ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2609/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 191/F din 8 mai 3012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, printre alții, în baza art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) teza I C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul R.E.A., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. (interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat), ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., inclusiv dreptul de a exercita profesia de avocat, pe o durată de 4 ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului. În baza art. 88 C. pen. a dedus din durata pedepsei închisorii, perioada reținerii și arestării preventive de la 09 martie 2012 la zi. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 a confiscat de la inculpatul R.E.A., contravaloarea în lei a sumei de 70.000 de euro. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarea situație de fapt. La datele de 22 februarie 2012 și de 23 februarie 2012, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție–Direcția Națională Anticorupție, au fost înregistrate denunțurile formulate de către numiții P.C. (avocat în Baroul București) și A.R.S. (persoană privată de libertate în Penitenciarul Rahova), denunțuri din care au rezultat următoarele: La data de 20 februarie 2012, martorul denunțător A.R.S.

a fost vizitat la Penitenciarul Rahova, unde se află încarcerat în stare de arest preventiv, de către avocatul R.E.A., persoană pe care a cunoscut-o în cursul anului 2011, dar cu care nu încheiase niciun contract de asistență juridică. Pe timpul discuțiilor purtate între A.R.S. și R.E.A., acesta din urmă a afirmat că l-ar putea ajuta pe primul să obțină o reducere a pedepsei de la 15 ani închisoare la 6 ani închisoare, prin admiterea recursului, în urma unor intervenții la judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe care trebuia să le facă avocatul R.E.A. Pentru aceste „servicii”, A.R.S.

urma să-i dea avocatului suma totală de 100.000 euro, în două tranșe, anume, 70.000 de euro, într-un termen de o săptămână, banii urmând a-i fi remiși prin intermediul numitului O.R.M., aflat în libertate și prieten cu denunțătorul, iar restul de bani, respectiv 30.000 de euro, urmând să-i fie remiși aceluiași avocat R.E.A., după pronunțarea hotărârii judecătorești favorabile denunțătorului, în sensul reducerii pedepsei, în calea de atac a recursului, de la 15 ani închisoare la 6 ani închisoare. Inculpatul R.E.A. a afirmat că, din banii primiți, îi vor rămâne și lui o parte, lăsând să se înțeleagă că o mare parte din această sumă o va remite unor magistrați de la Înalta Curte și Justiție, fără a nominaliza vreunul din judecătorii acestei instanțe.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul R.E.A. invocând cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei iar ca modalitate de executare a acesteia suspendarea sub supraveghere. Critica adusă nu este fondată. Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate prin prisma cazului de casare invocat, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente: Înalta Curte apreciază că situația de fapt a fost corect stabilită de instanța de fond care a analizat în mod complet și judicios toate probele administrate în faza de urmărire penală și în fața instanței de fond, încadrarea juridică dată faptei este justă, în mod corect reținându-se că sunt întrunite în cauză condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului R.E.A.

sub aspectul comiterii infracțiunii reținute în sarcina sa, respectiv infracțiunea de trafic de influență prev.de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000. La stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama conform art. 72 C. pen., de dispozițiile părții generale ale codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Examinând actele și lucrările dosarului se constată că la individualizarea judiciară a pedepsei prima instanță a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., contribuția pe care inculpatul a avut-i la săvârșirea faptei în calitate de autor, limitele de pedeapsă fixate în Partea Specială a C. pen.

și în legea specială, gradul ridicat de pericol social al infracțiunii, rezultat din modul și mijloacele de săvârșire a faptei, în funcție de importanța valorii sociale vătămate și de urmările produse, persoana și conduita inculpatului, reținând atitudinea sinceră și cooperantă, dar și împrejurarea că inculpatul s-a prevalat, în comiterea faptei, de calitatea sa specială de avocat în cadrul Baroului București. În mod corect Curtea a avut în vedere și obiectul juridic special al infracțiunii de trafic de influență constând în relațiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, activitate a cărei bună desfășurate este incompatibilă cu suspiciunea că funcționarii pot influența, în exercitarea atribuțiilor lor, de persoane care au o influență reală sau presupusă asupra lor.

În speță, inculpatul R.E.A. a comis o infracțiune de corupție de natură să producă suspiciuni atât cu privire la onestitatea sa, în calitate de avocat, dar și a instituției din care făcea parte, Baroul București, cât și cu privire la prestigiul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la buna desfășurare a activității acestei instituții și la onestitatea și imparțialitatea judecătorilor din cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În mod just Curtea a constatat că exercitarea profesiei de avocat, într-o astfel de manieră, aduce grave prejudicii înfăptuirii justiției dar și imaginii și prestigiului instanței supreme și a baroului în cadrul căruia era înscris inculpatul.

Circumstanțele personale ale inculpatului (lipsa antecedentelor penale și conduita bună înainte de comiterea faptei, condiții care trebuie îndeplinite în mod obligatoriu pentru a putea fi înscris în barou) au fost evaluate de prima instanță în contextul mai larg al faptei deduse judecății și examinându-le distinct a constatat că acestea nu justifică reținerea de circumstanțe atenuante judiciare în favoarea inculpatului, ci numai a cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzută de art. 320 1 alin. 7 teza I-a C. proc. pen.

Nu se justifică nici reținerea în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție–D.I.I.C.O.T.-Structura Centrală comunicând prin adresa aflată la dosar, că prin rezoluția acestei direcții din 22 august 2012 s-a dispus neînceperea urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 față de persoana împotriva căreia a formulat denunț inculpatul R.E.A., întrucât fapta nu există. De altfel, această circumstanță poate fi reținută de instanță doar facultativ nefiind o obligație a acesteia. În cauză nu pot fi identificate împrejurări care să determine aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mic, scopul educativ și coercitiv al pedepsei prev.de art. 52 C. pen.

neputând fi atins în condiții optime decât prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată spre mediul special prevăzut de lege, redus cu o treime, cu executare în regim de detenție. Se constată că, în mod corect Curtea s-a orientat, la alegerea cuantumului pedepsei închisorii pronunțate, spre mediul special prevăzut de lege, având în vedere vârsta inculpatului, faptul că are studii superioare, împrejurarea că acesta nu are antecedente penale, dar și faptul că a primit referințe bine de la persoanele cate îl cunosc. Față de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat. Se va deduce din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și arestării preventive de la 9 martie 2012 la 29 august 2012. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.E.A. împotriva sentinței penale nr. 191/F din 8 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 9 martie 2012 la 29 august 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 august 2012.