ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3941/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1748

din 14 octombrie 2009, Judecătoria Balș a admis excepția necompetenței

materiale și, în consecință, a declinat competența de soluționare a

contestației la executare formulată de contestatoarea - debitoare SC P.P. SRL

în contradictoriu cu intimata - creditoare A.V.A.S. și B.C.R. SA - Sucursala

Balș, și cu chematele în garanție C.N.A.S. și C.A.S. Olt, având ca obiect

desființarea formelor de executare silită prin poprire înființată prin Ordinul nr.

93/2009, în favoarea Curții de Apel București.

Curtea de Apel București, prin

sentința comercială nr. 53 din 25 martie 2010, a respins contestația la

executare, ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel, a reținut

că, la 12 august 2009, debitoarea a formulat contestație prin care a arătat că

A.V.A.S. a susținut că suma până la concurența căreia a dispus înființarea

popririi reprezintă contribuția angajatorului la fondul de sănătate, pe care

l-ar datora C.A.S. Olt anterior datei de 30 iunie 2003, dar a precizat că o

atare afirmație este lipsită de suport real, întrucât a achitat integral aceste

contribuții, anterior preluării prin cesiune a creanței de către A.V.A.S.

A.V.A.S. a formulat

excepția tardivității, care s-a apreciat, ca neîntemeiată, față de obiectul

judecății care vizează contestarea măsurii înființării popririi prin raportare

la dispozițiile art. 401 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Pe fond, a constatat

că înființarea popririi este legală, iar apărările contestatoarei sunt

nefondate.

Astfel, în

conformitate cu dispozițiile art. 52 alin. (1) și (2) și art. 53 alin. (2) din

Legea nr. 145/1997 a asigurărilor sociale de sănătate, atât angajatul, cât și

angajatorul au obligația de a suporta câte o contribuție lunară de 7 % aplicată

diferențiat (în situația angajatului, în funcție de venit sau de statutul

acestuia, iar în cazul angajatorului, raportată de fondul de salarii).

Ambele contribuții

(și cea a angajatului, dar și cea a angajatorului) trebuie virate de către

angajator, potrivit art. 8 alin. (1) din aceeași lege, iar neplata acestora

atrage aplicarea unor majorări, conform art. 56.

Începând cu data de 1

ianuarie 2003, au intrat în vigoare dispozițiile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr.

150/2002, prin care contribuția angajatului asigurat a scăzut la 6,5 %,

rămânând însă nemodificat procentul de 7 %, care reprezintă contribuția

angajatorului (art. 52).

Celelalte acte normative care au

reglementat ulterior contribuțiile la asigurările sociale de sănătate nu au

relevanță în cauză, întrucât doar cele evocate mai sus și-au produs efectele în

perioada în care s-a născut creanța transferată intimatei A.V.A.S.

Or, în raport de

considerentele expuse mai sus, instanța a constatat că societatea contestatoare

a achitat doar contribuția angajatului asigurat, dar nu și cea proprie, care îi

revenea în calitate de angajator, motiv pentru care a apreciat că nu s-a

dovedit stingerea întregului debit, care cuprinde atât contribuția angajatului,

cât și a angajatorului.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat recurs contestatoarea - debitoare fără a-l motiva în drept

dar potrivit art. 304

1

C. proc. civ., va fi analizat în aceste

limite, raportat la criticile formulate.

S-a invocat faptul că

soluția dată este nelegală și netemeinică, deoarece prima instanță nu a

analizat ordinele de plată din care rezultă că sumele datorate au fost achitate

în totalitate chiar dacă nu s-a indicat expres că ele reprezintă atât

contribuția datorată de angajator cât și de angajat, corespunzând cotelor de 14

%, 13 %, respectiv 13,5 %, sens în care confirmă și adresa nr. 8158 din 1

martie 2010 a A.F.P. Balș.

Chemata în garanție C.A.S.

Olt a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând recursul se

găsește nefondat.

Potrivit Somației

Colective pentru Plată nr. 4956 din 4 martie 2004, afișată la sediul chemată în

garanție C.A.S. Olt la 12 martie 2004, s-a stabilit că recurenta -

contestatoare datorează suma pentru care s-a înființat ulterior poprirea, și

cum executarea silită s-a declanșat chiar prin somația colectivă, conform art. 6

alin. (2

1

) din O.U.G. nr. 95/2003, aprobată și completată prin Legea

nr. 557/2003, act de executare ce nu a fost contestat, rezultă că prezenta

contestație având ca obiect doar înființarea popririi de către A.V.A.S. care a

preluat creanța, prin cesiune, nu poate fi justificată legal doar pe

considerentul că sumele ar fi fost deja achitate, anterior acestei somații.

De altfel, actele cu

valoare de probă a plății datoriei nici nu sunt concludente în sensul invocat,

astfel încât recursul fiind nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de

recurenta SC P.P. SRL Balș, împotriva sentinței Curții de Apel București nr. 53

din 25 martie 2010, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi,

17 noiembrie 2010.