ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 104/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 104/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 114 din 03 februarie 2011 pronunțată în dosarul nr. 10307/121/2010,

Tribunalul Galați, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) și

(3) C. pen., în referire la art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a

condamnat pe inculpatul M.V. la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni pentru

săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol.

În conformitate cu

dispozițiile art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b)

și e) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale a

închisorii.

În baza art. 71 alin.

(2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C.

pen. pe durata executării pedepsei principale a închisorii.

În baza dispozițiilor

art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului M.V. și a

dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și arestării preventive

de la 20 septembrie 2010 la zi.

A constatat că partea

vătămată H.A.M. nu a formulat pretenții civile.

A obligat inculpatul

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

nr. 769/P/2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a dispus trimiterea în

judecată în stare de arest preventiv a inculpatului M.V. pentru săvârșirea

tentativei la infracțiunea de viol prevăzută de dispozițiile art. 20 C. pen.

raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

S-a reținut, în

esență, prin actul de sesizare a instanței că la data de 20 septembrie 2010,

inculpatul M.V. a încercat să întrețină relații sexuale normale cu partea

vătămată H.A.M., în vârstă de 8 ani, profitând de imposibilitatea acesteia de

a-și exprima voința, activitatea infracțională a inculpatului fiind întreruptă

de intervenția martorilor R.I.M., Ț.G.R. și A.D.F.

Anterior începerii

cercetării judecătorești, inculpatul asistat de apărătorul ales, a declarat că

recunoaște în totalitate săvârșirea faptei reținute în sarcina sa prin actul de

sesizare al instanței înțelegând să recurgă la procedura prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen. În acest sens, inculpatul M.V. a fost audiat, judecata urmând a

avea loc în baza probelor administrate în faza urmăririi penale și a

înscrisurilor în circumstanțiere anexate dosarului.

Astfel, din analiza

actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut situația faptică potrivit

căreia inculpatul în cauză, în vârstă de 67 ani, în timp ce se afla în zona

căminelor de nefamiliști, s-a întâlnit cu partea vătămată minoră H.A.M., în

vârstă de 8 ani, pe care o cunoștea din vedere întrucât locuia în același

cartier cu aceasta.

Inculpatul s-a

apropiat de partea vătămată, a întrebat-o cum se numește, după care a început

să o mângâie pe cap și corp. La un moment dat, inculpatul i-a cerut părții

vătămate să-l însoțească promițându-i că-i va da bani pentru a-și cumpăra

dulciuri. Partea vătămată a fost de acord, astfel că cei doi s-au  deplasat

către drumul de centură, au  traversat strada în dreptul stației de carburanți

și s-au oprit într-o lizieră situată vis-a-vis de blocurile A.N.L. În urmărirea

celor doi au pornit martorii R.I.M., Ț.G.R. și A.D.F. care au văzut când

inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată și a început să o mângâie. Temându-se

ca inculpatul să nu o agreseze pe partea vătămată, martorii s-au hotărât să

pornească în urmărirea celor doi.

Ajunși în pădure,

inculpatul a continuat să o mângâie pe partea vătămată pe corp, a dezbrăcat-o

de pantaloni, după care a așezat-o pe sol. La rândul său, inculpatul s-a

dezbrăcat de pantaloni și chiloți și s-a așezat în genunchi deasupra părții

vătămate cu intenția de a întreține cu aceasta relații sexuale normale.

Activitatea infracțională a inculpatului a fost întreruptă de intervenția martorilor

mai sus-menționați care l-au imobilizat pe inculpat și au sesizat organele de

poliție.

Pe parcursul

cercetărilor, partea vătămată a fost examinată medico-legal constatându-se că

este virgină.

Situația faptică mai

sus prezentată a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: procesul

verbal de constatare, declarațiile părții vătămate minore luate în prezența

psihologului și a asistentului maternal, copia certificatului de naștere al

acesteia, raportul de constatare medico-legală din 20 septembrie 2010 întocmit

de Serviciul de Medicină Legală din cadrul Spitalului Clinic Județean de

Urgență Galați, procesul verbal de conducere în teren, declarațiile martorilor

R.I.M., Ț.G.R. și A.D.F., toate acestea coroborate cu declarația inculpatului

de asumare a faptei penale deduse judecății dată în cursul cercetării

judecătorești.

Prin Dispoziția nr.

2944 din 22 septembrie 2010 emisă de Consiliul Județului Galați, Direcția

Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați, s-a dispus în

regim de urgență instituirea măsurii de plasament a părții vătămate minore

H.A.M. la asistentul maternal profesionist Ș.S. reținându-se situația de risc

în care se află minora (mama acesteia a plecat să lucreze în străinătate

lăsând-o în grija concubinului său).

S-a apreciat de către

instanța de fond că fapta inculpatului M.V. întrunește elementele constitutive

ale tentativei la infracțiunea de viol prevăzută de dispozițiile art. 20 C.

pen. raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

La momentul

dezbaterilor pe fondul cauzei s-a solicitat de către reprezentantul Parchetului

schimbarea încadrării juridice a faptei penale reținute în sarcina

inculpatului, în sensul înlăturării alin. (3) din conținutul infracțiunii de

viol în forma tentativei deduse judecății, cerere pusă în discuția părților și

a participanților procesuali în conformitate cu dispozițiile art. 334 C. proc.

pen. la termenul de judecată din 2 februarie 2011 și apreciată de instanță ca

fiind nefondată cu motivarea că ansamblul probator administrat în prima fază a

procesului penal prefigurează forma agravată a infracțiunii de viol în forma

tentativei, formă dată de calitatea subiectului pasiv al infracțiunii.

La individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului au fost avute în vedere, gradul de pericol

social deosebit al infracțiunii (reliefat de natura relațiilor sociale cărora

li s-a adus atingere, legate de libertatea fizică și morală a unei persoane

minore), corelativ cu elementele ce caracterizează persoana inculpatului, care

se află la primul conflict cu legea penală, dar și la o vârstă la care ar fi

fost de dorit să facă dovada acumulării unor principii în privința evoluției

moravurilor, dându-se eficiență și dispozițiilor procedurale ale art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., dispunându-se condamnarea inculpatului la pedeapsa

închisorii într-un cuantum situat sub limita legală prevăzută de textul

incriminator, cu executare efectivă.

Împotriva sentinței

au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpatul M.V.

Parchetul a criticat

sentința pentru nelegalitate, sub aspectul încadrării juridice dată faptei și a

lipsei de rol activ a instanței de judecată care nu a acordat daune morale

părții vătămate minore, și pentru netemeinicie în ce privește cuantumul

pedepsei aplicate inculpatului.

Inculpatul a criticat

sentința pentru netemeinicie, solicitând reducerea cuantumului pedepsei

aplicate.

Prin decizia penală

nr. 210/A din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel Galați, secția penală și

pentru cauze cu minori a admis apelul declarat de parchet, a desființat în

parte sentința și, în rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat

încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare din infracțiunea

prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. în

infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) și (3)

teza I C. pen. și, în baza acestor din urmă texte de lege, reținând și art. 320

1

alin. (7) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.V. la 3 ani și 6 luni închisoare

pentru tentativă la săvârșirea infracțiunii de viol.

În baza dispozițiilor

art. 17 alin. (3) C. proc. pen., instanța de apel l-a obligat pe inculpat la

20.000 lei către partea vătămată H.A.M. (prin asistentul maternal B.G.M.L.) cu

titlu de daune morale.

Apelul declarat de

inculpat a fost respins ca nefondat.

S-au menținut restul

dispozițiilor sentinței apelate, starea de arest a inculpatului, iar din

pedeapsa aplicată acestuia s-a dedus durata reținerii și arestării preventive

de la 20 septembrie 2010 la zi, respectiv 26 septembrie 2011.

Analizând hotărârea

apelată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, a susținerilor

apelanților, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform

dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de prim control

judiciar a constatat că tribunalul a reținut o corectă situație de fapt, dar că

în dispozitivul sentinței nu s-a pronunțat asupra cererii reprezentantului

Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice dată faptei săvârșite de

inculpatul M.V. din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art.

197 alin. (1) și (3) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen.

raportat la art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen.

Întrucât victima

infracțiunii de tentativă de viol, respectiv minora H.A.M. avea vârsta de 8 ani

la data săvârșirii faptei, în opinia instanței de apel, încadrarea juridică a

faptei este în dispozițiile art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) și

(3) teza I C. pen., pedepsită de lege cu închisoarea de la 10 la 25 de ani și

interzicerea unor drepturi.

A mai reținut

instanța de prim control judiciar că în mod greșit tribunalul a respins cererea

de acordare a daunelor morale părții vătămate în raport de dispozițiile art. 18

C. proc. pen. potrivit cărora, când cel vătămat este o persoană lipsită de

capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, procurorul

este obligat să susțină interesele civile ale acesteia chiar dacă nu este

constituită parte civilă.

În cauză, deși partea

vătămată H.A.M. nu s-a constituit parte civilă, potrivit art. 18 C. proc. pen.

mai sus invocat și art. 17 C. proc. pen., instanța de fond era obligată să se

pronunțe din oficiu asupra reparării pagubei și a daunelor morale, instanța de

apel apreciind că suma de 20.000 lei cu titlu de daune morale acordată părții

vătămate reprezintă o justă reparare a prejudiciului suferit de aceasta.

Referitor la

individualizarea pedepsei, instanța de prim control judiciar a reținut că

aceasta s-a făcut cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C.

pen. referitoare la împrejurările în care a fost săvârșită fapta și la persoana

inculpatului care prin atitudinea sa infracțională a pus în pericol grav viața

sexuală a părții vătămate în vârstă de numai 8 ani, cu implicații psihice

nebănuite și cu zdruncinarea încrederii pe care aceasta ar trebui să o aibă în

persoanele adulte.

S-a apreciat că

solicitarea inculpatului de a se reduce pedeapsa nu poate fi primită, deoarece

aceasta reflectă în mod just atât periculozitatea infractorului, cât și

împrejurările în care a săvârșit fapta și vârsta părții vătămate.

De asemenea, s-a

apreciat că nu este întemeiată nici cererea inculpatului de a se dispune

suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, întrucât prin dispunerea acestei

măsuri s-ar ignora pericolul deosebit al infractorului și al faptei comise de

acesta.

Împotriva deciziei a

declarat recurs inculpatul M.V. care prin apărătorul desemnat din oficiu, dar

și în ultimul cuvânt, a solicitat înlăturarea obligării sale la plata daunelor

morale către partea vătămată, apreciind că prin modul în care s-a soluționat

latura civilă a cauzei s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Examinând hotărârea

atacată atât prin prisma motivului invocat de inculpat, care în drept se

încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct.

17

2

C. proc. pen., cât și din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Instanța de apel în

mod corect a dispus obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 20.000

lei cu titlu de daune morale către partea vătămată H.A.M. (prin asistentul

maternal B.G.M.L.), față de dispozițiile art. 17 alin. (3) C. proc. pen. care

prevăd că „instanța este obligată să se pronunțe din oficiu, asupra reparării

pagubei și a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită

parte civilă, atunci când acesta este o persoană lipsită de capacitate de

exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă.”

Cererea

reprezentantului parchetului de a se dispune obligarea inculpatului la plata

daunelor morale către partea vătămată H.A.M. în vârstă de 8 ani, formulată

chiar la instanța de fond, în mod întemeiat a fost apreciată de instanța de

apel ca fiind justificată în raport de prevederile art. 18 alin. (2) C. proc.

pen. în conformitate cu care „când cel vătămat este o persoană lipsită de

capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, procurorul,

când participă la judecată, este obligat să susțină interesele civile ale

acesteia, chiar dacă nu este constituită parte civilă.”

În ce privește

cuantumul sumei de 20.000 lei la plata căreia a fost obligat recurentul

inculpat M.V. cu titlu de daune morale, Înalta Curte constată că este

justificat în raport de trauma psihică la care a fost supusă partea vătămată

urmare activității infracționale a inculpatului care, profitând de vârsta

fragedă a minorei, 8 ani, de imposibilitatea ei de a se apăra și de a-și

exprima voința, a încercat să întrețină raporturi sexuale cu aceasta, faptă

care a rămas în faza de tentativă numai datorită intervenției martorilor care

surprinzând pe inculpat și pe partea vătămată dezbrăcați l-au imobilizat pe

acesta și au anunțat organele de poliție.

În consecință,

reținând că hotărârea pronunțată de instanța de apel este legală și temeinică,

recursul declarat de inculpatul M.V. se privește ca nefondat și se va respinge

ca atare în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen.

Potrivit art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen., din durata pedepsei închisorii aplicată recurentului

inculpat se va deduce reținerea și arestarea preventivă de la 20 septembrie

2010, la 18 ianuarie 2010.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de

600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat onorariul de avocat din

oficiu în sumă de 300 lei urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva deciziei penale nr.

210/A din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 20

septembrie 2010, la 18 ianuarie 2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 ianuarie 2012.