ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 888/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 888/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului

civil de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă

înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub nr. 6019/2006, la data de 04

ianuarie 2006, reclamantul F.N.I. a chemat în judecată M.J., prin M.,

solicitând obligarea acestuia, în condițiile art. 998 și 999 C. civ., la plata

sumei de 6 miliarde lei vechi cu motivarea că, ministrul ar trebui să ia măsuri

pentru ca subalternii de la Administrația Penitenciarelor să nu-l mai supună la rele tratamente (art. 1 din O.G. nr. 56/2003,

art. 267 și 246 C. pen., art. 33 – art. 33

1

din Constituția României

și art. 2 din Convenția Europeană).

Se arată în motivarea

cererii de chemare în judecată că aceste rele tratamente constau în obligarea

reclamantului să inhaleze fum de tutun provenit de la țigările și ziarul din

care deținuții își confecționează țigări; totodată, reclamantul învederează că

decizia penală nr. 433/ R din 13 septembrie 2005 nu este respectată, deși li se

spune că această dispoziție există și în sentința penală 745 din 12 aprilie 2005

a Judecătoriei Arad pronunțată în dosarul 11521/2004, încălcându-se astfel și art.

21 din Constituția României.

De asemenea, nu se

respectă Legea nr. 349/2002 tocmai de către angajații M.J., iar angajații

penitenciarului nu îi dau posibilitatea de a expedia scrisori recomandate prin

poștă contra unei recipise poștale. Reclamantul mai arată că a expediat mai multe

scrisori pârâtului prin care își arăta disponibilitatea de a soluționa amiabil

acest conflict, fără nicio pretenție materială, dacă va fi contactat la

penitenciar ori îi va fi expediată o scrisoare redactată personal de ministru,

prin care să îi comunice modul în care să-i trimită petițiile, astfel încât să

le primească și să aibă garanția că nu se vor pierde pe drum, însă nu a primit

niciun răspuns la toate acestea.

Același reclamant a

susținut că în continuare este dispus la o înțelegere pe cale amiabilă, ceea ce

rezultă și din aceea că până în prezent nu a formulat nicio plângere penală, deși

nu i se permite să trimită memorii decât în dosarul nr. 1081/2001 al

Judecătoriei Arad în care a fost condamnat și în dosarul de revizuire, nu și în

dosarele în care a formulat plângeri pentru sperjur și abuz în serviciu, ca de altfel,

nici în dosarele civile, încălcându-se dispozițiile art. 24 și 47 din

Constituția României.

În final, reclamantul

arată că suma solicitată reprezintă daune morale pentru neexecutarea hotărârii

judecătorești și pentru scurtarea vieții lui cu fum de tutun.

Prin sentința civilă

242 din 01 martie 2006, Tribunalul Arad și-a declinat competența în favoarea

Judecătoriei Arad.

Prin decizia civilă

1356 din 15 iunie 2006, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul reclamantului,

prin care s-a stabilit că revine competența materială pentru soluționarea

cauzei în primă instanță, Tribunalului Arad.

În rejudecare,

reclamantul (prin reprezentant) a formulat o completare de acțiune prin care a

chemat în judecată și S.R. prin M.F.P., A.N.P., precum și I.P.J. Arad, deoarece

nici în perioada arestului preventiv nu i s-au respectat drepturile prevăzute

în C.E.D.O.

Prin întâmpinare, M.J.

a solicitat obligarea reclamantului la timbrarea acțiunii, a invocat că cererea

de chemare în judecată nu respectă dispozițiile art. 112 C. proc. civ., învederându-se

totodată, că în acțiune există formulări improprii, din care nu se poate deduce

sensul exact al susținerilor reclamantului și nici pretențiile concrete pe care

le are față de M.J.L.C.

În baza art. 74 și

următoarele C. proc. civ., instanța l-a scutit pe reclamant de plata taxei de

timbru și i-a încuviințat cererea de asistență juridică gratuită.

Prin sentința civilă nr.

475 din 11 aprilie  2007, pronunțată în dosarul nr. 6019/2006, Tribunalul Arad,

secția civilă, a respins acțiunea completată, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fost condamnat prin sentința

penală 649 din 21 martie 2001 a Judecătoriei Arad pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 197 alin. (3) teza 1 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. și în prezent se află în

penitenciar în executarea pedepsei de 13 ani ce i-a fost aplicată, situație în

care este obligat să se supună regulamentului din penitenciar, apreciindu-se că,

din arest reclamantul nu poate beneficia de mai multe facilități decât ceilalți

deținuți sau arestați preventiv.

Prima instanță a mai

reținut că din conținutul acțiunii, rezultă că reclamantul ar dori să poarte o

corespondență personal cu ministrul justiției, dar nu pe adresa ministerului,

ceea ce nu este posibil, atâta vreme cât  acesta este reprezentantul

instituției pârâte.

S-a mai constatat că

de la arestare și până la pronunțarea sentinței, reclamantul a avut și are pe

rolul Tribunalului Arad un număr de 79 acțiuni civile, 57 acțiuni penale și 8

acțiuni comerciale și de contencios administrativ; pe de altă parte, în prezent,

în materie civilă, reclamantul mai poate fi judecat doar de trei judecători, întrucât

pe ceilalți i-a chemat în judecată.

Față de numărul

impresionant de dosare în care reclamantul este parte, prima instanță a

considerat că nu se poate reține că nu i s-a acordat dreptul de petiționare.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, reclamantul F.N.I. a declarat apel solicitând

rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii sale, motivând că nu îi este asigurat

dreptul la petiționare și la apărare.

Prin decizia civilă nr.

154 din 11 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă,

apelul reclamantului a fost respins ca nefondat.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a apreciat că sentința apelată este legală și

temeinica, întrucât prima instanță a reținut corect situația de fapt și a făcut

o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie.

Astfel, din studiul

tuturor probelor dosarului, a rezultat în mod evident că nu sunt îndeplinite

cerințele legale ale răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998 – art.

999 și 1000 alin. (3) C. civ., pentru a putea fi antrenată răspunderea civilă

delictuală a pârâților, iar reclamantului nu i-au fost încălcate nici dreptul

la petiționare și nici la apărare, după cum nu s-a dovedit în cauză nici raportul

de cauzalitate dintre fapta pretins prejudiciabilă, ilicită și prejudiciul

moral suferit de reclamant, în condițiile în care acesta se află în executarea

unei pedepse private de libertate de 13 ani închisoare și trebuie să se supună

prevederilor Regulamentului de penitenciar, el neputând beneficia de alte

drepturi sau de mai multe drepturi decât ceilalți condamnați, deținuți ori

arestați preventiv.

O eventuală

corespondență personală cu M.J. pe o altă adresă decât cea a Ministerului este

inadmisibilă, a apreciat și instanța de apel, întrucât ministrul este

reprezentantul instituției pârâte și corespondența oficială se poartă pe adresa

sediului Ministerului.

În motivarea

apelului, reclamantul a mai susținut că hotărârea primei instanțe este nulă,

întrucât nu a fost citat și M.J., iar pe de altă parte nu i s-a asigurat

efectiv dreptul la apărare și la un proces echitabil.

Susținerile anterioare

ale apelantului reclamant, au fost înlăturate de instanța de apel, față de

dispozițiile art. 6 alin. (1) și (3) din H.G. nr. 83/2005, (cu modificările

ulterioare) potrivit cărora: (1) Conducerea M.J. se exercită de către M.J. ..

(3) M.J. conduce întreaga activitate a ministerului și îl reprezintă în

raporturile cu alte ministere și organe de specialitate ale administrației

publice centrale, cu alte autorități, instituții publice și organizații

centrale și locale, precum și cu persoanele juridice și fizice, din țară și din

străinătate.

Prin urmare, s-a

constatat că în cauză procedura de citare la prima instanță a fost legal

îndeplinită, urmare a citării M.J. prin reprezentantul său legal, M.J.

De asemenea, în

legătură cu încălcarea dreptului de petiționare, instanța de apel a mai

stabilit că tribunalul a reținut în mod corect faptul că nu se poate constata

că reclamantul nu a beneficiat de acest drept, câtă vreme pe rolul instanțelor

de judecată acesta are un număr de 79 acțiuni civile și 57 de acțiuni penale,

precum și 8 acțiuni comerciale și de contencios administrativ.

Totodată, curtea de

apel a constatat că prin sentința criticată, instanța de fond a analizat și

pretențiile reclamantului referitoare la încălcarea dreptului la un mediu de

viață sănătos, considerându-le neîntemeiate, apreciind că și cu privire la

dreptul la apărare, pretențiile apelantului reclamant sunt nefondate, întrucât

acesta a beneficiat de apărător din oficiu.

În termen legal,

împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat recurs fără a proceda la

încadrarea criticilor sale în ipotezele reglementate de art. 304 C. proc. civ.,

însă, Înalta Curte constată din dezvoltarea acestora că este posibilă analiza

recursului pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Într-o primă critică,

recurentul pretinde că nu a fost legal citat la data judecării apelului său, în

condițiile în care deținut fiind, față de acesta nu funcționează regula termenului

în cunoștință, conform art. 153 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Recurentul susține că

invocă și un alt motiv de nulitatea a deciziei recurate, întrucât la niciun

termen de judecată nu a fost citată în cauză în calitate de pârâtă doamna M.M. personal

care să răspundă civil în nume propriu pentru faptul că nu a luat măsurile

legale pentru ca petițiile ce-i erau adresate să fie și primite și să se

respecte în sistemul penitenciar în mod efectiv dispozițiile Legii nr. 349/2002

și decizia penală 433R/2005 a Tribunalului Arad, iar faptul că este deținut nu

îl poate împiedica să beneficieze de respectarea legii și a dispozițiilor

hotărârii judecătorești. Totodată, recurentul susține că niciun act normativ nu

îl poate împiedica în exercitarea acestor drepturi prevăzute de art. 6, 8, 10,

13, 14, 15, 16, 17, 18 și 32 din C.E.D.L.F.O.

Pentru aceste motive

de ordine publică, recurentul solicită să se dispună casarea integrală a

deciziei instanței de apel și a sentinței de primă instanță și trimiterea

cauzei spre rejudecare pentru că nu s-ar putea cerceta direct în recurs a

respectării drepturilor sale prevăzute de Legea nr. 349/2002 și de decizia

penală nr. 433r/2005 a Tribunalului Arad.

Intimatul pârât M.J. a

depus întâmpinare peste termenul legal, prin care a solicitat menținerea

deciziei atacate.

Recursul formulat

este nefondat.

Analizând

înscrisurile cauzei, văzând criticile formulate prin motivele de recurs, Înalta

Curte constată că nu sunt întrunite dispozițiile art. 304 pct. 5 sau 9 C. proc.

civ.

Astfel, la dosar apel

se regăsește procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare cu apelantul

reclamant F.N.I. pentru termenul de judecată din 11 iunie 2009 când a avut loc

judecarea apelului său, citare dispusă cu respectarea dispozițiilor art. 153 alin.

(2) pct. 4 C. proc. civ., iar procesul verbal întrunește cerințele de

validitate prevăzute de art. 100 C. proc. civ., astfel că, dispozițiile art. 105

alin. (2) C. proc. civ., nu se verifică.

Mai mult decât atât,

la același termen de judecată apelantul reclamant a fost prezent în sala de

ședință, situație în care și dacă s-ar fi constatat vreo neregularitate cu

privire la citarea sa, aceasta ar fi fost acoperită potrivit art. 89 alin. (2) C.

proc. civ., citația fiindu-i înmânată cu mai mult de 5 zile libere înaintea

termenului de judecată.

În aceste condiții,

Înalta Curte constată că nu se verifică în cauză motivul de casare prevăzut de art.

304 pct. 5 C. proc. civ., nelegala citare a unei părți nefiind un motiv de

ordine publică, ci valorificarea unui motiv de nulitatea relativă circumscris

vătămării părții care se prevalează de această neregularitate de procedură, în

condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., singura care o poate invoca.

Nefondată este și

critica privind necitarea în calitate de pârât în nume propriu a fostului

ministru al justiției care să răspundă în raportul juridic dedus judecății,

întrucât în cauză a fost respectat pe deplin cadrul procesual stabilit de

reclamant prin formularea cererii de chemare în judecată și apoi prin

completarea cererii după casarea cu trimitere spre rejudecare.

Astfel, prin cererea

introductivă, reclamantul a chemat în judecată M.J. prin M., iar prin cererea

completatoare și S.R. prin M.F.P., A.N.P., precum și I.P.J. Arad, toți pârâții

chemați în judecată fiind citați întru respectarea principiului

disponibilității în procesul civil.

Prin urmare, în

aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) și (3) din H.G. nr. 83/2005, (cu

modificările ulterioare), pârâtul M.J. a fost citat prin reprezentantul său

legal, ministrul justiției, astfel că instanța de apel a soluționat în mod

legal această critică susținută de reclamant și prin motivele de apel, nefiind

întrunite nici cerințele presupuse de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul nu a invocat

prin criticile formulate motive vizând fondul cauzei, solicitarea sa prin

prezentul recurs, fiind de casare cu trimitere spre rejudecare în valorificarea

pretinselor motive de ordine publică.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE:

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefundat,

recursul declarat de reclamantul F.N.I. împotriva deciziei nr. 154 din 11 iunie

2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 12 februarie 2010