ÎCCJ, Decizia nr. 343/2011

Ședința publică de la 20 iuie 2011

Asupra recursului de

față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin sentința nr. 1615

din 28 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I.

împotriva rezoluției nr. 6003/2887/VIII-1/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică; a

fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța această soluție prima

instanță a reținut, în esență, că prin rezoluția nr. 8414/2145/VIII/1/2010 din

8 iunie 2010 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția

de Urmărire Penală și Criminalistică, a respins ca inadmisibilă plângerea

formulată de petentul A.I., întrucât aceasta nu întrunea condițiile de fond și

formă prevăzute de art. 222 C. proc. pen.

În fapt, s-a reținut că prin plângerea ce a

făcut obiectul lucrării nr. 8414/2145/VIII/1/2010, petentul A.I. a solicitat

cercetarea magistratului Iacob Marius, procuror șef al Secției de Urmărire

Penală și Criminalistică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție care a soluționat, în opinia petiționarului, cu încălcarea

atribuțiilor de serviciu, lucrările nr. 2383/1449/VIII/1/2010,

2387/1445/VIII/1/2010, 23891451/VIII/1/2010, 2391/1447/VIII/1/2010, 2709/1387/VIII/1/2010

ale aceleiași unități de parchet.

De asemenea, petentul a formulată plângere

împotriva magistraților O.O., procuror șef adjunct al Secției de Urmărire

Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, V.R., R.J. și A.D., procurori în cadrul aceleiași secții,

precum și împotriva mai multor magistrați judecători din cadrul Înaltei Curți

de Casație și Justiție care au soluționat dosarele nr. 9570/1/2009,

9718/1/2009, 9770/1/2009, 9771/1/2009, 9804/1/2009, 9805/1/2009, 255/1/2009.

Procurorul a constatat că petentul nu a

evidențiat vătămările ce i-au fost cauzate, mijloacele de probă pe care

plângerea penală se întemeiază și nici elementele constitutive ale vreunei

infracțiuni.

Plângerea formulată de către petentul A.I.

împotriva rezoluției sus menționate a fost respinsă, ca neîntemeiată, de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin rezoluția nr. 6003/2887/VIII-1/2010 din 15 iulie 2010.

Împotriva acestei rezoluții a formulat

plângere petentul A.I., înregistrată la data de 5 august 2010 pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, sub nr. 6628/1/2010, susținând că aceasta este

„netemeinică, ilegală și abuzivă”; petentul și-a întemeiat plângerea pe

dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

Examinând actele dosarului, prima instanță a

constatat că plângerea petentului este inadmisibilă, întrucât nu este

îndreptată împotriva unei rezoluții sau ordonanțe de netrimitere în judecată.

S-a reținut că, în cauză, nu a fost adoptată

o soluție de netrimitere în judecată ci una de respingere a plângerii

petentului pentru neîndeplinirea condițiilor cerute de art. 222 C. proc. pen.,

rezoluția procurorului putând fi supusă numai controlului ierarhic intern,

conform art. 278 C. proc. pen., posibilitate de care petentul a uzat, astfel

cum rezultă din actele dosarului nr. 6003/2887/VIII-1/2010 al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică.

Având în vedere că măsura dispusă de procuror

prin rezoluția atacată în prezenta cauză nu se circumscrie dispozițiilor art.

278

1

alin. (1) C. proc. pen. și că orice alte acte sau măsuri ale

procurorului sau efectuate pe baza dispoziției acestuia nu sunt supuse

plângerii ce se poate adresa judecătorului, prima instanță a respins plângerea

petentului A.I., ca inadmisibilă.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a formulat recurs petentul; recursul nu a fost

motivat.

Analizând cauza sub

toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru

considerentele ce urmează.

Astfel

după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 275 și următoarele C.

proc. pen. împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală orice persoană

poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale

legitime, plângerea fiind soluționată potrivit distincțiilor prevăzute de art.

275 alin. (3) C. proc. pen. și art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

În materia soluțiilor

de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea

exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar și a

celui judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 278

1

C.

proc. pen.

Rezultă așadar că în

situația în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluțiile

expres și limitativ prevăzute de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

și nici nu sunt incidente alte cazuri de excepție în care legiuitorul a

prevăzut dreptul de a se supune o soluție/măsură a procurorului cenzurii

instanței, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.

În cauza dedusă

judecății petentul s-a adresat primei instanțe cu o cerere neprevăzută de legea

procesuală în vigoare, deoarece, deși întemeiată pe prevederile art. 278

1

C.

proc. pen., plângerea formulată nu avea ca obiect una dintre soluțiile de

netrimitere în judecată expres și limitativ prevăzute de art. 278

1

alin.

(1) C. proc. pen., pentru ca partea să fie îndrituită a sesiza instanța în

această procedură.

Se constată, așadar,

că prima instanță a dat o justă interpretare și aplicare prevederilor legale

incidente, hotărârea pronunțată fiind legală și temeinică.

Pentru considerente

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1, lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 1615 din

28 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 6628/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.