ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4385/2012

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 4837 din 19 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor împotriva Sentinței nr. 4315 din 3 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a modificat, în parte, hotărârea atacată, în sensul că a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul P.I. și a obligat pârâtul să-i acorde reclamantului gradul profesional de subinspector de poliție, în condițiile art. 21 alin. (3) din Lega nr. 360/2002, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut, în esență, următoarele: Dreptul recunoscut de lege intimatului-reclamant a fost vătămat prin refuzul exprimat de recurentul-pârât, prin Adresa nr. 294310 din 2 iulie 2010, și instanța de fond a constatat corect că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea acțiunii și obligarea pârâtului să-i acorde reclamantului gradul profesional de subinspector de poliție. Data de la care a fost recunoscut acest drept intimatului-reclamant și anume cu începere de la 8 august 2003 a fost greșit stabilită de instanța de fond, fără a se avea în vedere că trecerea în corpul ofițerilor nu intervine de drept, prin efectul dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, fiind numai o vocație pentru care persoana interesată trebuie să-și exprime opțiunea și să dovedească îndeplinirea cerințelor legale pentru acordarea gradului profesional solicitat.

Din actele dosarului, rezultă că, deși a obținut diploma de licență în sesiunea iulie 2003, intimatul-reclamant nu a solicitat valorificarea dreptului său de a fi încadrat în corpul ofițerilor, cu gradul profesional de subinspector de poliție, decât prin memoriul înregistrat sub nr. 14979/SRP/24 iunie 2010 la Ministerul Administrației și Internelor; instanța de fond a apreciat, deci, fără temei că și pentru perioada anterioară formulării acestei cereri a existat din partea autorității pârâte un refuz nejustificat de acordare a gradului profesional de subinspector de poliție. Sub același aspect, hotărârea atacată se dovedește a fi nelegală și netemeinică, în condițiile în care cererea de chemare în judecată nu cuprinde nici o referire la data de la care se solicită acordarea dreptului recunoscut de lege.

În raport cu obiectul acțiunii, se constată că instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut și anume, stabilirea unei alte date pentru executarea hotărârii prin acordarea gradului profesional solicitat, deși intimatul-reclamant nu a formulat o asemenea cerere, prin derogare de la regula de drept comun, instituită prin dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că, în lipsa unui astfel de termen, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Împotriva acestei decizii, invocând dispozițiile art. 318 C. proc. civ., a formulat contestație în anulare P.I., susținând că soluția este rezultatul unei greșeli materiale, constând în aprecierea greșită a instanței de recurs asupra datei acordării drepturilor solicitate.

De asemenea, contestatorul invocă și teza finală a dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., referitoare la omisiunea instanței de a cerceta toate motivele de recurs, precum și alte critici care vizează fondul deciziei atacate (lipsa rolului activ al judecătorului, nemotivarea). Curtea, analizând contestația în anulare, în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres și limitativ prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 318 din acest cod, invocate de contestator ca temei al căi de atac formulate, „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare". Contestatorul susține că soluția dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, constând în aprecierea greșită a instanței asupra datei acordării de către prima instanță a drepturilor solicitate. Fiind un text legal de excepție iar excepția fiind, potrivit unui principiu de drept, de strictă interpretare, nici noțiunea de „greșeală materială" folosită de art. 318 teza I C. proc.

civ. nu trebuie interpretată altfel decât tot restrictiv. Astfel, în sensul art. 318 C. proc. civ., „greșelile materiale" sunt erori evidente și involuntare cu privire la aspecte esențiale de ordin formal-procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate; ele nu sunt greșeli de judecată și nu se referă, deci, la aspectele de fond ale cauzei, cum ar fi, de exemplu, modul în care instanța a apreciat probele sau a înțeles să interpreteze o dispoziție legală. Verificarea unei astfel de greșeli materiale nu trebuie să implice, așadar, reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor, deoarece contestația în anulare tinde la desființarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută ci pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, care nu a urmărit, astfel, să pună la dispoziția părților calea recursului la recurs.

Ori, susținând că aprecierea instanței de recurs asupra datei acordării drepturilor solicitate este greșită, apreciere care a fost făcută argumentat, pe baza probelor existente la dosar și prin raportarea explicită la acestea, contestatorul invocă aspecte care țin de fondul cauzei, de modul în care instanța de recurs - prin aprecierea probelor și prin stabilirea situației de fapt, în raport cu interpretarea dată dispozițiilor legale aplicabile - a înțeles să exercite controlul hotărârii recurate; aceste aspecte, așa cum s-a arătat, exced, însă, noțiunii de „greșeală materială" în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. Celelalte aspecte invocate de contestator nu vor fi supuse analizei întrucât, fie nu se încadrează în motivele expres și limitativ prevăzute de art. 318 C. proc.

civ., invocat ca temei al căii de atac formulate, (criticile ce vizează fondul cauzei), fie, deși sunt prevăzute de dispozițiile legale susmenționate (teza a II-a), nu pot fi invocate de contestator care, în recurs, având calitatea de intimat, nu putea fi vătămat de necercetarea vreunui motiv de recurs. Pentru considerentele arătate, contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de P.I. împotriva Deciziei nr. 4837 din 19 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM