ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 445/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la 21 noiembrie 2007, reclamanții R.K., T.M.K., M.G.C.C., R.K. și J.K.M., au chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, prin Primarul General, B.A., C.M., A.O.C. și M.L. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că pârâtul Municipiul București prin Primarul General nu a respectat termenul prescris de lege pentru soluționarea notificării privind imobilul din București; obligarea pârâtului Municipiul București prin Primarul General să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților apartamentele deținute de chiriași în imobilul menționat; obligarea pârâților persoane fizice să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților spațiile din imobilul deținut în baza unor contracte de vânzare-cumpărare.

În motivarea cererii se arată că imobilul situat în București, a fost proprietatea autorului lor, L.K. în baza actului autentificat sub nr. 36874 din 09 decembrie 1929 și că a fost preluat în patrimoniul statului prin Decretul nr. 92/1950, act ce contravenea Constituției din anul 1948. Municipiul București nu putea să înstrăineze în mod valabil spațiile din imobil chiriașilor. Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 584 din 21 martie 2008 a admis excepția lipsei calității procesuale active cu privire la revendicarea imobilului și a respins acțiunea ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă. Au fost disjunse celelalte două capete de cerere și s-a stabilit termen de judecată la 27 mai 2007 cu citarea părților.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții nu au făcut dovada că au calitatea de moștenitori ai foștilor proprietari ai imobilului și că simpla calitate a reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 nu conferă acestora calitatea procesuală pentru formularea unei acțiuni în revendicare pe dreptul comun. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, aducând critici de nelegalitate, invocând incidența dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 96 din 9 februarie 2009, a admis apelul, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare pe fond la aceeași instanță.

În considerentele deciziei s-a reținut că s-a constatat eronat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților pentru capătul de cerere având ca obiect revendicare. Conform actelor de stare civilă depuse la dosar reclamanții au făcut dovada că au calitate de moștenitori, respectiv sunt fiii și fiicele foștilor proprietari, iar imobilul în litigiu a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950. S-a mai reținut de asemenea că reclamanților li s-a recunoscut în temeiul Legii nr. 10/2001 calitatea de persoane îndreptățite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, astfel că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat calitatea de moștenitori acceptanți ai succesiunii proprietarului inițial al imobilului în discuție.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs pârâții C.M., M.L., B.A. și A.O.C., invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul-pârât B.A. critică hotărârea sub următoarele aspecte: - În practicaua hotărârii recurate nu s-au consemnat corect concluziile pe fond susținute de apărătorii părților din proces. - Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și nu s-a respectat principiul potrivit cu care legea specială se aplică cu prioritate față de dreptul comun. - Sezina poate fi invocată de cei în drept în raporturile cu alți comoștenitori nu și în raporturile cu terțe persoane sau cu instituțiile statului. - Conform Legii nr. 10/2001, prin art. 4 alin. (3) au fost repuși în termenul de acceptare a succesiunii succesibilii care nu au acceptat succesiunea în termenul legal de șase luni pentru bunurile care fac obiectul acestei legi.

În consecință după repunerea în termen aveau obligația să dezbată succesiunea conform procedurii prevăzute de Legea nr. 36/1995, în vederea eliberării certificatului de moștenitor. - Reclamanții deși au fost repuși în termenul de acceptare a moștenirii, fără motiv nu au procedat la dezbaterea moștenirii. Recurentul A.O.

critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Simpla calitate a intimaților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 nu le conferă reclamanților și calitatea procesuală pentru formularea unei acțiuni în revendicare pe dreptul comun, întrucât procedurile prevăzute de Legea nr. 10/2001, nu includ și posibilitatea persoanelor îndreptățite de a revendica imobilul preluat abuziv de la persoanele fizice cumpărătoare în temeiul Legii nr. 112/1995, așa încât în mod corect s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților pe capătul trei din cererea de chemare în judecată și a respins acțiunea ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

- Capătul trei de cerere are ca obiect acțiune în revendicare, întemeiată pe dreptul comun întrucât se solicită soluționarea cauzei prin compararea titlurilor de proprietate și drept urmare reclamanții trebuie să facă dovada calității de moștenitori acceptanți ai succesiunii defuncților. - Reclamanții trebuie să justifice calitatea de moștenitori și că dreptul de opțiune succesorală a fost exercitat în termenul de prescripție, de șase luni, calculat de la data deschiderii moștenirii. Până în prezent reclamanții nu au solicitat repunerea în termenul de acceptare al succesiunii. - În mod greșit s-a dat eficiență dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că instanța a soluționat nelegal cauza pe cale de excepție.

În ceea ce privește compararea titlurilor de proprietar trebuie reținut că titlul de proprietate izvorât din prevederile și în aplicarea Legii nr. 112/1995 este valabil și mai bine caracterizat, contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul acestei legi nefiind anulate, iar nulitatea absolută a actului se impune ca o premisă inevitabilă a admiterii acțiunii în revendicare împotriva subdobânditorului, motiv pentru care nu se poate opera cu soluția clasică în materie de revendicare, a comparării drepturilor autorilor. - În temeiul art. 1854 C. civ., posesia creează o prezumție de proprietate, care încetează dacă se face dovada că posesorul este de rea credință. Recurenții C.M. și M.L. aduc critici hotărârii recurate sub următoarele aspecte: - În cauză nu s-a făcut dovada calității de moștenitor, neexistând înscrisuri depuse în acest sens și nici nu au fost administrate probe care să ateste accepțiunea expresă sau tacită de către reclamanți.

- Capătul trei al cererii de chemare în judecată are ca obiect revendicare întemeiată pe dreptul comun prin comparare de titluri. - Simpla calitate de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii a reclamanților nu le conferă dreptul de a formula acțiune în revendicare pe dreptul comun. - În mod greșit s-a stabilit că reclamanții au calitatea de moștenitori sezinari ai proprietarului inițial. - Repunerea în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 nu poate produce efecte în cadrul acțiunii în revendicare pe dreptul comun și s-a stabilit în mod greșit că sezina nu presupune posesia de fapt a bunurilor moștenirii. - Posesia de fapt a bunului nu a avut-o defunctul, bunul fiind preluat de stat în anul 1950 prin Decretul nr. 92/1950.

- Reclamanții au mijlocul procedural de obținere de despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001. Examinând hotărârea recurată prin prisma cererilor de recurs, Înalta Curte va constata următoarele.

În concret prin recursurile declarate de toți recurenții se aduc critici cu privire la: calitatea de moștenitori a reclamanților, lipsa înscrisurilor care să ateste că dreptul de opțiune succesorală a fost exercitat în termenul de prescripție de șase luni calculat de la data deschiderii moștenirii, confuzia dintre calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001 și calitatea procesuală activă a reclamanților de a promova acțiune în revendicare în temeiul dreptului comun și că prin metoda comparării titlurilor de proprietate, titlul recurenților este mai bine caracterizat având în vedere că actele de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995 nu au fost desființate iar defunctul proprietar nu a avut posesia bunului, acesta fiind preluat din anul 1950 în conformitate cu Decretul nr. 92/1950.

Or, față de motivele de recurs comune, Înalta Curte nu va face o analiză individuală a cererilor de recurs. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General să se constate că nu s-a respectat termenul prescris de lege pentru soluționarea notificării privind imobilul situat în București; obligarea acestui pârât să lase în deplină proprietate și posesie imobilul în litigiu; obligarea pârâților-recurenți persoane fizice să lase liberă posesia aceluiași imobil. Tribunalul soluționând cauza a reținut că reclamanții nu au calitate procesuală activă pentru a revendica imobilul supus analizei în cadrul unei acțiuni în revendicare pe dreptul comun în contradictoriu cu pârâții persoane fizice respectiv recurenții și a disjuns cauza cu privire la pretențiile formulate în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General.

Excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților în promovarea acțiunii în revendicare în condițiile dreptului comun a fost greșit admisă, raportat la înscrisurile depuse la dosarul cauzei, care analizate conduc cert la concluzia că reclamanții sunt moștenitorii proprietarului imobilului supus analizei. Pentru aflarea adevărului și dezlegarea situației juridice ce privea acceptarea expresă sau tacită a moștenirii, instanța în virtutea principiilor care guvernează procesul civil mai exact a principiului rolului activ, era obligată să pășească la administrarea probatoriului în acest sens. Se impunea această obligație a instanței, luând în calcul că, reclamanților li s-a recunoscut în temeiul Legii nr. 10/2001 calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv sentința civilă nr. 1123 din 21 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București.

În alin. (3) al art. 4 din Legea nr. 10/2001 se stabilește o regulă derogatorie de la dreptul comun (dat fiind caracterul său reparatoriu) în legătură cu modalitatea de acceptare a succesiunii, fiind utilizată noțiunea de „succesibili” care diferă de aceea de „moștenitori” din alin. (2) al aceluiași text. Legiuitorul a făcut așadar o diferențiere între cei care sunt moștenitori prin acceptarea succesiunii în termenul prevăzut de dreptul comun și aceia care au doar vocație succesorală, iar prin cererea de restituire sunt repuși în termenul de acceptare a moștenirii. Lămurirea aspectelor sus arătate nu poate avea loc decât cu ocazia soluționării pe fond a cauzei, așa că, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc.

civ. Odată cu soluționarea pe fond a cauzei se vor avea în vedere și titlurile de proprietate deținute de părțile din proces. Așa fiind, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondate recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții C.M. și M.L., A.O.C. și B.A. împotriva deciziei nr. 96 din 9 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2010.