ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1850/2011

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin încheierea din 3 mai 2011, pronunțată în dosarul nr. 4137/2/2011 (1704/2011) Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a dispus arestarea persoanei solicitate I.M.R., pe o durată de 5 zile, de la data de 3 mai 2011 până la data de 7 mai 2011. Conform art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008 s-a dispus arestarea susnumitului, emițându-se de îndată mandat de arestare pe numele acestuia. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență, că, prin adresa 924/II-5/2011 din 3 mai 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008 cu semnalarea transmisă de Biroul S.I.R.E.N.E.

România pentru desfășurarea procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare austriece, față de cetățeanul român I.M.R., iar la data de 3 mai 2011, urmare sesizării, împotriva persoanei solicitate s-a luat de către procuror măsura reținerii pe o durată de 24 de ore. În cuprinsul sesizării, s-a arătat că autoritățile austriece au emis împotriva persoanei solicitate un mandat european de arestare la data de 21 aprilie 2011 pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat prin efracție, tăinuire, folosirea neautorizată a vehiculelor și asociere criminală prevăzute de art. 127-130, art. 136 și art. 278 1 din Codul penal austriac. S-a mai reținut de instanța de fond că pentru a se asigura soluționarea cu celeritate și în bune condiții a cauzei este necesară arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 5 zile, timp în care procurorul va asigura prezentarea mandatului european de arestare.

Împotriva sus-menționatei încheieri, în termen legal, a declarat recurs persoana solicitată I.M.R. solicitând a nu se da curs mandatului de arestare și respingerea acestuia, arătând că nu se impune punerea în executare a mandatului european și că nu este de acord cu arestarea și dorește să se ducă de bună voie, în stare de libertate în Austria, întrucât nu se va sustrage cercetărilor. Recursul este nefondat. Analizând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că nici unul dintre acestea nu este de natură a duce la altă soluție, decât cea pronunțată de instanță, hotărârea fiind legală și temeinică. Contrar susținerilor apărării persoanei solicitate, instanța de fond a respectat întocmai procedura prevăzută de lege în această materie.

Curtea constată că în raport de prevederile Legii nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 222/2008 instanța română, investită cu cererea privind executarea mandatului european de arestare, nu are competența de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al U.E. și nu poate constata decât că arestarea persoanei solicitate este dispusă de către autoritățile competente din statul membru al U.E. Mandatul european de arestare reprezintă un instrument prin care se realizează cooperarea judiciară internațională, prin care a fost pus în aplicare principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judiciare care presupun că decizia unei autorități judiciare a unui stat membru, prin care se cere arestarea și predarea unei persoane, să fie recunoscută și executată fără alte formalități în celelalte state membre.

Rațiunea mandatului european de arestare constă în a se asigura că infractorii nu se pot sustrage justiției pe întreg teritoriul U.E., el reprezentând instrumentul de aducere în fața justiției statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale. Așa după cum rezultă din mandatul de arestare, conținutul faptelor imputate persoanei solicitate se referă la aceea că este suspectată că a comis furturi împreună cu alte persoane urmărite separat, ca membru al unei asociații criminale, prin spargere și pătrundere, producând o pagubă de peste 50.000 euro, aceștia comițând sau încercând să comită furturi din societăți comerciale, tutungerii, buticuri, magazine de îmbrăcăminte și vehicule.

Din examinarea conținutului faptelor descrise în mandat, în raport de motivele de refuz ale executării mandatului de arestare european, enumerate de art. 88 din Legea nr. 302/2004, se constată că în cauză nu este incident nici unul din aceste motive, care să facă inadmisibilă executarea mandatului. În acest sens, Curtea constată că încheierea pronunțată este legală și temeinică, fiind respectate și corect aplicate dispozițiile art. 90 alin. (2) raportat la art. 88 3 din Legea nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 222/2008, în raport de care „în caz de urgență, prin excepție de la dispozițiile art. 88 2 , măsura reținerii poate fi dispusă pe baza semnalării transmise prin Organizația Internațională a Poliției Criminale (Interpol)”, fiind aplicabilă astfel procedura reținerii și arestării persoanei solicitate în regim de urgență, rațiunea acesteia fiind aceeași cu cea a mandatului european de arestare.

Așa fiind, constatându-se că au fost respectate procedurile prevăzute de lege și după verificarea cauzei și în raport de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată I.M.R. împotriva încheierii din 3 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 4137/2/2011 (1703/2011). Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 mai 2011.