ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1849/2011

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin încheierea din 3

mai 2011, pronunțată în dosarul nr. 4136/2/2011 (1703/2011) Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, a dispus arestarea persoanei solicitate P.M.A.,

pe o durată de 5 zile, de la data de 3 mai 2011 până la data de 7 mai 2011.

Conform art. 90 alin.

(2) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008 s-a dispus

arestarea susnumitului, emițându-se de îndată mandat de arestare pe numele

acestuia.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut în esență, că, prin adresa 922/II-5/2011 din 3

mai 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța, în

conformitate cu dispozițiile art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004,

modificată prin Legea nr. 222/2008 cu semnalarea transmisă de Biroul

S.I.R.E.N.E. România pentru desfășurarea procedurii de punere în executare a

mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare austriece, față

de cetățeanul român P.M.A., iar la data de 3 mai 2011, urmare sesizării, împotriva

persoanei solicitate s-a luat de către procuror măsura reținerii pe o durată de

24 de ore.

În cuprinsul

sesizării, s-a arătat că autoritățile austriece au emis împotriva persoanei

solicitate un mandat european de arestare la data de 21 aprilie 2011 pentru

comiterea infracțiunilor de furt calificat prin efracție și asociere criminală

prevăzute de art. 127-130 și art. 278

1

din Codul penal austriac.

S-a mai reținut de

instanța de fond că pentru a se asigura soluționarea cu celeritate și în bune

condiții a cauzei este necesară arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de

5 zile, timp în care procurorul va asigura prezentarea mandatului european de

arestare.

Împotriva

sus-menționatei încheieri, în termen legal, a declarat recurs persoana

solicitată P.M.A. solicitând a nu se da curs mandatului de arestare și respingerea

acestuia, având în vedere actele din dosar, precum și poziția sa de

nerecunoaștere a acuzațiilor ce i se aduc și de refuz de a fi predat

autorităților austriece.

Recursul este

nefondat.

Analizând încheierea

atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că nici unul

dintre acestea nu este de natură a duce la altă soluție, decât cea pronunțată

de instanță, hotărârea fiind legală și temeinică.

Contrar susținerilor

apărării persoanei solicitate, instanța de fond a respectat întocmai procedura

prevăzută de lege în această materie.

Curtea constată că în

raport de prevederile Legii nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea

nr. 222/2008 instanța română, investită cu cererea privind executarea

mandatului european de arestare, nu are competența de a verifica temeinicia

măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un

stat membru al U.E. și nu poate constata decât că arestarea persoanei

solicitate este dispusă de către autoritățile competente din statul membru al

U.E.

Mandatul european de

arestare reprezintă un instrument prin care se realizează cooperarea judiciară

internațională, prin care a fost pus în aplicare principiul recunoașterii

reciproce a hotărârilor judiciare care presupun că decizia unei autorități

judiciare a unui stat membru, prin care se cere arestarea și predarea unei

persoane, să fie recunoscută și executată fără alte formalități în celelalte

state membre.

Rațiunea mandatului

european de arestare constă în a se asigura că infractorii nu se pot sustrage

justiției pe întreg teritoriul U.E., el reprezentând instrumentul de aducere în

fața justiției statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.

Așa după cum rezultă

din mandatul de arestare, conținutul faptelor imputate persoanei solicitate se

referă la aceea că este suspectată că a comis furturi împreună cu alte persoane

urmărite separat, ca membru al unei asociații criminale, prin spargere și

pătrundere, producând o pagubă de peste 50.000 Euro, în perioada

noiembrie-decembrie 2010, aceștia comițând sau încercând să comită furturi din societăți

comerciale, tutungerii, buticuri magazine de îmbrăcăminte și vehicule.

Din examinarea

conținutului faptelor descrise în mandat, în raport de motivele de refuz ale

executării mandatului de arestare european, enumerate de art. 88 din Legea nr. 302/2004,

se constată că în cauză nu este incident nici unul din aceste motive, care să

facă inadmisibilă executarea mandatului.

În acest sens, Curtea

constată că încheierea pronunțată este legală și temeinică, fiind respectate și

corect aplicate dispozițiile art. 90 alin. (2) raportat la art. 88

3

din Legea nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 222/2008, în

raport de care „în caz de urgență, prin excepție de la dispozițiile art. 88

2

,

măsura reținerii poate fi dispusă pe baza semnalării transmise prin Organizația

Internațională a Poliției Criminale (Interpol)”, fiind aplicabilă astfel

procedura reținerii și arestării persoanei solicitate în regim de urgență,

rațiunea acesteia fiind aceeași cu cea a mandatului european de arestare.

Așa fiind,

constatându-se că au fost respectate procedurile prevăzute de lege și după

verificarea cauzei și în raport de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) c. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată P.M.A. împotriva încheierii

din 3 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în

dosarul nr. 4136/2/2011 (1703/2011).

Obligă

recurenta persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 5 mai 2011.