ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2148/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2148/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, se constată că: Prin sentința comercială nr. 13257 din 13 noiembrie 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B.N.R., a respins pentru lipsa calității procesuale pasive acțiunea reclamantei SC M.P.R. SRL în contradictoriu cu pârâta B.N.R. și a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei împotriva pârâtelor SC I.I. SRL și SC F.C.C. SRL, prin lichidator judiciar SC I.G.C. SRL și B.C.R. SA. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a formulat acțiune având ca obiect anularea biletului la ordin pe care l-a emis în alb drept garanție în favoarea SC I.I. SRL și radierea înscrierii în Centrala Incidentelor de Plată, că biletul la ordin a fost emis în vederea garantării îndeplinirii obligațiilor contractuale asumate față de SC I.I.
SRL pe care susține reclamanta că și le-a executat și că utilizarea biletului la ordin de către pârâta amintită printr-o operațiune de girare nu poate reprezenta o cauză de nulitate a acestui înscris. Prima instanță a mai reținut că introducerea biletului la ordin în bancă spre decontare a fost de natură a conduce la înscrierea reclamantei în Centrala Incidentelor de Plăți, că, deși B.N.R. monitorizează sistemele de plăți pentru prevenirea riscurilor de plată sub forma organizării Centralei Incidentelor de Plăți, nu poate anula incidentul înscris fără cererea băncii declarante sau fără o hotărâre judecătorească conform Regulamentului B.N.R. nr. 1/2001 și că eventualele excepții legate de titlul de valoare pot fi invocate de către reclamantă pe calea opoziției la executare.
În final, s-a constatat că reclamanta nu a putut dovedi înscrierea sa în Centrala Incidentelor de Plată, ci numai demersurile realizate pe lângă banca emitentă pentru preîntâmpinarea acestuia. Prin decizia comercială nr. 82 din 26 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă SC M.P.R. SRL împotriva sentinței primei instanțe. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că apelanta-reclamantă a emis un bilet la ordin la data de 16 iunie 2006, fără scadență, pentru suma de 51.851,35 RON, în favoarea SC I.I. SRL, în considerarea raporturilor contractuale dintre părți. Titlul cambial a fost completat ulterior de către societatea posesoare cu data scadentei 13 septembrie 2007 și apoi a fost girat în favoarea SC F.C.C.
SRL. B.C.R. SA, la care avea cont deschis apelanta emitentă, a refuzat la plată biletul la ordin pentru lipsa disponibilului atunci când i-a fost prezentat de către reprezentantul SC F.C.C. SRL, iar SC M.P.R. SRL a fost înscrisă în Centrala Incidentelor de Plăți care funcționează în subordinea B.N.R. Față de B.N.R., apelanta-reclamantă nu a putut justifica calitatea procesuală pasivă, pe de o parte, iar pe de altă parte, menționata parte nu poate fi obligată în prezentul raport dedus judecății, întrucât un incident de plată, odată înscris, nu mai poate fi anulat decât la cererea băncii declarante sau în baza unei hotărâri judecătorești potrivit Regulamentului B.N.R. nr. 1/2001. Împotriva deciziei din apel a formulat recurs reclamanta SC M.P.R.
SRL, invocând strict formal motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., fără o dezvoltare structurată a acestora. Recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că instanța de apel a reținut în mod greșit lipsa calității procesuale pasive a B.N.R., iar pe fond, criticile vizează greșita respingere a „acțiunii ca neîntemeiată de către prima instanță” în contradictoriu cu pârâta SC I.I. SRL. 1. Cu privire la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei-pârâte SC I.I. SRL invocată din oficiu de către instanța de recurs este de subliniat că radierea din evidența Registrului Comerțului a acestei părți are drept consecință încetarea persoanei juridice însăși și atrage după sine lipsa capacității procesuale de folosință a acesteia.
În aceste condiții, intimata-pârâtă SC I.I. SRL și-a pierdut aptitudinea de a avea drepturi și obligații pe plan procesual. Excepția lipsei capacității procesuale de folosință este o excepție de fond, absolută și peremptorie care, prin efectul său, împiedică soluționarea cauzei pe fond. În consecință, pentru considerentele arătate, recursul îndreptat împotriva persoanei juridice devenită lipsită de capacitate procesuală de folosință urmează a se respinge, devenind inutilă examinarea motivelor de recurs. 2. Cu privire la criticile ce vizează greșita reținere a instanței de apel a lipsei calității procesuale pasive a B.N.R.
este necesar de subliniat obiectul pricinii de față ce constă în anularea unui bilet la ordin și radierea înscrierii incidentului în Centrala Incidentelor de Plăți, întrucât, în raport cu evocatele aspecte, potrivit competențelor atribuite de Legea nr. 312/2004 privind Statutul B.N.R., aceasta nu este abilitată să intervină în relațiile între băncile comerciale și clienții acestora, iar Centrala Incidentelor de Plăți este un centru de intermediere care gestionează informația și nu poate anula din proprie inițiativă toate informațiile privind incidentele de plăți, anulare care se poate face numai de persoanele declarante sau la dispoziția instanțelor judecătorești. Centrala Incidentelor de Plăți din cadrul B.N.R.
are calitatea de a gestiona informația specifică incidentelor de plăți pentru interesul public și nu de a avea inițiativă de înscriere a incidentelor sau de anulare a acestora. Or, potrivit prevederilor art. 36 alin. (2) din Regulamentul nr. 1/2001 privind organizarea și funcționarea la B.N.R. a Centralei Incidentelor de Plăți, anularea informațiilor privind incidentele de plăți se poate face numai de către persoanele declarante, din proprie inițiativă sau la solicitarea instanțelor judecătorești, în baza unei cereri de anulare. Per a contrario, calitate procesuală pasivă într-o cerere în anulare înregistrată pe rolul instanțelor judecătorești formulată de persoana interesată nu poate avea decât persoana declarantă, respectiv banca la cererea căreia s-a înregistrat incidentul de plăți și nu o bancă terță.
În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul formulat de reclamanta SC M.P.R. SRL prin prisma calității procesuale pasive a B.N.R. Așa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul formulat de reclamanta SC M.P.R. SRL împotriva deciziei comerciale a secției a V-a comercială a Curții de Apel București nr. 82 din 26 februarie 2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC I.I. SRL, ca fiind îndreptat împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință. Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta SC M.P.R. SRL împotriva aceleiași decizii, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B.N.R., SC F.C.C. SRL și B.C.R. SA. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.