ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2584/2011

Asupra recursului de fața

În baza lucrărilor dosarului, instanța constată

următoarele:

Prin sentința

penală nr. 133 din 16 decembrie 2010 pronunțată de

Tribunalul Călărași inculpatul C.I.D. a fost condamnat la o pedeapsă a

închisorii de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) și (3)

teza

I

C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) și

art. 74

și art. 76 C. pen. cu referire la art. 320

1

alin. (1) și (7) C.

proc. pen. S-a reținut că la data de 9 septembrie 2010 în jurul orelor

15,30 inculpatul a acostat-o pe minora P.M. cu

care, prin violență, a

încercat să întrețină

raport sexual. Starea de fapt a fost dovedită prin declarația

inculpatului,

declarația părții vătămate, care nu s-a constituit parte civilă, declarații de

martori.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul Călărași și inculpatul C., primul criticând sentința sub

aspectul greșitei aplicări a pedepsei complementare și greșita reținere a

circumstanțelor

atenuante, iar inculpatul a solicitat acordarea unei mai

mari eficiente

circumstanțelor atenuante și

înlăturarea pedepsei complementare.

Prin decizia penală nr. 82 din17 martie 2011

Curtea de Apel București a respins apelul inculpatului și a admis apelul

declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Călărași. A desființat

parțial sentința penală și rejudecând a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3

ani și 6 luni închisoare pentru

săvârșirea

infracțiunii de tentativă de viol. A menținut restul dispozițiilor sentinței

penale

atacat.

Pentru a decide astfel Curtea a avut în vedere

periculozitatea deosebită a

inculpatului,

care prin violență, a încercat să întrețină relații sexuale cu o minoră, pe un

drum de țară, trauma psihică produsă părții vătămate. De asemenea s-a reținut

că infracțiunea a rămas în faza de tentativă datorită intervenției martorilor

care

au auzit strigătele de ajutor ale victimei.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.I.D. care a solicitat menținerea

sentinței penale pronunțate de instanța de fond.

Analizând recursuj declarat prin prisma cazului

de casare prev. de

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Înalta

Curte constata ca este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 385

9

pct.14 C. proc.

pen. hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit

individualizate în raport cu

prevederile

art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și

aplicarea pedepselor se ține

seama

de dispozițiile părții generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă

fixate

în partea specială, de gradul de pericol social al faptei, de persoana

infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

Instanței de

judecată îi revine, deci, sarcina de a proporționaliza

pedeapsa în raport cu celelalte criterii care caracterizează fapta și

făptuitorul,

gradul de pericol concret al acestora, astfel încât

sancțiunea aplicată să fie

capabilă să-și

atingă scopul prevăzut în art. 52 C. pen.

Recunoașterea faptei, de către inculpat, așa cum

a fost reținută prin rechizitoriu și acceptarea acestuia de a fi judecat pe baza

probelor administrate

în faza

urmăririi penale, nu justifică aplicarea unei pedepse prea blânde având în

vedere fapta comisă , gravitatea ei, consecințele

produse asupra stării fizice și

emoționale

a victimei minore precum și circumstanțele personale ale inculpatului care a

fost condamnat prin sentința penală nr. 76 din 1 mai 2005 a Tribunalului

Călărași

pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie la o pedeapsă privativă de libertate

de 3 ani închisoare.

Infracțiunea

de viol, chiar rămasă în fază de tentativă, este una foarte

gravă care afectează relațiile sociale referitoare

la viața, sănătatea, integritatea

ființei

umane, astfel că pedeapsa nu trebuie să fie doar un mijloc de reeducare a

inculpatului dar și o măsură de constrângere

corespunzătoare valorii sociale

încălcate prin săvârșirea infracțiunii.

Având în vedere persoana inculpatului care nu

este la prima confruntare

cu legea

penală, Înalta Curte apreciază că pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare

și modalitatea de executare, stabilită de instanța

de apel, corespund scopului

acesteia.

Față de considerentele ce preced, Înalta Curte, în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen. urmează a

respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.

Potrivit art. 88 C. pen. deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului

timpul

reținerii și arestării preventive de la 10 septembrie 2010 la zi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va

obliga recurentul

inculpat la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul C.I.D.

împotriva decizia penală nr. 82 din 17 martie 2011 a

Curții de Apel București, secția

I

penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul

reținerii și arestării

preventive de la 10 septembrie 2010 la 28 iunie

2011.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 28 iunie 2011.