ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1793/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea Curții de Apel Prin Sentința nr. 1557 din 30 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul G.V., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Departamentul pentru Armamente din cadrul acestui minister, B.L., A.I., I.A., I.L., R.G.L., I.D., V.M.L., D.D. și M.D. De asemenea, instanța de judecată a respins, ca inadmisibile, cererile de intervenție în interes propriu formulate de T.C.G., B.C., P.S., M.G., Ț.D., P.A., G.A.R., A.V., M.G. și P.C.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale, reținând, în esență, următoarele: Reclamantul contestă procesul-verbal de cercetare administrativă, prin care s-a propus, urmare a controlului efectuat, emiterea deciziei (dispoziției) și înregistrarea debitului în evidența contabilă a Departamentului pentru Armamente și înaintarea dosarului la Parchetul Militar competent și la Direcția Legislație și Asistență Juridică. De asemenea, arată prima instanță, este apreciată nelegală și Dispoziția din 1 octombrie 2008 prin care s-a dispus înregistrarea pagubei de 1.284.183,07 RON în evidența financiară a UM București, reprezentând cheltuieli neeconomice – mijloace bănești.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri se poate adresa instanței de contencios administrativ competentă pentru anularea actului. Reține instanța de fond că, în interpretarea acestor dispoziții legale, în mod constant în practica judiciară și în literatura de specialitate s-a arătat că pot fi supuse cenzurii instanței de contencios administrativ doar actele administrative tipice sau atipice (refuzul nejustificat de soluționare a cererii) nu și operațiunile prealabile care nu sunt producătoare de efecte juridice prin ele însele.

Or, se arată în considerentele sentinței atacate, actele deduse judecății în prezenta cauză nu sunt producătoare de efecte juridice prin ele însele întrucât nu cuprind sancțiuni sau măsuri concrete stabilite în sarcina reclamantului și al intervenienților în interes propriu, conținând doar propuneri referitoare la înaintarea constatărilor la Parchetul Militar competent pentru efectuarea de cercetări și înscrierea unei sume în contabilitatea unității militare pârâte. În consecință, reține instanța de fond, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, prin care se solicită anularea unor operațiuni prealabile care nu sunt apte să producă efecte juridice, excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât este întemeiată, iar cererile, principală și de intervenție, sunt inadmisibile.

2. Recursul reclamantului Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., precum și prevederile art. 304 1 C. proc. civ. Printr-un prim motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât a schimbat natura actului juridic dedus judecății prin faptul că a apreciat că actul contestat nu poate fi supus cenzurii instanței, deoarece nu se circumscrie definiției actului administrativ prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Sub acest aspect, recurentul-reclamant susține în esență, că procesul-verbal de cercetare administrativă încheiat în data de 25 septembrie 2009 la UM București, este producător de efecte juridice prin înregistrarea unui debit în evidența contabilă a Departamentului pentru Armament ca urmare a unor presupuse cheltuieli neeconomicoase de mijloace bănești printre persoanele '"vinovate" și cauzator de consecințe negative în ceea ce îl privește este formularea unei sesizări penale către Parchetul Militar competent în vederea efectuării de cercetări penale în privința acestuia și a intervenienților din dosarul de fond.

Mai arată recurentul-reclamant că atât procesul-verbal menționat cât și Dispoziția din 01 octombrie 2008 pentru înscrierea în evidența financiar-contabilă a Departamentului pentru Armamente a pagubei de 1.284.183,07 RON sunt acte administrative producătoare de efecte juridice, iar instanța de fond trebuia să respingă excepția inadmisibilității invocată de pârât. Prin al doilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că instanța a făcut o greșită aplicare a legii contenciosului administrativ atunci când a reținut excepția inadmisibilității acțiunii invocate de Ministerul Apărării Naționale. 3. Apărările intimatului-pârât Prin concluziile scrise depuse la dosar, Ministerul Apărării Naționale a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, arătând că din analiza prevederilor O.G.

nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, rezultă că numai decizia de imputare este actul administrativ împotriva căruia se poate declanșa procedura administrativă prealabilă, reglementată de art. 30 - 43 din ordonanța menționată. Susține că numai hotărârea șefului sau a comandantului unității, materializată ulterior prin angajamentul de plată sau decizia de imputare este susceptibilă de a produce efecte directe în patrimoniul persoanei individualizate ca vinovată de producerea prejudiciului. Mai mult, finalitatea procesului-verbal de cercetare administrativă poate fi și darea la scădere a pagubei, ceea ce arată dincolo de evidență faptul că acest document nu este un act administrativ în înțelesul Legii nr. 554/2004.

II. Hotărârea instanței de recurs Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., precum și sub toate aspectele în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., în raport cu situația de fapt și cadrul legal aplicabil, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Motive de fapt și de drept relevante Prin acțiune, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, reclamantul G.V. a solicitat anularea procesului-verbal de cercetare administrativă încheiat la data de 25 august 2008 a notei privind analiza obiecțiunilor formulate la aceasta și a Deciziei nr. A-1237 din 1 octombrie 2008 pentru înscrierea în evidența financiar contabilă a Departamentului de Armament a pagubei de 1.284.183,07 RON, constatată ca urmare a cercetării administrative.

În ceea ce privește natura juridică a actelor ce formează obiectul acțiunii, Înalta Curte reține că instanța de fond, întemeiat și legal a apreciat că atât procesul-verbal cât și Decizia nr. A-1237/2008 nu sunt acte administrative în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Astfel, actele deduse judecății în prezenta cauză nu sunt producătoare de efecte juridice, conținând propuneri referitoare la înaintarea constatărilor pentru efectuarea de cercetări și înscrierea unei sume în contabilitate. Procesul-verbal de cercetare administrativă finalizează procedura pentru stabilirea cuantumului prejudiciului, fiind deci un act premergător deciziei de imputare emisă în temeiul art. 25 alin. (1) din O.G.

nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, act administrativ care poate fi atacat în contencios administrativ. Legea prevede necesitatea întocmirii acestor acte premergătoare, anterior emiterii actului administrativ, dar legiuitorul nu prevede posibilitatea atacării lor separat de actul administrativ în considerarea căruia se întocmise. Mai mult astfel cum se apără intimatul concluziile procesului-verbal de cercetare administrativă nu sunt obligatorii pentru șeful sau comandantul care a ordonat cercetarea administrativă, deoarece partea finală a acestui document conține doar propuneri.

În aceste condiții, în mod corect a reținut judecătorul fondului, că actele deduse judecății în prezenta cauză nu sunt producătoare de efecte juridice prin ele însele întrucât nu cuprind sancțiuni sau măsuri concrete în sarcina reclamantului sau al intervenienților, conținând doar propunerile menționate anterior sau înscrierea în contabilitate a sumei reprezentând cheltuieli neeconomicoase. În consecință, susținerile din recurs că actele atacate sunt acte administrative producătoare de efecte juridice, nu pot fi primite, motiv pentru care Înalta Curte constată că instanța de fond nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului dedus judecății, astfel că este neîntemeiat motivul de recurs fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, criticile nu pot fi reținute în raport de obiectul cererii de chemare în judecată prin care se solicită anularea unor operațiuni prealabile care nu sunt apte să producă efecte juridice, atât procesul-verbal cât și decizia menționată nu constituie acte administrative ce pot fi atacate de sine stătător în contencios administrativ, astfel că în mod corect prin admiterea excepției invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea. 2. Temeiul legal al soluției din recurs În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul de față este nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinței recurate în sensul art. 304 pct. 8 și 9 sau art. 304 1 C. proc.

civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, îl va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul G.V. împotriva Sentinței nr. 1557 din 30 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 martie 2011.