ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3117/2011

Asupra recursului penal de față; Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 38 din data de 15 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 140/57/2011, în temeiul dispoz. art. 278/1 C. proc. pen. s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul I.I. împotriva rezoluției nr. 517/P/20l0 din 13 decembrie 2010 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. In temeiul dispoz. art. 192 alin. (2) C. proc. pen. petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că petentul I.I.

a formulat plângere penală împotriva numitei R.L., judecător în cadrul Judecătoriei Orăștie, solicitând cercetarea sa sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi și abuz în serviciu în forma calificată, prev. de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen. și art. 248/1 C. pen. Prin rezoluția nr. 517/P din 13 decembrie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, a dispus, în temeiul dispoz. art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de judecătorul R.L., apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale vreunei infracțiuni, neexistând vreo încălcare a atribuțiilor de serviciu.

De asemenea, s-a reținut că administrarea mijloacelor de probă și interpretarea lor sunt atributul exclusiv al magistraților iar hotărârile pronunțate sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege. Prin rezoluția nr. 9/11/2/2010 din 31 ianuarie 2011, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în temeiul dispoz. art. 278 C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea petentului I.I. formulată împotriva rezoluției procurorului, apreciind-o legală și temeinică. Împotriva rezoluției procurorului, petentul a formulat plângere, în temeiul dispoz. art. 278/1 C. proc. pen., fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia la data de 15 februarie 2011 sub nr. 140/57/2011.

Curtea a apreciat-o neîntemeiată și a respins-o ca atare, motivând în esență că aspectele invocate de petent sunt nefondate, iar rezoluția adoptată de procuror este legală și temeinică. Împotriva sentinței penale nr. 38 din 15 martie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia a declarat recurs petentul I.I., solicitând casarea hotărârii atacate și obligarea intimatei R.L. la plata daunelor solicitate. Recursul este inadmisibil. Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură să contribuie la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și înlăturarea unor căi de atac, cum este și în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor pronunțate în procedura reglementată de dispoz.

art. 278/1 C. proc. pen. (plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată). Astfel, potrivit dispoz. art.278/1 alin. (10) C. proc. pen., modificate prin dispoz. art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă. Dispozițiile art. XXIV din Legea nr. 202/2010 (dispoziții tranzitorii) prevăd că numai în situația în care hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a legii rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Or, în cauza dedusă judecății, se constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 15 martie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 astfel că devin aplicabile dispoz. art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen., potrivit cărora hotărârile pronunțate de judecător în procedura prevăzută de dispoz. art. 278/1 C. proc. pen. este definitivă. Întrucât petentul I.I. a formulat o cale de atac neprevăzută de lege, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibil recursul, în conformitate cu dispoz. art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., iar în temeiul dispoz. art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat. În ceea ce privește cererea sa, de a i se asigura asistență juridică, se constată că este neîntemeiată.

În acest sens, se are în vedere împrejurarea că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. LXIV, pronunțată într-un recurs în interesul legii a statuat că asistența juridică nu este obligatorie, pentru petenți sau intimați, în cauzele ce au ca obiect plângeri formulate în condițiile art. 278/1 C. proc. pen. Referitor la O.U.G. nr. 51 din 21 aprilie 2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, art. 3 din actul normativ menționat stipulează că ajutorul public judiciar se acordă în cauze civile, comerciale, administrative, de muncă și asigurări sociale, precum și în alte cauze, cu excepția celor penale. Așadar, în raport de dispozițiile legale menționate nu se justifică desemnarea unui apărător petentului pentru asigurarea asistenței juridice.

De altfel, la termenul de judecată a recursului din data de 19 septembrie 2011, s-a analizat admisibilitatea recursului petentului, nefiind realizată o judecată în fond a acestuia. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul I.I. împotriva sentinței penale nr. 38 din 15 martie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia. Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 septembrie 2011.