ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1793/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

de Apel

Prin Sentința nr. 1557 din 30 martie 2010,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul G.V., în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Departamentul pentru

Armamente din cadrul acestui minister, B.L., A.I., I.A., I.L., R.G.L., I.D.,

V.M.L., D.D. și M.D. De asemenea, instanța de judecată a respins, ca

inadmisibile, cererile de intervenție în interes propriu formulate de T.C.G.,

B.C., P.S., M.G., Ț.D., P.A., G.A.R., A.V., M.G. și P.C.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii,

invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale, reținând, în esență,

următoarele:

Reclamantul contestă

procesul-verbal de cercetare administrativă, prin care s-a propus, urmare a

controlului efectuat, emiterea deciziei (dispoziției) și înregistrarea

debitului în evidența contabilă a Departamentului pentru Armamente și

înaintarea dosarului la Parchetul Militar competent și la Direcția Legislație

și Asistență Juridică.

De asemenea, arată

prima instanță, este apreciată nelegală și Dispoziția din 1 octombrie 2008 prin

care s-a dispus înregistrarea pagubei de 1.284.183,07 RON în evidența

financiară a UM București, reprezentând cheltuieli neeconomice – mijloace

bănești.

Potrivit

dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana care se

consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim de către o

autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în

termen legal a unei cereri se poate adresa instanței de contencios

administrativ competentă pentru anularea actului.

Reține instanța de

fond că, în interpretarea acestor dispoziții legale, în mod constant în

practica judiciară și în literatura de specialitate s-a arătat că pot fi supuse

cenzurii instanței de contencios administrativ doar actele administrative

tipice sau atipice (refuzul nejustificat de soluționare a cererii) nu și

operațiunile prealabile care nu sunt producătoare de efecte juridice prin ele

însele.

Or, se arată în

considerentele sentinței atacate, actele deduse judecății în prezenta cauză nu

sunt producătoare de efecte juridice prin ele însele întrucât nu cuprind

sancțiuni sau măsuri concrete stabilite în sarcina reclamantului și al

intervenienților în interes propriu, conținând doar propuneri referitoare la

înaintarea constatărilor la Parchetul Militar competent pentru efectuarea de

cercetări și înscrierea unei sume în contabilitatea unității militare pârâte.

În consecință, reține

instanța de fond, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, prin

care se solicită anularea unor operațiuni prealabile care nu sunt apte să

producă efecte juridice, excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât

este întemeiată, iar cererile, principală și de intervenție, sunt inadmisibile.

reclamantului

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul,

invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

precum și prevederile art. 304

1

C. proc. civ.

Printr-un prim motiv

de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 din C. proc. civ.,

recurentul-reclamant susține că instanța a pronunțat o hotărâre nelegală,

întrucât a schimbat natura actului juridic dedus judecății prin faptul că a

apreciat că actul contestat nu poate fi supus cenzurii instanței, deoarece nu

se circumscrie definiției actului administrativ prevăzut de art. 2 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Sub acest aspect,

recurentul-reclamant susține în esență, că procesul-verbal de cercetare

administrativă încheiat în data de 25 septembrie 2009 la UM București, este

producător de efecte juridice prin înregistrarea unui debit în evidența

contabilă a Departamentului pentru Armament ca urmare a unor presupuse

cheltuieli neeconomicoase de mijloace bănești printre persoanele

'"vinovate" și cauzator de consecințe negative în ceea ce îl privește

este formularea unei sesizări penale către Parchetul Militar competent în

vederea efectuării de cercetări penale în privința acestuia și a

intervenienților din dosarul de fond.

Mai arată

recurentul-reclamant că atât procesul-verbal menționat cât și Dispoziția din 01

octombrie 2008 pentru înscrierea în evidența financiar-contabilă a

Departamentului pentru Armamente a pagubei de 1.284.183,07 RON sunt acte

administrative producătoare de efecte juridice, iar instanța de fond trebuia să

respingă excepția inadmisibilității invocată de pârât.

Prin al doilea motiv

de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurentul-reclamant susține că instanța a făcut o greșită aplicare a legii

contenciosului administrativ atunci când a reținut excepția inadmisibilității

acțiunii invocate de Ministerul Apărării Naționale.

intimatului-pârât

Prin concluziile

scrise depuse la dosar, Ministerul Apărării Naționale a solicitat respingerea

recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței

recurate, arătând că din analiza prevederilor O.G. nr. 121/1998 privind

răspunderea materială a militarilor, rezultă că numai decizia de imputare este

actul administrativ împotriva căruia se poate declanșa procedura administrativă

prealabilă, reglementată de art. 30 - 43 din ordonanța menționată.

Susține că numai

hotărârea șefului sau a comandantului unității, materializată ulterior prin

angajamentul de plată sau decizia de imputare este susceptibilă de a produce

efecte directe în patrimoniul persoanei individualizate ca vinovată de

producerea prejudiciului. Mai mult, finalitatea procesului-verbal de cercetare

administrativă poate fi și darea la scădere a pagubei, ceea ce arată dincolo de

evidență faptul că acest document nu este un act administrativ în înțelesul

Legii nr. 554/2004.

II. Hotărârea

instanței de recurs

Analizând cauza prin

prisma motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., precum și sub toate aspectele în temeiul art. 304

1

C.

proc. civ., în raport cu situația de fapt și cadrul legal aplicabil, Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

de drept relevante

Prin acțiune, în

temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, reclamantul G.V. a solicitat anularea

procesului-verbal de cercetare administrativă încheiat la data de 25 august

2008 a notei privind analiza obiecțiunilor formulate la aceasta și a Deciziei

nr. A-1237 din 1 octombrie 2008 pentru înscrierea în evidența financiar

contabilă a Departamentului de Armament a pagubei de 1.284.183,07 RON,

constatată ca urmare a cercetării administrative.

În ceea ce privește

natura juridică a actelor ce formează obiectul acțiunii, Înalta Curte reține că

instanța de fond, întemeiat și legal a apreciat că atât procesul-verbal cât și

Decizia nr. A-1237/2008 nu sunt acte administrative în sensul prevederilor art.

2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, actele deduse

judecății în prezenta cauză nu sunt producătoare de efecte juridice, conținând

propuneri referitoare la înaintarea constatărilor pentru efectuarea de

cercetări și înscrierea unei sume în contabilitate.

Procesul-verbal de

cercetare administrativă finalizează procedura pentru stabilirea cuantumului

prejudiciului, fiind deci un act premergător deciziei de imputare emisă în

temeiul art. 25 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a

militarilor, act administrativ care poate fi atacat în contencios

administrativ.

Legea prevede

necesitatea întocmirii acestor acte premergătoare, anterior emiterii actului

administrativ, dar legiuitorul nu prevede posibilitatea atacării lor separat de

actul administrativ în considerarea căruia se întocmise.

Mai mult astfel cum

se apără intimatul concluziile procesului-verbal de cercetare administrativă nu

sunt obligatorii pentru șeful sau comandantul care a ordonat cercetarea

administrativă, deoarece partea finală a acestui document conține doar

propuneri.

În aceste condiții,

în mod corect a reținut judecătorul fondului, că actele deduse judecății în

prezenta cauză nu sunt producătoare de efecte juridice prin ele însele întrucât

nu cuprind sancțiuni sau măsuri concrete în sarcina reclamantului sau al

intervenienților, conținând doar propunerile menționate anterior sau înscrierea

în contabilitate a sumei reprezentând cheltuieli neeconomicoase.

În consecință,

susținerile din recurs că actele atacate sunt acte administrative producătoare

de efecte juridice, nu pot fi primite, motiv pentru care Înalta Curte constată

că instanța de fond nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al actului dedus judecății, astfel că este neîntemeiat motivul de

recurs fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește

al doilea motiv de recurs, criticile nu pot fi reținute în raport de obiectul

cererii de chemare în judecată prin care se solicită anularea unor operațiuni

prealabile care nu sunt apte să producă efecte juridice, atât procesul-verbal

cât și decizia menționată nu constituie acte administrative ce pot fi atacate

de sine stătător în contencios administrativ, astfel că în mod corect prin

admiterea excepției invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale a fost

respinsă ca inadmisibilă acțiunea.

soluției din recurs

În raport de toate

aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul de față este nefondat,

neexistând motive de modificare sau casare a sentinței recurate în sensul art.

304 pct. 8 și 9 sau art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în

temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr.

554/2004, îl va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul G.V. împotriva Sentinței nr. 1557 din 30 martie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 25 martie 2011.