ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3263/2012

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 379 din 7 mai 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 10151/3/2012, în baza art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul S.F., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, de la 12 martie 2012 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului. În baza art. 6 1 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, a fost obligat inculpatul la restituirea către martorii denunțători a următoarelor sume: - 14.000 euro echivalent în lei la cursul de schimb al BNR la data rămânerii definitivă a prezentei hotărâri către martorul B.D.; - 6.000 euro echivalent în lei la cursul de schimb al BNR la data rămânerii definitivă a prezentei hotărâri către martorul I.C., din care se deduce suma de 6.500 RON restituită martorului.

În baza art. 109 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către A.F.I. București a celor 21 de chei predate de martorii denunțători, atașate la dosarul cauzei. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: În cursul lunii noiembrie - decembrie 2010, martorii denunțători B.D. și I.C., administratori ai unor societăți comerciale cu sediul în județul Constanța, au intrat în legătură, prin intermediul martorului D.M., cu inculpatul S.F., acesta promițându-le că, în schimbul unor sume de bani, le poate facilita obținerea unor imobile aflate în administrarea A.F.I.

București. În acțiunea de pretindere a sumelor de bani, inculpatul s-a prevalat față de martorii denunțători de influența pe care ar fi avut-o asupra unor funcționari din cadrul A.F.I. București și a Primăriei Municipiului București. Pentru a câștiga încrederea denunțătorilor și pentru dovedirea influenței pe care o avea asupra funcționarilor publici, inculpatul le-a prezentat-o celor doi pe martora C.P., angajată a A.F.I., în chiar sediul acestei instituții, și i-a condus pe aceștia la spațiile comerciale din Str. O.G., sector 3; Str. I.C., sector 1; Str. F., sector 3; Str. L., sector 3; Str. S., sector 3; Str. L.C., sector 1, și S.I., sector 3, pentru spațiile din Str. O.G., Str. I.C., Str. F., Str. L. și S.I.

Totodată, inculpatul le-a pus la dispoziție martorilor denunțători și cheile de acces la 7 din aceste spații comerciale. În acest context, martorii denunțători au plătit inculpatului în schimbul influenței pe care acesta urma să o exercite asupra funcționarilor publici suma totală de 20.000 euro, din care 6.000 euro au provenit de la martorul denunțător I.C., iar 14.000 euro au provenit de la martorul denunțător B.D. Pentru a reține situația de fapt prezentată mai sus, tribunalul a avut în vedere probele administrate în faza de urmărire penală, însușite de inculpat în condițiile art. 320 1 C. proc. pen. Astfel, martorii denunțători B.D. și I.C. au precizat în mod constant că în cursul lunilor noiembrie - decembrie 2010, fiind interesați de obținerea unor spații comerciale în municipiul București, l-au cunoscut prin intermediul martorului D.M.

pe inculpatul S.F., care a afirmat față de aceștia că are influență asupra funcționarilor decizionali din cadrul Primăriei Municipiului București și A.F.I. București și că, în schimbul unor sume de bani, le va facilita obținerea de imobile în zone foarte bune pentru derularea de afaceri. Spațiile vizate de înțelegerea intervenită între inculpat și martorii denunțători au fost cele situate în Str. O.G., sector 3; Str. I.C., sector 1; Str. F., sector 3; Str. L. două spații, sector 3; Str. S., sector 3; Str. L.C., sector 1, și S.I., sector 3. În același sens au fost și declarațiile martorului D.M., persoană care l-a prezentat pe inculpatul S.F. denunțătorilor în noiembrie - decembrie 2010, după ce intrase în contact cu acesta tot în contextul încercărilor de obținere a unor spații comerciale.

Potrivit celor arătate de martor, acesta a fost prezent în momentul în care inculpatul le-a solicitat numiților B.D. și I.C. sume de bani pentru a interveni pe lângă funcționarii cu putere decizională în repartizarea de spații comerciale aflate în administrarea Primăriei Municipiului București, cu aceeași ocazie inculpatul precizând că în schimbul acestor sume de bani putea să intervină pe lângă două persoane cu funcții de conducere din cadrul Primăriei Municipiului București și a A.F.I. în scopul repartizării unor spații comerciale. De asemenea, și martorul C.L., cunoștință a martorilor denunțători, a susținut că inculpatul a afirmat atât în prezența sa, cât și a lui B.D. și I.C., că prin intermediul relațiilor sale din cadrul Primăriei Municipiului București poate obține repartizarea unor spații comerciale.

Martorul E.M., directorul A.F.I., a confirmat și el afirmațiile martorilor denunțători, acesta asistând în primăvara anului 2011 la o convorbire telefonică între B.D. și S.F., în care ultimul arăta că "nu a avut timp să intervină pentru repartizarea spațiilor, că nu a putut să se întâlnească cu doamna de la primărie". De altfel, în ultima declarație dată în faza de urmărire penală, inculpatul a admis faptul că a pretins de la martorii denunțători suma de 8.000 euro pentru obținerea influenței numitei C.P., angajată a A.F.I., pentru ca aceasta să facă demersuri în vederea repartizării spațiilor comerciale. În aceste condiții, tribunalul a apreciat dovedită pretinderea unor sume de bani de către inculpatul S.F.

de la martorii denunțători B.D. și I.C. pentru a interveni pe lângă funcționari din cadrul Primăriei Municipiului București și a A.F.I. în scopul obținerii unor spații comerciale aflate în administrarea acestor instituții. Pretinderea sumelor de bani a fost urmată și de primirea unei sume totale de 20.000 euro de către inculpat de la martorii denunțători, fracționat, în perioada noiembrie - decembrie 2010 - martie 2011. În acest sens, tribunalul a reținut declarațiile martorilor denunțători, coroborate cu declarațiile martorilor D.M. și C.L., prezenți fiecare la remiterea unei sume de bani de către denunțători. Martorul C.L. a precizat astfel că a fost prezent când I.C. i-a remis inculpatului suma de aproximativ 6.000 euro, iar martorul D.M.

a arătat că a asistat la momentul la care B.D. i-a înmânat inculpatului o parte dintr-o sumă de 38.000 RON pe care el i-o dăduse primului în baza unei obligații contractuale. Totodată, în intervalul menționat, pentru a spori încrederea denunțătorilor în posibilitățile sale de a interveni pe lângă funcționari publici în vederea repartizării spațiilor comerciale vizate, inculpatul i-a condus pe cei doi la sediul A.F.I., unde le-a prezentat-o pe numita C.P., angajată a acestei instituții, aspect recunoscut atât de aceasta, cât și de inculpat.

Totodată, astfel cum rezultă din declarațiile concordante ale inculpatului și ale martorilor denunțători, cei trei s-au deplasat și la mai multe dintre spațiile comerciale vizate, inculpatul punându-le la dispoziție acestora cheile pentru spațiile din Str. I.C., sector 1; Str. L., sector 2, intrarea dinspre stradă; Str. L., Sector 2, spațiul cu acces din curtea interioară, Str. F., sector 3 (unde cheile aflate în posesia denunțătorilor au putut deschide ușile de acces și în luna martie 2012, cu ocazia conducerii în teren), S.I. (unde sistemul de asigurare a fost schimbat în urma încunoștințării martorului E.M.) și Str. O.G. și Str. F. (unde a avut loc, de asemenea, o înlocuire a sistemului de asigurare).

În ceea ce privește cuantumul sumei efectiv remise inculpatului, față de poziția avută de acesta în cursul urmăririi penale, tribunalul a apreciat necesar să arate că martorii denunțători au precizat în mod constant cuantumul acestei sume ca fiind 20.000 euro, martorul I.C. arătând și faptul că din suma menționată 6.000 euro proveneau de la el, restul sumei fiind plătit de martorul B.D.

Suma indicată a fost susținută și de modul de calcul prezentat de martorul B.D., în cuprinsul plângerii formulate, ca fiindu-i adus la cunoștință de către inculpat - 2.000 RON pentru fiecare spațiu comercial în vederea întocmirii dosarului (au fost vizate 10 imobile, dând o sumă totală de 20.000 RON), 4.000 RON pentru fiecare spațiu comercial în vederea obținerii cheii de acces (martorii au intrat în posesia cheilor pentru 7 imobile - 28.000 RON), 1.000 euro pentru obținerea fișei de calcul (martorul a arătat că a plătit suma pentru obținerea fișei de calcul în cazul a 7 imobile - 7.000 euro), 1.000 euro repartiția și 1.500 euro comisionul inculpatului.

Judecătorul cauzei a reținut că martorii denunțători au susținut remiterea către inculpat a sumei de 20.000 euro încă dinainte de formularea plângerii ce a stat la baza prezentului dosar, într-un moment în care aceștia încercau rezolvarea pe alte căi a neînțelegerilor ivite în raporturile cu inculpatul, dovadă în acest sens fiind și declarația martorului E.M., directorul A.F.I., la care denunțătorii au apelat după momentul în care au început să aibă bănuieli cu privire la capacitatea inculpatului de a obține repartițiile vizate prin intermediul cunoștințelor sale. Acest aspect face ca declarațiile acestora să fie reținute de instanță, în ciuda interesului pe care denunțătorii îl au în prezenta cauză.

S-a apreciat că poziția inculpatului cu privire la sumele primite a fost una oscilantă, în prima declarație din faza de urmărire penală acesta arătând că ar fi primit de la denunțători doar suma de 25.000 RON, pentru ca în declarația dată în fața instanței cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă să recunoască, implicit, primirea unei sume de 35.000 RON, devenită în declarația din data de 20 martie 2012 - 8.000 euro. Aceste afirmații ale inculpatului, asupra cărora acesta a revenit de altfel prin declarația dată în condițiile art. 320 1 C. proc. pen., au fost înlăturate la stabilirea situației de fapt, acestea necoroborându-se cu nicio altă probă administrată în cauză.

Totodată, tribunalul a înlăturat și declarațiile inițiale ale inculpatului (în declarația din data de 20 martie 2012 acesta arătând că toate sumele primite de la denunțători au fost remise numitei C.P.) referitoare la faptul că o parte din sumele pretinse au fost folosite sau urmau a fi folosite pentru realizarea demersurilor legale în vederea obținerii spațiilor comerciale. Potrivit declarației directorului A.F.I., coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul de urmărire penală, imobilele anterior menționate, dintre care cel din S.I. este folosit și în prezent ca arhivă a A.F.I., nu au făcut în perioada vizată obiectul unei proceduri legale de închiriere ori concesionare și nici nu au făcut obiectul vreunei licitații, astfel încât să existe posibilitatea reală a plății unor taxe.

Într-adevăr, la dosarul cauzei se află mai multe răspunsuri la unele cereri formulate probabil de inculpat cu privire la situația juridică a imobilelor menționate, la istoricul de adresă poștală, dar în afară de o chitanță pentru plata sumei de 4 RON nu există niciun alt document care să ateste efectuarea unor cheltuieli licite. În orice caz, având în vedere că imobilele puteau fi atribuite denunțătorilor doar prin încălcarea atribuțiilor de serviciu de către funcționarii din cadrul P.M.B. și A.F.I. sau prin declanșarea ulterioară de către aceștia a unei proceduri de atribuire, posibilitatea ca sumele pretinse să fi fost folosite în scopuri legale este exclusă. În ceea ce privește apărările inculpatului referitoare la faptul că sumele primite de la denunțători au fost remise numitei C.P.

pentru influența proprie, tribunalul a considerat că acestea nu sunt relevante pentru soluționarea cauzei de față în ceea ce privește reținerea în sarcina inculpatului a infracțiunii de trafic de influență. Potrivit art. 257 C. pen., această infracțiune constă în primirea sau pretinderea de bani sau alte foloase pentru sine sau pentru altul, astfel încât chiar dacă inculpatul ar fi pretins banii la solicitarea expresă a numitei C.P. și i-ar fi predat acesteia toate sumele de bani, acesta nu este apărat de răspunderea penală. În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului S.F. care, în perioada noiembrie - decembrie 2010 - martie 2011, a pretins și primit de la martorii denunțători B.D. și I.C., în mai multe tranșe, suma totală de 20.000 euro, în baza promisiunii că va interveni la funcționarii decizionali din cadrul Primăriei Municipiului București (instituția care are în administrare imobilele și poate dispune cu privire la atribuirea lor) și A.F.I.

București (instituția care aduce la îndeplinire dispozițiile de închiriere a imobilelor), pentru determinarea acestora să dispună atribuirea către cei doi a unor spații comerciale formate din una sau mai multe încăperi, în imobilele situate în București, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Elementul material al infracțiunii s-a realizat prin pretinderea sumelor de bani de la martorii denunțători, urmată de primirea sumelor menționate. Faptul că primirea sumelor s-a realizat fracționat nu schimbă caracterul unic al infracțiunii care s-a consumat în momentul pretinderii acestora, printr-o acțiune unică, de la martorii denunțători.

Cerința esențială a elementului material este, de asemenea, întrunită prin aceea că inculpatul a pretins față de martorii denunțători că are influență asupra unor funcționari cu atribuții în procesul de atribuire a spațiilor comerciale din cadrul A.F.I. și din cadrul Primăriei Municipiului București pentru a-i determina pe aceștia să atribuie spațiile vizate denunțătorilor. Chiar dacă imobilele vizate nu făceau la momentul respectiv obiectul unor proceduri de concesionare sau închiriere, atribuirea acestora către denunțători s-ar fi putut realiza prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către funcționarii vizați sau prin declanșarea de către aceștia a unor astfel de proceduri.

S-a precizat că inculpatul a susținut expres față de martorii denunțători influența sa față de funcționari din cadrul ambelor instituții, iar deplasările împreună cu aceștia la sediul A.F.I., prezentarea numitei C.P. - angajată a acestei instituții, vizionarea împreună cu denunțătorii a spațiilor comerciale și punerea la dispoziția acestora a cheilor de la ușile de acces pentru unele spații au fost de natură să întărească convingerea acestora că influența pretinsă este reală. De asemenea, probele administrate în cursul urmăririi penale au confirmat faptul că inculpatul a acționat cu intenție directă, urmărind obținerea folosului material constând în sumele de bani pretinse de la denunțători în schimbul influenței sale.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, tribunalul a avut în vedere, în condițiile art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege, reduse în conformitate cu dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. (închisoarea de la 1 an și 4 luni la 6 ani și 8 luni), gradul de pericol social al faptei, apreciat ca fiind unul destul de ridicat prin perspectiva sumelor pretinse și primite de inculpat și a modului organizat în care acesta a acționat pentru crearea convingerii denunțătorilor cu privire la influența pe care o avea asupra funcționarilor publici, atitudinea oscilantă a inculpatului în cursul urmăririi penale și situația antecedentelor penale. Sub acest ultim aspect, tribunalul a constatat că inculpatul a mai fost condamnat de două ori pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, condamnări ce nu atrag însă reținerea stării de recidivă prin raportare la dispozițiile art. 38 alin. (2) C. pen.

- împlinirea termenului de reabilitare, și a fost sancționat administrativ de trei ori pentru săvârșirea de infracțiuni variate (furt, înșelăciune, fals în înscrisuri oficiale, uz de fals). În prezent, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București se află un alt dosar în care inculpatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, iar acesta a fost condamnat în primă instanță la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni de către Judecătoria Sectorului 3 București în Dosarul nr. 37133/301/2011. Chiar dacă aceste infracțiuni nu sunt de aceeași natură cu cea ce face obiectul prezentului dosar, ele conturează totuși o atitudine prelungită în timp de nerespectare a normelor penale și duc la concluzia că pentru atingerea scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen.

se impune aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenție, sancțiunile aplicate anterior (închisoarea grațiată condiționat în baza Legii nr. 543/2002 sau amenzile administrative) nefiind de natură să schimbe comportamentul inculpatului. Față de cele arătate, instanța a apreciat că nu se impune reținerea în favoarea inculpatului a unor circumstanțe atenuante, cum a solicitat apărătorul acestuia. Evident, conduita inculpatului anterioară prezentei fapte nu este una exemplară pentru a se reține dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., atitudinea acestuia nu a fost de la început una de recunoaștere a săvârșirii faptei, nefiind astfel îndeplinite condițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., iar restituirea de către acesta a unor sume denunțătorilor a intervenit, probabil, în contextul temerii față de posibilitatea tragerii la răspundere penală.

În orice caz, în condițiile în care infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul nu este o infracțiune de prejudiciu, ci o infracțiune ce vizează prestigiul funcționarilor publici, nu se poate reține nici circumstanța atenuantă prev. de art.74 alin. (1) lit. b) C. pen.

La stabilirea în concret a pedepsei aplicate inculpatului, tribunalul a avut în vedere și circumstanțele personale ale acestuia, astfel cum rezultă din actele medicale depuse la dosar, inculpatul suferind de tulburare de personalitate organică de tip instabil emoțional (fără ca acest aspect să ridice dubii cu privire la discernământul său față de modul de acțiune și de conținutul declarațiilor date), dar și faptul că probele administrate (declarațiile martorilor denunțători, punerea de către inculpat la dispoziția acestora a cheilor de la ușile de acces în spațiile comerciale) duc la concluzia că acesta nu a fost singurul beneficiar al sumelor primite și nici singura persoană care a stat la baza planului infracțional.

Raportat la aceste elemente, tribunalul a apreciat că o pedeapsă orientată înspre minimul special este suficientă pentru sancționarea inculpatului, dar și pentru atingerea scopului preventiv al pedepsei și a scopului educativ. Față de dispozițiile art. 6 1 alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000, potrivit cărora cumpărătorul de influență care denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat beneficiază de restituirea bunurilor care au făcut obiectul infracțiunii de cumpărare de influență (aplicabile denunțătorilor B.D. și I.C.

prin prisma calității acestora de administratori ai unor societăți comerciale - art. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000), tribunalul a dispus obligarea inculpatului la restituirea către martorii denunțători a următoarelor sume: - 14.000 euro echivalent în lei la cursul de schimb al BNR la data rămânerii definitivă a prezentei hotărâri către martorul B.D.; - 6.000 euro echivalent în lei la cursul de schimb al BNR la data rămânerii definitivă a prezentei hotărâri către martorul I.C., din care se deduce suma de 6.500 RON restituită martorului, potrivit mandatelor poștale din datele de 13 aprilie 2011, 19 aprilie 2011 și 5 aprilie 2011. S-a mai arătat în considerente că în ipoteza în care cercetările desfășurate în dosarul disjuns cu privire la numita C.P.

vor stabili implicarea acesteia în infracțiunea de trafic de influență și primirea unei sume de bani din cele anterior menționate, inculpatul va avea evident posibilitatea să se îndrepte împotriva acesteia pentru recuperarea sumelor plătite în plus. Totodată, s-a făcut precizarea că deși inculpatul a susținut în declarațiile date în faza de urmărire penală că a restituit denunțătorilor suma de 10.000 RON prin mandate poștale, acesta a depus la dosar doar documente care atestă restituirea sumei de 6.500 RON, după cum s-a arătat deja. În baza art. 109 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către A.F.I. a celor 21 de chei predate de martorii denunțători, atașate la dosarul cauzei. Probele administrate au stabilit faptul că aceste chei aparțin A.F.I., nefiind proprietatea inculpatului pentru a se putea dispune confiscarea în baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., astfel cum s-a solicitat prin rechizitoriu.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul S.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Acesta a solicitat în esență aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus, ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu suspendarea executării pedepsei. Prin Decizia penală nr. 207/A din 26 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul S.F. împotriva Sentinței penale nr. 379 din 7 mai 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 10151/3/2012. A menținut durata arestării preventive a inculpatului S.F. A dedus din pedeapsa aplicată durata prevenției pentru inculpatul S.F., de la 12 martie 2012 la zi.

Pentru a hotărî astfel a reținut că prima instanță a reținut corect situația de fapt, situație pe care și-o însușește în totalitate, respectiv că în perioada noiembrie - decembrie 2010 - martie 2011, a pretins și primit de la martorii denunțători B.D. și I.C., în mai multe tranșe, suma totală de 20.000 euro, în baza promisiunii că va interveni la funcționarii decizionali din cadrul Primăriei Municipiului București (instituția care are în administrare imobilele și poate dispune cu privire la atribuirea lor) și A.F.I. București (instituția care aduce la îndeplinire dispozițiile de închiriere a imobilelor), pentru determinarea acestora să dispună atribuirea către cei doi a unor spații comerciale formate din una sau mai multe încăperi, în imobilele situate în București.

Situația de fapt a reieșit din probele administrate în faza de urmărire penală, probe pe care inculpatul și le-a însușit, solicitând prin declarația dată în fața primei instanțe totodată, aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. De asemenea, s-a reținut că în mod corect a reținut instanța de fond că fapta săvârșită de către inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000. În ceea ce privește pedeapsa aplicată și modalitatea de executare stabilită de către prima instanță, aspecte criticate de către apelantul-inculpat, Curtea a considerat că aceasta a apreciat în mod judicios asupra criteriilor de individualizare.

Astfel, tribunalul a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, reduse în conformitate cu dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., gradul de pericol social al faptei, apreciat în mod just ca fiind unul destul de ridicat prin perspectiva sumelor pretinse și primite de inculpat și a modului organizat în care acesta a acționat pentru crearea convingerii denunțătorilor cu privire la influența pe care o avea asupra funcționarilor publici, atitudinea oscilantă a inculpatului în cursul urmăririi penale și situația antecedentelor sale penale. Referitor la antecedentele penale ale inculpatului, s-a constatat că acesta a fost condamnat anterior de două ori pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, condamnări care într-adevăr nu atrag reținerea stării de recidivă având în vedere că s-a împlinit termenul de reabilitare.

Totodată, din fișa de cazier depusă la dosar mai rezultă că inculpatul a fost sancționat administrativ de trei ori pentru săvârșirea de infracțiuni variate (furt, înșelăciune, fals în înscrisuri oficiale, uz de fals). În fine, tot în legătură cu activitatea infracțională a inculpatului, s-a constatat că pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București se află un alt dosar în care inculpatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, iar acesta a fost condamnat în primă instanță la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni de către Judecătoria Sectorului 3 București în Dosarul nr. 37133/301/2011. Evident că toate aceste date privitoare la săvârșirea de către inculpat a unor infracțiuni caracterizează persoana sa, în special atitudinea acestuia față de normele de conviețuire socială, arătând lipsa de respect față de valorile ocrotite prin lege.

Mai mult, aceste împrejurări, care sunt anterioare comiterii infracțiunii din prezentul dosar, fac imposibilă aprecierea că inculpatul a avut o conduită bună înainte de săvârșirea acesteia, în sensul prevăzut de art. 74 lit. a) C. pen., așa încât nu pot fi reținute circumstanțele atenuante prevăzute de textul menționat. Totodată, Curtea a considerat că nu pot fi reținute nici circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen. având în vedere atitudinea oscilantă avută de acesta pe parcursul urmăririi penale, atitudine ce reiese din declarațiile sale. Faptul că în faza de judecată a recunoscut în întregime faptele pentru care a fost trimis în judecată, solicitând să fie judecat după procedura reglementată de art. 320 1 C. proc.

pen., nu poate fi reținut și ca temei pentru aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen., neputându-se reține aceeași împrejurare ca temei pentru reducerea succesivă a pedepsei. Tribunalul a avut în vedere toate circumstanțele personale ale inculpatului, astfel cum rezultă din actele medicale depuse la dosar. Față de toate, prima instanță a apreciat corect că o pedeapsă orientată înspre minimul special este suficientă pentru sancționarea inculpatului, dar și pentru atingerea scopului preventiv și educativ al pedepsei. Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, Curtea a constatat că în mod corect a apreciat instanța de fond că, față de antecedentele penale ale inculpatului, așa cum au fost reținute mai sus, dar și de personalitatea sa, scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea efectivă a pedepsei.

Împotriva Deciziei penale nr. 207/A din 26 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a declarat recurs inculpatul S.F. invocând motivul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și a solicitat reducerea pedepsei și aplicarea disp. art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) C. proc. pen. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 10151/3/2012. Examinând motivul de recurs invocat, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel și instanța de fond au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comise încadrarea juridică corespunzătoare, precum și o corectă individualizare a pedepsei.

La individualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului instanța de fond a luat în considerare criteriile generale de individualizare prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., dar și că, astfel cum rezultă din actele medicale depuse la dosar, inculpatul suferind de tulburare de personalitate organică de tip instabil emoțional (fără ca acest aspect să ridice dubii cu privire la discernământul său față de modul de acțiune și de conținutul declarațiilor date), tribunalul a apreciat că o pedeapsă orientată înspre minimul special prevăzut de textul incriminator, este suficientă pentru sancționarea inculpatului, dar și pentru atingerea scopului preventiv al pedepsei și a scopului educativ, pedeapsă care a fost menținută și de instanța de apel, astfel că nu se impune coborârea pedepsei într-un cuantum mai redus față de textul incriminator.

În mod corect s-a ținut cont de ambele instanțe și de pericolul social la faptei săvârșite de persoana inculpatului și de împrejurările comiterii faptei, respectiv că în cursul lunii noiembrie - decembrie 2010, martorii denunțători B.D. și I.C., administratori ai unor societăți comerciale cu sediul în județul Constanța, au intrat în legătură, prin intermediul martorului D.M., cu inculpatul S.F., acesta promițându-le că, în schimbul unor sume de bani, le poate facilita obținerea unor imobile aflate în administrarea A.F.I. București. În acțiunea de pretindere a sumelor de bani, inculpatul s-a prevalat față de martorii denunțători de influența pe care ar fi avut-o asupra unor funcționari din cadrul A.F.I.

București și a Primăriei Municipiului București. Pentru a câștiga încrederea denunțătorilor și pentru dovedirea influenței pe care o avea asupra funcționarilor publici, inculpatul le-a prezentat-o celor doi pe martora C.P., angajată a A.F.I., în chiar sediul acestei instituții, și i-a condus pe aceștia la spațiile comerciale din Str. O.G., sector 3; Str. I.C., sector 1; Str. F., sector 3; Str. L. (două spații), sector 3; Str. S., sector 3; Str. L.C., sector 1 și S.I., sector 3, pentru spațiile din Str. O.G., Str. I.C., Str. F., Str. L. și S.I. Totodată, inculpatul le-a pus la dispoziție martorilor denunțători și cheile de acces la 7 din aceste spații comerciale. Înalta Curte constată că nu se impune a se acorda o eficiență mai mare dispozițiilor generale de reindividualizare, aceste criterii fiind reținute de instanța de apel și instanța de fond la individualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că ambele instanțe au examinat, în mod judicios, aplicarea criteriilor obiective ce caracterizează procesul de individualizare judiciară, concretizat în modul de stabilire a pedepsei de 2 ani închisoare, reținută în sarcina inculpatului, evidențiind faptul că dincolo de pericolul social generic al infracțiunii săvârșite, în mod concret acesta s-a accentuat ca urmare a împrejurărilor în care a fost săvârșită, respectiv faptele inculpatului conducând la pretinderea și primirea de la martorii denunțători B.D. și I.C., în mai multe tranșe, sumei totale de 20.000 euro, în baza promisiunii că va interveni la funcționarii decizionali din cadrul Primăriei Municipiului București (instituția care are în administrare imobilele și poate dispune cu privire la atribuirea lor) și A.F.I.

București (instituția care aduce la îndeplinire dispozițiile de închiriere a imobilelor), pentru determinarea acestora să dispună atribuirea către cei doi a unor spații comerciale formate din una sau mai multe încăperi, în imobilele situate în București, astfel că o nouă cenzură cu privire la individualizarea pedepsei nu se mai impune. În raport cu cele menționate, Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate în recurs de către inculpat, invocând afecțiunile de sănătate de care suferă inculpatul, chiar dacă starea inculpatului este una precară, stare pe care inculpatul a avut-o și înainte de săvârșirea faptei, nu poate contribui la reducerea pedepsei într-un cuantum mai redus. De asemenea, nu se poate dispune nici aplicarea disp.

art. 74 lit. a) sau lit. c) C. pen. având în vedere că inculpatul a fost condamnat anterior de două ori pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, condamnări care într-adevăr nu atrag reținerea stării de recidivă având în vedere că s-a împlinit termenul de reabilitare, dar apreciind și cu privire la fișa de cazier depusă la dosar mai rezultă că inculpatul a fost sancționat administrativ de trei ori pentru săvârșirea de infracțiuni variate (furt, înșelăciune, fals în înscrisuri oficiale, uz de fals). Totodată, s-a constatat că pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București se află un alt dosar în care inculpatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002, iar acesta a fost condamnat în primă instanță la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni de către Judecătoria Sectorului 3 București în Dosarul nr. 37133/301/2011. Cu privire la atitudinea inculpatului după săvârșirea faptei instanța de recurs constată că aceasta a fost una oscilantă avută de acesta pe parcursul urmăririi penale, atitudine ce reiese din declarațiile sale. Astfel, Înalta Curte constată că, întrucât în cauză pedeapsa aplicată reflectă respectarea principiului proporționalității între gravitatea faptelor comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului, nu se justifică reducerea pedepsei reținute deja în sarcina inculpatului, pedeapsă orientată spre minimul special al pedepsei stabilit de textul incriminator.

În baza art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de inculpatul S.F. împotriva Deciziei penale nr. 207/A din 26 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Va deduce din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 12 martie 2012 la 11 octombrie 2012. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul S.F. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.F. împotriva Deciziei penale nr. 207/A din 26 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 12 martie 2012 la 11 octombrie 2012. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 11 octombrie 2012. Procesat de GGC - AZ