ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2484/2011

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 3 iunie 2011 Curtea de Apel Târgu Mureș potrivit prevederilor art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. a menținut starea de arest preventiv a inculpatului C.S.I., constatând că subzistă temeiurile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

ce au dus la luarea măsurii arestului preventiv, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezidă din natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, din împrejurarea că fapta comisă de inculpat a dus la decesul victimei, cât și din faptul că în rândul comunității din care provin atât victima – bunica inculpatului - cât și inculpatul s-ar crea un sentiment de temere și nesiguranță, dacă persoane care au săvârșit fapte atât de grave sunt cercetate în stare de libertate. Instanța de asemenea a apreciat că sunt îndeplinite și cerințele prevăzute de art. 143 C. proc.

pen., respectiv există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat penal. Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul C.S.I. și a solicitat revocarea măsurii arestării preventive arătând ca nu se mai impune menținerea stării de arest Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul C.S.I. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare: Prin sentința penală nr. 62 din data de 20 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Mureș, secția penală, în baza art.183 C. pen.

cu aplicarea art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen. si cu art. 74 lit. c), art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare. În conformitate cu prevederile art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., în baza art. 88 a dedus durata reținerii și arestării de la 10 februarie 2011 la zi și în baza art. 350 C. proc. pen. raporat la art. 148 lit. f), art. 160 b alin. (1),(3) si art. 300 2 C. proc. pen. a constat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și a menținut această măsură față de inculpat. În baza art. 357 alin. (2) lit. f) C. proc. pen. și art. 113 C. pen. a luat față de inculpat măsura de siguranță a obligării la tratament medical dispusă în mod provizoriu prin încheierea din 9 martie 2011. În baza art. 14, art. 346 C. proc.

pen. și art. 998, art. 999 C. civ. și art. 313 alin. (1) Legea nr. 95/2006 a obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgență Tg Mureș suma de 2.584 cu dobânda legală. S-a reținut că în noaptea de 29-30 ianuarie 2011 inculpatul C.S.I. a lovit cu palma peste față și a îmbrâncit-o pe victima C.M., în vârstă de 87 ani, bunica acestuia, în timp ce se afla în curtea casei, iar ca urmare a leziunilor cauzate, aceasta a decedat. Înalta Curte constată că instanța de fond procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestări preventive luată față de inculpatul C.S.I. în conformitate cu dispozițiile legale, în mod temeinic, a apreciat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., nu s-au modificat, astfel, a dispus menținerea măsurii arestări preventive a inculpatului. Înalta Curte, pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului C.S.I. se reține că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 din același cod și dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului. Astfel, din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și în fața instanței de judecată până în prezent, Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen. Se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, art. 183 C. pen. ce este sancționată cu pedeapsă ce depășește limita arătată (5-15 ani). Analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

În conformitate cu dispozițiile art. 5 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din CEDO. Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern. Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului. Înalta Curte constată că menținerea arestării preventive a inculpatului C.S.I. este justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte caracterizată de un grad ridicat de pericol social, care prin natura sa, împrejurările comiterii și, îndeosebi, urmările produse, impune menținerea detenției provizorii.

Din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că pericolul concret pentru ordinea publică al faptelor privind infracțiunea săvârșită de inculpatul C.S.I. prevăzută de art.183 C. pen. poate fi dedus atât din pericolul social concret deosebit de ridicat al faptei, cât și din circumstanțele personale ale inculpatului, împotriva căruia s-a luat și măsura de siguranță a obligării la tratament medical. În consecință, Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci acestea se mențin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul C.S.I., cu obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus și onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S.I. împotriva încheierii din 3 iunie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr.1524/102/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 21 iunie 2011.