărâri favorabile, inculpatul D.D.I. având, de asemenea, interes în cauză,

fiind asociat cu inculpatul A.G.

f. Convorbirea telefonică dintre inculpatul

H.N. și inculpatul A.G. din 19 februarie 2010, ora 15:29:

A.G.: Da! Ai vorbit! Bun! o secundă numai

ca să-ți spun două vorbe! Te va căuta D.D.I. mai acuș. Nu știu, după amiază, mai

spre seară! Cu rugămintea ă(...) E o combinație comună! Nu vreau să-ți spun nici

mai multe prin telefon! Eu i-am spus că e nevoie de un trei sute și am vorbit cu

tine și n-ai decât o sută cinci zeci (...) Așa, și tu îi spui „Măi, de fapt nu am

avut o sută douăzeci și cinci, am mai luat din centru, nu știu ce, am făcut o completare

cu o sută cinci zeci” (...)

H.N.: Așa (...) îi dau o sută cinci zeci!

A.G.: Nu! El trebuie să-ți dea o sută cinci

zeci!

H.N.: A! El să-mi dea o sută cinci zeci!

A.G.: Așa! și am să-ți spun să-i duci într-un

loc!

H.N.: Pa! OK!

A.G.: Dar asta vroiam! Să nu cumva să ne

dăm de gol! Că eu i-am spus: „Bă-i

n-am! Am făcut toate eforturile!

Am înțeles că o sută cinci zeci se poate strânge

de

ici de colo! H.N. strânge toată suma!” înțelegi?

H.N.: Știu eu ce să-i spun! Că deja (...)

A.G.: Adică sa nu te dai de gol (...)

H.N.: l-am adus eu de la mine!

A.G.: Da! Exact! Nici prea accentuat să

fie ca să zică că am vorbit! Ce-ați făcut

cu primarul?”

g. Convorbirea telefonică dintre inculpatul

A.G. și inculpatul H.N. din data de 19 februarie 2010, ora 16:00:

A.G.: D.D.I. a spus în felul următor! EI

are luni o sută de milioane și marți cinci zeci! Si eu i-am spus (...) că mă roagă

să-i găsesc pe cineva care poate să-i împrumute bănuții ăștia (...) eu i-am așa:

„băi eu, de regulă, mai apelez din când în când la rezerva strategică a lui H.N.,

dar să văd dacă nu cumva îi are în bancă!”

H.N.: OK!

A.G.: înțelegi? Așa! I-am zis că ai niște

bani de la nuntă, în valută, nu știu ce căcat! Așa! Și sună-i și spune-i că ai vorbit

cu mine. Spune: „Domne, am vorbit cu (...)” că ți-am povestit despre ce este vorba,

că vreau o sută cincizeci (...), cu rugămintea luni să fie luni, și marți să fie

marți (...) adică spune-i că iei foc acasă, ceva de genul ăsta.

H.N.: OK! Da, sigur!

A.G.: Tu ai un trei sute, iei trei sute

de acolo, înțelegi? (...) și am să-ți spun cui îi duci. Dar discută cu el (...)

„băi, nu mă bagi în căcat că banca îți dă foc!” (...)  înțelegi?

H.N.: Da. OK! sun acuma și vorbesc.

A.G.: Da? Și roagă-l totuși dacă poate

luni tot, înțelegi?

H.N.: Da. îi spun că îi scot din bancă

și am o relație (...)

A.G.: Nu, că nu știu dacă mai ai când,

înțelegi, cu banca (...) îi spui „am valută, îi am în casă!”.

H.N.: Am înțeles. Bine.

A.G.: Da? Bine. Și atunci în momentul când

stabilești cu el toate detaliile îmi dai un telefon și îți spun unde să-i duci.

H.N.: Bine!

A.G.: Da? Dar îi spui omului „băi, nu te

juca că nu-s (...) nu mă confunda cu A.G., că-s cu bani!”.

H.N.: Am înțeles, am înțeles!

A.G.: Da? Bine, hai, pa, pa!”

Din conținutul acestor convorbiri telefonice,

prima instanță a constatat că rezultă eforturile comune ale inculpaților H.N. și

D.D.I. de a face rost de suma de bani necesară influențării membrilor completului

de judecată ce urma a fi dată inculpatei C.L., activitate desfășurată sub coordonarea

inculpatului A.G. care, în perioada respectivă nu se afla în țară, fiind plecat

în Anglia.

h. Convorbirea telefonică dintre inculpatul

A.G. și H.N. din data de 19 februarie 2010, ora 16:08:

A.G.: Tu știi unde stă C.L.?

H.N.: Cine?

A.G.: C.L.

H.N.: Aa, da.

A.G.: Îți aduci aminte?

H.N.: Daa (...) cred că îmi aduc aminte.

A.G.: Peste hotel, pe nu știu ce stradă,

dacă îți aduci aminte (...) e o viluță.

H.N.: Da știu, acolo pe la temniceri (...)

chiar cum se coboară pe zona aia așa (...) e o stradă în stânga fac (...)

A.G. Așa. Ăăă (...) în momentul în care

îi dai trebuie să (...) „doamnă, m-o trimis A.G. că o împrumutat niște bani de la

dumneavoastră!” Așa trebuie să-i spui!

H.N.: (...) și nu-i cazul să știe și D.D.I.

A.G.: Nu mă deranjează în altă ordine de

idei (...) sau poate să se ducă numai el (...) cum vrei, mie mi-e egal.

H.N.: Bine! O să mergem împreună, el o

să rămână în mașină, și eu o să întorc actele (...)

A.G.: (...) dar ideea e că (...) „Gigi

împrumutase niște bani de la dumneavoastră și știu că trebuia să-i dea (...)”

H.N.: Da, da, da, am înțeles combinația!

Știu ce am de spus! numai că nu știam cu D.D.I. cum să fac. Dar o să mergem împreună,

el o să rămână în mașină și eu mă întorc cu acte.

i. Convorbirea telefonică dintre inculpatul

H.N. și inculpatul A.G. din 19 februarie 2010, ora 18:10:

„H.N.: Șefu ? Am fost și-am rezolvat problema

(...) am fost cu D.D.I.

A.G.: Da? O mers cu tine, da?

H.N.: Da, numai că o rămas în mașină (...)

n-avea (...)

A.G.: Bine, bine, doar nu-i o chestie de

strictețe sau nu știu ce, dar (...) așa e mai bine (...) Aăă, i-ai spus cine-i persoana,

nu?

H.N.: l-am spus că-i vorba de un judecător,

n-am dat mai multe detalii.

A.G.: Da! Perfect. Bine, bădie, mersi tare

mult arunci.

H.N.: Cu plăcere! O seară faină!

A.G.: Mersi, Ia fel, pa,pa!”

Din conținutul acestor convorbiri, prima

instanță a considerat că rezultă că la domiciliul inculpatei C.L. s-au deplasat

la data de 19 februarie 2010 ora 18:00 inculpații H.N. și D.D.I., predându-i acesteia

suma de 300 milioane ROL, confirmând faptul că cei doi inculpați cunoșteau foarte

bine destinația acestei sume de bani, în sensul că urmează a fi dată în scopul influențării

membrilor completului de judecată.

j. Convorbirea telefonică dintre inculpatul

H.N. și inculpatul D.D.I. din 22 februarie 2010, ora 10:55:

D.D.I.: - Da, da, diseară, mai pe seară

te sun eu și ne vedem.

H.N.: - OK. De asta te-am sunat, să te

rog să nu uiți cu (...)

D.D.I.: - N-am uitat. Nu, nu.

H..N: - A plecat cineva de la tine la proces,

la asta?

D.D.I.: - Nu. Am trimis o hârtiuță doar

așa, pur informativă, de amânare, așa, știi?

H..N: - A termenului. Da. Ați cerut termen

de amânare, da?

D.D.I.: - Da. Știi de ce? Ca să nu zică

că suntem lipsiți de interes, că a fost o șmecherie gândită.

H.N.: - Da, am înțeles. Bine.

D.D.I.: - Dar vedem ce se-ntâmplă.

H..N: - Da. Ne auzim mai după-amiază, da?

D.D.I.:-Ok. Pa, pa!”

Și din această convorbire telefonică avută

loc între inculpatul H.N. și D.D.I., instanța de fond a constatat că rezultă că

cei doi inculpați au cunoscut despre activitatea infracțională a inculpatului A.G.,

de influențare a membrilor completului de judecată, contribuind decisiv la realizarea

rezoluției infracționale în materialitatea ei.

k. Convorbirea telefonică dintre inculpata

C.L. și martorul A.C. din 22 februarie 2010, ora 14:14:

C.L.: - Am o rugăminte. Vreau și eu o pronunțare

de astăzi în contencios, la voi la curte. Ei știu dac-o fi scrisă (...) Dar hai,

vezi, poate (...)

A.C.: - Mă duc să văd.

C.L.: - Da? Te rog tare mult! Și-mi dai

un bip și (...) Da? Mulțumesc frumos!

A.C.: - Cu plăcere!”

C.L.:-Da, A.C.

A.C.: - N-a rămas în pronunțare. Are termen.

C.L.: - Are termen? Pe cât?

A.C.: - Da. Pe 22 martie, parcă, a zis.

C.L.: - Sigur 22 martie?

A.C.: - Da. Mai întreb o dată. Oricum,

abia a ieșit din ședință acuma și era harababură.

C.L.: - A! Îmhî.

A.C.: - Mai întreb o dată. Vă sun, eventual,

dacă face încheierea, să vă spun; c-am întrebat de ce și mi-a spus că pentru multe

chestii, o să văd în încheiere.

C.L.: - Îmhî. Da, da, da, da, da. Merci!

Merci! Pa, pa, pa!

A.C.: - Eventual, nu știu, vă mai sun eu

când termină încheierea; sau mai reveniți dvs. cu un telefon.

C.L.: - Da. îți mai dau eu un telefon.

Merci tare mult!

A.C.: - Săra'mâna!

C.L.: - La revedere!"

Această convorbire, a arătat instanța,

confirmă interesul inculpatei C.L. față de soluția pronunțată în cauză, în condițiile

în care nu avea nicio împuternicire avocațială pentru nici una din părți.

De altfel, a precizat instanța, în condițiile

în care primise banii ce făceau obiectul influențării membrilor completului de judecată,

inculpata avea un interes justificat în a afla modul de soluționare al cauzei, deoarece

în cazul obținerii unei soluții favorabile (lucru care s-a și întâmplat fără nicio

influență din partea inculpatei față de completul de judecată), păstrarea sumei

de bani pe care inculpata a primit-o, apărea ca fiind pe deplin justificată.

A.G. și inculpatul H.N. din 22 februarie 2010, ora 18:02:

„A.G.:- Da, H.N.

H.N.: - A adus omu' toți banii.

A.G.: - A! Deci nu (...) știi cum? Aveam

un pic de emoții la faza asta; că „îi dau mâine, îi dau (...)” înțelegi? Dar totuși

e serios D.D.I.

H.N.: - Da. Nu, e serios. Dacă a zis că

așa, nu (...) I-a adus. El spunea că aduce azi numai o sută, și mâine 50, că nu

putea să scoată din bancă. Dar a făcut și a dres și i-a adus pe toți.

A.G.: - Am înțeles. Merci tare mult de

informație. Văd că facem check in-ul.

Din această convorbire, a reținut instanța,

rezultă că, conform înțelegerii anterioare dintre inculpatul A.G. și D.D.I., acesta

a remis lui H.N. suma de 15.000 RON în baza înțelegerii din 19 februarie 2010 reprezentând

jumătate din avansul sumei de 30.000 RON ce făceau obiectul influențării completului

de judecată.

m. Convorbirea telefonică dintre inculpata

C.L. și inculpatul A.G. din 23 februarie 2010, ora 17:48:

C.L.: - Bună seara, A.G.! A.G., ne vedem

mâine?

A.G.: - Da, mamă. Nu, că nu vreau să fac

programul la nimeni, ferească-mă D-zeu!

C.L.: - Nu, nu, mâine, pe la nouă, așa,

când vin eu de la tribunal, îți dau un telefon, să ne vedem. Oricum, s-a (...) amânat,

da? întâlnirea aia a noastră, da.

A.G.: - Da.

C.L.: - Și ne întâlnim să vorbim puțin.

A.G.: - Poate când termini cu tribunalul,

bem o cafeluță.

C.L.: - Da, da, păi da, da.

Din această convorbire, a arătat instanța,

rezultă că inculpata C.L. îi comunică inculpatului A.G. că întâlnirea cu membrii

completului de judecată ce urma să aibă loc duminică seara (21 februarie 2010),

în scopul căreia primise suma de bani, nu a mai avut loc.

n. Convorbirea telefonică dintre inculpata

C.L. și inculpatul A.G. din 24 februarie 2010, ora 11:49:

„A.G.: - Săru'-mâna!

C.L.: - Bună-ziua, A.G. A.G., eu de-acum

am programul meu. Trebuie să fiu

într-o ședință acuma la 12:00

și mâine plec din IAȘI.

A.G.: - Mamă, da' fâ-ți treaba și (...)

C.L.: - Da. Și ne vedem de luni, da?

A.G.: - Mmm (...) Eu nu mai plec din IAȘI,

ca să știi.

C.L.: - Eu vreau să plec mâine puțin din

IAȘI, și ne vedem (...) luni.

A.G.: - Dacă treaba-i în regulă, atât vreau.

C.L.: - Îmhî. Da, da, da, da, da.

o. Convorbirea telefonică dintre inculpații

D.D.I. și A.G. din 24 februarie 2010, ora 23:38:

D.D.I.: - În mod normal, când ar trebui

să fie pronunțarea sau (...)?

A.G.: - Dacă nu mai era nici o întâmpinare

de nicăieri, era pronunțată.

D.D.I.: - O.K.

A.G.: - Acum nu mai știu când este termenul.

D.D.I.: - Luni trebuie să fie, dacă nu

mă înșel, tot așa, o săptămână.

A.G.: - Nu, au spus că este luni?

D.D.I.: - Nu, o să mă interesez eu, mă

duc să văd.

A.G.: - Dacă știam că e (...) Doar azi

am fost pe (...)

D.D.I.: - Nu, nu, că mă uit pe site și

mă uit, că sunt afișate pe site.

A.G.: - Sună-mă și pe mine atunci