ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 963/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 963/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea actelor dosarului

rezultă că la dosarul instanței se află mențiunea recurentului D.C. „declar

recurs” cu privire la încheierea din 14 martie 2012, pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 10630/2/2011 (4084/2011),

prin care s-a menținut starea de arest a persoanei solicitate.

Având în vedere declarația de

retragere a recursului împotriva acestei încheieri, formulată de recurent cu

ocazia dezbaterilor, cât și dispozițiile art. 385

4

C. proc. pen.

raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va lua act de

retragerea recursului declarat de persoana solicitată D.C. împotriva încheierii

din 14 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Asupra recursului declarat de persoana

solicitată D.C. împotriva sentinței penale nr. 126 din 21 martie 2012,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, se rețin

următoarele:

Prin sentința penală nr. 126 din 21

martie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins

solicitarea de punere în executare a celor două mandate europene de arestare emise

de Procuratura din Berlin - Republica Federală Germană la data de 15 august

2011 și 16 august 2011, cu privire la cetățeanul român D.C.

În temeiul art. 98 alin. (2) lit. c)

și alin. (3) din Legea nr. 302/2004:

definitivă pronunțată la data de 22 decembrie 2009 de către Tribunalul de primă

instanță Tiergarten în Dosarul nr. (255 De) 3034 PLs 16061/09 (241/09), de

condamnare a numitului D.C. la pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendarea

executării, suspendare revocată de aceeași instanță prin decizia din 26

ianuarie 2011, dată în Dosarul nr. (255 DS) 3034 PLs 16061/09 (241/09).

definitivă pronunțată la data de 15 octombrie 2010 de către Tribunalul de primă

instanță Tiergarten, în Dosarul nr. (265 De) 1 JU Ja 1682/10 (164/10), de

condamnare a numitului D.C. la pedeapsa de 8 luni închisoare.

execute pedepsele aplicate prin hotărârile mai sus menționate într-un

penitenciar din România, având de executat o pedeapsă cumulată de 1 an și 4

luni închisoare.

S-a dedus perioada deja executată: de

23 de zile - în Dosarul nr. (255 De) 3034 PLs 16061/09 (241/09), respectiv de

19 zile - în Dosarul nr. (265 De) 1 JU Ja 1682/10 (164/10), precum și durata

reținerii și arestării din prezenta, de la 13 decembrie 2011 la zi.

S-a menținut starea de arest a

condamnatului D.C.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut următoarele:

La data de 14 decembrie 2011 s-a

înregistrat pe rolul instanței solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București, formulată în temeiul art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004

republicată, de punere în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile

judiciare germane, față de persoana solicitată D.C.

Persoana solicitată a fost reținută

prin ordonanța nr. 97 din 14 decembrie 2011 pentru 24 de ore, în data de 13

decembrie 2011.

La dosarul cauzei s-au depus:

procesul-verbal din 14 decembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, documentul prin care autoritățile judiciare române au fost informate

cu privire la semnalarea introdusă în sistemul informatic Schengen cu privire

la persoana solicitată, procesul-verbal de depistare al acesteia și alte

înscrisuri.

La termenul de judecată de la 11

ianuarie 2012, Curtea a dispus, în baza art. 114 alin. (4) din Legea nr. 302/2004

republicată, conexarea la acest dosar a Dosarului nr. 10843/2/2011, privindu-l

pe D.C., față de care s-a solicitat punerea în executare a altui mandat

european de arestare emis de Tribunalului de primă instanță Tiergarten.

Curtea a avut în vedere că la data de

20 decembrie 2011, în condițiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat punerea în executare

a mandatului european de arestare emis la data de 15 august 2011 de către

aceleași autorități judiciare germane față de numitul D.C.

La termenul de judecată din 18

ianuarie 2012, în baza art. 90 alin. (9) corob. cu art. 95 din Legea nr. 302/2004

republicată, Curtea a menținut starea de arest a persoanei solicitate în

vederea predării, dispuse prin mandatul de arestare emis la 20 decembrie 2011

în Dosarul nr. 10843/2/2011 al Curții de Apel București, secția

I

penală, conexat la prezenta cauză.

Totodată, a constatat încetate

efectele mandatului de arestare din 16 decembrie 2011 emis de secția a II-a

penală a Curții pentru o durată de 25 de zile, de la 19 decembrie 2011 până la

12 ianuarie 2012, pentru care nu s-a mai menținut arestarea preventivă a

persoanei solicitate.

La dosarul cauzei s-au depus mandatele

europene emise la datele de 15 august și respectiv 16 august 2011 în limba

germană și în limba română, precum și hotărârile judecătorești ale instanțelor

germane.

D.C. nu a fost de acord să fie predat

autorităților judiciare germane, exprimându-și dorința ca pedeapsa ce ar avea

de executat să se facă în România.

Prin sentința penală nr. 73 din 16

februarie 2012,

instanța

a admis cererile conexate formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București la solicitarea autorităților judiciare germane și a dispus punerea în

executare a celor două mandate europene de arestare emise pe numele persoanei

solicitate D.C. și predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare

germane cu condiția respectării regulii specialității. S-a menținut starea de

arest a persoanei solicitate dispuse prin mandatul de arestare din 20 decembrie

2011 în vederea predării către autoritățile judiciare germane, de la 16

februarie 2012 la 16 martie 2012, inclusiv.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, iar prin decizia penală

nr. 644 din 05 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, a fost admis recursul, a fost casată în parte sentința recurată, mai

puțin în ceea ce privește dispoziția de menținere a stării de arest a persoanei

solicitate și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea deciziei se arată că deși

numitul D.C. nu a fost de acord cu punerea în executare a mandatelor,

solicitând să execute pedeapsa în România, instanța de fond nu a analizat acest

motiv facultativ de refuz al executării mandatului european.

În vederea rejudecării, cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. 10630/2/2011*, cu

prim-termen de judecată la data de 14 martie 2012.

La acest termen, în conformitate cu

dispozițiile art. 103 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, Curtea a menținut

starea de arest a persoanei solicitate și a dispus amânarea cauzei pentru a-i

da posibilitatea angajării unui apărător ales.

La termenul următor din 21 martie 2012,

s-a procedat la audierea persoanei solicitate care a precizat că își menține poziția

în sensul că nu este de acord cu punerea în executare a celor două mandate

europene și solicită să execute pedepsele în România.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a apreciat că nu

este oportună punerea în executare a mandatelor europene, scopul pentru care

acestea au fost emise putând fi realizat și prin executarea pedepselor în țara

de origine a condamnatului.

S-a apreciat, de asemenea, că devin

aplicabile dispozițiile art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004,

constatându-se că în cauză, cu ocazia primei judecăți, a fost îndeplinită

procedura de solicitare de la autoritatea judiciară emitentă a copiilor

certificate ale hotărârilor de condamnare.

Prin urmare, în baza art. 98 alin. (2)

lit. c) din Legea nr. 302/2004, a respins solicitarea de punere în executare a

celor două mandate europene de arestare și, în temeiul art. 98 alin. (3) din

Legea nr. 302/2004, Curtea a procedat la recunoașterea pe cale incidentală a

celor două hotărâri definitive de condamnare a numitului D.C. și a dispus ca

acesta să execute pedepsele aplicate prin hotărârile sus-menționate într-un

penitenciar din România, având de executat o pedeapsă cumulată de 1 an și 4

luni închisoare.

De asemenea, a dedus perioada deja

executată, precum și durata reținerii și arestării preventive în prezenta cauză

și a menținut starea de arest a recurentului.

Împotriva acestei hotărâri, în termen

legal a declarat recurs persoana solicitată D.C., care a solicitat admiterea

acestuia astfel cum s-a reținut în practicaua prezentei decizii.

Examinând hotărârea atacată, Înalta

Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru următoarele

considerente:

pronunțată la data de 22 decembrie 2009 de către Tribunalul de primă instanță

Tiergarten în Dosarul nr. (255 De) 3034 PLs 16061/09 (241/09), numitul D.C. a

fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendarea executării,

pentru comiterea infracțiunii de complicitate la vătămare corporală gravă

prevăzută de art. 223, 224, 25 alin. 2 StGB din Codul penal german.

Suspendarea executării pedepsei a fost

revocată de aceeași instanță prin decizia din 26 ianuarie 2011, dată în Dosarul

nr. (255 DS) 3034 PLs 16061/09 (241/09).

În fapt, s-a reținut că în data de 30

noiembrie 2009, în jurul orei 00.30, împreună cu numitul G., D.C. a prins

victima A.K. pe o stradă din Berlin; G. l-a ținut de jachetă, iar D.C., cu

pumnul în gât și apoi cu o sticlă spartă, i-a provocat o tăietură la

încheietura mâinii drepte.

D.C. a fost arestat o perioadă de 19

zile, începând de la 30 noiembrie 2009, după care a fost pus în libertate.

Pentru punerea în executare a acestei

condamnări a fost emis mandatul european de arestare din 16 august 2011.

pronunțată la data de 15 octombrie 2010 de către Tribunalul de primă instanță

Tiergarten, în Dosarul nr. (265 De) 1 JU Ja 1682/10 (164/10), numitul D.C. a

fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii

de furt deosebit de grav, prev. de art. 242, 243 alin. 1 pct. 1, 25 alin. 2 din

Codul penal german.

În fapt, s-a reținut că în data de 27

septembrie 2010, în jurul orei 14.25, a spart geamul din dreapta spate al unui autoturism

parcat pe o stradă din Berlin și din interior a luat o poșetă de damă și două

pungi cu haine în valoare de cel puțin 150 euro, în scopul însușirii pe

nedrept.

D.C. a fost arestat o perioadă de 23

zile, începând de la 27 septembrie 2010, după care a fost pus în libertate.

Pentru punerea în executare a acestei

condamnări a fost emis mandatul european de arestare din 15 august 2011.

Înalta Curte apreciază că instanța, în

mod corect, a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 98 alin. (2)

lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, ce se constituie într-un motiv de

refuz facultativ al executării celor două mandate europene emise cu privire la D.C.

În acest sens, Înalta Curte reține că

cele două mandate europene au fost emise în scopul executării pedepselor cu

închisoarea aplicate pentru infracțiuni ce au corespondent în legea română, că

numitul D.C. este cetățean român și refuză să execute pedeapsa în statul

emitent.

Instanța mai are în vedere că

recurentul are domiciliul stabil în România, unde are și reședința și concubina

condamnatului, cu care acesta are un copil minor.

În aceeași ordine de idei, Înalta

Curte reține că pedepsele aplicate prin hotărârile pronunțate de instanțele

germane au o durată redusă, iar condamnatul a executat deja anumite perioade

din acestea, perioada rămasă de executat nefîind îndelungată.

În consecință, în raport și de

dispozițiile art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte

constată că este corectă aprecierea instanței în sensul că nu este oportună

punerea în executare a mandatelor europene întrucât scopul pentru care acestea

au fost emise poate fi realizat și prin executarea pedepselor în țara sa

natală, respectiv în România.

Față de aceste considerente,

constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, Înalta Curte, în temeiul

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de persoana solicitată D.C. împotriva sentinței

penale nr. 126 din 21 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

pronunțată în Dosarul nr. 10630/2/2011* (758/2012).

Va fi obligată recurenta persoană solicitată

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului

declarat de persoana solicitată D.C. împotriva încheierii 14 martie 2012 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr.

10630/2/2011* (758/2012).

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de persoana solicitată D.C. împotriva sentinței penale nr. 126 din 21

martie 2012 din a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în

Dosarul nr. 10630/2/2011* (758/2012).

Obligă recurenta persoană solicitată

la plata sumei de 520 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30

martie 2012.