ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 98/2011

Asupra recursului de

față;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 216/PI din 30

septembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 423/59/2008 - 9 mai 2008, Curtea de

Apel Timișoara, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a)

C. proc. pen. a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de

petiționarul V.D.T. împotriva rezoluțiilor pronunțate în Dosarele nr. 12/P/2008

și nr. 399/II/2/2008, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În temeiul

prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiționarul la

plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că prin plângerea formulată în

conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., petiționarul

V.D.T. a solicitat desființarea rezoluțiilor date de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara în Dosarele nr. 399/II/2/2008 și nr. 12/P/2008 prin

care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorii G.L. și C.V.B.

de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț și trimiterea cauzei la

procuror pentru începerea urmăririi penale.

Prin plângerea penală

adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț la data de 15 ianuarie

2008, sus-numitul petiționarul a solicitat trimiterea în judecată a

procurorului C.V.B. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., deoarece în Dosarul

penal nr. 122/P/2007 a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului

P.S.T., cercetat pentru infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art.

181 C. pen.

Cu privire la

intimata făptuitoare G.L., petiționarul a sesizat faptul că aceasta, în

calitatea sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț a

confirmat rezoluția procurorului C.V.B. prin care s-a dispus scoaterea de sub

urmărire penală a învinuitului P.S.T.

A apreciat

judecătorul fondului că în mod corect, prin rezoluțiile atacate, procurorul a

reținut că pe calea plângerii întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., petentul dorește o nouă verificare a temeiniciei și legalității

ordonanței prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului

P.S.T. și că această verificare nu mai intră în competența procurorului care

prin adoptarea rezoluției de scoatere de sub urmărire penală s-a dezînvestit, o

asemenea competență revenind instanței de judecată.

Pentru rezoluțiile

sau ordonanțele adoptate, procurorii nu pot fi trimiși în judecată, chiar și în

cazul în care acestea ar fi netemeinice, după cum nici judecătorii nu pot fi

trași la răspundere penală pentru hotărârile pronunțate, modificarea acestora

putând fi realizată numai în căile de atac prevăzute de legea procesual penală.

Împotriva sentinței a

declarat recurs petiționarul care în motivele scrise depuse la dosar a susținut

că instanța de fond nu a analizat criticile pe care Ie-a invocat, nu a avut în

vedere faptele reclamate și nu a argumentat în nici un fel soluția de

respingere a plângerii, rezumându-se la simpla afirmație că „intimații sunt

acuzați de petent pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu". În

drept, petiționarul a invocat dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen. și pe cele ale art. 385

9

pct. 9 din același cod.

Examinând hotărârea

atacată, atât prin prisma motivelor invocate de petiționar cât și din oficiu în

conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

În conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., „judecătorul,

soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza

lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi

prezentate".

Instanța de fond,

conformându-se dispozițiilor legale sus-menționate - contrar celor susținute de

recurentul petiționar - a verificat legalitatea și temeinicia rezoluțiilor

adoptate de procuror și atacate de petiționar în procedura reglementată de art.

278

1

C. proc. pen., apreciind motivat că plângerea petiționatului nu

este fondată.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că prin Rezoluția nr. 12/P/2008 din 10 martie 2008

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus neînceperea

urmăririi penale, în conformitate cu dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc.

pen., față de procurorii C.V.B. și L.G., cercetați sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 205, art. 246 și art. 289 C. pen.

În motivarea

rezoluției, procurorul a reținut că prin plângerea formulată la data de 15

ianuarie 2008, V.D.T. a reclamat faptul că procurorul C.V.B. a săvârșit

infracțiunile sus-menționate, prin aceea că în Ordonanța nr. 122/P/2007 din 6

noiembrie 2007 prin care a dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui P.S.T.

în temeiul art. 10 lit. e) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art.

181 C. pen., a inserat unele împrejurări necorespunzătoare adevărului, a omis

să se refere la unele probe concludente, a reținut în favoarea învinuitului

P.S.T. în mod greșit legitima apărare, folosind o argumentație contradictorie

și a utilizat termenul de agresor cu referire la petiționar.

A mai reținut

procurorul, că în aceeași plângere, petiționarul a sesizat faptul că

prim-procurorul G.L. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț este

coautoare la infracțiunile comise de procurorul C.V.B., prin aceea că a

confirmat Ordonanța nr. 122/P/2007 adoptată în cauza privind pe învinuitul

P.S.T. A mai susținut petiționarul că prim-procurorul G.L., prin soluția de

respingere a plângerii formulate de el în temeiul art. 278 C. proc. pen., a

încercat să acopere falsul intelectual din ordonanța procurorului C.V.B., care

a făcut referire la un martor inexistent (B.D.D.), susținând că „din eroare a

fost trecută martora B.D.D. în loc de B.N. - fiul acesteia având calitate de

martor în cauză.

Soluția de scoatere

de sub urmărire penală adoptată de procurorul C.V.B. în cauza privind pe învinuitul

P.S.T., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.

181 C. pen., a fost menținută prin Ordonanța nr. 93/II/2/2007 a

prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț.

Rezoluția

procurorului nr. 12/P/2008 din 10 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Timișoara prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

intimați, și care a fost supusă verificării sub aspectul legalității și

temeiniciei în procedura reglementată de art. 278

1

C. proc. pen. a

fost menținută prin Rezoluția nr. 399/II/2/2008 din 18 aprilie 2008 a

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara prin

care s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționar.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indiciile săvârșirii de către

intimații procurori a infracțiunilor reclamate de petiționar. O soluție

adoptată de procuror și care este nefavorabilă recurentului-petiționar nu poate

constitui temei pentru angajarea răspunderii penale a procurorului sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual sau insultă, în

condițiile în care nu s-a dovedit că procurorul a exercitat cu rea-credință

atribuțiile de serviciu cu consecința unei vătămări a intereselor legale ale

petiționarului sau că în conținutul soluției adoptate a inserat date sau

împrejurări necorespunzătoare adevărului de natură a produce consecințe

juridice.

Indicarea greșită a

numelui martorului B.D.D. în loc de B.N. constituie o eroare materială care a fost

corectată de prim-procurorul parchetului din care face parte procurorul care a

adoptat Rezoluția nr. 122/P/2007 din 6 noiembrie 2007 și nu poate fi

considerată o împrejurare de natură a atrage incidența în cauză a dispozițiilor

art. 289 C. pen., în condițiile în care nu a schimbat cu nimic starea de fapt

reținută de procuror.

De asemenea, Înalta

Curte constată, în acord cu concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, că

procurorii nu pot fi trași la răspundere penală pentru soluțiile pe care le

adoptă pe baza probelor administrate în cauză, nelegalitatea sau netemeinicia

acestora putând fi invocată de partea nemulțumită prin exercitarea căilor de

atac în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.

În consecință, constatând că hotărârea pronunțată de

instanța de fond este legală și temeinică, recursul declarat de petiționarul

V.D.T. se privește ca nefondat și se va respinge ca atare în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192

alin. (2) C. proc. pen. recurentul-petiționar va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul V.D.T. împotriva Sentinței penale nr. 216/PI din 30 septembrie

2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul

petiționar la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 ianuarie 2011.