ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2584/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2584/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de fața
În baza lucrărilor dosarului, instanța constată
următoarele:
Prin sentința
penală nr. 133 din 16 decembrie 2010 pronunțată de
Tribunalul Călărași inculpatul C.I.D. a fost condamnat la o pedeapsă a
închisorii de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii
prev. de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) și (3)
teza
I
C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) și
art. 74
și art. 76 C. pen. cu referire la art. 320
1
alin. (1) și (7) C.
proc. pen. S-a reținut că la data de 9 septembrie 2010 în jurul orelor
15,30 inculpatul a acostat-o pe minora P.M. cu
care, prin violență, a
încercat să întrețină
raport sexual. Starea de fapt a fost dovedită prin declarația
inculpatului,
declarația părții vătămate, care nu s-a constituit parte civilă, declarații de
martori.
Împotriva
acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă
Tribunalul Călărași și inculpatul C., primul criticând sentința sub
aspectul greșitei aplicări a pedepsei complementare și greșita reținere a
circumstanțelor
atenuante, iar inculpatul a solicitat acordarea unei mai
mari eficiente
circumstanțelor atenuante și
înlăturarea pedepsei complementare.
Prin decizia penală nr. 82 din17 martie 2011
Curtea de Apel București a respins apelul inculpatului și a admis apelul
declarat de Parchetul de pe lângă
Tribunalul Călărași. A desființat
parțial sentința penală și rejudecând a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3
ani și 6 luni închisoare pentru
săvârșirea
infracțiunii de tentativă de viol. A menținut restul dispozițiilor sentinței
penale
atacat.
Pentru a decide astfel Curtea a avut în vedere
periculozitatea deosebită a
inculpatului,
care prin violență, a încercat să întrețină relații sexuale cu o minoră, pe un
drum de țară, trauma psihică produsă părții vătămate. De asemenea s-a reținut
că infracțiunea a rămas în faza de tentativă datorită intervenției martorilor
care
au auzit strigătele de ajutor ale victimei.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.I.D. care a solicitat menținerea
sentinței penale pronunțate de instanța de fond.
Analizând recursuj declarat prin prisma cazului
de casare prev. de
art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., Înalta
Curte constata ca este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 385
9
pct.14 C. proc.
pen. hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit
individualizate în raport cu
prevederile
art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și
aplicarea pedepselor se ține
seama
de dispozițiile părții generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă
fixate
în partea specială, de gradul de pericol social al faptei, de persoana
infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea
penală.
Instanței de
judecată îi revine, deci, sarcina de a proporționaliza
pedeapsa în raport cu celelalte criterii care caracterizează fapta și
făptuitorul,
gradul de pericol concret al acestora, astfel încât
sancțiunea aplicată să fie
capabilă să-și
atingă scopul prevăzut în art. 52 C. pen.
Recunoașterea faptei, de către inculpat, așa cum
a fost reținută prin rechizitoriu și acceptarea acestuia de a fi judecat pe baza
probelor administrate
în faza
urmăririi penale, nu justifică aplicarea unei pedepse prea blânde având în
vedere fapta comisă , gravitatea ei, consecințele
produse asupra stării fizice și
emoționale
a victimei minore precum și circumstanțele personale ale inculpatului care a
fost condamnat prin sentința penală nr. 76 din 1 mai 2005 a Tribunalului
Călărași
pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie la o pedeapsă privativă de libertate
de 3 ani închisoare.
Infracțiunea
de viol, chiar rămasă în fază de tentativă, este una foarte
gravă care afectează relațiile sociale referitoare
la viața, sănătatea, integritatea
ființei
umane, astfel că pedeapsa nu trebuie să fie doar un mijloc de reeducare a
inculpatului dar și o măsură de constrângere
corespunzătoare valorii sociale
încălcate prin săvârșirea infracțiunii.
Având în vedere persoana inculpatului care nu
este la prima confruntare
cu legea
penală, Înalta Curte apreciază că pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare
și modalitatea de executare, stabilită de instanța
de apel, corespund scopului
acesteia.
Față de considerentele ce preced, Înalta Curte, în
baza art. 385
15
pct. 1 lit. b)
C. proc. pen. urmează a
respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.
Potrivit art. 88 C. pen. deduce din pedeapsa
aplicată inculpatului
timpul
reținerii și arestării preventive de la 10 septembrie 2010 la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va
obliga recurentul
inculpat la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
inculpatul C.I.D.
împotriva decizia penală nr. 82 din 17 martie 2011 a
Curții de Apel București, secția
I
penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul
reținerii și arestării
preventive de la 10 septembrie 2010 la 28 iunie
2011.
Obligă
recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare
către stat, din care suma de 200 lei,
reprezentând onorariul pentru apărarea din
oficiu, se va avansa din
fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 28 iunie 2011.