ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1749/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1749/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursurilor de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 58 din 3 martie 2010, Tribunalul Vaslui a respins cererea

de schimbare a încadrării juridice

cererea de schimbare a încadrării juridice a

faptei pentru care inculpatul C.S. a fost trimis în judecată, din infracțiunea

prev. de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen., în infracțiunea prev.

de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 99 C. pen.

Pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 99 C.

pen., a condamnat pe inculpatul C.S., la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare.

A constatat că infracțiunea pentru care

inculpatul C.S. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei prin sentința penală nr. 332 din

10 iunie 2008 a Judecătoriei Bârlad, definitivă la data de 24 iunie 2008 este

concurentă cu cea pentru care față de același inculpat s-a luat măsura

educativă a internării într-un centru de reeducare prin sentința penală nr. 132

din 04 martie 2008 a Judecătoriei Bârlad, definitivă la 23 octombrie 2008.

În baza art. 85 C. pen. a anulat suspendarea

condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința

penală nr. 332 din 10 iunie2008 a Judecătoriei Bârlad.

Conform art. 36 alin. (2) C. pen. cu referire

la art. 33 lit. a) C. pen., a contopit pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată

prin sentința penală nr. 332 din 10 iunie 2008 a Judecătoriei Bârlad cu măsura

educativă a internării într-un centru de reeducare prin sentința penală nr. 132

din 04 martie 2008 a Judecătoriei Bârlad, în sancțiunea cea mai grea, respectiv

internarea într-un centru de reeducare.

În temeiul art. 40 alin. (1) C. pen., a

contopit pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată în prezenta cauză cu măsura

educativă a internării într-un centru de reeducare stabilită în urma contopirii

pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 332/2008 a

Judecătoriei Bârlad cu măsura educativă a internării într-un centru de

reeducare luată prin sentința penală nr. 132/2008 a Judecătoriei Bârlad, urmând

ca inculpatul să execute sancțiunea cea mai grea, respectiv pedeapsa de 6

(șase) ani închisoare.

Pe durata executării pedepsei, a interzis

inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b)

C. pen., în condițiile art. 71 C. pen., după rămânerea definitivă a prezentei

hotărâri.

În baza art. 36 alin. (3) cu referire la art.

88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa de 6 ani închisoare astfel

stabilită, durata de când inculpatul se află în executarea măsurii educative a

internării în centrul de reeducare, respectiv de la 05 noiembrie 2008 la zi.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentințelor penale nr. 132/2008 și 332/2008 ale Judecătoriei Bârlad.

A anulat formele de executare emise în baza

sentinței penale nr. 132 din 04 martie 2008 a Judecătoriei Bârlad și a dispus

emiterea unor forme noi, conform prezentei hotărâri.

Pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau

alte violențe, prev. de art. 180 alin. (1) C. pen., a condamnat inculpatul D.I.,

la pedeapsa de 500 lei amendă.

A atras atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 63

1

C. pen.

A luat act că partea civilă D.V. a renunțat

la pretențiile civile formulate față de inculpații C.S. și D.I., precum și

faptul că părțile civile B.F.C., B.G.E., B.M.A. și D.C.M. nu au formulat

pretenții civile față de cei doi inculpați.

A obligat inculpatul C.S. la plata sumei de

1.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpatul D.I.

la plata sumei de 300 lei cu același titlu.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut că inculpații C.S. și D.I. sunt locuitori ai municipiului

Bârlad. C.S. este minor, la data de 25 octombrie 2008 avea vârsta de 16 ani și

9 luni. Tot locuitor al municipiului Bârlad era și victima D.M. care avea la

data menționată vârsta de 35 ani.

Victima era cunoscută în cercul de prieteni

și cunoscuți printre care se numără și inculpații, care obișnuia să consume

alcool, însă nu avea o fire agresivă, fiind în general prieten cu toată lumea.

Inculpații C.S. și D.I. sunt cunoscuți cu

antecedente penale. Ei au mai fost condamnați în mai multe rânduri pentru

săvârșirea unor infracțiuni îndreptate în general împotriva patrimoniului. În

prezent, inculpatul C.S. se află în executarea unei măsuri educative de

internare într-un centru de reeducare.

În seara zileri de 25 octombrie 2008, în

jurul orei 22:30, victima D.M. a mers la discoteca Paradis din Bârlad unde s-a

întâlnit cu mai multe cunoștințe printre care și cu D.C., zis „B.”.

Ulterior, în același local au venit și

inculpații D.I. și C.S. însoțiți de prieteni și au început să consume alcool și

să danseze. În jurul orei 01:00 a părut un incident între inculpatul D.I. și

concubina sa C.A.

Victima D.M. a intervenit în discuția dintre

cei doi și i-a spus inculpatului să nu mai facă scandal și să se poarte frumos

cu prietena lui. Inculpatul D.I. a continuat să se manifeste agresiv, atât față

de concubina lui cât și în general, pe ringul de dans. A intervenit martorul C.R.,

agent de pază la acea discotecă, care i-a cerut inculpatului să părăsească

localul. Inculpatul D.I. a refuzat, motivând că nu iese din local la comanda

lui. Victima a insistat ca inculpatul să se potolească și a intervenit în

conflictul incipient dintre cei doi. Inculpatul D.I., în starea de agitație

care era, a ridicat mâinile spre victimă și a lovit-o cu pumnul în zona feței.

Întrucât conflictul lua amploare, în zona respectivă s-a deplasat și inculpatul

C.S. care venind din spatele victimei i-a aplicat acesteia o lovitură cu pumnul

în partea dreaptă din zona gâtului. Ca urmare a loviturii victima s-a

dezechilibrat și a căzut la pământ iar în cădere s-a lovit cu capul de

postamentul din beton aflat în apropierea ringului de dans.

A intervenit martorul D.C. care l-a lovit pe

inculpatul C.S. cu pumnul în zona feței cauzându-i o plagă în zona buzelor. Au

intervenit și alte persoane dintre cele prezente, fapt ce i-a determinat pe

inculpații C.S. și D.I. să iasă pe terasa discotecii iar de acolo au sărit în

stradă.

Victima a fost ridicată și așezată pe o

canapea de către numiții D.C., P.M. și C.R. Aceștia au stropit victima cu apă

și au încercat să îi acorde primul ajutor, însă victima nu și-a revenit.

A fost solicitată ambulanța cu care a fost

transportată victima la spital, însă acolo s-a constatat decesul victimei.

Din concluziile raportului de expertiză

medico-legală de autopsie, întocmit în această cauză în faza de urmărire

penală, rezultă că moartea victimei D.M. a fost violentă și, de asemenea, s-a

apreciat că moartea s-a putut instala în noaptea de 25 octombrie 2008. Moartea

a fost cauzată de o stare de comă cerebrală profundă ca urmare a unei hemoragii

subarahnoidiene masive, produsă prin ruptură de arteră vertebrală, consecință a

unui traumatism cervical, traumatism care s-a putut produce prin lovire cu sau de

corp dur, s-a apreciat că a fost produs prin lovire activă, posibil prin mijloc

de atac al omului. De asemenea, s-a mai constatat o altă leziune în zona feței,

respectiv în zona piramidei nazale, leziune care nu are legătură de cauzalitate

și nu a putut conduce la decesul victimei, nu a necesitat zile de îngrijiri

medicale. S-a mai apreciat că agresorul care a aplicat lovitura la nivelul

piramidei nazale s-a aflat față în față cu victima, iar cel care a aplicat

lovitura la nivelul regiuni cervicale se afla lateral-dreapta față de victimă,

fără a se putea preciza foarte clar dacă era lateral, antero-lateral sau postero-lateral

față de victimă.

Situația de fapt astfel cum a fost reținută

de instanța de fond a fost dovedită cu procesul-verbal de cercetare la fața

locului și planșa foto, procesul verbal de examinare criminalistică și planșa

foto, declarațiile martorilor, raport de expertiză medico-legală de autopsie,

toate coroborate cu declarațiile inculpaților.

Fiind audiat, inculpatul C.S. a recunoscut că

a lovit-o pe victimă însă numai după ce în prealabil a fost lovit de către

victimă în încercarea sa de a-l salva pe fratele său de agresiunea agentului de

pază C.B. Susține inculpatul că a lovit-o pe victimă în zona feței.

Inculpatul D.I. nu a recunoscut fapta arătând

că a avut un incident cu soția sa și victima D.M. i-a atras atenția asupra

comportamentului său dar nu a lovit-o pe victimă și nici nu știe cine a

lovit-o.

La individualizarea pedepselor aplicate

inculpaților, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen.

Reținând că fapta pentru care inculpatul C.S.

a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a

executării conform art. 81 C. pen., este concurentă cu fapta pentru care s-a

luat față de inculpat măsura educativă a internării într-un centru de reeducare

prin sentința penală nr. 132 din 4 martie 2008 a Judecătoriei Bârlad, instanța

de fond a dispus în baza art. 85 C. pen. anularea suspendării condiționate

pentru pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 332 din

10 iunie2008 a Judecătoriei Bârlad iar în baza art. 36 alin. (2) C. pen. cu

referire la art. 33 lit. a) C. pen. a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa

cea mai grea respectiv internarea într-un centru de reeducare.

În baza art. 40 alin. (1) C. pen. s-a

contopit pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin prezenta cu măsura

internării într-un centru de reeducare dispunând să execute pedeapsa cea mai

grea de 6 ani închisoare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel

inculpații C.S. și D.I.

Inculpatul C.I. a solicitat reținerea disp. art.

73 lit. b) C. pen., arătând că a fost provocat de atitudinea violentă a

victimei să comită fapta, cu consecința reducerii pedepsei și ca modalitate de

executare a solicitat aplicarea disp. art. 86

1

C. pen.

Inculpatul D.I. a solicitat achitarea sa față

de împrejurarea că nu există plângere prealabilă.

Față de atingerea minimă a valorilor apărate

de lege, inculpatul D.I. a solicitat reținerea disp. art. 18

1

C.

pen. cu consecința achitării sale.

Prin decizia penală nr. 152 din 30 septembrie

2010, Curtea de Apel Iași a respins ca nefondate apelurile formulate de

inculpații C.S. și D.I. împotriva sentinței penale nr. 58 din 3 martie 2010

pronunțată de Tribunalul Vaslui.

A obligat apelanții la 200 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța

de apel a reținut că situația de fapt a fost corect reținută de instanța de

fond, iar încadrarea juridică dată faptelor este greșită neexistând temeiuri

care să conducă la desființarea sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii, în termen legal,

au declarat recurs inculpații

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În temeiul cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen. inculpatul D.I. a invocat faptul că instanța de apel nu

s-a pronunțat asupra motivului invocat referitor la lipsa plângerii prealabile.

În cazul inculpatului C.S. apărarea a

criticat decizia atacată față de împrejurarea că nu s-au reținut disp. art. 73

lit. b) C. pen., astfel încât solicită reținerea acestor dispoziții legale cu

consecința reducerii pedepsei și aplicarea disp. art. 81 sau art. 86

1

C. pen. ca modalitate de executare.

În susținerea recursurilor sunt invocate

cazurile de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen.

Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei

recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., reține Înalta Curte că recursurile declarate de

inculpați nu sunt întemeiate, urmând a fi respinse ca atare pentru

considerentele ce urmează a fi expuse.

Înalta Curte reține că situația de fapt a

fost corect stabilită de instanța de fond în urma analizei coroborate a

întregului material probator administrat în cele două faze ale procesului

penal, faptele au fost just încadrare juridic în raport de situația de fapt

reținută, în mod temeinic apreciind instanța de fond că în cauză sunt

îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii penale a inculpaților sub

aspectul comiterii infracțiunilor reținute în sarcina lor.

Probele administrate în cauză dovedesc, mai

presus de orice dubiu, că inculpații se fac vinovați de comiterea

infracțiunilor reținute în sarcina lor, astfel încât toate apărările invocate

de inculpați atât în apel cât și cu ocazia soluționării recursurilor nu au nici

un fundament fiind făcute doar cu scopul diminuării răspunderii penale.

În cauză nu sunt incidente disp. art. 73 lit.

b) C. pen. așa cum solicită inculpatul C.S., probele administrate în cauză

dovedind comportamentul violent al inculpatului fără a exista o provocare din

partea victimei.

Martorii prezenți la locul incidentului au

evidențiat în declarațiile date în faza de urmărire penală atitudinea violentă

a inculpatului C.S. relevantă în acest sens fiind declarația martorului M.R.C.

(fila 93 d.u.p.) care s-a aflat foarte aproape de locul incidentului, respectiv

la 1,5 m acesta arătând că victima a fost lovită inițial de inculpatul D.I.

după care a fost lovită de inculpatul C.S. care i-a aplicat o lovitură de pumn

în față în urma căreia victima a căzut pe spate lovindu-se de postamentul pe

care erau situate canapelele.

Arată de asemenea martorul că victima nu a

lovit pe nici unul dintre inculpați, ei fiind cei care au agresat-o.

În același sens declară și martorii C.R. și P.M.,

care s-au aflat în discotecă la momentul incidentului.

Nici o probă administrată în cauză nu vine în

sprijinul apărării inculpatului C.I. în sensul că a comis fapta sub imperiul

unei puternice tulburări determinate de comportamentul violent al victimei.

Chiar și în cazul în care ar fi să admitem că

victima i-a aplicat inculpatului C.I. o lovitură cu pumnul așa cum susține

acesta și în declarația dată în fața Înaltei Curți, totuși nu se justifică

comportamentul său atât de agresiv, el aplicând victimei o lovitură atât de

puternică încât victima a decedat și de asemenea în nici un caz nu poate face

posibilă incidența disp. art. 73 lit. b) C. pen.

Din coroborarea probelor administrate pe

parcursul procesului penal rezultă că a existat un conflict inițial între

victimă și inculpatul D.I., victima reproșându-i comportamentul neadecvat al

inculpatului, moment în care acesta i-a aplicat victimei o lovitură în zona

feței și ulterior a fost lovită de către inculpatul C.S.

Față de considerentele arătate apreciază

Înalta Curte că situația de fapt a fost bine stabilită de instanța de fond,

apărările inculpatului C.S. fiind făcute doar cu scopul diminuării răspunderii

penale împrejurare ce nu poate determina schimbarea soluției pronunțată de

instanța de fond.

De asemenea, în mod corect instanța de fond a

dispus și condamnarea inculpatului D.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de

art. 180 alin. (1) C. pen. în condițiile în care expertiza medico-legală de

autopsie a scos în evidență o leziune în zona feței, respectiv în zona

piramidei nazale, leziune care nu are legătură de cauzalitate cu decesul

victimei și nu ar fi necesitat zile de îngrijiri medicale în cazul în care

victima nu ar fi decedat.

S-a mai reținut că agresorul care a aplicat

lovitura la nivelul piramidei nazale s-a aflat față în față cu victima.

Întrucât inculpatul D.I. este singurul care a

aplicat victimei această lovitură așa cum declară martorii audiați în cauză

care arată de asemenea că victima nu prezenta urme de lovituri înainte de

conflictul cu inculpatul D.I., în mod corect instanța de fond a reținut

vinovăția acestui inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 180

alin. (1) C. pen., pedeapsa de 500 lei amendă penală fiind bine individualizată

în raport de disp. art. 72 C. pen.

De asemenea, Înalta Curte reține că instanța

de apel a motivat lipsa plângerii prealabile pentru infracțiunea de lovire

prev. de art. 180 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte reține că în cazul infracțiunii

prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. acțiunea penală se pune în mișcare la

plângerea prealabilă a părții vătămate, însă în cazul de față lipsa plângerii

nu poate înlătura răspunderea penală a făptuitorului în condițiile în care

persoana vătămată a decedat fiind astfel în imposibilitate de a exercita acest

drept procesual, situație în care principiul disponibilității este înlocuit de

principiul oficialității, statul urmând să apere interesele persoanelor

vătămate atunci când acestea nu o mai pot face.

Nici critica vizând netemeinicia pedepsei - caz

de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. - formulat de

inculpatul C.S. nu este întemeiată.

În procesul de individualizare judiciară

instanța de fond a avut în vedere toate criteriile generale de individualizare

judiciară a pedepsei prev. de art. 72 C. pen. respectiv gradul de pericol

social ridicat al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei cuprinse între

2 ani și 6 luni și 7 ani și 6 luni având în vedere că inculpatul era minor la

data comiterii infracțiunii, modalitatea și împrejurările comiterii faptelor

fiind de remarcat în acest context agresivitatea de care a dat dovadă

inculpatul care a aplicat victimei o lovitură extrem de puternică în urma

căreia aceasta a decedat.

Aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai

mic și stabilirea unei modalități de executare a pedepsei neprivative de

libertate nu se justifică în condițiile în care inculpatul a avut o atitudine

de negare a faptei și de încercare de a denatura adevărul, toate aceste

împrejurări conducând la concluzia că pedeapsa aplicată inculpatului

îndeplinește atât o funcție de coerciție cât și de exemplaritate.

În cauză s-a efectuat și un referat de

evaluare a inculpatului C.S. care relevă un grad scăzut de educație a debutat

infracțional timpuriu și a persistat în conduita delicventă datorită unor

antecedente în familie, se manifesta mai independent, supravegherea familiei

este diminuată și este atras de activități neadecvate vârstei.

Toate aceste aspecte coroborate cu faptul că

inculpatul a mai suferit condamnări în minorat, impun menținerea pedepsei

aplicată de instanța de fond, numai în acest mod putând fi exercitată o

supraveghere atentă asupra inculpatului în sensul formării unei atitudini

corecte față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.

Față de considerentele arătate, având în

vedere că în cauză nu pot fi identificate alte cazuri de casare care luate în

considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta

Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să

respingă ca nefondate recursurile declarate de inculpați.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpații C.S. și D.I. împotriva deciziei penale nr. 152 din 30 septembrie

2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă

recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 aprilie

2011.