ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2305/2010

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin Sentința nr. 231/CA/2009-PI din 30

noiembrie 2009 a Curții de Apel Oradea a fost respinsă ca nefondată cererea de

revizuire a Sentinței nr. 212/CA/2008 a Curții de Apel Oradea, cerere formulată

de H.J.Z. în contradictoriu cu SC A. SA Satu Mare, Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale, Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Păulești și

Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Satu Mare.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire a

reținut că prin Sentința nr. 212/CA din 28 noiembrie 2008 au fost respinse

excepțiile de tardivitate și de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate și

Curtea a respins excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a

dreptului de proprietate din 29 iulie 1997 emis de Ministerul Agriculturii și

Alimentației.

Instanța a reținut că

Sentința nr. 212/CA/2008 a Curții de Apel Oradea a rămas irevocabilă, prin

Decizia nr. 2350/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța de revizuire

a constatat că înscrisul nou pe care revizuentul și-a întemeiat cererea,

respectiv contractul de concesiune din 11 mai 2001 este ulterior emiterii

actului administrativ a cărui nelegalitate se cere a se constata.

Curtea a reținut că

întotdeauna controlul de legalitate al unui act administrativ se limitează la

verificări legate de respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data

emiteri lui, astfel încât a concluzionat că înscrisul nou invocat nu este

determinant în cauză, iar motivul de revizuire formulat este neîntemeiat.

Curtea a reținut că

nici al doilea motiv de revizuire nu este întemeiat, respectiv faptul că

statul, Comisia Locală și Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 nu

au fost apărate cum trebuie, întrucât s-au ascuns aceste înscrisuri, având în

vedere soluția adoptată pentru primul capăt al cererii de revizuire și anume că

actul invocat nu este determinant în soluționarea cauzei.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând sentința pronunțată ca

netemeinică și nelegală.

Recurentul a precizat

că terenul în litigiu a aparținut familiei sale și a depus notificare în

temeiul Legii nr. 247/2005, astfel încât actul administrativ atacat a fost emis

cu nerespectarea dispozițiilor legale.

S-a arătat faptul că

prin Sentința civilă nr. 2123/LC din 20 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul

Satu Mare, rămasă definitivă, a fost admisă acțiunea reclamantului și s-a

dispus restabilirea situației anterioare din CF 255 Petin, privind imobilul,

casă și teren în suprafață de 277 mp, a fost dispusă radierea dreptului de

proprietate a pârâtei și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului,

precum și evacuarea pârâtei din imobil.

A invocat, în

sprijinul recursului formulat, practica Înaltei Curți într-un caz similar

privind nelegalitatea actului individual administrativ.

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat,

pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte a

constatat că motivele invocate de revizuent în susținerea cererii de revizuire

formulate, prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ. au

fost analizate de instanța de retractare, astfel încât motivele invocate pe

fondul pricinii de recurent nu pot fi primite de această instanță.

Înalta Curte

apreciază că instanța de revizuire a cercetat elementele de admisibilitate ale

unei cereri de revizuire, întemeiate pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 C.

proc. civ., respectiv cercetarea faptului dacă înscrisul a existat în momentul

judecării procesului terminat prin hotărârea atacată, dacă înscrisul a fost

necunoscut pentru instanță și revizuent, dacă partea a fost împiedicată a-l

prezenta, dacă înscrisul este doveditor și determinant pentru soluția în

litigiu și, din aceste considerente, instanța de control judiciar a constatat

că această concluzie, asumată prin sentința atacată, nu comportă nicio critică.

În mod corect s-a

apreciat că cercetarea legalității unui act presupune verificarea condițiilor

de fond și formă ale întocmirii actului la momentul emiterii acestuia și nu

presupune luarea în considerare a unor aspecte ulterioare întocmirii unui act.

Înalta Curte a

constatat că nici motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct.

6 nu este întemeiat și în mod corect a concluzionat în acest sens și instanța

de fond a revizuirii, întrucât pentru persoanele juridice, așa cum s-a apreciat

constant în practica judiciară și în lucrările de specialitate, numai acele

lipsuri de apărare care ar fi de natură să facă pe judecător a da o altă

soluție ar face admisibilă o cerere de revizuire, în caz contrar o asemenea

cerere nu justifică interesul.

Problema recurentului

se va rezolva pe cale civilă, instanța de contencios administrativ neavând

competența de a se pronunța pe fondul dreptului de proprietate invocat de

reclamant.

Pentru aceste

considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței

atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de H.J.Z. împotriva Sentinței nr. 231/CA/2009-PI din 30 noiembrie 2009

a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 mai 2010.