ÎCCJ, Decizia nr. 367/2011

Ședința publică de la 20 iunie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 199 din 10 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I.; a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin plângerea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 9 decembrie 2009, petentul A.I., a formulat plângere în condițiile art. 278 1 alin. (2) C. proc. pen., împotriva magistraților G.F., ș.a., - judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, cât și împotriva magistratului E.C.

– procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu, favorizarea infractorului, fals intelectual, nerespectarea hotărârii judecătorești definitive și executorii din dosarul nr. 6678/55/2007 al Judecătoriei Arad, cât și pentru complicitate la tentativa de omor; petentul nu a motivat nici în fapt și nici în drept cererea depusă în condițiile expuse, arătând însă, că la 13 noiembrie 2009, în temeiul prevederilor art. 275 C. proc. pen. a înaintat la Ministerul Public o plângere penală împotriva magistraților indicați mai sus, la care însă, nu s-a comunicat rezultatul cercetărilor. Prima instanță a constatat că deși petentul s-a prevalat de dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen. nu a respectat și nu s-a conformat acestor prevederi procesual penale care reglementează expres și imperativ o procedură specială, care se desfășoară în etape, cu respectarea unor termene imperative și sesizarea unor autorități judiciare diferite. Totodată s-a reținut că art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. determină imperativ actele ce pot face obiectul acestei proceduri speciale în fața instanței competente, respectiv doar ordonanțele și rezoluțiile procurorului de netrimitere în judecată, or prin plângerea dedusă judecății, petentul nu a atacat unul din actele arătate prin art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. în termenul prevăzut de același text, și nici nu a urmat procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 278 C. proc.

pen., demersul său procesual situându-se în afara principiului legalității procesului penal înscris în art. 2 C. proc. pen., și fiind sancționat cu inadmisibilitatea. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petentul; recursul nu a fost motivat. Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen. împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluționată potrivit distincțiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc.

pen. și art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen. În materia soluțiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar și a celui judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 278 1 C. proc. pen. Rezultă așadar că în situația în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluțiile expres și limitativ prevăzute de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. și nici nu sunt incidente alte cazuri de excepție în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluție /măsură a procurorului cenzurii instanței, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 222 C. proc.

pen., plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune, trebuind să cuprindă numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă. Rezultă că neindicarea concretă, în cuprinsul plângerii, a mențiunilor prevăzute expres de dispozițiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen. face imposibilă determinarea obiectul verificărilor ce trebuie efectuate de către organele de urmărire, respectarea cerințelor legale privind conținutul plângerii reprezentând o condiție de admisibilitate a acesteia, conferindu-i un conținut precis și constituind, totodată, o precauțiune împotriva plângerilor neîntemeiate și a exercitării abuzive a dreptului de petiționare.

În cauza dedusă judecății petentul s-a adresat primei instanțe cu o cerere neprevăzută de legea procesuală în vigoare deoarece prin raportare la condițiile impuse de art. 222 C. proc. pen. aceasta era informă ca plângere penală și, deși întemeiată pe prevederile art. 278 1 C. proc. pen., plângerea cu soluționarea căreia petentul a investit prima instanță nu avea ca obiect una dintre soluțiile de netrimitere în judecată expres și limitativ prevăzute de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., pentru ca partea să fie îndrituită a sesiza instanța în această procedură. Se constată, așadar, că prima instanță a dat o justă interpretare și aplicare prevederilor legale incidente, hotărârea pronunțată fiind legală, temeinică și riguros argumentată.

Pentru considerente ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 199 din 10 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 9727/1/2009. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.