ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1220/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 2084 din 25 februarie 2010, pronunțată în dosarul nr. 12729/3/2009,

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins excepția

insuficientei timbrări a acțiunii și a respins ca neîntemeiată acțiunea privind

pe reclamanta SC P.F.D. SRL, formulată în contradictoriu cu pârâtele SC P. SRL

și Banca Comercială Romană.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța fondului a reținut că reclamanta a invocat o dificilă

administrare a contractului nr. 10355 din 7 octombrie 2008 încheiat cu societatea

pârâtă, motiv pentru care a solicitat rezilierea, deși perioada de valabilitate

a contractului a expirat.

Cu referire la

cererea de restituire a biletelor la ordin, Tribunalul a considerat că aceasta

este neîntemeiată deoarece ele au fost deja introduse la plată, în baza

acestora procedându-se la înscrierea în Centrala incidentelor de plată.

În ceea ce privește

cererea de radiere din CIP, instanța de fond a considerat că este neîntemeiată

în raport de prevederile art. 2 lit. b) din Regulamentul nr. 1/2001 al BNR,

constatând că persoanele declarante au obligația să furnizeze CIP informațiile

referitoare la incidentele de plăți, în anumite condiții și termene, cum s-a și

procedat în cauză.

Instanța a mai

reținut că a fost constatată lipsa de disponibil pentru biletele la ordin

emise, iar banca a procedat la înscrierea refuzurilor bancare, fără a avea

relevanță îndeplinirea obligațiilor de plată de către reclamantă față de

partenerul contractual, banca neavând obligația verificării îndeplinirii obligațiilor

ce derivă dintr-un contract comercial.

Prin decizia

nr. 113 din 28 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamanta SC

P.F.D. SRL împotriva sentinței.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut că la data pronunțării sentinței convenția

părților încetase prin ajungerea la termen conform art. 8.1 lit. a) din

contract.

Pe de altă parte,

Curtea a observat că, reclamanta nu a probat în niciun fel întrunirea

condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 1021 C. civ. respectiv împrejurarea

potrivit căreia intimata pârâtă SC P. SRL nu și-a executat obligațiile ce îi

reveneau potrivit contractului de vânzare – cumpărare. Astfel, potrivit

Capitolului IV din contract, vânzătoarea s-a obligat să livreze produsele

comandate la sediul cumpărătorului, însoțite de anumite documente, și să

asigure în mod gratuit transportul acestora. Livrarea produselor urma a se face

în baza comenzilor emise anticipat de cumpărător, cu o valoare minimă de 50.000

lei, comenzi care, astfel cum s-a arătat, nu au fost transmise vânzătoarei.

Prin urmare, Curtea a constatat că reclamanta nu a evidențiat și nici nu a

probat încălcarea de către intimata apelantă a obligațiilor asumate potrivit

contractului, astfel încât nu a luat în considerare desființarea contractului

în temeiul art. 1021 C. civ. din culpa părții pârâte.

Cu referire la

capătul de cerere privind restituirea biletelor la ordin emise de către

apelanta reclamantă și aflate în posesia intimatei pârâte, instanța a constatat

că prin precizarea depusă la instanța de fond în data de 11 februarie 2010, și

apoi prin precizarea făcută în apel atât la data de 30 noiembrie 2010, dar și

la interpelarea Curții la data de 21 februarie 2011, reclamanta a arătat că nu

mai solicită returnarea acestor bilete.

Cât privește

criticile aduse de către apelantă cu privire la modul de soluționare a

capătului de cerere privind anularea incidentelor de plată cu care a fost

înscrisă în CIP după sesizarea instanței de judecată, curtea a reținut că

notificarea de către intimata pârâtă Banca Comercială Română a incidentelor de

plată s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Regulamentului BNR nr. 1/2001.

În considerarea

acestor argumente Curtea a considerat că obligația trasului, în cauză pârâta

BCR, era aceea de a verifica, la momentul introducerii la plată de către

beneficiar a biletelor la ordin, dacă acestea respectă condițiile formale

anterior amintite, fără însă a se preocupa de valabilitatea raportului juridic

de bază din care s-a născut obligația de plată.

Împotriva deciziei,

reclamanta SC P.F.D. SRL prin administrator judiciar a declarat recurs prin

care a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut următoarele:

- Decizia atacată nu

conține, în motivare, suficiente și convingătoare argumente de fapt sau de

drept care să sprijine soluția pronunțată.

Recurenta susține că

motivele de apel invocate sunt pe deplin întemeiate și sprijinite pe temeiuri

legale, iar instanța de apel – în mod eronat și fără a intra în cercetarea lor

– le-a apreciat ca nefondate.

Astfel, se arată că

instanța de apel a menținut raționamentul primei instanțe cu privire la

ajungerea la termen a contractului, fără să ia în considerare și celălalt

argument expus de apelantă referitor la faptul că motivul rezilierii era

justificat de comportamentul lipsit de etică al intimatei, care a introdus la

plată cele trei bilete la ordin.

De asemenea,

recurenta consideră că instanța de apel avea obligația să se pronunțe integral

asupra motivelor invocate și să aibă în vedere că prin promovarea acțiunii în

rezilierea contractului, executarea sa a fost suspendată în temeiul art. 1020 –

1021 C. civ. ceea ce înseamnă că – la data introducerii acțiunii – contractul

era în vigoare, situație în care instanța trebuia să sancționeze comportamentul

ilegal și fraudulos al pârâtei, care cunoștea faptul că nu datora nicio sumă în

baza contractului și, cu toate acestea a introdus spre plată biletele la ordin.

- Decizia atacată

este dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 970, art. 978, art. 1020 –

1021 C. civ. prin preluarea raționamentului vădit eronat al primei instanțe.

Recurenta apreciază

că, procedând astfel, instanța de apel a refuzat să se pronunțe asupra

motivelor de reziliere atunci când a reținut că nu mai este necesară examinarea

acestora motivat de faptul ajungerii la termen a contractului.

De asemenea, se

susține că nu au fost aplicate corect nici prevederile Regulamentului nr. 1/2001

al BNR, reținându-se greșit că acesta nu are aplicabilitate în cauză.

Astfel, recurenta

apreciază că – deși nu există un articol expres, care să conțină prevederi

aplicabile situației de față – nu înseamnă că legiuitorul a înțeles să lase

nesancționate faptele celor care, deținând instrumente de plată completate

corect de cel care le-a emis, le-a introdus spre plată pentru obținerea de

foloase nejustificate. Chiar dacă intervenienta B.C.R. a procedat conform

Regulamentului nr. 1/2001 întreaga situație nu poate fi ilegală fără a se mai

putea utiliza de posibilitatea reparării prejudiciului prin radierea din CIP.

În acest sens recurenta susține că acesta a fost motivul pentru care a invocat

dispozițiile art. 38 din Regulamentul nr. 1/2001, considerând că – potrivit art.

998 C. civ. – are dreptul să-și recupereze prejudiciul produs prin înscrierea

sa în CIP.

Recursul este

nefondat pentru următoarele considerente:

- În cadrul primului

motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

recurenta susține lipsa unei motivări suficiente și convingătoare care să

sprijine soluția pronunțată, precum și faptul că instanța de apel nu a luat în

considerare toate argumentele aduse în dezvoltarea criticilor aduse sentinței.

Instanța constată că

recurenta vizează prima ipoteză avută în vedere de norma cuprinsă la pct. 7 al

art. 304 C. proc. civ. și anume că – hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se sprijină, în sensul că acestea sunt insuficiente și nu răspund tuturor

criticilor aduse hotărârii.

Cu toate acestea, din

argumentele aduse în dezvoltarea acestui motiv de recurs, se conturează

nemulțumiri ale recurentei față de confirmarea raționamentului instanței de

fond cu referire la aplicarea art. 1020 – 1021 C. civ. și față de faptul că

instanța de apel nu a răspuns fiecărui argument adus în susținerea criticilor

invocate prin cererea de apel.

În atare situație,

criticile relative la aplicarea art. 1020 – 1021 C. civ. vor fi avute în vedere

la examinarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. (în cadrul căruia acestea sunt reluate), impunându-se a se arăta cu

privire la celelalte susțineri – că instanța nu este obligată să răspundă

fiecărui argument din cele pe care părțile le invocă în susținerea unei

critici.

În plus, examinând

considerentele deciziei atacate se constată că oferă o înlănțuire logică a

situației de fapt și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat

soluția instanței de apel, motiv pentru care motivul de recurs este nefondat.

- Nici criticile subsecvente

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu pot fi

primite, în contextul în care instanța de apel a analizat îndeplinirea

condițiilor impuse de art. 1020 – 1021 C. civ. și a constatat că sancționarea

rezilierii contractului părților nu este operantă în cauză.

Astfel, plecând de la

premiza corectă că rezilierea contractelor poate interveni în cazul

neexecutării culpabile a contractelor cu executare succesivă, instanța de apel

a constatat că reclamanta nu a evidențiat și nu a probat încălcarea culpabilă a

obligațiilor asumate prin contract de către pârâtă, aceea de livrare a

produselor asupra cărora s-a convenit. Dimpotrivă, s-a reținut că livrarea

produselor de către pârâtă – în condițiile prevăzute în contract – urma să se

facă în baza comenzilor emise în prealabil de cumpărător, comenzi pe care

reclamanta nu le-a emis.

Or, într-un demers

judiciar cum este cel de față era esențial a se dovedi neexecutarea culpabilă a

obligațiilor asumate de intimată pe aspecte concrete, care să fi probate,

nefiind suficient a se afirma lipsa de etică ori comportamentul fraudulos al

pârâtei prin introducerea la plată a celor trei bilete la ordin.

În privința celor

trei bilete la ordin ce au fost introduse la plată și care – din cauza lipsei

de disponibilități în cont – au atras înscrierea recurentei în CIP, Înalta

Curte constată că instanța de apel a statuat corect, în acord cu prevederile

Regulamentului nr. 1/2001 că intervenientei B.C.R. nu-i incumbă obligația de a

verifica valabilitatea raportului juridic din care a rezultat obligația de

plată și nici temeinicia cererii de efectuare a plății.

Atâta vreme cât

condițiile de formă ale biletului la ordin au fost îndeplinite, iar banca a

constatat inexistența disponibilului bănesc în cont, aceasta a procedat conform

dispozițiilor art. 2 pct. 2 și art. 3 din Regulamentul BNR nr. 1/2001.

În consecință, pentru

argumentele expuse anterior Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantă, motivele invocate de aceasta nefiind de natură a atrage

modificarea ori casarea deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta SC P.F.D. SRL POPEȘTI LEORDENI PRIN

ADMINISTRATOR JUDICIAR A.M.T.S.I. SPRL CRAIOVA împotriva deciziei comerciale

nr. 113 din 28 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

7 martie 2012.