ÎCCJ, Decizia nr. 146/2011

Asupra recursului de

față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin Sentința nr. 1757 din 10 noiembrie 2010

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost

respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva

rezoluției din Dosarul nr. 6571/3147/1/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. A

fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanța a reținut, în esență, că prin referatul nr. 5767/2747/VIII/1

din data de 28 iunie 2010 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. s-a constatat

că petentul A.I. a reclamat în mod generic comiterea mai multor fapte de abuz

în serviciu, favorizarea infractorului, fals intelectual și împiedicarea

participării în proces, nerespectarea hotărârilor judecătorești și complicitate

la tentativă de omor de către procurorul șef secție urmărire penală din cadrul

Parchetului de pe Înalta Curte de Casație și Justiție constând în aceea că, în

exercitarea prerogativelor acordate de această funcție, a exclus actele

probatorii în mai multe lucrări soluționate și a adoptat rezoluțiile cu

ignorarea unor hotărâri judecătorești definitive și executorii.

S-a mai reținut că

organul de urmărire penală este limitat în efectuarea unor activități

circumscrise dispozițiilor art. 224 C. proc. pen. numai cu privire la persoane

și fapte determinate, care să poată susține, eventual, inițierea unui raport

juridic penal de conflict, simple alegațiuni de genul celor cuprinse în

sesizarea petentului neputând fundamenta efectuarea unor acte premergătoare

urmăririi penale față de procurorul menționat.

S-a concluzionat în

referatul întocmit că argumentele petentului sunt lipsite de substanță, că

acesta își exercită în mod abuziv dreptul la petiționare prin întocmirea unor

cercetări informe, cu caracter generic din al căror cuprins nu rezultă obiectul

sesizării, motiv pentru care lucrarea a fost închisă prin întocmirea sus - menționatului

referat.

Cu adresa nr. 6571/3147/VIII/1

din data de 29 iulie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a comunicat petentului A.I.

că plângerea acestuia a fost respinsă, întrucât aspectele de nelegalitate

reclamate nu s-au confirmat.

Împotriva acestei

soluții a formulat plângere petentul învederând că actele de cercetare penală

au fost întocmite cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 62 C. proc.

pen. și art. 277 C. proc. pen.

Prima instanță a

reținut că plângerea petentului este inadmisibilă, având în vedere dispozițiile

art. 222 C. proc. pen. și art. 278

1

C. proc. pen.

S-a constatat că în

referatul întocmit de procuror și comunicat petentului la data de 29 iulie

2010, se menționează că plângerea acestuia este informă, nu cuprinde elemente

care să contureze o situație de fapt concretă, sesizarea fiind lipsită de

elemente de substanță care să poată fi asociate exercitării prerogativelor

funcționale ale procurorului șef secție reclamat, iar argumentele folosite sunt

neîntemeiate.

De asemenea, instanța

a reținut că plângerea formulată de petent, este îndreptată împotriva unui

referat care nu reprezintă o soluție de netrimitere în judecată dintre cele

limitativ și expres prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen., fiind,

astfel, inadmisibilă.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul. Recursul nu a fost

motivat.

Analizând cauza sub

toate aspectele, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se

constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce

urmează.

Astfel după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen.

împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală orice persoană poate face

plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime,

plângerea fiind soluționată potrivit distincțiilor prevăzute de art. 275 alin.

(3) C. proc. pen. și art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

În materia soluțiilor

de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea

exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar și a

celui judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 278

1

C. proc. pen.

Rezultă, așadar că,

în situația în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluțiile

expres și limitativ prevăzute de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

și nici nu sunt incidente alte cazuri de excepție în care legiuitorul a

prevăzut dreptul de a se supune o soluție /măsură a procurorului cenzurii

instanței, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.

De asemenea, potrivit

dispozițiilor art. 222 C. proc. pen., plângerea este încunoștiințarea făcută de

o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin

infracțiune, trebuind să cuprindă numele, prenumele, calitatea și domiciliul

petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea

făptuitorului, dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.

Rezultă că

neindicarea concretă, în cuprinsul plângerii, a mențiunilor prevăzute expres de

dispozițiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen. face imposibilă determinarea

obiectul verificărilor ce trebuie efectuate de către organele de urmărire,

respectarea cerințelor legale privind conținutul plângerii reprezentând o

condiție de admisibilitate a acesteia, conferindu-i un conținut precis și

constituind, totodată, o precauțiune împotriva plângerilor neîntemeiate și a

exercitării abuzive a dreptului de petiționare.

În cauza de față

petentul a formulat o plângere formal întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., dar care nu avea ca obiect una dintre soluțiile de netrimitere

în judecată prevăzute de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., spre a

îndritui partea să formuleze, pe temeiul arătat plângere la instanță. Totodată,

plângerea adresată instanței era informă ca plângere penală, deoarece nu

îndeplinea condițiile prevăzute de art. 222 C. proc. pen.

Așa fiind, prima

instanță, dând o corectă interpretare și aplicare dispozițiilor legale

incidente în cauză, a apreciat în mod just că a fost sesizată cu o cerere

neprevăzută de lege și prin urmare inadmisibilă.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva Sentinței nr. 1757 din

10 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 6794/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 14 iunie 2011.