ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5395/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Timișoara la data de 30 aprilie 2009 reclamantul F.N.I. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și Ministerul

Justiției și Libertăților Cetățenești, anularea O.M.J. nr. 1262/C/2006, O.M.J.

nr. 1361/C/2007 și O.M.S.P. nr. 1016/2007 precum și constatarea nelegalității

și nulității acestor acte.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că ambii pârâți, prin emiterea celor trei ordine, despre care susține că

a luat cunoștință la data de 09 februarie 2009, i-au îngrădit, în mod

discriminatoriu, drepturile prevăzute de Legea nr. 30/1994, Legea nr. 157/2005,

O.U.G 137/2005, O.U.G. nr. 46/2003, O.U.G. nr. 349/2002, O.U.G. nr. 275/2006

dar și de sentința penală nr. 443/R/2005 a Tribunalului Arad făcând imposibilă

aplicarea de sancțiuni prevăzute în Legea nr. 349/2002 modificată, persoanelor

care fumează în spații închise, neamenajate în condițiile Legii nr. 349/2002,

aflate în penitenciare și în clădirile instanțelor precum și în mijloacele de

transport a deținuților și în spitalele din rețeaua Administrației Naționale a

Penitenciarelor, reclamantul personal fiind afectat de fumul de țigară.

Reclamantul a susținut că s-a

adresat pârâților solicitând anularea ordinelor mai sus arătate, însă aceștia

nu i-au comunicat nici un răspuns și nici nu au procedat la anularea ordinelor

menționate.

Prin întâmpinarea formulată în

cauză, pârâtul Ministerul Sănătății a invocat excepția netimbrării acțiunii,

precum și excepția inadmisibilității acțiunii datorită faptului că reclamantul

nu a formulat plângere prealabilă la autoritatea publică emitentă sau la

autoritatea ierarhic superioară, față de actul administrativ a cărui anulare o

cere, ridicând și excepția lipsei de interes a reclamantului față de obiectul

cererii de chemare în judecată.

Pârâtul Ministerul Justiției și

Libertăților Cetățenești a invocat excepția lipsei calității sale procesuale

pasive, arătând că nu are obligații în ceea ce privește stabilirea locurilor

pentru fumat în locurile de deținere, această atribuție revenindu-i

administrației locului de deținere, iar, pe fond, O.M.J. nr. 1262/C/2006 și nr.

1361/C/2007 nu au legătură cu aspectele reclamate prin prezenta acțiune.

Prin sentința nr. 128 din 25

februarie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal,

a respins cererea reclamantului F.N.I. ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că, în cauză, reclamantul nu a făcut dovada

îndeplinirii procedurii administrative prealabile, obligatorii conform

dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea 554/2004.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul F.N.I., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, arătând că instanța de fond în mod eronat a admis excepția lipsei

procedurii administrative prealabile și a respins acțiunea ca inadmisibilă,

deși art. 52 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 1897/2006 nu îi dă posibilitatea de

a face dovada expedierii procedurii prealabile către pârâți.

Recurentul-reclamant a motivat că nu

a fost citat la toate termenele de judecată și la toate locurile de deținere în

perioada 30 aprilie 2009 – 25 februarie 2010, și prin aceasta i s-a adus

atingere dreptului la apărare.

În cuprinsul cererii de recurs a

fost invocată excepția de nelegalitate a art. 52 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 1897/2006

ca fiind contrară art. 44, art. 45 și art. 46 din Legea nr. 275/2006 privind

executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul

procesului penal, art. 7 din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 544/2001 și Legea

nr. 157/2005 și Constituția României.

Prin întâmpinările depuse la dosar, intimații-pârâți

Ministerul Justiției și Ministerul Sănătății au solicitat respingerea

recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurată ca temeinică și legală.

Susține intimatul-pârât, Ministerul

Justiției că între textele invocate de recurent cu excepția de nelegalitate și litigiul

aflat pe rolul instanței de control judiciar nu există legătura intrinsecă la

care se referea art. 4 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care solicită

respingerea excepției ca inadmisibilă.

Ministerul Sănătății arată că

recursul este nefondat, deoarece motivul de recurs privind lipsa de citare la

toate locurile de deținere în perioada menționată, nu corespunde realității, acesta

a formulat o cerere de recuzare și s-a prezentat la termenele de judecată.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304

1

C. proc.

civ., ținând seama de toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat.

Asupra excepției de nelegalitate a

art. 52 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 1897/2006, texte care au în vedere

controlul executării măsurilor de supraveghere a obligațiilor dispuse potrivit

Codului penal și respectiv cheltuielile ocazionate cu exercitarea dreptului de petiționare

și corespondență se constată că nu sunt îndeplinite condițiile de

admisibilitate prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, în sensul că între

aceste prevederi normativ și litigiul având ca obiect anularea unor ordine

emise de Ministrul Justiției și Ministrul Sănătății nu există legătură

intrinsecă, respectiv că de actul administrativ care face obiectul excepției să

depindă soluționarea litigiului pe fond.

Mai mult, simpla enunțare a normei

cu privire la art. 4 din Legea contenciosului administrativ, nu constituie o

motivare a excepției de nelegalitate, întrucât nu cuprinde elementele de fapt

și de drept în raport de care instanța competentă va cenzura legalitatea

actului administrativ atacat.

Recurentul-reclamant a sesizat

instanța de contencios administrativ cu cererea având ca obiect anularea unor

acte administrative, prin care pretinde că i-au fost încălcate drepturile

privind sănătatea sa, prin nerespectarea dispozițiilor legale privind fumatul în

locuri speciale amenajate.

Constatând că de actul administrativ

care face obiectul excepției de nelegalitate H.G. nr. 1897/2006, nu depinde soluționarea

litigiului pe fond, se constată că nu se mai impune sesizarea instanței

competente cu soluționarea acestei excepții, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că aspectele

sesizate de recurentul-reclamant privind nelegalitatea textelor normative

invocate, nu au legătură cu soluția recurată, ele vizând fondul cauzei și în

consecință nu pot fi analizate întrucât prima instanță a soluționat cauza pe

excepție

Pronunțarea unei hotărâri

preliminare, conform art. 234 (fost art. 177) din Tratatul de Instituire a

Comunității Europene, se referă la dispozițiile unui tratat nu la

compatibilitatea reglementărilor naționale cu cele internaționale.

În cazul în speță, nu se pune

problema interpretării unor astfel de acte pentru sesizarea Curții de Justiție

a Comunității Europene, iar art. 7 din Legea nr. 554/2004 cuprinde o normă procedurală

care intră în marja de apreciere a statului.

În ceea ce privește acțiunea

principală, având ca obiect anularea O.M.J. nr. 1262/2006, O.M.J. nr. 1361/C/2007

și O.M.S.P. nr. 1016/2007, Înalta Curte constată că în cauză nu s-a făcut

dovada procedurii prealabile astfel cum prevede în mod imperativ art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004.

Recurentul-reclamant deși invocă ca

i-a fost încălcat dreptul la apărare prin faptul că nu a fost prezent la

termenul la care prima instanță a rămas în pronunțare asupra excepției lipsei

procedurii prealabile nici în recurs nu a făcut dovada că înainte de a se

adresa instanței de contencios administrativ competente, ar fi solicitat celor

două autorități emitente a ordinelor atacate, revocarea în tot sau în parte a

acestora.

Mai mult, el a fost citat în

conformitate cu prevederile art. 90 alin. (6) C. proc. civ., prin înmânarea

citației la administrația închisorii.

Pe parcursul procesului la instanța

de fond a fost prezent și a exercitat drepturile procesuale, i s-a înmânat întâmpinarea

din partea pârâtului Ministerul Sănătății , încă de la termenul din 28 mai

2009, în care s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii datorită faptului

că acesta nu a formulat plângere prealabilă, a solicitat mai multe termene

pentru comunicarea înscrisurilor depuse de pârâți pentru pregătirea apărării și

prezentarea în instanță, cauza suferind mai multe amânări până la 25 februarie

2010 când instanța a rămas în pronunțare asupra excepției menționate.

Față de această situație, soluția

respingerii acțiunii reclamantului pronunțată de prima instanță, întemeiată pe

lipsa plângerii prealabile este corectă, iar susținerile recurentului-reclamant

privind încălcarea dreptului la apărare nu pot fi reținute în situația în care

nu s-a făcut dovada acestei condiții prealabile de sesizare a instanței de contencios

administrativ.

În raport de cele prezentate, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și ale art. 20 din Legea nr. 554/2004,

Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de

recurentul-reclamant F.N.I. împotriva sentinței civile nr. 128 din 25 februarie

2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 3 decembrie 2010.