ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1654/2009

Asupra recursului civil de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a IV-a civilă, sub nr. 12440/3/2006, la data de 7 aprilie 2006,

reclamanta SC M.S. SRL a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București,

prin Primarul General, Primarul General al Municipiului București și S.A.C.,

solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să se constate nulitatea

absolută a Dispoziției nr. 4816 din 21 noiembrie 2005 emisă de Primarul General

al Municipiului București, deoarece prin dispoziția respectivă a fost

restituită, în natură, cota de ½ din subsolul, parterul și mansarda

imobilului situat în București, însă pârâtul S.A.C. nu avea calitatea de persoană

îndreptățită la restituirea imobilului.

Prin sentința civilă nr. 1127 din 22

septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a

fost respinsă excepția lipsei calității de reprezentant al reclamantei în ce

privește pe numitul S.D.F.; a fost admisă excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantei și a fost respinsă contestația.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că în petitul acțiunii s-au făcut referiri numai la

dispozițiile Legii nr. 10/2001, însă, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării

sau a cererii de restituire în natură, poate fi atacată de persoana care se

pretinde îndreptățită, la secția civilă a tribunalului în a cărui

circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității

învestite cu soluționarea notificării.

Cum reclamanta nu îndeplinește

condiția de persoană îndreptățită, rezultă că nu are calitate procesuală activă

și nici nu justifică un interes, deoarece ocupă imobilul fără contract de

închiriere, fiind un simplu terț față de dispoziția a cărei nulitate o solicită.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta, susținând că cererea sa se întemeiază pe dispozițiile

dreptului comun și nu pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 653 din 11

octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

fost respins apelul, ca nefondat, reținându-se că în cererea introductivă nu se

face nicio referire la dispozițiile art. 966, art. 968 C. civ., ci numai la

prevederile art. 3 și art. 24 din Legea nr. 10/2001, astfel că prima instanță a

pronunțat o soluție legală.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta SC M.S. SRL, aducându-i următoarele critici :

- Hotărârile pronunțate atât de

instanța de apel cât și de prima instanță, sunt nelegale, fiind pronunțate cu

încălcarea normelor de competență, astfel încât se impune casarea lor și

trimiterea cauzei, spre competentă soluționare, în primă instanță, la

judecătorie.

- Din actele dosarului rezultă cu

claritate interesul legitim pe care îl are reclamanta în legătură cu anularea

deciziei de restituire în natură.

Chiar dacă nu are un contract de

închiriere, reclamanta a solicitat Primăriei sectorului 1 București cumpărarea

spațiului respectiv, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 550/2002, mai

ales că a realizat investiții de mare amploare în imobilul respectiv.

Reclamanta mai susține că,

indiferent de cum a fost intitulată acțiunea, potrivit art. 84 C. proc. civ.,

instanța avea obligația să interpreteze adecvat cererea de chemare în judecată

potrivit cu scopul urmărit, în speță cererea reprezentând o acțiune de drept

comun care era de competența Judecătoriei sectorului 1 București.

Analizând decizia recurată, prin

raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat, pentru următoarele considerente:

- Cererea de chemare în judecată

formulată de către reclamantă, a fost introdusă la Tribunalul București, secția

a IV-a civilă, fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel că,

în mod legal, atât instanța de apel cât și prima instanță au apreciat că

reclamanta nu are calitate procesuală activă, deoarece, potrivit dispozițiilor

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, pot contesta decizia emisă de către

entitatea deținătoare doar persoanele îndreptățite, nu și terțele persoane, cum

este cazul reclamantei.

- Deși reclamanta pretinde că

instanța trebuia să interpreteze în mod adecvat cererea de chemare în judecată,

ea este cea care a învestit în mod expres Tribunalul București cu o cerere

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, instanța de apel, cât și prima

instanță nefăcând altceva decât să aplice, în mod corect, Legea nr. 10/2001, la

situația reclamantei.

Abia în apel reclamanta a precizat,

în mod expres, că înțelege să-și întemeieze cererea pe dispozițiile dreptului

comun, însă obiectul cererii nu mai poate fi schimbat în calea de atac.

- De altfel, nimic nu a împiedicat-o

și nu o împiedică pe reclamantă să formuleze o acțiune pe calea dreptului comun

în vederea apărării drepturilor sale, pe care aceasta le consideră legitime.

Având în vedere cele de mai sus,

Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel, cât și a primei instanțe

s-a dat cu respectarea competenței lor, având în vedere cererea cu care au fost

învestite, astfel că, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanta SC M.S. SRL împotriva deciziei nr. 653 din 11 octombrie 2007 a Curții

de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 18 februarie 2009.