ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2484/2011

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea din 3 iunie 2011 Curtea de Apel Târgu

Mureș

potrivit prevederilor art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. a menținut starea de

arest preventiv a inculpatului C.S.I., constatând că subzistă temeiurile

prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. ce au dus la luarea

măsurii arestului preventiv, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este închisoarea mai

mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret

pentru ordinea publică, pericol ce rezidă din natura și gravitatea infracțiunii

săvârșite, din împrejurarea că fapta comisă de inculpat a dus la decesul

victimei, cât și din faptul că în rândul comunității din care provin atât

victima – bunica inculpatului - cât și inculpatul s-ar crea un sentiment de

temere și nesiguranță, dacă persoane care au săvârșit fapte atât de grave sunt

cercetate în stare de libertate.

Instanța de asemenea a apreciat că sunt îndeplinite și

cerințele prevăzute de art. 143 C. proc. pen., respectiv există indicii

temeinice că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat penal.

Împotriva încheierii

a declarat recurs inculpatul C.S.I. și a solicitat revocarea măsurii arestării

preventive

arătând ca nu se mai impune menținerea stării de arest

Analizând recursul

declarat, sub aspectele invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de

legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul C.S.I.

este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:

Prin sentința penală

nr. 62 din data de 20 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Mureș, secția penală,

în baza art.183 C. pen. cu aplicarea art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen. si cu

art. 74 lit. c), art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul la

pedeapsa de 3 ani închisoare.

În conformitate cu

prevederile art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.

64 lit. a), b) C. pen., în baza art. 88 a dedus durata reținerii și arestării

de la 10 februarie 2011 la zi și în baza art. 350 C. proc. pen. raporat la art.

148 lit. f), art. 160

b

alin. (1),(3) si art. 300

2

C.

proc. pen. a constat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și

a menținut această măsură față de inculpat.

În baza art. 357

alin. (2) lit. f) C. proc. pen. și art. 113 C. pen. a luat față de inculpat

măsura de siguranță a obligării la tratament medical dispusă în mod provizoriu

prin încheierea din 9 martie 2011.

În baza art. 14, art.

346 C. proc. pen. și art. 998, art. 999 C. civ. și art. 313 alin. (1) Legea nr.

95/2006 a obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Clinic de

Urgență Tg Mureș suma de 2.584 cu dobânda legală.

S-a reținut că în

noaptea de 29-30 ianuarie 2011 inculpatul C.S.I. a lovit cu palma peste față și

a îmbrâncit-o pe victima C.M., în vârstă de 87 ani, bunica acestuia, în timp ce

se afla în curtea casei, iar ca urmare a leziunilor cauzate, aceasta a decedat.

Înalta Curte constată

că instanța de fond procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii

arestări preventive luată față de inculpatul C.S.I. în conformitate cu

dispozițiile legale, în mod temeinic, a apreciat că temeiurile care au fost avute

în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, respectiv cele

prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., nu s-au modificat,

astfel, a dispus menținerea măsurii arestări preventive a inculpatului.

Înalta Curte, pornind

de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive a inculpatului C.S.I. se reține că potrivit art. 148 alin. (1) lit.

f) C. proc. pen., dacă

sunt întrunite condițiile

prevăzute în art. 143

din același cod și dacă

inculpatul

a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe

viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa

în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate

dispune

măsura arestării preventive a

inculpatului.

Astfel,

din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi

penale și în fața instanței de judecată până în prezent, Curtea constată că în

cauză sunt

îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen.

Se

constată că, în raport de actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul

de lege menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea

prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în

vedere că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, art. 183 C. pen. ce

este sancționată cu pedeapsă ce depășește limita arătată (5-15 ani).

Analiza

actelor și lucrărilor dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe

prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită

cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea

inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea

publică.

În conformitate cu

dispozițiile art. 5 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are

dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând

dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o

persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această

regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor

prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit.

c) din CEDO.

Potrivit textului

invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau

reținută în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente,

atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau

când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării

de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la

aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau

regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și

menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de

procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie

compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului

împotriva arbitrariului.

Înalta Curte constată

că menținerea arestării preventive a inculpatului C.S.I. este justificată,

acesta fiind trimis în judecată pentru infracțiunea de loviri cauzatoare de

moarte caracterizată de un grad ridicat de pericol social, care prin natura sa,

împrejurările comiterii și, îndeosebi, urmările produse, impune menținerea

detenției provizorii.

Din această

perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că pericolul concret

pentru ordinea publică al faptelor privind infracțiunea săvârșită de inculpatul

C.S.I. prevăzută de art.183 C. pen. poate fi dedus atât din pericolul social

concret deosebit de ridicat al faptei, cât și din circumstanțele personale ale

inculpatului, împotriva căruia s-a luat și măsura de siguranță a obligării la

tratament medical.

În consecință, Înalta

Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea

măsurii arestării preventive, ci acestea se mențin în continuare, motiv pentru

care,

în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge recursul

declarat de inculpatul C.S.I., cu obligarea recurentului inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus și onorariul

apărătorului desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul C.S.I. împotriva încheierii din 3 iunie 2011 a Curții de Apel Târgu

Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în

dosarul nr.1524/102/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 21 iunie

2011.