ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.12.2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4124/2011

HOTĂRÂRE
02.12.2011
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4124/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Prin Încheierea din 29 noiembrie 2011, pronunțată în Dosar nr. 10181/2/2011 (3895/2011) Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a dispus arestarea persoanei solicitate M.F., pe o durată de 5 zile de la 30 noiembrie 2011 până la 04 decembrie 2011, inclusiv.

Conform art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificat prin Legea nr. 222/2008 s-a dispus arestarea sus-numitului, emițându-se de îndată mandat de arestare pe numele acestuia.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență, că, la data de 29 noiembrie 2011, a fost înaintată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, semnalarea existentă în S.I.S. privind existența unui mandat european de arestare emis la data de 27 octombrie 2011, de către autoritățile judiciare germane, față de numitul M.F., în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută, de art. 243, 25 C. pen. german.

Prin ordonanța de reținere nr. 88 din 29 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a procedat la reținerea persoanei solicitate M.F., pe o durată de 24 de ore, în conformitate cu art. 100 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată.

S-a mai reținut de către instanța de fond că pentru a se asigura soluționarea cu celeritate și în bune condiții a cauzei este necesară arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 5 zile, timp în care procurorul va asigura prezentarea mandatului european de arestare.

Împotriva sus-menționatei încheieri, în termen legal, a declarat recurs persoana solicitată M.F. solicitând a nu se da curs mandatului de arestare și respingerea acestuia, având în vedere că în acest caz este suficientă măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Recursul este nefondat.

Analizând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că nici unul dintre acestea nu este de natură a duce la o altă soluție, decât cea pronunțată de instanță, hotărârea fiind legală și temeinică.

Contrar susținerilor apărării persoanei solicitate, instanța de fond a respectat întocmai procedura prevăzută de lege în această materie.

Curtea constată că în raport de prevederile Legii nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 222/2008 instanța română, învestită cu cererea privind executarea mandatului european de arestare, nu are competența de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al UE și nu poate constata decât că arestarea persoanei solicitate este dispusă de către autoritățile competente din statul membru al U.E.

Mandatul european de arestare reprezintă un instrument prin care se realizează cooperarea judiciară internațională, prin care a fost pus în aplicare principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judiciare care presupun că decizia unei autorități judiciare a unui stat membru, prin care se cere arestarea și predarea unei persoane, să fie recunoscută și executată fără alte formalități în celelalte state membre.

Rațiunea mandatului european de arestare constă în a se asigura că infractorii nu se pot sustrage justiției pe întreg teritoriul UE, el reprezentând instrumentul de aducere în fața justiției statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.

Așa cum rezultă din mandatul de arestare, conținutul faptelor imputate persoanei solicitate se referă la aceea că este suspectat că a comis furturi împreună cu alte persoane, prin spargerea și pătrunderea în sediul unei firme, de unde au sustras 93 Kg de șpan metalic din aliaj de oțel, crom, molibden, producând o pagubă de aproximativ 8500 euro.

Din examinarea conținutului faptelor descrise în mandat, în raport de motivele de refuz ale executării mandatului de arestare european, enumerate de art. 88 din Legea nr. 302/2004, se constată că în cauză nu este incident nici unul din aceste motive, care să facă inadmisibilă executarea mandatului.

În acest sens, Curtea constată că încheierea pronunțată este legală și temeinică, fiind respectate și corect aplicate disp. art. 90 alin. (2) rap. la art. 88

3

din Legea nr. 302 /2004, modificată și completată prin Legea nr. 222/2008, în raport de care «în caz de urgență, prin excepție de la dispozițiile art. 88

2

, măsura reținerii poate fi dispusă pe baza semnalării transmise prin O.I.P.C. (I.),» fiind aplicabilă procedura reținerii și arestării persoanei solicitate în regim de urgență, rațiunea acesteia fiind aceeași cu cea a mandatului european de arestare.

Așa fiind, constatându-se că au fost respectate procedurile prevăzute de lege și după verificarea cauzei și în raport de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen. persoana solicitată va fi obligată la plata sumei de 420 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată M.F. împotriva Încheierii din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 10181/2/2011 (3895/2011).

Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 420 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 decembrie 2011.

Sursă