ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2169/2011

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 103 din 16 decembrie 2010 Tribunalul Caraș-Severin, în baza art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul L.G. la:

- 3 (trei) ani închisoare.

În baza dispozițiilor. art. 174 C. pen., a condamnat pe același inculpat la:

- 10 (zece) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execută pedeapsa cea mai grea, respectiv 10 (zece) ani închisoare.

În baza dispozițiile art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

Conform art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), pe o durată de 5 (cinci) ani - cu executare în condițiile art. 66 C. pen.

În baza dispozițiilor art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestului preventiv, începând cu data de 12 iulie 2010, până la zi.

În baza dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului pe o durată de 60 zile, începând cu data pronunțării.

S-a luat act de faptul că partea vătămată S.V. (fiul victimei) nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza dispozițiilor art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea corpului delict - cuțit (cu lungimea de 31 cm., lungimea lamei de 19 cm.).

În baza dispozițiilor art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.500 RON - cheltuieli judiciare față de stat (în care s-a inclus și onorariul avocatului din oficiu).

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că în noaptea de 11/12 iulie 2010

În noaptea de 11/12 iulie 2010 inculpatul L.G. a pătruns fără drept în locuința victimei S.T. din localitatea P., jud. Caraș-Severin și în urma unui conflict spontan l-a ucis aplicându-i cu un cuțit, o lovitură în zona toraco-abdominală.

Despre fapta săvârșită de inculpat a luat la cunoștință învinuita C.I. care nu a încunoștințat familia victimei sau autoritățile statului.

Inculpatul L.G. și învinuita C.I. îl cunoșteau pe victima S.T. de mai mult timp, efectuând, în curtea acestuia mai multe activități de întreținere și îngrijire a grădinii de legume aferentă locuinței.

Inculpatul L.G. și învinuita C.I. trăiau în concubinaj din anul 2004 - locuind fără forme legale într-un imobil din comuna P., jud. Caraș-Severin. Începând cu luna martie 2010 învinuita C.I. a început să locuiască cu victima în imobilul din com. P., renunțând la relațiile de concubinaj cu inculpatul L.G. Această împrejurare l-a determinat pe inculpatul L.G. ca în noaptea de 11/12 iulie 2010 să pătrundă fără drept în locuința victimei S.T. invocând ca și motiv întoarcerea învinuitei C.I. în imobilul în care locuiau fără forme legale și reluarea relațiilor de concubinaj.

După ce inculpatul a pătruns în locuința victimei aceasta i-a solicitat să părăsească încăperea susținând că la el în casă nu se află C.I. Acest comportament al victimei l-a determinat pe inculpatul L.G. să o lovească în zona toraco-vertebrală, după care cu un cuțit (proprietatea victimei) i-a aplicat o lovitură în zona toraco-abdominală, neacordându-i ulterior acestuia nici un fel de ajutor.

Urmare a loviturilor primite victima a decedat, iar inculpatul a început să o caute pe învinuita C.I. pe care a găsit-o într-o cameră din cel de-al doilea corp al clădirii, aducându-i acesteia la cunoștință faptul că l-a ucis pe S.T. Atât inculpatul cât și victima consumaseră separat băuturi alcoolice, iar inculpatul a consumat băuturi alcoolice și după săvârșirea faptei, rămânând în locuința victimei împreună cu învinuita până în dimineața zilei de 12 iulie 2010, cea mai mare parte a acestui interval de timp petrecând-o dormind. Cu toate că învinuita C.I. a luat la cunoștință de decesul victimei a doua zi nu a anunțat nici familia victimei și nici autoritățile, cu toate că părăsi-se imobilul și avea această posibilitate.

Inculpatul a fost găsit în cursul zilei de 12 iulie 2010 de organele de poliție în imobilul părții vătămate și a fost imobilizat când încerca să părăsească curtea imobilului.

După ce fapta săvârșită de inculpat a fost descoperită de organele de poliție - învinuita C.I. prin declarațiile sale a înlesnit arestarea inculpatului, acesta din urmă recunoscând la rândul său săvârșirea faptelor.

Situația de fapt astfel cum a fost reținută de instanța de fond a fost dovedită cu procesul-verbal de reconstituire, procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile părții vătămate, declarațiilor martorilor toate coroborate cu declarațiile inculpatului.

Fiind audiat, inculpatul L.G. a recunoscut săvârșirea infracțiunii atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească cât și cu ocazia reconstituirii, a descris modul de comitere, însă a încercat să inducă ideea că ar fi lovit-o pe victimă în încercarea sa de a se apăra de atacul victimei.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel inculpatul L.G. solicitând reducerea pedepsei aplicate arătând că s-a aflat într-o situație de apărare și regretă faptele comise.

Prin Decizia penală nr. 38/A din 17 februarie 2010, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul declarat de inculpatul L.G. împotriva Sentinței penale nr. 103 din 16 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin.

În temeiul art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 381 C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. a dedus în continuare starea de arest a inculpatului din data de 16 decembrie 2010 la zi.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul apelant la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat în apel.

Pentru a pronunța această decizie instanța de prim control judiciar a reținut că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect dozată în raport de toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul L.G. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând a se reține că a comis fapta în stare de legitimă apărare sens în care solicită achitarea.

Inculpatul invocă cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Critica adusă nu este fondată.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat, conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.

Instanța de fond a realizat o analiză judicioasă și completă a tuturor probelor administrate în cauză rezultând că în noaptea de 11/12 iulie 2010 inculpatul L.G. a pătruns fără drept în locuința victimei S.T. din localitatea P., jud. Caraș-Severin și în urma unui conflict cu acesta l-a ucis aplicându-i o lovitură în zona toraco-abdominală cu un cuțit.

Susținerile inculpatului în sensul de a se reține că a comis fapta în stare de legitimă apărare prevăzută de art. 44 C. pen. sens în care solicită achitarea, nu sunt întemeiate, fiind făcute doar cu scopul de a fi absolvit de răspundere penală.

Probele administrate în cauză dovedesc indubitabil că inculpatul a pătruns fără drept în locuința părții vătămate, el fiind condamnat și pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, pe timp de noapte, prin efracție, peste o persoană în vârstă de 71 de ani, neexistând nici un element care să confirme apărarea inculpatului.

De altfel, martora C.I. în declarația dată în faza de urmărire penală arată că inculpatul a pătruns prin efracție, în jurul orelor 24 în dormitorul victimei și la un moment dat l-a auzit pe S.T. țipând la inculpat spunându-i să părăsească casa după care nu s-a mai auzit nimic.

Ca atare, față de modalitatea de comitere a faptei, în nici un caz nu se poate reține că a existat un atac al victimei care să-l determine pe inculpat să se apere într-un mod atât de violent.

Și pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect dozată, instanța de fond având în vedere în procesul de individualizare judiciară a pedepsei toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și anume gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, limitele speciale ale pedepsei cuprinse între 10 și 20 de ani, modalitatea și împrejurările comiterii faptelor constând în pătrunderea fără drept, pe timp de noapte în locuința victimei ocazie cu care i-a aplicat o lovitură de cuțit ce a condus la decesul victimei.

Faptul că inculpatul a avut o poziție sinceră a fost avut în vedere de instanța de fond care a orientat pedeapsa spre minimul special prevăzut de lege.

Înalta Curte apreciază că nu există împrejurări care să facă posibilă reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege urmare reținerii circumstanțelor atenuante, natura faptei, modalitatea de comitere ca și rezultatul faptei justificând pe deplin pedeapsa aplicată de instanța de fond.

Circumstanțele personale ale inculpatului deși favorabile fiind nu pot fi ridicate la rang de virtute cu consecința aplicării unei pedepse într-un cuantum redus cât timp recunoașterea faptei este una formală în condițiile în care probele administrate în cauză dovedesc mai presus de orice dubiu că inculpatul este autorul faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

Față de considerentele arătat, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul inculpatului.

În baza art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen. cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va deduce prevenția inculpatului.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.G. împotriva Deciziei penale nr. 38/A din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 12 iulie 2010 la 27 mai 2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2011.