ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1724/2011

Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 122 din 09 decembrie 2010, Tribunalul Călărași, secția penală, a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul T.I. împotriva sentinței penale nr. 112 din 06 octombrie 2008 a Tribunalului Călărași, definitivă prin decizia penală nr. 4153/2008 a Î.C.C.J. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că revizuientul T.I. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 112/2008 a Tribunalului Călărași, arătând că în dosarul de fond s- au produs anumite nereguli ce au condus la schimbarea încadrării juridice din vătămare corporală în tentativă de omor și la majorarea pedepsei în calea de atac a apelului formulată de către inculpat, încălcându-se astfel dispozițiile art. 372 C. proc.

pen.. Totodată, a susținut că nu s-a avut în vedere starea de provocare a sa de către partea vătămată. Prima instanță a apreciat că cererea de revizuire este inadmisibilă deoarece motivele invocate de către condamnat au fost analizate și soluționate definitiv de către instanțe în căile ordinare de atac, situația de fapt, încadrarea juridică și pedeapsa neputând fi reanalizate în procedura de revizuire. Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel, în termen legal, revizuientul T.I., care a criticat soluția instanței pentru motive de netemeinicie, solicitând, în esență, admiterea în principiu a cererii de revizuire, deoarece sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens.

Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 17/A din 17 ianuarie 2011 a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul revizuent, reținând, în esență, următoarele considerente: Instanța de fond a interpretat în mod corect dispozițiile art. 394 și urm. C. proc. pen. și a concluzionat pe deplin întemeiat că motivele invocate în susținerea cererii de revizuire nu se subsumează vreunuia dintre cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de lege. Astfel, dat fiind caracterul revizuirii de a fi o cale extraordinară de atac, admisibilitatea ei în principiu este strict condiționată de existența vreunuia dintre cazurile prevăzute de dispozițiile art. 394 lit. a)-e) C. proc.

pen., de natură a dovedi nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii de condamnare în condițiile art. 394 alin. (2), (3) C. proc. pen. Greșita încadrare juridică a infracțiunii invocată de către condamnat drept motiv de revizuire nu implică descoperirea unor fapte sau împrejurări noi, necunoscute de către instanțele ordinare și de natură a conduce la o soluție diametral opusă celei de condamnare, ci se constituie într-o cerere de reanalizare exclusiv a condițiilor legale în care se plasează regimul sancționator aplicabil. Pe cale de consecință, invocarea greșitei încadrări juridice dată faptei de către instanța care a soluționat calea de atac ordinară a apelului tinde la repunerea în discuție a unei chestiuni de drept, iar nu de fapt, aspect ce nu poate fi cenzurat în procedura revizuirii.

De altfel, apelantul-condamnat T.I. se află în eroare atunci când susține că soluția de condamnare pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat a survenit în apelul său, încălcându-se astfel dispozițiile art. 372 C. proc. pen. Din examinarea actelor cauzei rezultă că o atare soluție a fost dispusă subsecvent admiterii apelului declarat de către Ministerul Public împotriva hotărârii de condamnare, iar nu a celui promovat de către inculpat, care a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 41/A/2008 a Curții de Apel București.

Pe de altă parte, în ceea ce privește pretinsa neluare în considerare a stării de provocare de către instanțele ordinare, Curtea reține că ea tinde, de asemenea, la repunerea în discuție a unor aspecte relevante exclusiv asupra cuantumului pedepsei, aspecte ce nu pot fi cenzurate în procedura de revizuire doar ca efect al simplei lor invocări de către condamnat și fără a fi incident vreunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. b)-d) C. proc. pen. Aceleași considerente evidențiază și lipsa de pertinență a susținerii revizientului T.I. referitoare la cuantumul ridicat al pedepsei aplicate, o atare susținere nesubsumându-se vreunuia dintre cazurile de revizuire expres prevăzute de lege și nefiind admisibil a fi reanalizată într-o cale extraordinară de atac.

Pentru aceste considerente, instanța de apel a apreciat neîntemeiate criticile apelantului și ca legală soluția primei instanțe de respingere a cererii de revizuire. Împotriva acestei decizii, revizuientul condamnat a declarat recurs, susținând că au fost încălcate dispozițiile art. 372 C. proc. pen., prin agravarea în propria cale de atac, schimbarea încadrării juridice și majorarea pedepsei, fără a se ține seama de starea de provocare. Recursul nu este fondat. Recurentul revizuent nu a invocat expres unul dintre cazurile de revizuire prevăzute de lege, însă din analiza criticilor sale scrise și orale în ședința de judecată, se constată că acestea vizează cazul prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc.

pen. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. , care ar impune revizuirea sentinței penale atacate. Din economia textului de lege sus-menționat, rezultă că hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, dacă sunt întrunite cumulativ condițiile expres prevăzute de lege: faptele și împrejurările noi descoperite să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și, respectiv, condiția ca aceste fapte și împrejurări noi să fi condus la o soluție diametral opusă celei pronunțate, în situația în care ar fi fost cunoscute de instanțe.

Or, în cauză, împrejurările invocate de revizuient - greșita schimbare a încadrării juridice și majorarea pedepsei, fără a se ține seama de starea de provocare - reprezintă critici care au fost invocate în cursul judecării cauzei și au fost avute în vedere de instanțe la soluționarea cauzei, astfel că nu sunt întrunite condițiile expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen., care să impună revizuirea sentinței atacate. Criticile invocate de revizuient au fost avute în vedere de instanțe în cursul procesului penal, recurentul invocând împrejurări care constituie apărări de fond, ceea ce echivalează cu o solicitare de suplimentare a probatoriului administrat în cursul cercetării judecătorești, aceasta fiind inadmisibilă în calea extraordinară de atac a revizuirii.

De altfel, se constată că nici celelalte cazuri de revizuire prevăzute de dispozițiile art. 394 C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză. Pentru aceste considerente, urmează ca recursul revizuientului condamnat T.I. să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuent T.I. împotriva deciziei penale nr. 17/A din 17 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 aprilie 2011.