ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 499/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul excepției de nelegalitate și procedura derulată în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, obligarea pârâtului să emită un nou ordin prin care să fie numit în gradul profesional de subcomisar de poliție începând cu data de 01 februarie 2006, conform vechimii în specialitate și studiilor superioare absolvite.

Prin notele de ședință depuse în data de 19 mai 2010, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate cu privire la Ordinul nr. S/II/2229 din 01 februarie 2006 al ministrului administrației și internelor, solicitând ca instanța să constate nelegalitatea parțială a acestui ordin în ceea ce privește gradul profesional acordat la promovarea sa în Corpul Ofițerilor de Poliție. În motivarea excepției, reclamantul a arătat că Ordinul nr. S/II/2229 din 01 februarie 2006 este un act administrativ individual adresat unui număr limitat și individual nominalizat de agenți de poliție și dispune trecerea acelor agenți de poliție în corpul ofițerilor cu gradul profesional de subinspector de poliție, invocându-se drept temei legal dispozițiile art. 9 alin. (2), art. 14 și 21 alin. (4) din Legea nr. 360/2002.

Reclamantul a precizat că prin respectivul ordin a fost trecut din gradul profesional de agent de poliție în corpul ofițerilor cu gradul profesional de subinspector. În opinia reclamantului, ordinul menționat este, în ceea ce privește gradul profesional ce i-a fost acordat, nelegal întrucât încalcă chiar dispozițiile legale invocate în motivarea sa, respectiv dispozițiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 360/2002, iar acordarea gradului de subinspector de poliție nu este conformă cu drepturile sale prevăzute de lege deoarece gradul profesional care trebuia să-i fie acordat, conform cu stagiul în specialitate de 12 ani, era acela de subcomisar de poliție.

Prin întâmpinarea formulată, în privința excepției de nelegalitate, pârâtul a învederat că în cazul de față, date fiind natura litigiului și obiectul acțiunii, nu se poate pune în discuție că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, pentru că însuși controlul legalității actului constituie obiectul litigiului, reclamantul considerând că, la data de 01 februarie 2006, data emiterii Ordinului nr. S/II/2229, i se cuvenea gradul de subcomisar de poliție. p rin încheierea din data de 15 septembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a Ordinului nr. S/II/2229 din 01 februarie 2006 al ministrului administrației și internelor, invocată de către reclamant.

2. Considerentele reținute de prima instanță în motivarea soluției sale Prin Ordinul nr. S/II/2229 din 01 februarie 2006 în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2), art. 14 și 21 alin. (4) din Legea nr. 360/2002, ministrul administrației și internelor a dispus ca începând cu data de 01 februarie 2006 agenții de politie nominalizați în ordin, inclusiv reclamantul P.G., să treacă în corpul ofițerilor cu gradul profesional de subinspector de poliție, repartizându-i la aceeași unitate.

Prima instanță a constatat că reclamantul nu a atacat în fața instanței de contencios administrativ ordinul în discuție, însă a solicitat în data de 13 martie 2008 la instanța de contencios administrativ obligarea pârâtului să îi acorde gradul de subcomisar de poliție, cu luarea în considerare a vechimii în acest grad, începând cu data de 01 februarie 2006. Instanța s-a pronunțat asupra acestei cereri prin sentința civilă nr. 111 din 06 mai 2008, respingând acțiunea formulată de reclamant, pe considerentul că acesta nu a înțeles să solicite revocarea ordinului M.I. nr. S/II/2229/1 din 01 februarie 2006 de încadrare, pe care l-a apreciat nelegal, caz în care nu a îndeplinit procedura obligatorie prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Soluția a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3387 din 09 octombrie 2008. Prima instanță a mai reținut că potrivit prevederilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 „polițiștilor prevăzuți la art. 9 alin. (2) și (3) li se acordă gradele profesionale în funcție de pregătirea lor și de vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerințele postului. Încadrarea acestora se face pe o perioadă de probă de 6 luni sau 12 luni, în raport cu categoria din care fac parte și cu gradul profesional acordat”. A constatat astfel că legiuitorul a înțeles să includă în sfera categoriei vizate de dispozițiile art. 21 alin. (4) polițiștii prevăzuți la art. 9 alin. (2) și (3) din același act normativ.

Totodată, prima instanță a reținut că potrivit art. 9 alin. (2) și (3) din lege ofițerii de poliție pot proveni și din rândul agenților de poliție absolvenți, cu diplomă sau licență, ai instituțiilor de învățământ superior de lungă sau scurtă durată ale Ministerului Administrației și Internelor sau ai altor instituții de învățământ superior cu profil corespunzător specialităților necesare poliției, stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor. Pentru unele funcții pot fi încadrați direct sau transferați din instituțiile publice de apărare și siguranță națională specialiști cu studii corespunzătoare cerințelor postului și care îndeplinesc condițiile legale.

Așadar, a constatat că una dintre condițiile stipulate de legiuitor pentru dobândirea gradului de ofițer de politie este aceea ca agenții de poliție să fie absolvenți cu diplomă sau licență, ai instituțiilor de învățământ superior de lungă sau scurtă durată ale Ministerului Administrației și Internelor sau ai altor instituții de învățământ superior cu profil corespunzător specialităților necesare poliției, stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor. Prima instanță a apreciat astfel că sunt vizați doar cei care au absolvit instituții de învățământ superior de lungă sau scurtă durată ale Ministerului Administrației și Internelor sau alte instituții de învățământ superior cu profil corespunzător specialităților necesare poliției.

Concluzionând, judecătorul fondului a constatat că reclamantul a absolvit Academia de Politie Alexandru Ioan Cuza, Facultatea de Drept, în anul 2003 și în temeiul Ordinului nr. S/II/2229 din 01 februarie 2006 a fost trecut în corpul ofițerilor cu grad profesional de subinspector, întrucât nu avea o vechime de 12 ani ca urmare a absolvirii unei instituții de învățământ superior de lungă sau scurtă durată (a desfășurat activități ca agent de poliție până în anul 2006, în temeiul studiilor liceale cu diplomă). Totodată, a constatat că la emiterea ordinului atacat au fost respectate și prevederile art. 139 alin. (4) din Ordinul M.A.I. nr. 300/2004, potrivit cărora agenților de poliție care îndeplinesc condițiile pentru trecerea în corpul ofițerilor de poliție li se acordă, indiferent de vechimea în activitate, gradul profesional de subinspector de poliție.

5. Recursul declarat în cauză de P.G. Împotriva încheierii Curții de Apel a formulat recurs reclamantul P.G., invocând dispozițiile cu caracter general cuprinse în art. 304 1 C. proc. civ. Recurentul nu și-a structurat criticile formulate în motive de recurs. Sintetizând aspectele invocate, Înalta Curte reține că soluția primei instanțe este combătută pentru greșita interpretare a prevederilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 360/2002. Recurentul consideră că i s-a acordat gradul de subinspector de poliție în mod nelegal, făcându-se abstracție de stagiul de 12 ani în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite care îl îndreptățește la acordarea gradului de subcomisar de poliție. Mai arată că specialitatea activității desfășurate de el timp de 12 ani, ca agent de poliție, este corespunzătoare studiilor superioare de drept absolvite și justifică gradul de subcomisar solicitat.

6. Apărările formulate de Ministerul Administrației și Internelor Prin întâmpinarea înregistrată la data de 17 ianuarie 2011, intimatul Ministerul Administrației și Internelor a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimatul a arătat că soluția atacată este legală, dispozițiile legale aplicabile fiind interpretate în mod rațional de judecătorul primei instanțe. Astfel, intimatul afirmă că perioada în care polițistul desfășoară activitatea de agent este corespunzătoare studiilor medii, nefiind posibilă valorificarea acesteia ca reprezentând o vechime în specializarea corespunzătoare a studiilor superioare absolvite, raportată la cerințele postului de ofițer de poliție. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând încheierea atacată prin prisma recursului declarat, a apărării din întâmpinare, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că soluția pronunțată de Curtea de Apel este legală și se impune a fi menținută. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurentul-reclamant P.G. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, pe calea procedurală a excepției de nelegalitate, Ordinul nr. S/II/2229 din 1 februarie 2006 prin care ministrul administrației și internelor a dispus trecerea sa în corpul ofițerilor, cu gradul profesional de subinspector de poliție, repartizându-l la aceeași unitate. Potrivit autorului excepției, actul administrativ individual atacat contravine dispozițiilor legale în baza cărora a fost emis, în special prevederilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, text citat la pct. 1.2 din decizie.

În accepțiunea recurentului, încă de la încadrarea sa în poliție în anul 1994, ca agent de poliție, el a îndeplinit atribuții în „specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerințele postului” așa încât, având un stagiu de 12 ani, trebuia să i se acorde gradul de subcomisar de poliție, iar nu pe acela de subinspector de poliție. O astfel de teză este lipsită de suport legal și pornește de la o interpretare trunchiată a prevederilor legale invocate, contrară voinței legiuitorului. Necontestat, recurentul-reclamant este licențiat în științe juridice, din anul 2003, fiind absolvent al Academiei de Poliție „Alexandru I.Cuza”, Facultatea de Drept. El a dobândit dreptul de a fi numit în corpul ofițerilor de poliție, potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 („Ofițerii de poliție pot proveni și din rândul agenților de poliție, absolvenți, cu diplomă sau licență …”) abia după absolvirea studiilor superioare.

Perioada anterioară, în care a desfășurat activități ca agent de poliție se circumscrie unei vechimi în specialitatea corespunzătoare gradului de agent (studii liceale sau postliceale cu diplomă, conform art. 14 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002) iar nu în specialitatea corespunzătoare studiilor superioare absolvite. Contrar celor afirmate de recurent, vechimea în specialitatea studiilor superioare absolvite și vechimea în muncă sau în activitate sunt concepte distincte. Ca urmare, după cum bine a punctat judecătorul de la prima instanță, atribuțiile funcționale pentru cele două categorii de personal, agenți și ofițeri, sunt diferențiate prin fișele posturilor, neexistând nicio rațiune pentru a considera că atribuțiile îndeplinite de recurent, ca agent de poliție, sunt corespunzătoare celor îndeplinite de ofițeri.

2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.G. împotriva încheierii din 15 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2011.