ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 445/2010

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la 21 noiembrie 2007,

reclamanții R.K., T.M.K., M.G.C.C., R.K. și J.K.M., au chemat în judecată pe

pârâții Municipiul București, prin Primarul General, B.A., C.M., A.O.C. și M.L.

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că pârâtul

Municipiul București prin Primarul General nu a respectat termenul prescris de

lege pentru soluționarea notificării privind imobilul din București; obligarea

pârâtului Municipiul București prin Primarul General să lase în deplină

proprietate și posesie reclamanților apartamentele deținute de chiriași în

imobilul menționat; obligarea pârâților persoane fizice să lase în deplină

proprietate și posesie reclamanților spațiile din imobilul deținut în baza unor

contracte de vânzare-cumpărare.

În motivarea cererii se

arată că imobilul situat în București, a fost proprietatea autorului lor, L.K.

în baza actului autentificat sub nr. 36874 din 09 decembrie 1929 și că a fost

preluat în patrimoniul statului prin Decretul nr. 92/1950, act ce contravenea

Constituției din anul 1948. Municipiul București nu putea să înstrăineze în mod

valabil spațiile din imobil chiriașilor.

Tribunalul București, secția

a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 584 din 21 martie 2008 a admis excepția

lipsei calității procesuale active cu privire la revendicarea imobilului și a

respins acțiunea ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală

activă. Au fost disjunse celelalte două capete de cerere și s-a stabilit termen

de judecată la 27 mai 2007 cu citarea părților.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut că reclamanții nu au făcut dovada că au calitatea de

moștenitori ai foștilor proprietari ai imobilului și că simpla calitate a reclamanților

de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001

nu conferă acestora calitatea procesuală pentru formularea unei acțiuni în

revendicare pe dreptul comun.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel reclamanții, aducând critici de nelegalitate, invocând

incidența dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă, prin decizia nr. 96 din 9 februarie 2009, a admis apelul, a

desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare pe fond la

aceeași instanță.

În considerentele deciziei

s-a reținut că s-a constatat eronat excepția lipsei calității procesuale active

a reclamanților pentru capătul de cerere având ca obiect revendicare.

Conform actelor de stare

civilă depuse la dosar reclamanții au făcut dovada că au calitate de

moștenitori, respectiv sunt fiii și fiicele foștilor proprietari, iar imobilul

în litigiu a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950.

S-a mai reținut de asemenea că reclamanților li s-a recunoscut în temeiul Legii

nr. 10/2001 calitatea de persoane îndreptățite printr-o hotărâre judecătorească

irevocabilă, astfel că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat calitatea de

moștenitori acceptanți ai succesiunii proprietarului inițial al imobilului în

discuție.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri au declarat recurs pârâții C.M., M.L., B.A. și A.O.C., invocând

incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul-pârât B.A.

critică hotărârea sub următoarele aspecte:

- În practicaua hotărârii

recurate nu s-au consemnat corect concluziile pe fond susținute de apărătorii

părților din proces.

- Hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină și nu s-a respectat principiul potrivit cu care

legea specială se aplică cu prioritate față de dreptul comun.

- Sezina poate fi invocată

de cei în drept în raporturile cu alți comoștenitori nu și în raporturile cu

terțe persoane sau cu instituțiile statului.

- Conform Legii nr. 10/2001,

prin art. 4 alin. (3) au fost repuși în termenul de acceptare a succesiunii

succesibilii care nu au acceptat succesiunea în termenul legal de șase luni

pentru bunurile care fac obiectul acestei legi. În consecință după repunerea în

termen aveau obligația să dezbată succesiunea conform procedurii prevăzute de

Legea nr. 36/1995, în vederea eliberării certificatului de moștenitor.

- Reclamanții deși au fost

repuși în termenul de acceptare a moștenirii, fără motiv nu au procedat la

dezbaterea moștenirii.

Recurentul A.O. critică

hotărârea sub următoarele aspecte:

- Simpla calitate a

intimaților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prevăzute de Legea

nr. 10/2001 nu le conferă reclamanților și calitatea procesuală pentru

formularea unei acțiuni în revendicare pe dreptul comun, întrucât procedurile

prevăzute de Legea nr. 10/2001, nu includ și posibilitatea persoanelor

îndreptățite de a revendica imobilul preluat abuziv de la persoanele fizice

cumpărătoare în temeiul Legii nr. 112/1995, așa încât în mod corect s-a admis

excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților pe capătul trei din

cererea de chemare în judecată și a respins acțiunea ca fiind formulată de

persoane fără calitate procesuală activă.

- Capătul trei de cerere are

ca obiect acțiune în revendicare, întemeiată pe dreptul comun întrucât se solicită

soluționarea cauzei prin compararea titlurilor de proprietate și drept urmare

reclamanții trebuie să facă dovada calității de moștenitori acceptanți ai

succesiunii defuncților.

- Reclamanții trebuie să

justifice calitatea de moștenitori și că dreptul de opțiune succesorală a fost

exercitat în termenul de prescripție, de șase luni, calculat de la data

deschiderii moștenirii. Până în prezent reclamanții nu au solicitat repunerea

în termenul de acceptare al succesiunii.

- În mod greșit s-a dat

eficiență dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că instanța

a soluționat nelegal cauza pe cale de excepție.

În ceea ce privește

compararea titlurilor de proprietar trebuie reținut că titlul de proprietate

izvorât din prevederile și în aplicarea Legii nr. 112/1995 este valabil și mai

bine caracterizat, contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul

acestei legi nefiind anulate, iar nulitatea absolută a actului se impune ca o

premisă inevitabilă a admiterii acțiunii în revendicare împotriva

subdobânditorului, motiv pentru care nu se poate opera cu soluția clasică în

materie de revendicare, a comparării drepturilor autorilor.

- În temeiul art. 1854 C.

civ., posesia creează o prezumție de proprietate, care încetează dacă se face

dovada că posesorul este de rea credință.

Recurenții C.M. și M.L. aduc

critici hotărârii recurate sub următoarele aspecte:

- În cauză nu s-a făcut

dovada calității de moștenitor, neexistând înscrisuri depuse în acest sens și

nici nu au fost administrate probe care să ateste accepțiunea expresă sau

tacită de către reclamanți.

- Capătul trei al cererii de

chemare în judecată are ca obiect revendicare întemeiată pe dreptul comun prin

comparare de titluri.

- Simpla calitate de

persoane îndreptățite la măsuri reparatorii a reclamanților nu le conferă

dreptul de a formula acțiune în revendicare pe dreptul comun.

- În mod greșit s-a stabilit

că reclamanții au calitatea de moștenitori sezinari ai proprietarului inițial.

- Repunerea în termenul

prevăzut de Legea nr. 10/2001 nu poate produce efecte în cadrul acțiunii în

revendicare pe dreptul comun și s-a stabilit în mod greșit că sezina nu

presupune posesia de fapt a bunurilor moștenirii.

- Posesia de fapt a bunului

nu a avut-o defunctul, bunul fiind preluat de stat în anul 1950 prin Decretul

nr. 92/1950.

- Reclamanții au mijlocul

procedural de obținere de despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001.

Examinând hotărârea recurată

prin prisma cererilor de recurs, Înalta Curte va constata următoarele.

În concret prin recursurile

declarate de toți recurenții se aduc critici cu privire la: calitatea de

moștenitori a reclamanților, lipsa înscrisurilor care să ateste că dreptul de

opțiune succesorală a fost exercitat în termenul de prescripție de șase luni

calculat de la data deschiderii moștenirii, confuzia dintre calitatea de

persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001 și

calitatea procesuală activă a reclamanților de a promova acțiune în revendicare

în temeiul dreptului comun și că prin metoda comparării titlurilor de

proprietate, titlul recurenților este mai bine caracterizat având în vedere că

actele de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995 nu au fost

desființate iar defunctul proprietar nu a avut posesia bunului, acesta fiind

preluat din anul 1950 în conformitate cu Decretul nr. 92/1950.

Or, față de motivele de

recurs comune, Înalta Curte nu va face o analiză individuală a cererilor de

recurs.

Prin cererea de chemare în

judecată, reclamanții au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul

București prin Primarul General să se constate că nu s-a respectat termenul

prescris de lege pentru soluționarea notificării privind imobilul situat în

București; obligarea acestui pârât să lase în deplină proprietate și posesie

imobilul în litigiu; obligarea pârâților-recurenți persoane fizice să lase

liberă posesia aceluiași imobil.

Tribunalul soluționând cauza

a reținut că reclamanții nu au calitate procesuală activă pentru a revendica

imobilul supus analizei în cadrul unei acțiuni în revendicare pe dreptul comun

în contradictoriu cu pârâții persoane fizice respectiv recurenții și a disjuns

cauza cu privire la pretențiile formulate în contradictoriu cu pârâtul

Municipiul București prin Primarul General.

Excepția lipsei calității

procesuale active a reclamanților în promovarea acțiunii în revendicare în

condițiile dreptului comun a fost greșit admisă, raportat la înscrisurile

depuse la dosarul cauzei, care analizate conduc cert la concluzia că

reclamanții sunt moștenitorii proprietarului imobilului supus analizei.

Pentru aflarea adevărului și

dezlegarea situației juridice ce privea acceptarea expresă sau tacită a

moștenirii, instanța în virtutea principiilor care guvernează procesul civil

mai exact a principiului rolului activ, era obligată să pășească la

administrarea probatoriului în acest sens.

Se impunea această obligație

a instanței, luând în calcul că, reclamanților li s-a recunoscut în temeiul

Legii nr. 10/2001 calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii,

printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv sentința civilă nr. 1123

din 21 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București.

În alin. (3) al art. 4 din

Legea nr. 10/2001 se stabilește o regulă derogatorie de la dreptul comun (dat

fiind caracterul său reparatoriu) în legătură cu modalitatea de acceptare a

succesiunii, fiind utilizată noțiunea de „succesibili” care diferă de aceea de

„moștenitori” din alin. (2) al aceluiași text.

Legiuitorul a făcut așadar o

diferențiere între cei care sunt moștenitori prin acceptarea succesiunii în

termenul prevăzut de dreptul comun și aceia care au doar vocație succesorală,

iar prin cererea de restituire sunt repuși în termenul de acceptare a

moștenirii.

Lămurirea aspectelor sus

arătate nu poate avea loc decât cu ocazia soluționării pe fond a cauzei, așa că,

instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C.

proc. civ.

Odată cu soluționarea pe

fond a cauzei se vor avea în vedere și titlurile de proprietate deținute de

părțile din proces.

Așa fiind, Înalta Curte, în

baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondate recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de pârâții C.M. și M.L., A.O.C. și B.A. împotriva deciziei nr. 96 din

9 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2010.