ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1220/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 2084 din 25 februarie 2010, pronunțată în dosarul nr. 12729/3/2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins excepția insuficientei timbrări a acțiunii și a respins ca neîntemeiată acțiunea privind pe reclamanta SC P.F.D. SRL, formulată în contradictoriu cu pârâtele SC P. SRL și Banca Comercială Romană. Pentru a pronunța această hotărâre instanța fondului a reținut că reclamanta a invocat o dificilă administrare a contractului nr. 10355 din 7 octombrie 2008 încheiat cu societatea pârâtă, motiv pentru care a solicitat rezilierea, deși perioada de valabilitate a contractului a expirat.

Cu referire la cererea de restituire a biletelor la ordin, Tribunalul a considerat că aceasta este neîntemeiată deoarece ele au fost deja introduse la plată, în baza acestora procedându-se la înscrierea în Centrala incidentelor de plată. În ceea ce privește cererea de radiere din CIP, instanța de fond a considerat că este neîntemeiată în raport de prevederile art. 2 lit. b) din Regulamentul nr. 1/2001 al BNR, constatând că persoanele declarante au obligația să furnizeze CIP informațiile referitoare la incidentele de plăți, în anumite condiții și termene, cum s-a și procedat în cauză. Instanța a mai reținut că a fost constatată lipsa de disponibil pentru biletele la ordin emise, iar banca a procedat la înscrierea refuzurilor bancare, fără a avea relevanță îndeplinirea obligațiilor de plată de către reclamantă față de partenerul contractual, banca neavând obligația verificării îndeplinirii obligațiilor ce derivă dintr-un contract comercial.

Prin decizia nr. 113 din 28 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC P.F.D. SRL împotriva sentinței. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că la data pronunțării sentinței convenția părților încetase prin ajungerea la termen conform art. 8.1 lit. a) din contract. Pe de altă parte, Curtea a observat că, reclamanta nu a probat în niciun fel întrunirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 1021 C. civ. respectiv împrejurarea potrivit căreia intimata pârâtă SC P. SRL nu și-a executat obligațiile ce îi reveneau potrivit contractului de vânzare – cumpărare. Astfel, potrivit Capitolului IV din contract, vânzătoarea s-a obligat să livreze produsele comandate la sediul cumpărătorului, însoțite de anumite documente, și să asigure în mod gratuit transportul acestora.

Livrarea produselor urma a se face în baza comenzilor emise anticipat de cumpărător, cu o valoare minimă de 50.000 lei, comenzi care, astfel cum s-a arătat, nu au fost transmise vânzătoarei. Prin urmare, Curtea a constatat că reclamanta nu a evidențiat și nici nu a probat încălcarea de către intimata apelantă a obligațiilor asumate potrivit contractului, astfel încât nu a luat în considerare desființarea contractului în temeiul art. 1021 C. civ. din culpa părții pârâte. Cu referire la capătul de cerere privind restituirea biletelor la ordin emise de către apelanta reclamantă și aflate în posesia intimatei pârâte, instanța a constatat că prin precizarea depusă la instanța de fond în data de 11 februarie 2010, și apoi prin precizarea făcută în apel atât la data de 30 noiembrie 2010, dar și la interpelarea Curții la data de 21 februarie 2011, reclamanta a arătat că nu mai solicită returnarea acestor bilete.

Cât privește criticile aduse de către apelantă cu privire la modul de soluționare a capătului de cerere privind anularea incidentelor de plată cu care a fost înscrisă în CIP după sesizarea instanței de judecată, curtea a reținut că notificarea de către intimata pârâtă Banca Comercială Română a incidentelor de plată s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Regulamentului BNR nr. 1/2001. În considerarea acestor argumente Curtea a considerat că obligația trasului, în cauză pârâta BCR, era aceea de a verifica, la momentul introducerii la plată de către beneficiar a biletelor la ordin, dacă acestea respectă condițiile formale anterior amintite, fără însă a se preocupa de valabilitatea raportului juridic de bază din care s-a născut obligația de plată.

Împotriva deciziei, reclamanta SC P.F.D. SRL prin administrator judiciar a declarat recurs prin care a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut următoarele: - Decizia atacată nu conține, în motivare, suficiente și convingătoare argumente de fapt sau de drept care să sprijine soluția pronunțată. Recurenta susține că motivele de apel invocate sunt pe deplin întemeiate și sprijinite pe temeiuri legale, iar instanța de apel – în mod eronat și fără a intra în cercetarea lor – le-a apreciat ca nefondate. Astfel, se arată că instanța de apel a menținut raționamentul primei instanțe cu privire la ajungerea la termen a contractului, fără să ia în considerare și celălalt argument expus de apelantă referitor la faptul că motivul rezilierii era justificat de comportamentul lipsit de etică al intimatei, care a introdus la plată cele trei bilete la ordin.

De asemenea, recurenta consideră că instanța de apel avea obligația să se pronunțe integral asupra motivelor invocate și să aibă în vedere că prin promovarea acțiunii în rezilierea contractului, executarea sa a fost suspendată în temeiul art. 1020 – 1021 C. civ. ceea ce înseamnă că – la data introducerii acțiunii – contractul era în vigoare, situație în care instanța trebuia să sancționeze comportamentul ilegal și fraudulos al pârâtei, care cunoștea faptul că nu datora nicio sumă în baza contractului și, cu toate acestea a introdus spre plată biletele la ordin. - Decizia atacată este dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 970, art. 978, art. 1020 – 1021 C. civ. prin preluarea raționamentului vădit eronat al primei instanțe.

Recurenta apreciază că, procedând astfel, instanța de apel a refuzat să se pronunțe asupra motivelor de reziliere atunci când a reținut că nu mai este necesară examinarea acestora motivat de faptul ajungerii la termen a contractului. De asemenea, se susține că nu au fost aplicate corect nici prevederile Regulamentului nr. 1/2001 al BNR, reținându-se greșit că acesta nu are aplicabilitate în cauză. Astfel, recurenta apreciază că – deși nu există un articol expres, care să conțină prevederi aplicabile situației de față – nu înseamnă că legiuitorul a înțeles să lase nesancționate faptele celor care, deținând instrumente de plată completate corect de cel care le-a emis, le-a introdus spre plată pentru obținerea de foloase nejustificate.

Chiar dacă intervenienta B.C.R. a procedat conform Regulamentului nr. 1/2001 întreaga situație nu poate fi ilegală fără a se mai putea utiliza de posibilitatea reparării prejudiciului prin radierea din CIP. În acest sens recurenta susține că acesta a fost motivul pentru care a invocat dispozițiile art. 38 din Regulamentul nr. 1/2001, considerând că – potrivit art. 998 C. civ. – are dreptul să-și recupereze prejudiciul produs prin înscrierea sa în CIP. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: - În cadrul primului motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta susține lipsa unei motivări suficiente și convingătoare care să sprijine soluția pronunțată, precum și faptul că instanța de apel nu a luat în considerare toate argumentele aduse în dezvoltarea criticilor aduse sentinței.

Instanța constată că recurenta vizează prima ipoteză avută în vedere de norma cuprinsă la pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. și anume că – hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că acestea sunt insuficiente și nu răspund tuturor criticilor aduse hotărârii. Cu toate acestea, din argumentele aduse în dezvoltarea acestui motiv de recurs, se conturează nemulțumiri ale recurentei față de confirmarea raționamentului instanței de fond cu referire la aplicarea art. 1020 – 1021 C. civ. și față de faptul că instanța de apel nu a răspuns fiecărui argument adus în susținerea criticilor invocate prin cererea de apel. În atare situație, criticile relative la aplicarea art. 1020 – 1021 C. civ.

vor fi avute în vedere la examinarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (în cadrul căruia acestea sunt reluate), impunându-se a se arăta cu privire la celelalte susțineri – că instanța nu este obligată să răspundă fiecărui argument din cele pe care părțile le invocă în susținerea unei critici. În plus, examinând considerentele deciziei atacate se constată că oferă o înlănțuire logică a situației de fapt și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția instanței de apel, motiv pentru care motivul de recurs este nefondat. - Nici criticile subsecvente motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu pot fi primite, în contextul în care instanța de apel a analizat îndeplinirea condițiilor impuse de art. 1020 – 1021 C. civ.

și a constatat că sancționarea rezilierii contractului părților nu este operantă în cauză. Astfel, plecând de la premiza corectă că rezilierea contractelor poate interveni în cazul neexecutării culpabile a contractelor cu executare succesivă, instanța de apel a constatat că reclamanta nu a evidențiat și nu a probat încălcarea culpabilă a obligațiilor asumate prin contract de către pârâtă, aceea de livrare a produselor asupra cărora s-a convenit. Dimpotrivă, s-a reținut că livrarea produselor de către pârâtă – în condițiile prevăzute în contract – urma să se facă în baza comenzilor emise în prealabil de cumpărător, comenzi pe care reclamanta nu le-a emis. Or, într-un demers judiciar cum este cel de față era esențial a se dovedi neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate de intimată pe aspecte concrete, care să fi probate, nefiind suficient a se afirma lipsa de etică ori comportamentul fraudulos al pârâtei prin introducerea la plată a celor trei bilete la ordin.

În privința celor trei bilete la ordin ce au fost introduse la plată și care – din cauza lipsei de disponibilități în cont – au atras înscrierea recurentei în CIP, Înalta Curte constată că instanța de apel a statuat corect, în acord cu prevederile Regulamentului nr. 1/2001 că intervenientei B.C.R. nu-i incumbă obligația de a verifica valabilitatea raportului juridic din care a rezultat obligația de plată și nici temeinicia cererii de efectuare a plății. Atâta vreme cât condițiile de formă ale biletului la ordin au fost îndeplinite, iar banca a constatat inexistența disponibilului bănesc în cont, aceasta a procedat conform dispozițiilor art. 2 pct. 2 și art. 3 din Regulamentul BNR nr. 1/2001.

În consecință, pentru argumentele expuse anterior Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă, motivele invocate de aceasta nefiind de natură a atrage modificarea ori casarea deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC P.F.D. SRL POPEȘTI LEORDENI PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR A.M.T.S.I. SPRL CRAIOVA împotriva deciziei comerciale nr. 113 din 28 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2012.