ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1724/2011

Asupra

recursului de față

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 122 din 09 decembrie 2010, Tribunalul Călărași, secția penală, a respins

cererea de revizuire formulată de condamnatul T.I. împotriva sentinței penale

nr.

112 din 06 octombrie 2008 a Tribunalului

Călărași, definitivă prin decizia penală

nr. 4153/2008 a Î.C.C.J.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut

că revizuientul T.I. a solicitat revizuirea sentinței

penale

nr. 112/2008 a Tribunalului Călărași,

arătând că în dosarul de fond s-

au produs anumite nereguli ce au condus

la schimbarea încadrării juridice din vătămare corporală în tentativă de omor

și la majorarea pedepsei în calea de atac a apelului formulată de către

inculpat, încălcându-se astfel dispozițiile art. 372 C. proc. pen.. Totodată, a

susținut că nu s-a avut în vedere starea de provocare a sa de către partea

vătămată.

Prima instanță

a apreciat că cererea de revizuire este

inadmisibilă

deoarece motivele invocate de către condamnat au fost

analizate și soluționate definitiv de către

instanțe în căile ordinare de

atac, situația de fapt, încadrarea

juridică și pedeapsa neputând fi reanalizate în procedura de revizuire.

Împotriva

acestei hotărâri, a formulat apel, în termen legal, revizuientul T.I., care a

criticat soluția instanței pentru motive de netemeinicie, solicitând, în esență,

admiterea în principiu a cererii de revizuire, deoarece sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de lege în acest sens.

Curtea de Apel

București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin

decizia penală nr. 17/A din 17 ianuarie 2011 a respins, ca nefondat, apelul

declarat de condamnatul revizuent, reținând, în esență, următoarele

considerente:

Instanța de

fond a interpretat în mod corect dispozițiile art. 394 și urm. C. proc. pen. și

a concluzionat pe deplin întemeiat că motivele invocate în susținerea cererii

de revizuire nu se subsumează vreunuia dintre cazurile de revizuire expres și

limitativ prevăzute de lege.

Astfel, dat

fiind caracterul revizuirii de a fi o cale extraordinară de atac,

admisibilitatea ei în principiu este strict condiționată de existența vreunuia

dintre cazurile prevăzute de dispozițiile art. 394 lit. a)-e) C. proc. pen., de

natură

a dovedi nelegalitatea sau

netemeinicia hotărârii de condamnare în condițiile art. 394 alin. (2), (3) C.

proc. pen.

Greșita

încadrare juridică a infracțiunii invocată de către condamnat drept motiv de

revizuire nu implică descoperirea unor fapte sau împrejurări noi, necunoscute

de către instanțele ordinare și de natură a conduce la o soluție diametral

opusă celei de condamnare, ci se constituie într-o cerere de reanalizare

exclusiv a condițiilor legale în care se plasează regimul sancționator

aplicabil.

Pe cale de

consecință, invocarea greșitei încadrări juridice dată faptei de către instanța

care a soluționat calea de atac ordinară

a apelului

tinde la repunerea în discuție a unei chestiuni de drept, iar

nu de

fapt, aspect ce nu poate fi cenzurat în procedura revizuirii.

De altfel,

apelantul-condamnat T.I. se află în eroare atunci când susține că soluția de

condamnare pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat a survenit în

apelul său, încălcându-se astfel dispozițiile art. 372 C. proc. pen. Din

examinarea actelor cauzei rezultă că o atare soluție a fost dispusă subsecvent

admiterii apelului declarat de către Ministerul Public împotriva hotărârii de

condamnare, iar nu a celui promovat de către inculpat, care a fost respins ca

nefondat prin decizia penală nr. 41/A/2008 a Curții de Apel București.

Pe de altă

parte, în ceea ce privește pretinsa neluare în considerare a stării de provocare

de către instanțele ordinare, Curtea reține că ea tinde, de asemenea, la

repunerea în discuție a unor aspecte relevante exclusiv asupra cuantumului

pedepsei, aspecte ce nu pot fi cenzurate în procedura de revizuire doar ca

efect al simplei lor invocări de către condamnat și fără a fi incident vreunul

din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. b)-d) C. proc.

pen.

Aceleași

considerente evidențiază și lipsa de pertinență a susținerii revizientului T.I.

referitoare la cuantumul ridicat al pedepsei aplicate, o atare susținere

nesubsumându-se vreunuia dintre cazurile de revizuire expres prevăzute de lege

și nefiind admisibil a fi reanalizată într-o cale extraordinară de atac.

Pentru aceste

considerente, instanța de apel a apreciat neîntemeiate criticile apelantului și

ca legală soluția primei instanțe de respingere a cererii de revizuire.

Împotriva

acestei decizii, revizuientul condamnat a declarat recurs, susținând că au fost

încălcate dispozițiile art. 372 C. proc. pen., prin agravarea în propria cale

de atac, schimbarea încadrării juridice și majorarea pedepsei, fără a se ține

seama de starea de provocare.

Recursul nu este fondat.

Recurentul revizuent nu a invocat expres unul

dintre cazurile

de revizuire prevăzute de lege, însă din analiza

criticilor sale scrise

și orale în ședința

de judecată, se constată că acestea vizează cazul

prevăzut de art. 394

lit. a) C. proc. pen.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, că în cauză nu sunt incidente

dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.

,

care ar impune revizuirea sentinței penale atacate.

Din economia

textului de lege sus-menționat, rezultă că

hotărârile

penale definitive pot fi supuse revizuirii, dacă sunt întrunite cumulativ

condițiile expres prevăzute de lege: faptele și împrejurările

noi

descoperite să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și,

respectiv, condiția ca aceste fapte și împrejurări noi să fi condus la o

soluție diametral opusă celei pronunțate, în situația în care ar fi fost

cunoscute de instanțe.

Or, în cauză,

împrejurările invocate de revizuient - greșita schimbare a încadrării juridice

și majorarea pedepsei, fără a se ține seama de starea de provocare - reprezintă

critici care au fost invocate în cursul judecării cauzei și au fost avute în vedere

de instanțe la soluționarea cauzei, astfel că nu sunt întrunite condițiile

expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen., care

să impună

revizuirea sentinței atacate.

Criticile

invocate de revizuient au fost avute în vedere de instanțe în cursul procesului

penal, recurentul invocând împrejurări care constituie apărări de fond, ceea ce

echivalează cu o solicitare de suplimentare a probatoriului administrat în

cursul cercetării judecătorești, aceasta fiind inadmisibilă în calea

extraordinară de atac a revizuirii.

De altfel, se

constată că nici celelalte cazuri de revizuire prevăzute de dispozițiile art. 394

C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză.

Pentru aceste

considerente, urmează ca recursul

revizuientului

condamnat T.I. să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acesteia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul revizuent T.I. împotriva deciziei

penale nr. 17/A din 17 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 aprilie

2011.