ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.06.2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2218/2012

HOTĂRÂRE
22.06.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2218/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

885 din 19 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a

penală. în Dosarul nr. 74796/3/2011, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea

formulată de revizuientul C.L.D., de revizuire a sentinței penale nr. 574 din 20

iulie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 30269/01/3/2009 a Tribunalului București, secția

I penală.

S-a reținut de

instanța fondului, în esență, că prin rechizitoriul nr. 1218/P/2009 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul București a fost trimis în judecată

inculpatul C.L.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat,

prev. de art. 174-175 lit. c) C. pen., reținându-se că, la 04 mai 2009,

inculpatul i-a aplicat soției sale, C.N., mai multe lovituri de cuțit în urma

cărora victima a decedat.

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului instanța a reținut că în dimineața de 04 mai 2009,

inculpatul C.L.D. s-a dus la imobilul din București, sector 5, unde a locuit

anterior cu victima C.N., soția sa. Între cei doi a început o discuție

contradictorie cu privire la acțiunea de divorț pe care o introdusese victima

și cu privire la copilul lor minor (în vârstă de 1 an și 6 luni) care era de

față. Pe fondul acestei situații, inculpatul a luat un cuțit din casă și a

lovit-o în mod repetat pe victima C.N. în zone corporale vitale (abdomen,

torace, etc.) cauzându-i leziuni grave în urma cărora victima a decedat la fața

locului.

Această situație de

fapt s-a reținut pe baza declarațiilor inculpatului de la urmărirea penală și

de la cercetarea judecătorească (în care a recunoscut și regretat constant

săvârșirea faptei), a proceselor-verbale de sesizare, verificare, deplasare la

fața locului, ridicare a cuțitului folosit de inculpat, a raportului medico-legal

de necropsie din 2009 privind-o pe victima C.N. și planșă foto, a raportului de

intervenție S.M.U.R.D. din 04 mai 2009, cu C.D.-ul și a procesului-verbal de

transcriere a convorbirii inculpatului către 112 apel unic de urgență, a

procesului-verbal de cercetare la fața locului și planșă foto, cu copiile xerox

ale acțiunii de divorț și actele anexate, ultima introdusă de victimă (Dosar nr.

34354/302/2009 al Judecătoriei sectorului 2 București), a raportului de

constatare tehnico-științifică din 2009 - D.G.P.M.B. - Serviciul Criminalistic.

De asemenea relevante au mai fost considerate și declarațiile martorilor C.N.,

M.I.G., M.C., S.A., S.N. (din faza de urmărire penală și a cercetării

judecătorești), cu raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 2009

privindu-l pe inculpat.

Astfel, din analiza

declarațiilor sale rezultă că inculpatul C.L.D. a susținut că în data de 04 mai

2009 s-a prezentat la domiciliul victimei (soția sa - C.N.) pentru a-și vedea

fiica, C.A.K. însă, după ce soția sa i-a spus că va câștiga copilul în

instanță, inculpatul a mers la bucătărie a fumat o țigară, după care a luat un

cuțit și s-a întors în camera în care se afla atât soția sa, cât și fiica și

i-a aplicat primeia mai multe lovituri de cuțit în spate după care în abdomen.

Victima a căzut la pământ, iar inculpatul a anunțat autoritățile. În urma

acestei agresiuni C.N. a decedat, legătura de cauzalitate dintre loviturile

aplicate de inculpat și moartea acesteia fiind stabilite prin raportul

medico-legal de necropsie.

Potrivit art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea

cauzei, fiind vorba așadar despre erori esențiale de fapt care afectează o

hotărâre definitivă și care nu pot fi probate decât ulterior, prin descoperirea

unor fapte sau împrejurări, care nu au fost cunoscute la data soluționării

cauzei.

Cu toate acestea,

chiar dacă necunoașterea unor fapte sau împrejurări trebuie înțeleasă în sens

mai larg (nu doar ca o nemenționare a lor în actele și lucrările dosarului, ci

și ca o imposibilitate de dovedire a lor, cu consecința neluării lor în

considerare la soluționarea cauzei), este inadmisibil ca prin promovarea unei

cereri de revizuire să se obțină practic o prelungire a probatoriului pentru

fapte sau împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele ordinare.

Prin urmare, cererea

de revizuire, pentru a fi admisibilă, trebuie să privească fapte sau

împrejurări noi care să poată conduce la concluzia nevinovăției condamnatului

revizuent, și nu mijloace de probă, ca mod de completare a unor dovezi pe

situații deja cunoscute și verificate de către instanțele de fond și de control

judiciar.

Potrivit prevederilor

art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. revizuirea poate fi cerută atunci când

s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei. Legea se referă la situații de fapt noi, în sensul că din

diverse motive, ele au rămas necunoscute instanței de fond, și nu la mijloace

de probă, ca mod de completare a dovezilor pe împrejurări deja avute în vedere

și verificate. Or, poziția petentului condamnat, cu privire la fapta pentru

care a fost trimis în judecată și condamnat, a fost cunoscută și evaluată de

instanțele investite cu judecarea cauzei pe fond.

Revizuirea reprezintă

deci o cale extraordinară de atac care pune în discuție autoritatea unei

hotărâri penale definitive, fiind limitată de legiuitor la anumite cazuri

expres prevăzute în dispozițiile art. 394 C. proc. pen., în care presupunerea

că s-a comis o eroare judiciară prezintă serioase aparențe de temeinicie.

Motivele invocate de

condamnat, respectiv faptul că în cauză instanța a procedat la condamnarea sa,

reținând o greșită încadrare juridică, aplicând o pedeapsă într-un cuantum mult

prea mare, nereținând circumstanța atenuantă legală a provocării, nu se

regăsesc printre cele expres și limitativ enumerate de textul de lege

menționat.

De asemenea, așa cum

s-a arătat în referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul București,

pe baza faptelor sau împrejurărilor noi la care se referă art. 394 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen. trebuie să se dovedească netemeinicia hotărârii judecătorești

de condamnare a inculpatului. Or, chiar în măsura în care s-ar fi schimbat

încadrarea juridică și s-ar fi reținut circumstanța atenuantă legală a

provocării, în cauză nu ar fi fost pronunțată o soluție de achitare a

inculpatului sau de încetarea a procesului penal, astfel încât nici din acest

punct de vedere cererea de revizuire nu poate fi considerată admisibilă.

Față de toate aceste

considerente, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. instanța a respins, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată în temeiul dispozițiilor art. 394 lit.

a) C. proc. pen. de petentul condamnat C.L.D. cu privire la sentința penală nr.

574 din 20 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul

nr. 30269/01/3/2009.

Reiterând

solicitările și motivele de la instanța de fond, revizuientul a formulat apel

împotriva hotărârii acestei instanțe.

Prin Decizia penală nr.

65/A din 1 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a

respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul C.L.D. împotriva sentinței

penale nr. 885 din 19 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția

a II-a penală.

A obligat

revizuientul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că revizuirea ca și cale extraordinară de

atac nu poate fi privită ca o cale mascată de atac ordinară care să permită la

nesfârșit reanalizarea acelorași chestiuni deja puse în discuție cu ocazia

judecării pe fond a cauzei și care au primit răspunsurile adecvate cu acel

prilej.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a declarat recurs revizuientul C.L.D. reiterând motivele

formulate în fața instanței de apel referitor la greșita încadrare juridică a

faptei, greșita individualizare a pedepsei apreciind că aceasta este mult prea

aspră, instanțele nereținând în favoarea revizuientului circumstanțe atenuante

ce ar fi avut ca efect reducerea cuantumului pedepsei.

Recursul este

nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

Revizuirea este

reglementată ca fiind o cale extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot

înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre

judecătorească definitivă, datorate recunoașterii de către instanță a unor

împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și

adevărul.

Totodată revizuirea

are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o

eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe nedrept.

Cazurile de revizuire

sunt expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și sunt singurele

apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

O altă interpretare,

în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la

eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a

unor raționamente jurisdicționale pretins eronate, este exclusă în raport de

dispozițiile procesual penale ce reglementează revizuirea dar și cu principiul

statuat prin art. 129 din Constituția României potrivit căruia, părțile

interesate care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de

atac numai în condițiile legii.

În cazul de față se

constată că, astfel cum în mod corect au reținut instanțele de fond și apel există

o solicitare din partea revizuientului de reanalizare a probelor ce au fost

deja supuse judecății.

Motivele invocate de

condamnat, respectiv că în cauză instanța a procedat la condamnarea sa,

reținând o greșită încadrare juridică, aplicând o pedeapsă într-un cuantum mult

prea mare, nereținând circumstanța atenuantă legală a provocării, nu se

regăsesc printre cele expres și limitativ enumerate de textul de lege menționat.

În raport de cele ce

preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul C.L.D.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen. va obliga recurentul revizuient la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

revizuentul C.L.D. împotriva Deciziei penale nr. 65/A din 1 martie 2012 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de

200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie

2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 227/2013
faptul că inculpatul a acționat cu intenție, în sensul suprimării vieții victimei, ținând cont și de zona vizată și lezată. S-a avut în vedere că leziunea tanato-generatoare a fost descrisă ca fiind una de adâncime profundă și că intensitat
ÎCCJ 2011-09-19
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3106/2011
385 9 pct. 18 C. proc. pen., invocat de apărare, întrucât nu ne aflăm în ipoteza unei situații de fapt stabilite contrar probelor dosarului. Se constată că, în urma analizării materialului probator administrat în cauză, instanțele de fond ș
ÎCCJ 2011-10-25
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3768/2011
ținută în apel, coroborarea probelor administrate a impus concluzia comiterii de inculpat a faptei întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, fiind stabilit fără dubiu prezența inculpatului la locul săvârșirii inf
ÎCCJ 2011-05-27
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2169/2011
patul L.G. Această împrejurare l-a determinat pe inculpatul L.G. ca în noaptea de 11/12 iulie 2010 să pătrundă fără drept în locuința victimei S.T. invocând ca și motiv întoarcerea învinuitei C.I. în imobilul în care locuiau fără forme lega
ÎCCJ 2005-03-10
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1682/2005
situată sub minimul special, susținând că prin loviturile aplicate victimei nu a urmărit uciderea acesteia. Împotriva menționatelor hotărâri, inculpatul a declarat recurs, reiterând motivele de casare invocate în apel, prevăzute de art. 385
Sursă