ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.04.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2126/2010

HOTĂRÂRE
27.04.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2126/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2412 din 5

iunie 2009, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M.Ș., în

contradictoriu cu pârâtul M.A.E. și a obligat pe acesta din urmă să primească

de îndată cererea și actele reclamantului pentru redobândirea cetățeniei române

într-un termen scurt, rezonabil; a anulat totodată, ca netimbrat, capătul de

acțiune având ca obiect obligarea pârâtului la plata de daune morale și la obligat

pe acesta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 104,3

lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut, în fapt, că reclamantul este cetățean al republicii Moldova care și-a

exprimat intenția de redobândire a cetățeniei române, în temeiul art. 10 din

Legea nr. 21/1991, sens în care, la data de 9 ianuarie 2009 a formulat o primă cerere către S.C.A.R. la Chișinău, solicitând fixarea datei în vederea

depunerii cererii și actelor necesare, primind răspuns, prin adresa nr. G5-1/P/275

din 29 ianuarie 2009, în sensul că, datorită numărului mare de solicitări și a

spațiilor limitate în care Ambasada își desfășoară activitatea, reclamantul

urmează a fi programat și înștiințat prin invitație pentru depunerea cererii,

cererea similară din data de 9 februarie 2008, privind același răspuns prin

adresa nr. G5-1/P/418 din 20 februarie 2009.

A mai reținut instanța că, în

conformitate cu dispozițiile art. 10

1

alin. (1) și art. 12 din Legea

nr. 21/1991, precum și ale art. 10 din Legea nr. 396/2002 cererea

reclamantului, privind redobândirea cetățeniei române trebuia primită pe loc și

înaintată de îndată comisiei pentru cetățenie întrucât dispozițiile legale mai

sus menționate nu reglementează o procedură precum cea derulată de pârât.

Ținând seama totodată de faptul că

modificările aduse Legii nr. 21/1921, prin introducerea art. 12 alin. (3), au

prevăzut posibilitatea programării unui număr de 30.000 de dosare pe an, în

cazul în care numărul solicitărilor depășește capacitatea de procesare,

instanța de fond a apreciat că, pe de o parte, pârâtul nu a făcut dovada unei

asemenea situații excepționale, iar pe de altă parte, că termenul de cinci luni

care a trecut de la formularea cererii (7 ianuarie 2008) nu poate fi considerat

rezonabil în accepțiunea art. 10 din C..E.C., ratificată de România prin Legea nr.

396/2002.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul solicitând ca, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304

1

acțiunii ca neîntemeiată.

Recurentul a susținut că instanța de

fond a pronunțat o hotărâre întemeiată pe interpretarea greșită a legii

deoarece intimatului i s-a răspuns, în sensul că solicitarea acestuia va fi

soluționată favorabil la momentul procesării cererilor similare și a arătat că

nu se poate constatat refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri,

potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Recurentul a mai arătat că instanța

de fond a reținut greșit existența unei culpe administrative, fără a avea în

vedere situația specifică a derulării activității în exteriorul României,

astfel că se impunea aprecierea justă a gradului în care ministerul poate

dimensiona structura sa administrativă într-un teritoriu care nu se află sub

suveranitatea statului român.

Modificarea hotărârii atacate și

respingerea, ca nefondată, a acțiunii, a fost solicitată și față de

împrejurarea că, la data introducerii cererii de chemare în judecată nu era

îndeplinită condiția depășirii unui termen rezonabil de soluționare a cererii,

învederându-se că noțiunea de termen rezonabil nu este sinonimă celei de termen

scurt ci se raportează la toate circumstanțele cauzei, așa cum s-a reținut în

jurisprudența C.E.D.O., din care au fost menționate mai multe decizii.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport de dispozițiile art. 304 și 304

1

Înalta Curte va admite prezentul recurs, pentru următoarele considerente:

Prin răspunsurile comunicate

reclamantului, se constată că M.A.E., prin S.C.A.R. în Republica Moldova, a

respectat dispozițiile ar. 8 din O.G. nr. 27/2002, aprobată prin Legea nr. 233/2002,

care prevăd că autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația să

comunice petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării

petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă.

Nemaifiind dovedită încălcarea

dreptului de petiționare al reclamantului reglementat de art. 51 din

Constituție și art. 8 din O.G. nr. 27/2002, se constată că, în mod greșit, s-a

reținut în hotărârea atacată răspunderea ministerului pârât pentru

nesoluționarea cererii în termen legal.

În conformitate cu dispozițiile art.

2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, nesoluționarea în termenul legal a unei cereri semnifică faptul de

a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea

cererii, dacă prin lege nu se prevede un alt termen, ceea ce nu se poate

constata în cazul cererii formulate de reclamant, pentru care a fost respectat

acest termen cu caracter general, în absența unei prevederi derogatorii în

materie de cetățenie.

De asemenea, nu se poate constata

existența în cauză a unui refuz nejustificat de a soluționa o cerere, definit

în art. 2 alin. (1) lit. i) din aceeași lege, ca fiind exprimarea explicită, cu

exces de putere a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane sau nepunerea

în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a

cererii sau, după caz, a plângerii prealabile.

Răspunsul comunicat reclamantului

exprimă dimpotrivă voința ministerului pârât de a–i rezolva cererea de

redobândire a cetățeniei române, iar amânarea unei decizii a fost justificată

în mod obiectiv de volumul extrem de mare al cererilor similare în raport de

condițiile concrete de care dispun autoritățile române pentru înregistrarea și

procesarea lor pe teritoriul altui stat, întrucât aceste cereri nu au fost

depuse la Comisia de cetățenie din Ministerul Justiției, ci la misiunile

diplomatice sau oficiile consulare competente ale României, ca o facilitate

acordată prin art. 12 Legea nr. 21/1991, republicată cu modificările și

completările ulterioare, pentru persoanele care au domiciliul sau reședința în

străinătate.

Față de data și conținutul

răspunsului comunicat reclamantului se constată că până la formularea acțiunii

în justiție, 6 februarie 2009, nu a existat o încălcare a dispozițiilor art. 10

din C.E.C., adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România

prin Legea nr. 396/2002.

Conform acestei reglementări,

fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen

rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale,

redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

Elementele de fapt ale situației

expuse anterior nu justifică aprecierea depășirii termenului rezonabil pentru

examinarea cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei române și

solicitarea examinării cererii sale cu prioritate față de cererile similare

depuse la aceeași dată este lipsită de temei legal și contrară dispozițiilor art.

5 din C.E.C., care interzic expres reglementările sau practicile

discriminatorii.

Reclamantul a susținut neîntemeiat

că i-a fost încălcat dreptul la redobândirea cetățeniei române, dat fiind că nu

a fost emisă o decizie referitoare la acest drept recunoscut de art. 10/1 din

Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În consecință, nefiind dovedite

condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va admite recursul

declarat de M.A.E., va casa hotărârea atacată și pe fond, va respinge, ca

neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamant.

Admite recursul declarat de M.A.E. împotriva

sentinței civile nr. 2412 din 5 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința atacată și

în fond respinge, ca nefondată, acțiunea reclamantului M.Ș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 aprilie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-10-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4355/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 12 decembrie 2008 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamant
ÎCCJ 2010-03-19
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1601/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2.457 din 9 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea
ÎCCJ 2011-05-03
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2474/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 1109 din 03 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fisc
ÎCCJ 2010-03-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1137/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta T.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, pent
ÎCCJ 2010-04-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2176/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3468 din 23 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiun
Sursă