ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 53/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

31 ianuarie 2007, reclamantul Z.C. a chemat în judecată pe pârâții SC A. SA, Z.H.,

Municipiul București prin Primar General solicitând să se dispună anularea

dispoziției nr. 6062 din 19 iunie 2006 emisă de Primarul General al municipiului

București, prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului din

București, sector 2 către pârâtul Z.H. și obligarea pârâtelor SC A. SA și

Municipiul București să-i încheie contract de închiriere pentru imobilul

menționat.

A arătat reclamantul că a locuit în

acest imobil împreună cu familia sa compusă din 8 membri, până în vara anului

2006, când pârâta SC A. SA a refuzat să-i mai încaseze chiria, justificat de

împrejurarea că bunul a fost restituit fostului proprietar prin actul

administrativ menționat, atacat prin cererea dedusă judecății.

Dispoziția a fost emisă cu

încălcarea legii, întrucât bunul nu a fost preluat abuziv de stat, ci în mod

legal, urmare a părăsirii țării de către pârât, în temeiul unei hotărâri

judecătorești.

Mai susține reclamantul că acest

imobil i-a fost repartizat în mod legal, drepturile sale locative fiind

prelungite în mod succesiv.

Prin sentința nr. 520 din 14 martie 2008,

Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantului și a respins cererea reclamantului ca fiind

formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Prima instanță a reținut, în esență,

că reclamantul a ocupat bunul litigios împreună cu familia sa până la data de 6

martie 2007 fiind tolerați în acest spațiu până la momentul arătat după data

emiterii deciziei atacate prin care imobilul a fost restituit în natură

fostului proprietar.

În acest context s-a arătat că

reclamantul nu este titularul unui drept subiectiv a cărui protecție să

justifice promovarea cererii deduse judecății, drepturile sale locative fiind

încetate încă de la data arătată, după acest moment spațiul fiind ocupat de

reclamant fără titlu.

Chiar dacă s-ar aprecia că emiterea

dispoziției s-a făcut în condiții de nelegalitate, aceasta nu vatămă un drept

al reclamantului recunoscut și protejat de lege, motiv pentru care s-a conchis

că acesta nu are legitimare procesuală activă în a solicita anularea actului

juridic atacat.

Prin decizia nr. 80 A din 2

februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca

nefondat apelul declarat de reclamant împotriva susmenționatei hotărâri,

reținând că datele speței relevă împrejurarea că începând cu data de 6 martie 2007,

raporturile locative dintre apelant și Primăria municipiului București au

încetat.

Mai mult, apelantul a pierdut și

folosința imobilului, context în care, acesta nu mai deține nici un drept

locativ asupra bunului pretins, astfel încât acesta a devenit persoană străină

de imobil și nu mai beneficiază de vreo protecție legală.

În această situație,

apelantul-reclamant a pierdut și interesul legitim și actual care condiționa

legitimarea sa activă, de persoană vătămată, printr-un act administrativ,

dispoziția atacată, care având un caracter individual și producând efecte în

patrimoniul pârâtului Z.H., numai acesta din urmă avea legitimarea recunoscută de

lege să o atace în justiție.

Împotriva susmenționatei decizii a

declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a

susținut că a ocupat imobilul în calitate de chiriaș, calitate ce-i justifică

interesul actual și personal în promovarea acțiunii.

În mod greșit s-a reținut că ar fi

pierdut folosința bunului, întrucât ocupă și în prezent acest spațiu, ceea ce-i

conferă interesul să atace dispoziția emisă în favoarea fostului proprietar, în

scopul de a redobândi drepturile sale locative.

Atâta vreme cât reprezentanții

locatorului au refuzat să-i prelungească locațiunea urmare directă a emiterii

actului atacat, are interesul legitim de a dovedi fraudarea legii în emiterea

acestei dispoziții.

A solicitat admiterea recursului,

casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei primei instanțe pentru

rejudecarea fondului.

Recursul nu este fondat.

Este real că în principiu, nulitatea

absolută a unui act juridic poate fi invocată de oricine justifică un interes

legitim și actual, însă recurentul omite faptul că dispoziția emisă în

aplicarea Legii nr. 10/2001 are un caracter special, de act administrativ cu

efecte civile, supus reglementărilor acestei legi, derogatorii de la dreptul comun.

Prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, se stabilește exclusiv sfera

persoanelor ce pot ataca această dispoziție a autorității sau unității

emitente.

Or, acestea sunt persoanele

considerate a fi îndreptățite, în sensul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

sau cele care au calitatea de succesori ai persoanelor îndreptățite la

acordarea măsurilor reparatorii, în sensul art. 4 din aceeași lege.

Nici un text din Legea nr. 10/2001,

ca lege reparatorie, nu prevede posibilitatea terților, fie ei chiriași,

legitimați de un interes actual, de a ataca dispoziția de restituire, deoarece

raportul juridic izvorât din aplicarea Legii nr. 10/2001 ia naștere între

deținătorul imobilului și persoana îndreptățită la restituire în natură ori la

măsuri reparatorii.

Împrejurarea că reclamantul invocă

beneficiul locațiunii, care i-ar legitima speranța că, în viitor își va

conserva locațiunea și posibilitatea cumpărării imobilului, nu-i conferă

calitatea de a solicita în condițiile legii speciale (dispoziție devenită

irevocabilă urmare a rămânerii definitive a încheierii din 24 octombrie 2007

pronunțată în dosarul nr. 26164/3/2007 înregistrat pe rolul secției de

contencios administrativ a tribunalului) anularea dispoziției prin care

intimatului i-a fost restituit în natură bunul preluat abuziv stat.

Soluția instanțelor nu înseamnă că

reclamantului i-ar fi obstrucționat accesul liber la justiție, drept consacrat

constituțional, care urmează însă a fi înfăptuit pe calea altor proceduri decât

acelea stipulate de Legea nr. 10/2001, temeiul analizei cererii deduse

judecății.

Ca urmare, față de cele ce preced,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecății va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul Z.C. împotriva deciziei nr. 80/A din 2 februarie 2010 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12

ianuarie 2011.