ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2218/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2218/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față,
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.
885 din 19 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a
penală. în Dosarul nr. 74796/3/2011, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea
formulată de revizuientul C.L.D., de revizuire a sentinței penale nr. 574 din 20
iulie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 30269/01/3/2009 a Tribunalului București, secția
I penală.
S-a reținut de
instanța fondului, în esență, că prin rechizitoriul nr. 1218/P/2009 al
Parchetului de pe lângă Tribunalul București a fost trimis în judecată
inculpatul C.L.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat,
prev. de art. 174-175 lit. c) C. pen., reținându-se că, la 04 mai 2009,
inculpatul i-a aplicat soției sale, C.N., mai multe lovituri de cuțit în urma
cărora victima a decedat.
Din analiza actelor
și lucrărilor dosarului instanța a reținut că în dimineața de 04 mai 2009,
inculpatul C.L.D. s-a dus la imobilul din București, sector 5, unde a locuit
anterior cu victima C.N., soția sa. Între cei doi a început o discuție
contradictorie cu privire la acțiunea de divorț pe care o introdusese victima
și cu privire la copilul lor minor (în vârstă de 1 an și 6 luni) care era de
față. Pe fondul acestei situații, inculpatul a luat un cuțit din casă și a
lovit-o în mod repetat pe victima C.N. în zone corporale vitale (abdomen,
torace, etc.) cauzându-i leziuni grave în urma cărora victima a decedat la fața
locului.
Această situație de
fapt s-a reținut pe baza declarațiilor inculpatului de la urmărirea penală și
de la cercetarea judecătorească (în care a recunoscut și regretat constant
săvârșirea faptei), a proceselor-verbale de sesizare, verificare, deplasare la
fața locului, ridicare a cuțitului folosit de inculpat, a raportului medico-legal
de necropsie din 2009 privind-o pe victima C.N. și planșă foto, a raportului de
intervenție S.M.U.R.D. din 04 mai 2009, cu C.D.-ul și a procesului-verbal de
transcriere a convorbirii inculpatului către 112 apel unic de urgență, a
procesului-verbal de cercetare la fața locului și planșă foto, cu copiile xerox
ale acțiunii de divorț și actele anexate, ultima introdusă de victimă (Dosar nr.
34354/302/2009 al Judecătoriei sectorului 2 București), a raportului de
constatare tehnico-științifică din 2009 - D.G.P.M.B. - Serviciul Criminalistic.
De asemenea relevante au mai fost considerate și declarațiile martorilor C.N.,
M.I.G., M.C., S.A., S.N. (din faza de urmărire penală și a cercetării
judecătorești), cu raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 2009
privindu-l pe inculpat.
Astfel, din analiza
declarațiilor sale rezultă că inculpatul C.L.D. a susținut că în data de 04 mai
2009 s-a prezentat la domiciliul victimei (soția sa - C.N.) pentru a-și vedea
fiica, C.A.K. însă, după ce soția sa i-a spus că va câștiga copilul în
instanță, inculpatul a mers la bucătărie a fumat o țigară, după care a luat un
cuțit și s-a întors în camera în care se afla atât soția sa, cât și fiica și
i-a aplicat primeia mai multe lovituri de cuțit în spate după care în abdomen.
Victima a căzut la pământ, iar inculpatul a anunțat autoritățile. În urma
acestei agresiuni C.N. a decedat, legătura de cauzalitate dintre loviturile
aplicate de inculpat și moartea acesteia fiind stabilite prin raportul
medico-legal de necropsie.
Potrivit art. 394 alin.
(1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit
fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea
cauzei, fiind vorba așadar despre erori esențiale de fapt care afectează o
hotărâre definitivă și care nu pot fi probate decât ulterior, prin descoperirea
unor fapte sau împrejurări, care nu au fost cunoscute la data soluționării
cauzei.
Cu toate acestea,
chiar dacă necunoașterea unor fapte sau împrejurări trebuie înțeleasă în sens
mai larg (nu doar ca o nemenționare a lor în actele și lucrările dosarului, ci
și ca o imposibilitate de dovedire a lor, cu consecința neluării lor în
considerare la soluționarea cauzei), este inadmisibil ca prin promovarea unei
cereri de revizuire să se obțină practic o prelungire a probatoriului pentru
fapte sau împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele ordinare.
Prin urmare, cererea
de revizuire, pentru a fi admisibilă, trebuie să privească fapte sau
împrejurări noi care să poată conduce la concluzia nevinovăției condamnatului
revizuent, și nu mijloace de probă, ca mod de completare a unor dovezi pe
situații deja cunoscute și verificate de către instanțele de fond și de control
judiciar.
Potrivit prevederilor
art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. revizuirea poate fi cerută atunci când
s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la
soluționarea cauzei. Legea se referă la situații de fapt noi, în sensul că din
diverse motive, ele au rămas necunoscute instanței de fond, și nu la mijloace
de probă, ca mod de completare a dovezilor pe împrejurări deja avute în vedere
și verificate. Or, poziția petentului condamnat, cu privire la fapta pentru
care a fost trimis în judecată și condamnat, a fost cunoscută și evaluată de
instanțele investite cu judecarea cauzei pe fond.
Revizuirea reprezintă
deci o cale extraordinară de atac care pune în discuție autoritatea unei
hotărâri penale definitive, fiind limitată de legiuitor la anumite cazuri
expres prevăzute în dispozițiile art. 394 C. proc. pen., în care presupunerea
că s-a comis o eroare judiciară prezintă serioase aparențe de temeinicie.
Motivele invocate de
condamnat, respectiv faptul că în cauză instanța a procedat la condamnarea sa,
reținând o greșită încadrare juridică, aplicând o pedeapsă într-un cuantum mult
prea mare, nereținând circumstanța atenuantă legală a provocării, nu se
regăsesc printre cele expres și limitativ enumerate de textul de lege
menționat.
De asemenea, așa cum
s-a arătat în referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul București,
pe baza faptelor sau împrejurărilor noi la care se referă art. 394 alin. (1) lit.
a) C. proc. pen. trebuie să se dovedească netemeinicia hotărârii judecătorești
de condamnare a inculpatului. Or, chiar în măsura în care s-ar fi schimbat
încadrarea juridică și s-ar fi reținut circumstanța atenuantă legală a
provocării, în cauză nu ar fi fost pronunțată o soluție de achitare a
inculpatului sau de încetarea a procesului penal, astfel încât nici din acest
punct de vedere cererea de revizuire nu poate fi considerată admisibilă.
Față de toate aceste
considerente, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. instanța a respins, ca
inadmisibilă, cererea de revizuire formulată în temeiul dispozițiilor art. 394 lit.
a) C. proc. pen. de petentul condamnat C.L.D. cu privire la sentința penală nr.
574 din 20 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul
nr. 30269/01/3/2009.
Reiterând
solicitările și motivele de la instanța de fond, revizuientul a formulat apel
împotriva hotărârii acestei instanțe.
Prin Decizia penală nr.
65/A din 1 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a
respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul C.L.D. împotriva sentinței
penale nr. 885 din 19 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția
a II-a penală.
A obligat
revizuientul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța a reținut că revizuirea ca și cale extraordinară de
atac nu poate fi privită ca o cale mascată de atac ordinară care să permită la
nesfârșit reanalizarea acelorași chestiuni deja puse în discuție cu ocazia
judecării pe fond a cauzei și care au primit răspunsurile adecvate cu acel
prilej.
Împotriva acestei din
urmă hotărâri a declarat recurs revizuientul C.L.D. reiterând motivele
formulate în fața instanței de apel referitor la greșita încadrare juridică a
faptei, greșita individualizare a pedepsei apreciind că aceasta este mult prea
aspră, instanțele nereținând în favoarea revizuientului circumstanțe atenuante
ce ar fi avut ca efect reducerea cuantumului pedepsei.
Recursul este
nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Revizuirea este
reglementată ca fiind o cale extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot
înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre
judecătorească definitivă, datorate recunoașterii de către instanță a unor
împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și
adevărul.
Totodată revizuirea
are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o
eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe nedrept.
Cazurile de revizuire
sunt expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și sunt singurele
apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
O altă interpretare,
în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la
eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a
unor raționamente jurisdicționale pretins eronate, este exclusă în raport de
dispozițiile procesual penale ce reglementează revizuirea dar și cu principiul
statuat prin art. 129 din Constituția României potrivit căruia, părțile
interesate care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de
atac numai în condițiile legii.
În cazul de față se
constată că, astfel cum în mod corect au reținut instanțele de fond și apel există
o solicitare din partea revizuientului de reanalizare a probelor ce au fost
deja supuse judecății.
Motivele invocate de
condamnat, respectiv că în cauză instanța a procedat la condamnarea sa,
reținând o greșită încadrare juridică, aplicând o pedeapsă într-un cuantum mult
prea mare, nereținând circumstanța atenuantă legală a provocării, nu se
regăsesc printre cele expres și limitativ enumerate de textul de lege menționat.
În raport de cele ce
preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul C.L.D.
În baza art. 192 alin.
(2) C. proc. pen. va obliga recurentul revizuient la plata cheltuielilor
judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
revizuentul C.L.D. împotriva Deciziei penale nr. 65/A din 1 martie 2012 a
Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de
200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,
reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din
fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie
2012.