ÎCCJ, Decizia nr. 367/2011

Ședința publică de la 20 iunie 2011

Asupra

recursului de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin

sentința nr. 199 din 10 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea

formulată de petentul A.I.; a fost obligat petentul la plata cheltuielilor

judiciare statului.

Pentru

a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin

plângerea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 9

decembrie 2009, petentul A.I., a formulat plângere în condițiile art. 278

1

alin. (2) C. proc. pen., împotriva magistraților G.F., ș.a., - judecători la Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, cât și împotriva magistratului E.C.

– procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub

aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu, favorizarea infractorului, fals

intelectual, nerespectarea hotărârii judecătorești definitive și executorii din

dosarul nr. 6678/55/2007 al Judecătoriei Arad, cât și pentru complicitate la

tentativa de omor; petentul nu a motivat nici în fapt și nici în drept cererea

depusă în condițiile expuse, arătând însă, că la 13 noiembrie 2009, în temeiul

prevederilor art. 275 C. proc. pen. a înaintat la Ministerul Public o plângere penală împotriva magistraților indicați mai sus, la care însă,

nu s-a comunicat rezultatul cercetărilor.

Prima

instanță a constatat că deși petentul s-a prevalat de dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. nu a respectat și nu s-a conformat acestor prevederi procesual

penale care reglementează expres și imperativ o procedură specială, care se

desfășoară în etape, cu respectarea unor termene imperative și sesizarea unor

autorități judiciare diferite.

Totodată

s-a reținut că art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. determină imperativ

actele ce pot face obiectul acestei proceduri speciale în fața instanței

competente, respectiv doar ordonanțele și rezoluțiile procurorului de

netrimitere în judecată, or prin plângerea dedusă judecății, petentul nu a

atacat unul din actele arătate prin art. 278

1

alin. (1) C. proc.

pen. în termenul prevăzut de același text, și nici nu a urmat procedura

prealabilă obligatorie prevăzută de art. 278 C. proc. pen., demersul său

procesual situându-se în afara principiului legalității procesului penal

înscris în art. 2 C. proc. pen., și fiind sancționat cu inadmisibilitatea.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petentul; recursul nu a

fost motivat.

Analizând

cauza sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3)

C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru

considerentele ce urmează.

Astfel

după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 275 și următoarele C.

proc. pen. împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală orice persoană

poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale

legitime, plângerea fiind soluționată potrivit distincțiilor prevăzute de art.

275 alin. (3) C. proc. pen. și art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

În

materia soluțiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar

posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.),

dar și a celui judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 278

1

C. proc. pen.

Rezultă

așadar că în situația în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre

soluțiile expres și limitativ prevăzute de art. 278

1

alin. (1) C.

proc. pen. și nici nu sunt incidente alte cazuri de excepție în care

legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluție /măsură a procurorului

cenzurii instanței, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul

procurorului.

Totodată,

potrivit dispozițiilor art. 222 C. proc. pen., plângerea este încunoștințarea

făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a

cauzat prin infracțiune, trebuind să cuprindă numele, prenumele, calitatea și

domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii,

indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.

Rezultă

că neindicarea concretă, în cuprinsul plângerii, a mențiunilor prevăzute expres

de dispozițiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen. face imposibilă determinarea

obiectul verificărilor ce trebuie efectuate de către organele de urmărire,

respectarea cerințelor legale privind conținutul plângerii reprezentând o

condiție de admisibilitate a acesteia, conferindu-i un conținut precis și

constituind, totodată, o precauțiune împotriva plângerilor neîntemeiate și a

exercitării abuzive a dreptului de petiționare.

În

cauza dedusă judecății petentul s-a adresat primei instanțe cu o cerere

neprevăzută de legea procesuală în vigoare deoarece prin raportare la

condițiile impuse de art. 222 C. proc. pen. aceasta era informă ca plângere

penală și, deși întemeiată pe prevederile art. 278

1

C. proc. pen.,

plângerea cu soluționarea căreia petentul a investit prima instanță nu avea ca

obiect una dintre soluțiile de netrimitere în judecată expres și limitativ

prevăzute de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., pentru ca partea să

fie îndrituită a sesiza instanța în această procedură.

Se

constată, așadar, că prima instanță a dat o justă interpretare și aplicare

prevederilor legale incidente, hotărârea pronunțată fiind legală, temeinică și

riguros argumentată.

Pentru

considerente ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 199 din 10

februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 9727/1/2009.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.