ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 888/2010

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub nr. 6019/2006, la data de 04 ianuarie 2006, reclamantul F.N.I. a chemat în judecată M.J., prin M., solicitând obligarea acestuia, în condițiile art. 998 și 999 C. civ., la plata sumei de 6 miliarde lei vechi cu motivarea că, ministrul ar trebui să ia măsuri pentru ca subalternii de la Administrația Penitenciarelor să nu-l mai supună la rele tratamente (art. 1 din O.G. nr. 56/2003, art. 267 și 246 C. pen., art. 33 – art. 33 1 din Constituția României și art. 2 din Convenția Europeană).

Se arată în motivarea cererii de chemare în judecată că aceste rele tratamente constau în obligarea reclamantului să inhaleze fum de tutun provenit de la țigările și ziarul din care deținuții își confecționează țigări; totodată, reclamantul învederează că decizia penală nr. 433/ R din 13 septembrie 2005 nu este respectată, deși li se spune că această dispoziție există și în sentința penală 745 din 12 aprilie 2005 a Judecătoriei Arad pronunțată în dosarul 11521/2004, încălcându-se astfel și art. 21 din Constituția României. De asemenea, nu se respectă Legea nr. 349/2002 tocmai de către angajații M.J., iar angajații penitenciarului nu îi dau posibilitatea de a expedia scrisori recomandate prin poștă contra unei recipise poștale.

Reclamantul mai arată că a expediat mai multe scrisori pârâtului prin care își arăta disponibilitatea de a soluționa amiabil acest conflict, fără nicio pretenție materială, dacă va fi contactat la penitenciar ori îi va fi expediată o scrisoare redactată personal de ministru, prin care să îi comunice modul în care să-i trimită petițiile, astfel încât să le primească și să aibă garanția că nu se vor pierde pe drum, însă nu a primit niciun răspuns la toate acestea. Același reclamant a susținut că în continuare este dispus la o înțelegere pe cale amiabilă, ceea ce rezultă și din aceea că până în prezent nu a formulat nicio plângere penală, deși nu i se permite să trimită memorii decât în dosarul nr. 1081/2001 al Judecătoriei Arad în care a fost condamnat și în dosarul de revizuire, nu și în dosarele în care a formulat plângeri pentru sperjur și abuz în serviciu, ca de altfel, nici în dosarele civile, încălcându-se dispozițiile art. 24 și 47 din Constituția României.

În final, reclamantul arată că suma solicitată reprezintă daune morale pentru neexecutarea hotărârii judecătorești și pentru scurtarea vieții lui cu fum de tutun. Prin sentința civilă 242 din 01 martie 2006, Tribunalul Arad și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Arad. Prin decizia civilă 1356 din 15 iunie 2006, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul reclamantului, prin care s-a stabilit că revine competența materială pentru soluționarea cauzei în primă instanță, Tribunalului Arad. În rejudecare, reclamantul (prin reprezentant) a formulat o completare de acțiune prin care a chemat în judecată și S.R. prin M.F.P., A.N.P., precum și I.P.J. Arad, deoarece nici în perioada arestului preventiv nu i s-au respectat drepturile prevăzute în C.E.D.O.

Prin întâmpinare, M.J. a solicitat obligarea reclamantului la timbrarea acțiunii, a invocat că cererea de chemare în judecată nu respectă dispozițiile art. 112 C. proc. civ., învederându-se totodată, că în acțiune există formulări improprii, din care nu se poate deduce sensul exact al susținerilor reclamantului și nici pretențiile concrete pe care le are față de M.J.L.C. În baza art. 74 și următoarele C. proc. civ., instanța l-a scutit pe reclamant de plata taxei de timbru și i-a încuviințat cererea de asistență juridică gratuită. Prin sentința civilă nr. 475 din 11 aprilie 2007, pronunțată în dosarul nr. 6019/2006, Tribunalul Arad, secția civilă, a respins acțiunea completată, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fost condamnat prin sentința penală 649 din 21 martie 2001 a Judecătoriei Arad pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 197 alin. (3) teza 1 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. și în prezent se află în penitenciar în executarea pedepsei de 13 ani ce i-a fost aplicată, situație în care este obligat să se supună regulamentului din penitenciar, apreciindu-se că, din arest reclamantul nu poate beneficia de mai multe facilități decât ceilalți deținuți sau arestați preventiv. Prima instanță a mai reținut că din conținutul acțiunii, rezultă că reclamantul ar dori să poarte o corespondență personal cu ministrul justiției, dar nu pe adresa ministerului, ceea ce nu este posibil, atâta vreme cât acesta este reprezentantul instituției pârâte.

S-a mai constatat că de la arestare și până la pronunțarea sentinței, reclamantul a avut și are pe rolul Tribunalului Arad un număr de 79 acțiuni civile, 57 acțiuni penale și 8 acțiuni comerciale și de contencios administrativ; pe de altă parte, în prezent, în materie civilă, reclamantul mai poate fi judecat doar de trei judecători, întrucât pe ceilalți i-a chemat în judecată. Față de numărul impresionant de dosare în care reclamantul este parte, prima instanță a considerat că nu se poate reține că nu i s-a acordat dreptul de petiționare. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, reclamantul F.N.I. a declarat apel solicitând rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii sale, motivând că nu îi este asigurat dreptul la petiționare și la apărare.

Prin decizia civilă nr. 154 din 11 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, apelul reclamantului a fost respins ca nefondat. Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat că sentința apelată este legală și temeinica, întrucât prima instanță a reținut corect situația de fapt și a făcut o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie.

Astfel, din studiul tuturor probelor dosarului, a rezultat în mod evident că nu sunt îndeplinite cerințele legale ale răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998 – art. 999 și 1000 alin. (3) C. civ., pentru a putea fi antrenată răspunderea civilă delictuală a pârâților, iar reclamantului nu i-au fost încălcate nici dreptul la petiționare și nici la apărare, după cum nu s-a dovedit în cauză nici raportul de cauzalitate dintre fapta pretins prejudiciabilă, ilicită și prejudiciul moral suferit de reclamant, în condițiile în care acesta se află în executarea unei pedepse private de libertate de 13 ani închisoare și trebuie să se supună prevederilor Regulamentului de penitenciar, el neputând beneficia de alte drepturi sau de mai multe drepturi decât ceilalți condamnați, deținuți ori arestați preventiv.

O eventuală corespondență personală cu M.J. pe o altă adresă decât cea a Ministerului este inadmisibilă, a apreciat și instanța de apel, întrucât ministrul este reprezentantul instituției pârâte și corespondența oficială se poartă pe adresa sediului Ministerului. În motivarea apelului, reclamantul a mai susținut că hotărârea primei instanțe este nulă, întrucât nu a fost citat și M.J., iar pe de altă parte nu i s-a asigurat efectiv dreptul la apărare și la un proces echitabil. Susținerile anterioare ale apelantului reclamant, au fost înlăturate de instanța de apel, față de dispozițiile art. 6 alin. (1) și (3) din H.G. nr. 83/2005, (cu modificările ulterioare) potrivit cărora: (1) Conducerea M.J.

se exercită de către M.J. .. (3) M.J. conduce întreaga activitate a ministerului și îl reprezintă în raporturile cu alte ministere și organe de specialitate ale administrației publice centrale, cu alte autorități, instituții publice și organizații centrale și locale, precum și cu persoanele juridice și fizice, din țară și din străinătate. Prin urmare, s-a constatat că în cauză procedura de citare la prima instanță a fost legal îndeplinită, urmare a citării M.J. prin reprezentantul său legal, M.J. De asemenea, în legătură cu încălcarea dreptului de petiționare, instanța de apel a mai stabilit că tribunalul a reținut în mod corect faptul că nu se poate constata că reclamantul nu a beneficiat de acest drept, câtă vreme pe rolul instanțelor de judecată acesta are un număr de 79 acțiuni civile și 57 de acțiuni penale, precum și 8 acțiuni comerciale și de contencios administrativ.

Totodată, curtea de apel a constatat că prin sentința criticată, instanța de fond a analizat și pretențiile reclamantului referitoare la încălcarea dreptului la un mediu de viață sănătos, considerându-le neîntemeiate, apreciind că și cu privire la dreptul la apărare, pretențiile apelantului reclamant sunt nefondate, întrucât acesta a beneficiat de apărător din oficiu. În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat recurs fără a proceda la încadrarea criticilor sale în ipotezele reglementate de art. 304 C. proc. civ., însă, Înalta Curte constată din dezvoltarea acestora că este posibilă analiza recursului pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. Într-o primă critică, recurentul pretinde că nu a fost legal citat la data judecării apelului său, în condițiile în care deținut fiind, față de acesta nu funcționează regula termenului în cunoștință, conform art. 153 alin. (2) pct. 4 C. proc.

civ. Recurentul susține că invocă și un alt motiv de nulitatea a deciziei recurate, întrucât la niciun termen de judecată nu a fost citată în cauză în calitate de pârâtă doamna M.M. personal care să răspundă civil în nume propriu pentru faptul că nu a luat măsurile legale pentru ca petițiile ce-i erau adresate să fie și primite și să se respecte în sistemul penitenciar în mod efectiv dispozițiile Legii nr. 349/2002 și decizia penală 433R/2005 a Tribunalului Arad, iar faptul că este deținut nu îl poate împiedica să beneficieze de respectarea legii și a dispozițiilor hotărârii judecătorești. Totodată, recurentul susține că niciun act normativ nu îl poate împiedica în exercitarea acestor drepturi prevăzute de art. 6, 8, 10, 13, 14, 15, 16, 17, 18 și 32 din C.E.D.L.F.O.

Pentru aceste motive de ordine publică, recurentul solicită să se dispună casarea integrală a deciziei instanței de apel și a sentinței de primă instanță și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru că nu s-ar putea cerceta direct în recurs a respectării drepturilor sale prevăzute de Legea nr. 349/2002 și de decizia penală nr. 433r/2005 a Tribunalului Arad. Intimatul pârât M.J. a depus întâmpinare peste termenul legal, prin care a solicitat menținerea deciziei atacate. Recursul formulat este nefondat. Analizând înscrisurile cauzei, văzând criticile formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite dispozițiile art. 304 pct. 5 sau 9 C. proc. civ. Astfel, la dosar apel se regăsește procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare cu apelantul reclamant F.N.I.

pentru termenul de judecată din 11 iunie 2009 când a avut loc judecarea apelului său, citare dispusă cu respectarea dispozițiilor art. 153 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., iar procesul verbal întrunește cerințele de validitate prevăzute de art. 100 C. proc. civ., astfel că, dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nu se verifică. Mai mult decât atât, la același termen de judecată apelantul reclamant a fost prezent în sala de ședință, situație în care și dacă s-ar fi constatat vreo neregularitate cu privire la citarea sa, aceasta ar fi fost acoperită potrivit art. 89 alin. (2) C. proc. civ., citația fiindu-i înmânată cu mai mult de 5 zile libere înaintea termenului de judecată. În aceste condiții, Înalta Curte constată că nu se verifică în cauză motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., nelegala citare a unei părți nefiind un motiv de ordine publică, ci valorificarea unui motiv de nulitatea relativă circumscris vătămării părții care se prevalează de această neregularitate de procedură, în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., singura care o poate invoca. Nefondată este și critica privind necitarea în calitate de pârât în nume propriu a fostului ministru al justiției care să răspundă în raportul juridic dedus judecății, întrucât în cauză a fost respectat pe deplin cadrul procesual stabilit de reclamant prin formularea cererii de chemare în judecată și apoi prin completarea cererii după casarea cu trimitere spre rejudecare. Astfel, prin cererea introductivă, reclamantul a chemat în judecată M.J.

prin M., iar prin cererea completatoare și S.R. prin M.F.P., A.N.P., precum și I.P.J. Arad, toți pârâții chemați în judecată fiind citați întru respectarea principiului disponibilității în procesul civil. Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) și (3) din H.G. nr. 83/2005, (cu modificările ulterioare), pârâtul M.J. a fost citat prin reprezentantul său legal, ministrul justiției, astfel că instanța de apel a soluționat în mod legal această critică susținută de reclamant și prin motivele de apel, nefiind întrunite nici cerințele presupuse de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul nu a invocat prin criticile formulate motive vizând fondul cauzei, solicitarea sa prin prezentul recurs, fiind de casare cu trimitere spre rejudecare în valorificarea pretinselor motive de ordine publică.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE:

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamantul F.N.I. împotriva deciziei nr. 154 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, azi, 12 februarie 2010