ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 644/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 644/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

penală nr. 73 din data de 16 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția II-a penală, s-au admis cererile conexate în dosarul nr.

10630/2/2011 formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la

solicitarea autorităților judiciare germane privind punerea în executare a

mandatelor europene de arestare emise pe numele persoanei solicitate D.C.

S-a dispus, în baza

art. 107 coroborat cu art. 114 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 modificată,

republicată, punerea în executare a mandatelor europene de arestare emise la 16

august 2011 și, respectiv, la 15 august 2011 de autoritățile judiciare din

Republica Federală Germania - Procuratura Berlin 119, privindu-l pe D.C.,

condamnat definitiv prin hotărârile Tribunalului de primă instanță Tiergarten pentru

comiterea infracțiunilor de complicitate la vătămare corporală gravă și

respectiv de furt deosebit de grav, la pedepse de câte 8 luni închisoare.

S-a constatat că

persoana solicitată a fost condamnată definitiv de Tribunalul de primă instanță

Tiergarten în dosarul (255 DS) 3034 PLs 16061/09 (241/09) la 22 decembrie 2009

pentru infracțiunea comisă la 30 noiembrie 2009, prevăzută de art. 223, 224, 25

alin. (2) StGB la 8 luni închisoare cu suspendarea executării acesteia în

condițiile art. 56 alin. (1) StGB, suspendare revocată de aceeași instanță prin

decizia din 26 ianuarie 2011 dată în dosarul nr. (255 DS) 3034 PLs 16061/09

(241/09).

Persoana solicitată a

fost arestată preventiv în acest dosar la 30 noiembrie 2009 și a executat 23 de

zile din pedeapsa de 8 luni închisoare.

S-a mai constatat că

persoana solicitată D.C. a fost condamnată de Tribunalul de primă instanță

Tiergarten în dosarul nr. (265 De) 1 JU Ja 1682/10 (164/10) la 15 octombrie

2010 pentru infracțiunea comisă la 27 septembrie 2010 prevăzută de art. 242,

243 alin. (1) Nr. StGB la 8 luni închisoare cu executare, hotărâre rămasă

definitivă la 23 octombrie 2010.

S-a constatat că

persoana solicitată a fost arestată preventiv în prezenta cauză la data de 27

septembrie 2010 și a executat 19 zile din pedeapsa de 8 luni închisoare

aplicată.

S-a luat act că

persoana solicitată nu a consimțit la predare, conform art. 103 alin. (7) din

Legea nr. 302/2004 republicată.

S-a dispus, în baza

art. 111 și 115 din Legea nr. 302/2004 republicată, predarea persoanei

solicitate către autoritățile judiciare germane cu condiția respectării regulii

specialității.

S-a constatat că

persoana solicitată a fost reținută și arestată de la 13 decembrie 2011 la 12

ianuarie 2012 inclusiv, în baza mandatului de arestare din 14 decembrie 2011

emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr.

10630/2/2011.

S-a constatat că

persoana solicitată se află sub puterea mandatului de arestare emis la 20

decembrie 2011 în dosarul nr. 10843/2/2011 de Curtea de Apel București, secția

I penală, conexat la dosarul nr. 10630/2/2011 al Curții de Apel București,

secția a II-a penală.

S-a menținut starea

de arest a persoanei solicitate D.C. dispuse prin mandatul de arestare din 20

decembrie 2011 în vederea predării către autoritățile judiciare germane, de la

16 februarie 2011 la 16 martie 2012, inclusiv.

Pentru a hotărî în

acest sens, instanța de fond a reținut că, la 14 decembrie 2011, s-a

înregistrat pe rol solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, formulată în temeiul art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004

republicată, de punere în executare a mandatului european de arestare emis de

autoritățile judiciare germane, față de persoana solicitată D.C., cu privire la

care s-a cerut luarea măsurii arestării pentru săvârșirea infracțiunii de

complicitate la vătămare corporală gravă.

Persoana solicitată a

fost reținută prin Ordonanța nr. 97 din 14 decembrie 2011 pentru 24 de ore, în

data de 13 decembrie 2011.

La dosarul cauzei

s-au depus: procesul-verbal din 14 decembrie 2011 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București, documentul prin care autoritățile judiciare române au

fost informate cu privire la semnalarea introdusă în sistemul informatic

Schengen cu privire la persoana solicitată, procesul-verbal de depistare al

acesteia și alte înscrisuri.

Din documentele

susmenționate, a rezultat că numitul D.C. a fost judecat de către Tribunalul de

primă instanță Tiergarten pentru comiterea infracțiunii de complicitate la

vătămare corporală gravă din data de 30 noiembrie 2009, prevăzută de art. 223,

224 și 25 alin. (2) StGB C. pen. german, care își găsește similaritatea în

dispozițiile Codului penal român și condamnat la o pedeapsă de 8 luni

închisoare, cu suspendarea executării acesteia pe o durată de 2 ani.

Actele dosarului

atestă îndeplinirea dispozițiilor art. 99 și urm. din Legea nr. 302/2004

republicată, privind respectarea procedurii prealabile și reținerea persoanei

solicitate în condițiile legii.

Sesizată, instanța de

fond a procedat la identificarea persoanei solicitate, i-a adus la cunoștință

obiectul sesizării instanței conform art. 102 și urm. din Legea nr. 302/2004,

republicată. Aceasta a fost audiată și, în baza art. 90 alin. (2) combinat cu

art. 883 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea sa cu începere de la 14

decembrie 2011, având în vedere aplicabilitatea procedurii arestării în regim

de urgență pe baza semnalării transmise în condițiile legii. S-a apreciat că

există urgență în raport de natura și gravitatea infracțiunii reținute în

sarcina persoanei solicitate, recunoscută de aceasta, a elementelor care o

particularizează, precum și temerea că în lipsa unui domiciliu stabil și a unui

loc de muncă s-ar putea sustrage solicitării organelor judiciare abilitate.

În urma diligentelor

instanței de fond, s-au depus la dosar hotărârile autorităților judiciare

germane, prin care persoana solicitată a fost condamnată.

Audiat în instanță,

D.C. a arătat că a comis fapta pentru care a fost judecat, că a executat 23 de

zile în arest preventiv și că, la data reținerii sale de către autoritățile

judiciare române, sosise în țară, din Olanda unde a lucrat ca zidar în

construcții, pentru a-și rezolva câteva probleme familiale, cu intenția de a se

reîntoarce în această țară.

D.C. nu a fost de

acord să fie predat autorităților judiciare germane, exprimându-și dorința ca

pedeapsa ce ar avea de executat să se facă în România.

La termenul de

judecată de la 11 ianuarie 2012, instanța de fond a dispus, în baza art. 114

alin. (4) din Legea nr. 302/2004 rep., conexarea la acest dosar a dosarului nr.

10843/2/2011, privindu-l pe D.C., față de care s-a cerut punerea în executare a

altui mandat european de arestare emis de Tribunalului de primă instanță

Tiergarten.

Prima instanță a avut

în vedere că, la data de 20 decembrie 2011, în condițiile art. 102 alin. (1)

din Legea nr. 302/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a

solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data

de 15 august 2011 de către aceleași autorități judiciare germane față de numitul

D.C., condamnat pentru comiterea infracțiunii de furt deosebit de grav,

prevăzută de art. 242, 243 alin. (1) pct. 1, 25 alin. (2) C. pen. german și

solicitarea de a se lua măsura arestării preventive.

La dosarul nr.

10843/2/2011 s-a atașat dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, din care rezultă îndeplinirea procedurilor prealabile cu privire la

persoana solicitată, conform art. 100 alin. (3) și urm. din Legea nr. 302/2004

rep.

Din actele depuse,

rezultă că D.C. a fost condamnat de Tribunalul de primă instanță Tiergarten la

15 octombrie 2010 pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat pe care a

recunoscut-o și pentru care i s-a aplicat o pedeapsă de 8 luni închisoare cu

executare.

Din procesul-verbal

încheiat la 20 decembrie 2011 rezultă că, în fața procurorului, D.C. a declarat

că este de acord să fie predat autorităților germane pentru a rezolva

problemele judiciare.

Audiat în instanță

după ce a fost identificat, cu respectarea dispozițiilor legale susmenționate,

persoana solicitată a precizat că în situația admiterii sesizării este de acord

să fie predat autorităților judiciare germane, doar cu privire la faptele

menționate în mandatele europene de arestare în discuție.

La dosarul cauzei

s-au depus mandatele europene emise la datele de 15 august și respectiv 16

august 2011 în limba germană și în limba română, precum și hotărârile

judecătorești ale instanțelor germane.

Pe baza actelor și

lucrărilor dosarului, prima instanță a reținut că persoana solicitată D.C. a

fost condamnată pentru două infracțiuni, prin două hotărâri judecătorești

distincte, rămase definitive, la pedepse de câte 8 luni închisoare, din care a

executat în arest preventiv 23 și, respectiv, 19 zile.

Persoana solicitată a

recunoscut faptele reținute în sarcina sa, a participat la procedura judiciară

din Germania.

S-a reținut că, la 26

ianuarie 2011, Tribunalul de primă instanță Tiergarten a dispus revocarea

suspendării executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată pentru

infracțiunea de complicitate la vătămare corporală gravă, comisă la 30

noiembrie 2009 întrucât, în perioada urmată suspendării acestei pedepse și care

s-ar fi întins pe durata a 2 ani, D.C. a comis la 27 septembrie 2010 o

infracțiune de furt calificat, pentru care a fost condamnat definitiv la 23

octombrie 2010 la 8 luni închisoare, cu executare.

Audiat în instanță,

inclusiv în ultimul cuvânt cu ocazia judecării cauzei, D.C. a declarat că nu

este de acord să fie predat autorităților germane. În lipsa procesului verbal

prevăzut de dispozițiile art. 103 și urm. din Legea nr. 302/2004 republicată,

semnat de persoana solicitată, avocatul său și autoritățile judiciare române,

prima instanță a constatat că nu poate lua act de declarația existentă la dosar

nr. 10843/2/2011.

Analizând probele

dosarului, prima instanță a constatat că infracțiunile reținute în sarcina

persoanei solicitate sunt printre faptele care dau loc la predare (art. 96 pct.

14 și 18 din Legea nr. 302/2004), că s-a respectat procedura prealabilă

prevăzută de art. 99, 102, 103 alin. (1), (3) și (7) din Legea nr. 302/2004, că

reținerea și arestarea s-au dispus în condițiile art. 100 și 101 a legii sus

menționate.

Prima instanță a mai

reținut că în cauză nu s-a semnalat incidența vreuneia din situațiile care

constituie motive obligatorii sau facultative de refuz al executării în

condițiile legii, astfel că a admis cererile conexate în dosarul nr.

10630/2/2011 formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la

solicitarea autorităților judiciare germane privind punerea în executare a

mandatelor europene de arestare emise pe numele persoanei solicitate D.C.,

dispunând punerea în executare a acestora în vederea predării persoanei

solicitate autorităților judiciare germane, conform art. 111 și 115 din Legea

nr. 302/2004 republicată, cu respectarea condiției regulii specialității.

sentințe a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

pentru motivele arătate pe larg în practicaua prezentei decizii, solicitând, în

esență, respingerea cererii autorității judiciare emitente, recunoașterea

hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarele nr. 241/2009 și nr. 164/2010

și executarea pedepsei în România, scop în care să se emită mandatul de executare

a pedepsei de un an și 4 luni închisoare și să deducă prevenția de la 30

noiembrie 2009 la 22 decembrie 2009, de la 27 septembrie 2010 la 15 octombrie

2010, precum și de la 13 decembrie 2011 la zi.

Examinând recursul

declarat de parchet sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat, pentru

următoarele considerente:

CURTEA constată că

prima instanță, deși a luat act că persoana solicitată nu a fost de acord să

fie predată autorităților judiciare germane, exprimându-și dorința să execute

pedeapsa în România, precum și că, atât anterior cât și ulterior conexării

celor 2 cereri de punere în executare a mandatelor europene, a efectuat

demersurile prevăzute de lege în această situație, solicitând, în mod repetat,

autorității judiciare de emitere transmiterea unor copii certificate ale

hotărârilor de condamnare și alte informații considerate necesare, informând

totodată autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel

de documente sunt solicitate, a omis să analizeze și să se pronunțe cu privire

la existența acestui motiv facultativ de refuz al executării, prevăzute de art.

98 alin. (2) lit. c) din lege.

Mai exact, deși a

urmat procedura prevăzută de art. 98 alin. (3) și i-au fost transmise copiile

hotărârilor de condamnare solicitate, precum și informații cu privire la

perioadele executate, prima instanță, în mod inexplicabil și nemotivat, a

abandonat această procedură, fără a analiza motivul facultativ de refuz a executării

mandatului european de executare și posibilitatea recunoașterii hotărârilor

penale străine de condamnare, pe cale incidentală, cu consecință executării

pedepsei în România.

Prin simpla inserare

în hotărâre a mențiunii în sensul că „în cauză nu s-a semnalat incidența

vreuneia din situațiile care constituie motive obligatorii sau facultative de

refuz al executării în condițiile legii", nu se poate susține pertinent că

prima instanță a motivat acest aspect, în jurul căruia a gravitat practic instrumentarea

întregului dosar, astfel că ne aflăm în situația unei nemotivări.

Ca atare, cum motivul

facultativ de refuz a executării mandatului european de executare și

posibilitatea recunoașterii hotărârilor penale străine de condamnare, pe cale

incidentală, cu consecința executării pedepsei în România nu a făcut obiectul

analizei primei instanțe, hotărârea nefiind motivată sub acest aspect, CURTEA

apreciază că se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare,

întrucât instanța de recurs nu poate complini această omisiune, deoarece ar

priva persoana solicitată de un grad de jurisdicție.

În consecință,

constatând întemeiate criticile formulate de recurentul Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București, Înalta Curte, văzând și prevederile art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul, va casa în parte sentința

recurată, mai puțin dispoziția privind menținerea stării de arest a intimatei

persoană solicitată D.C., dispoziție pe care o va menține și va trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Curtea de Apel București, care se

va conforma indicațiilor din considerentele prezentei decizii, respectiv va

examina existența motivului facultativ de refuz a executării mandatului

european de executare, prevăzute de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr.

302/2004, republicată și posibilitatea recunoașterii hotărârilor penale străine

de condamnare, pe cale incidentală, cu consecința executării pedepsei în

România.

Cu privire la starea

de arest a persoanei solicitate, dispusă inițial prin mandatul de arestare din

14 decembrie 2011 și apoi prin cel purtând din 20 decembrie 2011, CURTEA

constată că acesta a fost prelungită succesiv și, respectiv menținută, prin

sentința recurată, de prima instanță, de la 16 februarie 2012 până la 16 martie

2012 inclusiv, iar în recurs această dispoziție nu a fost înlăturată, astfel că

persoana solicitată se află sub puterea acestui mandat de arestare.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea

recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, rămân în

sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței

penale nr. 73 din data de 16 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 10630/2/2011(4084/2011),

privind pe intimata persoană solicitată D.C.

Casează în parte

sentința recurată, mai puțin dispoziția privind menținerea stării de arest a

intimatei persoană solicitată D.C., dispoziție pe care o menține și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Curtea de Apel București.

Onorariului

apărătorului desemnat din oficiu intimatei persoană solicitată în sumă de 320 lei

se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 5 martie 2012.