ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2474/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanțe.

Prin sentința civilă nr.

1109 din 03 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantele C.M. și C.A.

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a obligat pârâtul

să primească, prin intermediul Ambasadei României la Chișinău, cererea

reclamantelor de redobândire a cetățeniei române în maximum 30 de zile de la

rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri și a obligat pârâtul la plata către

reclamante a sumei de 1.000 lei cu titlu de daune morale și a sumei de 4,3 lei

cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantele sunt cetățeni ai

Republicii Moldova care și-au exprimat intenția de a redobândi cetățenia română

în temeiul art. 101 din Legea nr. 21/1991 a cetățeniei române, sens în care, la

data de 11 decembrie 2007, au transmis Ministerului Afacerilor Externe din

București cereri scrise, prin care au solicitat înaintarea acestora la Secția

Consulară a Ambasadei României la Chișinău pentru programarea în vederea

depunerii actelor pentru redobândirea cetățeniei române, cereri primite de

instituția pârâtă la data de 13 decembrie 2007.

Ulterior, la data de

17 aprilie 2009, reclamantele au revenit cu o nouă cerere adresată pârâtului,

prin care au solicitat facilitarea depunerii cererilor și actelor necesare

pentru redobândirea cetățeniei române, iar prin adresa nr. G5-1/P/1054 din 23

aprilie 2009, Direcția Generală Afaceri Consulare le-a invitat să aștepte

pentru a depune cererea la o dată ulterioară, neprecizată, pe considerente ce

țin de organizarea internă a Secției Consulare a Ambasadei României la

Chișinău, fără a menționa care este temeiul legal al soluției adoptate, așa cum

prevede art. 13 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de

soluționare a petițiilor.

La data de 07 iulie 2009,

reclamantele au revenit cu a treia cerere, iar prin adresa nr. G5-1/P/1766 din

data de 07 august 2009, D.G.A.C. a refuzat primirea cererilor.

Examinând situația de

fapt în raport cu dispozițiile legale incidente, Curtea, a apreciat că, în

speța de față, pârâtul nu a examinat într-un termen rezonabil cererea

reclamantelor, întrucât termenul de peste 2 ani cât a trecut de la formularea

primei cereri nu poate fi considerat unul rezonabil în accepțiunea art. 10 din

Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie

1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002.

În ceea ce privește

cererea reclamantelor de obligare a pârâtului la plata daunelor morale în

cuantum de 1.000 de lei, instanța de fond a apreciat că reclamantele au fost

private de posibilitatea de a-și materializa speranța legitimă de a redeveni

cetățeni români, aspect care este de natură să creeze frustrări, nemulțumiri și

alte sentimente de neîmplinire, astfel încât a reținut că cererea este pe deplin

justificată, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 18 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004.

În temeiul art. 274 C.

proc. civ., prima instanță a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de

judecată, reținând culpa acestuia.

exercitată.

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs

pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct.

9 și ale art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul-pârât a

criticat hotărârea primei instanțe sub următoarele aspecte:

2.1. În cauză nu a

existat un refuz de soluționare a cererii reclamantelor de redobândire a

cetățeniei române, câtă vreme răspunsul autorității pârâte nu încorpora un

refuz nejustificat, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr.

554/2004 modificată și completată.

Instanța de fond nu a

avut în vedere situația obiectivă existentă la Secția Consulară a Ambasadei

României la Chișinău și a imposibilității autorităților române de prelucrare a

tuturor cererilor într-un termen rezonabil.

Pe de altă parte, a

precizat instituția recurentă, potrivit O.U.G. nr. 5/2010, cetățenii moldoveni

pot depune cererea și la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, fără

nici o restricție în ce privește situarea domiciliului sau condiționat de obținerea

dreptului de ședere în România ori de o programare prealabilă.

În opinia

recurentului, termenul rezonabil de rezolvare a cererii nu se regăsește în

legislația română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în

jurisprudența C.E.D.O., dar nu se aplică decât în cazurile expres specificate.

Astfel, a arătat

recurentul, termenul rezonabil de procesare a cererilor se stabilește în

funcție de toate circumstanțele relevante, invocând, în determinarea

caracterului rezonabil al unei proceduri, cauza K.K. de la Grange, pe rolul C.E.D.O.

2.2. Cererea de

acordare a daunelor morale a fost în mod nelegal admisă, în condițiile în care,

reclamantele nu au probat existența unui prejudiciu moral.

Recurentul a apreciat

că admiterea capătului principal de cerere constituie o măsură reparatorie,

suficientă pentru acoperirea oricărui prejudiciu moral suferit, în acest sens

fiind și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înaltei Curți, asupra recursului.

Examinând cauza și

sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte,

constată că recursul este fondat numai în ceea ce privește acordarea daunelor

morale, motiv pentru care sentința atacată va fi modificată în parte, fiind

menținute celelalte dispoziții, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

3.1. În privința

petitului principal vizând constatarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii

de redobândire a cetățeniei române, Înalta Curte, reține că soluția primei

instanțe este corectă, în sensul că termenul de peste 2 ani scurs până la

momentul declanșării demersului judiciar nu este unul rezonabil, iar susținerea

recurentului privind greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art.

2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nu este fondată.

Astfel, determinarea

termenului rezonabil la care face trimitere art. 10 din Convenția Europeană asupra

Cetățeniei (adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de statul român

prin Legea nr. 396/2002 ) se face, potrivit jurisprudenței Curții Europene a

Drepturilor Omului la care chiar recurentul face trimitere, prin raportare la

circumstanțele concrete ale cazului. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen

rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în

mod concret.

Curtea de la

Strasbourg, a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în

considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său

rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii,

adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă

rigoare realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie

civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției

competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile,

atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil,

obligatoriu.

În opinia Curții de

la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în

funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența

sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul

reclamantului și cel al autorităților competente.

Înalta Curte,

apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri și

data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul

dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene a

Drepturilor Omului.

Pe de altă parte,

instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului în sensul

că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de

procesare a Secției Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale

trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerității,

care guvernează materia aflată în discuție.

3.2. Critica

privitoare la acordarea daunelor morale este, însă, întemeiată.

În speță,

reclamantele au solicitat acordarea daunelor morale în sumă de 1.000 lei pentru

prejudiciul moral suferit ca urmare a nesoluționării într-un termen rezonabil a

cererii de redobândire a cetățeniei române.

Daunele morale nu se

acordă în mod automat, ca efect al admiterii cererii de anulare a unui act

administrativ, ci trebuie administrate probe pentru a dovedi existența unui

prejudiciu moral în sensul dispozițiilor art. 998 și 999 C. civ.

Chiar dacă nu se pot

administra, în principiu, probe materiale, pentru acordarea daunelor morale se

impune totuși să existe elemente probatorii adecvate pentru dovedirea

producerii unor suferințe morale, a impactului concret asupra persoanei în

cauză, pentru determinarea de la caz la caz a existenței și cuantumului

acestora.

Înalta Curte,

apreciază că obligarea autorității pârâte la soluționarea cererii într-un

termen scurt reprezintă prin ea însăși o reparație echitabilă, o măsură de

natură a acoperi consecințele negative ale conduitei autorității publice,

neexistând temei pentru plata sumei solicitate de reclamante.

În același sens s-a

pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (de ex., cauza M. contra

României), precum și Curtea de Justiție a Comunităților Europene (a se vedea

Hotărârea din 17 decembrie 2009 în cauza C-197/09 RX-II, Mc/Agenției Europene

pentru Medicamente – E.M.E.A.), arătând că emiterea/anularea actului solicitat

de reclamant poate constitui în sine o reparație echitabilă suficientă pentru

repararea oricărui prejudiciu moral suferit de acesta.

Pe cale de

consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ.,

coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite

recursul, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va înlătura

obligarea pârâtului la plata daunelor morale, menținându-se celelalte

dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 1109

din 03 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată, în sensul că respinge, ca nefondat, capătul de cerere privind

acordarea daunelor morale.

Menține celelalte

dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 03 mai 2011.