ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2484/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2484/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin încheierea din 3 iunie 2011 Curtea de Apel Târgu
Mureș
potrivit prevederilor art. 300
2
raportat la art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen. a menținut starea de
arest preventiv a inculpatului C.S.I., constatând că subzistă temeiurile
prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. ce au dus la luarea
măsurii arestului preventiv, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este închisoarea mai
mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret
pentru ordinea publică, pericol ce rezidă din natura și gravitatea infracțiunii
săvârșite, din împrejurarea că fapta comisă de inculpat a dus la decesul
victimei, cât și din faptul că în rândul comunității din care provin atât
victima – bunica inculpatului - cât și inculpatul s-ar crea un sentiment de
temere și nesiguranță, dacă persoane care au săvârșit fapte atât de grave sunt
cercetate în stare de libertate.
Instanța de asemenea a apreciat că sunt îndeplinite și
cerințele prevăzute de art. 143 C. proc. pen., respectiv există indicii
temeinice că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat penal.
Împotriva încheierii
a declarat recurs inculpatul C.S.I. și a solicitat revocarea măsurii arestării
preventive
arătând ca nu se mai impune menținerea stării de arest
Analizând recursul
declarat, sub aspectele invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de
legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385
9
alin. (3) C.
proc. pen., combinat cu art. 385
6
alin. (3) și art. 385
14
din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul C.S.I.
este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:
Prin sentința penală
nr. 62 din data de 20 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Mureș, secția penală,
în baza art.183 C. pen. cu aplicarea art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen. si cu
art. 74 lit. c), art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul la
pedeapsa de 3 ani închisoare.
În conformitate cu
prevederile art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.
64 lit. a), b) C. pen., în baza art. 88 a dedus durata reținerii și arestării
de la 10 februarie 2011 la zi și în baza art. 350 C. proc. pen. raporat la art.
148 lit. f), art. 160
b
alin. (1),(3) si art. 300
2
C.
proc. pen. a constat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și
a menținut această măsură față de inculpat.
În baza art. 357
alin. (2) lit. f) C. proc. pen. și art. 113 C. pen. a luat față de inculpat
măsura de siguranță a obligării la tratament medical dispusă în mod provizoriu
prin încheierea din 9 martie 2011.
În baza art. 14, art.
346 C. proc. pen. și art. 998, art. 999 C. civ. și art. 313 alin. (1) Legea nr.
95/2006 a obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Clinic de
Urgență Tg Mureș suma de 2.584 cu dobânda legală.
S-a reținut că în
noaptea de 29-30 ianuarie 2011 inculpatul C.S.I. a lovit cu palma peste față și
a îmbrâncit-o pe victima C.M., în vârstă de 87 ani, bunica acestuia, în timp ce
se afla în curtea casei, iar ca urmare a leziunilor cauzate, aceasta a decedat.
Înalta Curte constată
că instanța de fond procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii
arestări preventive luată față de inculpatul C.S.I. în conformitate cu
dispozițiile legale, în mod temeinic, a apreciat că temeiurile care au fost avute
în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, respectiv cele
prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., nu s-au modificat,
astfel, a dispus menținerea măsurii arestări preventive a inculpatului.
Înalta Curte, pornind
de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării
preventive a inculpatului C.S.I. se reține că potrivit art. 148 alin. (1) lit.
f) C. proc. pen., dacă
sunt întrunite condițiile
prevăzute în art. 143
din același cod și dacă
inculpatul
a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe
viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa
în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate
dispune
măsura arestării preventive a
inculpatului.
Astfel,
din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi
penale și în fața instanței de judecată până în prezent, Curtea constată că în
cauză sunt
îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.
pen.
Se
constată că, în raport de actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul
de lege menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea
prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în
vedere că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, art. 183 C. pen. ce
este sancționată cu pedeapsă ce depășește limita arătată (5-15 ani).
Analiza
actelor și lucrărilor dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe
prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită
cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea
inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea
publică.
În conformitate cu
dispozițiile art. 5 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor
Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are
dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând
dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o
persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această
regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor
prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit.
c) din CEDO.
Potrivit textului
invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau
reținută în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente,
atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau
când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să
săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
În materia privării
de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la
aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau
regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și
menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de
procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie
compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului
împotriva arbitrariului.
Înalta Curte constată
că menținerea arestării preventive a inculpatului C.S.I. este justificată,
acesta fiind trimis în judecată pentru infracțiunea de loviri cauzatoare de
moarte caracterizată de un grad ridicat de pericol social, care prin natura sa,
împrejurările comiterii și, îndeosebi, urmările produse, impune menținerea
detenției provizorii.
Din această
perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că pericolul concret
pentru ordinea publică al faptelor privind infracțiunea săvârșită de inculpatul
C.S.I. prevăzută de art.183 C. pen. poate fi dedus atât din pericolul social
concret deosebit de ridicat al faptei, cât și din circumstanțele personale ale
inculpatului, împotriva căruia s-a luat și măsura de siguranță a obligării la
tratament medical.
În consecință, Înalta
Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea
măsurii arestării preventive, ci acestea se mențin în continuare, motiv pentru
care,
în
temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va
respinge recursul
declarat de inculpatul C.S.I., cu obligarea recurentului inculpat la plata
cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus și onorariul
apărătorului desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
inculpatul C.S.I. împotriva încheierii din 3 iunie 2011 a Curții de Apel Târgu
Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în
dosarul nr.1524/102/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de
300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,
reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din
fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 21 iunie
2011.