ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 644/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin sentința penală nr. 73 din data de 16 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II-a penală, s-au admis cererile conexate în dosarul nr. 10630/2/2011 formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la solicitarea autorităților judiciare germane privind punerea în executare a mandatelor europene de arestare emise pe numele persoanei solicitate D.C.

S-a dispus, în baza art. 107 coroborat cu art. 114 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 modificată, republicată, punerea în executare a mandatelor europene de arestare emise la 16 august 2011 și, respectiv, la 15 august 2011 de autoritățile judiciare din Republica Federală Germania - Procuratura Berlin 119, privindu-l pe D.C., condamnat definitiv prin hotărârile Tribunalului de primă instanță Tiergarten pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la vătămare corporală gravă și respectiv de furt deosebit de grav, la pedepse de câte 8 luni închisoare.

S-a constatat că persoana solicitată a fost condamnată definitiv de Tribunalul de primă instanță Tiergarten în dosarul (255 DS) 3034 PLs 16061/09 (241/09) la 22 decembrie 2009 pentru infracțiunea comisă la 30 noiembrie 2009, prevăzută de art. 223, 224, 25 alin. (2) StGB la 8 luni închisoare cu suspendarea executării acesteia în condițiile art. 56 alin. (1) StGB, suspendare revocată de aceeași instanță prin decizia din 26 ianuarie 2011 dată în dosarul nr. (255 DS) 3034 PLs 16061/09 (241/09). Persoana solicitată a fost arestată preventiv în acest dosar la 30 noiembrie 2009 și a executat 23 de zile din pedeapsa de 8 luni închisoare. S-a mai constatat că persoana solicitată D.C.

a fost condamnată de Tribunalul de primă instanță Tiergarten în dosarul nr. (265 De) 1 JU Ja 1682/10 (164/10) la 15 octombrie 2010 pentru infracțiunea comisă la 27 septembrie 2010 prevăzută de art. 242, 243 alin. (1) Nr. StGB la 8 luni închisoare cu executare, hotărâre rămasă definitivă la 23 octombrie 2010. S-a constatat că persoana solicitată a fost arestată preventiv în prezenta cauză la data de 27 septembrie 2010 și a executat 19 zile din pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată. S-a luat act că persoana solicitată nu a consimțit la predare, conform art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată. S-a dispus, în baza art. 111 și 115 din Legea nr. 302/2004 republicată, predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare germane cu condiția respectării regulii specialității.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută și arestată de la 13 decembrie 2011 la 12 ianuarie 2012 inclusiv, în baza mandatului de arestare din 14 decembrie 2011 emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. 10630/2/2011. S-a constatat că persoana solicitată se află sub puterea mandatului de arestare emis la 20 decembrie 2011 în dosarul nr. 10843/2/2011 de Curtea de Apel București, secția I penală, conexat la dosarul nr. 10630/2/2011 al Curții de Apel București, secția a II-a penală. S-a menținut starea de arest a persoanei solicitate D.C. dispuse prin mandatul de arestare din 20 decembrie 2011 în vederea predării către autoritățile judiciare germane, de la 16 februarie 2011 la 16 martie 2012, inclusiv.

Pentru a hotărî în acest sens, instanța de fond a reținut că, la 14 decembrie 2011, s-a înregistrat pe rol solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, formulată în temeiul art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, de punere în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare germane, față de persoana solicitată D.C., cu privire la care s-a cerut luarea măsurii arestării pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la vătămare corporală gravă.

Persoana solicitată a fost reținută prin Ordonanța nr. 97 din 14 decembrie 2011 pentru 24 de ore, în data de 13 decembrie 2011. La dosarul cauzei s-au depus: procesul-verbal din 14 decembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, documentul prin care autoritățile judiciare române au fost informate cu privire la semnalarea introdusă în sistemul informatic Schengen cu privire la persoana solicitată, procesul-verbal de depistare al acesteia și alte înscrisuri. Din documentele susmenționate, a rezultat că numitul D.C. a fost judecat de către Tribunalul de primă instanță Tiergarten pentru comiterea infracțiunii de complicitate la vătămare corporală gravă din data de 30 noiembrie 2009, prevăzută de art. 223, 224 și 25 alin. (2) StGB C. pen.

german, care își găsește similaritatea în dispozițiile Codului penal român și condamnat la o pedeapsă de 8 luni închisoare, cu suspendarea executării acesteia pe o durată de 2 ani. Actele dosarului atestă îndeplinirea dispozițiilor art. 99 și urm. din Legea nr. 302/2004 republicată, privind respectarea procedurii prealabile și reținerea persoanei solicitate în condițiile legii. Sesizată, instanța de fond a procedat la identificarea persoanei solicitate, i-a adus la cunoștință obiectul sesizării instanței conform art. 102 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată. Aceasta a fost audiată și, în baza art. 90 alin. (2) combinat cu art. 883 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea sa cu începere de la 14 decembrie 2011, având în vedere aplicabilitatea procedurii arestării în regim de urgență pe baza semnalării transmise în condițiile legii.

S-a apreciat că există urgență în raport de natura și gravitatea infracțiunii reținute în sarcina persoanei solicitate, recunoscută de aceasta, a elementelor care o particularizează, precum și temerea că în lipsa unui domiciliu stabil și a unui loc de muncă s-ar putea sustrage solicitării organelor judiciare abilitate. În urma diligentelor instanței de fond, s-au depus la dosar hotărârile autorităților judiciare germane, prin care persoana solicitată a fost condamnată. Audiat în instanță, D.C. a arătat că a comis fapta pentru care a fost judecat, că a executat 23 de zile în arest preventiv și că, la data reținerii sale de către autoritățile judiciare române, sosise în țară, din Olanda unde a lucrat ca zidar în construcții, pentru a-și rezolva câteva probleme familiale, cu intenția de a se reîntoarce în această țară.

D.C. nu a fost de acord să fie predat autorităților judiciare germane, exprimându-și dorința ca pedeapsa ce ar avea de executat să se facă în România. La termenul de judecată de la 11 ianuarie 2012, instanța de fond a dispus, în baza art. 114 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 rep., conexarea la acest dosar a dosarului nr. 10843/2/2011, privindu-l pe D.C., față de care s-a cerut punerea în executare a altui mandat european de arestare emis de Tribunalului de primă instanță Tiergarten. Prima instanță a avut în vedere că, la data de 20 decembrie 2011, în condițiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 15 august 2011 de către aceleași autorități judiciare germane față de numitul D.C., condamnat pentru comiterea infracțiunii de furt deosebit de grav, prevăzută de art. 242, 243 alin. (1) pct. 1, 25 alin. (2) C. pen.

german și solicitarea de a se lua măsura arestării preventive. La dosarul nr. 10843/2/2011 s-a atașat dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, din care rezultă îndeplinirea procedurilor prealabile cu privire la persoana solicitată, conform art. 100 alin. (3) și urm. din Legea nr. 302/2004 rep. Din actele depuse, rezultă că D.C. a fost condamnat de Tribunalul de primă instanță Tiergarten la 15 octombrie 2010 pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat pe care a recunoscut-o și pentru care i s-a aplicat o pedeapsă de 8 luni închisoare cu executare. Din procesul-verbal încheiat la 20 decembrie 2011 rezultă că, în fața procurorului, D.C. a declarat că este de acord să fie predat autorităților germane pentru a rezolva problemele judiciare.

Audiat în instanță după ce a fost identificat, cu respectarea dispozițiilor legale susmenționate, persoana solicitată a precizat că în situația admiterii sesizării este de acord să fie predat autorităților judiciare germane, doar cu privire la faptele menționate în mandatele europene de arestare în discuție. La dosarul cauzei s-au depus mandatele europene emise la datele de 15 august și respectiv 16 august 2011 în limba germană și în limba română, precum și hotărârile judecătorești ale instanțelor germane. Pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prima instanță a reținut că persoana solicitată D.C. a fost condamnată pentru două infracțiuni, prin două hotărâri judecătorești distincte, rămase definitive, la pedepse de câte 8 luni închisoare, din care a executat în arest preventiv 23 și, respectiv, 19 zile.

Persoana solicitată a recunoscut faptele reținute în sarcina sa, a participat la procedura judiciară din Germania. S-a reținut că, la 26 ianuarie 2011, Tribunalul de primă instanță Tiergarten a dispus revocarea suspendării executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea de complicitate la vătămare corporală gravă, comisă la 30 noiembrie 2009 întrucât, în perioada urmată suspendării acestei pedepse și care s-ar fi întins pe durata a 2 ani, D.C. a comis la 27 septembrie 2010 o infracțiune de furt calificat, pentru care a fost condamnat definitiv la 23 octombrie 2010 la 8 luni închisoare, cu executare. Audiat în instanță, inclusiv în ultimul cuvânt cu ocazia judecării cauzei, D.C.

a declarat că nu este de acord să fie predat autorităților germane. În lipsa procesului verbal prevăzut de dispozițiile art. 103 și urm. din Legea nr. 302/2004 republicată, semnat de persoana solicitată, avocatul său și autoritățile judiciare române, prima instanță a constatat că nu poate lua act de declarația existentă la dosar nr. 10843/2/2011. Analizând probele dosarului, prima instanță a constatat că infracțiunile reținute în sarcina persoanei solicitate sunt printre faptele care dau loc la predare (art. 96 pct. 14 și 18 din Legea nr. 302/2004), că s-a respectat procedura prealabilă prevăzută de art. 99, 102, 103 alin. (1), (3) și (7) din Legea nr. 302/2004, că reținerea și arestarea s-au dispus în condițiile art. 100 și 101 a legii sus menționate.

Prima instanță a mai reținut că în cauză nu s-a semnalat incidența vreuneia din situațiile care constituie motive obligatorii sau facultative de refuz al executării în condițiile legii, astfel că a admis cererile conexate în dosarul nr. 10630/2/2011 formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la solicitarea autorităților judiciare germane privind punerea în executare a mandatelor europene de arestare emise pe numele persoanei solicitate D.C., dispunând punerea în executare a acestora în vederea predării persoanei solicitate autorităților judiciare germane, conform art. 111 și 115 din Legea nr. 302/2004 republicată, cu respectarea condiției regulii specialității.

2. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, pentru motivele arătate pe larg în practicaua prezentei decizii, solicitând, în esență, respingerea cererii autorității judiciare emitente, recunoașterea hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarele nr. 241/2009 și nr. 164/2010 și executarea pedepsei în România, scop în care să se emită mandatul de executare a pedepsei de un an și 4 luni închisoare și să deducă prevenția de la 30 noiembrie 2009 la 22 decembrie 2009, de la 27 septembrie 2010 la 15 octombrie 2010, precum și de la 13 decembrie 2011 la zi. Examinând recursul declarat de parchet sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente: CURTEA constată că prima instanță, deși a luat act că persoana solicitată nu a fost de acord să fie predată autorităților judiciare germane, exprimându-și dorința să execute pedeapsa în România, precum și că, atât anterior cât și ulterior conexării celor 2 cereri de punere în executare a mandatelor europene, a efectuat demersurile prevăzute de lege în această situație, solicitând, în mod repetat, autorității judiciare de emitere transmiterea unor copii certificate ale hotărârilor de condamnare și alte informații considerate necesare, informând totodată autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate, a omis să analizeze și să se pronunțe cu privire la existența acestui motiv facultativ de refuz al executării, prevăzute de art. 98 alin. (2) lit. c) din lege.

Mai exact, deși a urmat procedura prevăzută de art. 98 alin. (3) și i-au fost transmise copiile hotărârilor de condamnare solicitate, precum și informații cu privire la perioadele executate, prima instanță, în mod inexplicabil și nemotivat, a abandonat această procedură, fără a analiza motivul facultativ de refuz a executării mandatului european de executare și posibilitatea recunoașterii hotărârilor penale străine de condamnare, pe cale incidentală, cu consecință executării pedepsei în România. Prin simpla inserare în hotărâre a mențiunii în sensul că „în cauză nu s-a semnalat incidența vreuneia din situațiile care constituie motive obligatorii sau facultative de refuz al executării în condițiile legii", nu se poate susține pertinent că prima instanță a motivat acest aspect, în jurul căruia a gravitat practic instrumentarea întregului dosar, astfel că ne aflăm în situația unei nemotivări.

Ca atare, cum motivul facultativ de refuz a executării mandatului european de executare și posibilitatea recunoașterii hotărârilor penale străine de condamnare, pe cale incidentală, cu consecința executării pedepsei în România nu a făcut obiectul analizei primei instanțe, hotărârea nefiind motivată sub acest aspect, CURTEA apreciază că se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât instanța de recurs nu poate complini această omisiune, deoarece ar priva persoana solicitată de un grad de jurisdicție. În consecință, constatând întemeiate criticile formulate de recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Înalta Curte, văzând și prevederile art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc.

pen., va admite recursul, va casa în parte sentința recurată, mai puțin dispoziția privind menținerea stării de arest a intimatei persoană solicitată D.C., dispoziție pe care o va menține și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Curtea de Apel București, care se va conforma indicațiilor din considerentele prezentei decizii, respectiv va examina existența motivului facultativ de refuz a executării mandatului european de executare, prevăzute de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată și posibilitatea recunoașterii hotărârilor penale străine de condamnare, pe cale incidentală, cu consecința executării pedepsei în România.

Cu privire la starea de arest a persoanei solicitate, dispusă inițial prin mandatul de arestare din 14 decembrie 2011 și apoi prin cel purtând din 20 decembrie 2011, CURTEA constată că acesta a fost prelungită succesiv și, respectiv menținută, prin sentința recurată, de prima instanță, de la 16 februarie 2012 până la 16 martie 2012 inclusiv, iar în recurs această dispoziție nu a fost înlăturată, astfel că persoana solicitată se află sub puterea acestui mandat de arestare. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 73 din data de 16 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 10630/2/2011(4084/2011), privind pe intimata persoană solicitată D.C. Casează în parte sentința recurată, mai puțin dispoziția privind menținerea stării de arest a intimatei persoană solicitată D.C., dispoziție pe care o menține și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Curtea de Apel București. Onorariului apărătorului desemnat din oficiu intimatei persoană solicitată în sumă de 320 lei se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, rămân în sarcina statului.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2012.