ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4385/2012

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 4837 din 19 octombrie 2011,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal a admis recursul formulat de pârâtul Ministerul Administrației și

Internelor împotriva Sentinței nr. 4315 din 3 noiembrie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a modificat, în

parte, hotărârea atacată, în sensul că a admis, în parte, acțiunea formulată de

reclamantul P.I. și a obligat pârâtul să-i acorde reclamantului gradul

profesional de subinspector de poliție, în condițiile art. 21 alin. (3) din

Lega nr. 360/2002, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 30

de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Pentru a pronunța

această decizie, Înalta Curte a reținut, în esență, următoarele:

Dreptul recunoscut de

lege intimatului-reclamant a fost vătămat prin refuzul exprimat de

recurentul-pârât, prin Adresa nr. 294310 din 2 iulie 2010, și instanța de fond

a constatat corect că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea acțiunii și obligarea pârâtului să-i

acorde reclamantului gradul profesional de subinspector de poliție.

Data de la care a

fost recunoscut acest drept intimatului-reclamant și anume cu începere de la 8

august 2003 a fost greșit stabilită de instanța de fond, fără a se avea în

vedere că trecerea în corpul ofițerilor nu intervine de drept, prin efectul

dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, fiind numai o vocație pentru

care persoana interesată trebuie să-și exprime opțiunea și să dovedească

îndeplinirea cerințelor legale pentru acordarea gradului profesional solicitat.

Din actele dosarului,

rezultă că, deși a obținut diploma de licență în sesiunea iulie 2003, intimatul-reclamant

nu a solicitat valorificarea dreptului său de a fi încadrat în corpul

ofițerilor, cu gradul profesional de subinspector de poliție, decât prin

memoriul înregistrat sub nr. 14979/SRP/24 iunie 2010 la Ministerul

Administrației și Internelor; instanța de fond a apreciat, deci, fără temei că

și pentru perioada anterioară formulării acestei cereri a existat din partea

autorității pârâte un refuz nejustificat de acordare a gradului profesional de

subinspector de poliție.

Sub același aspect,

hotărârea atacată se dovedește a fi nelegală și netemeinică, în condițiile în

care cererea de chemare în judecată nu cuprinde nici o referire la data de la

care se solicită acordarea dreptului recunoscut de lege.

În raport cu obiectul

acțiunii, se constată că instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut și

anume, stabilirea unei alte date pentru executarea hotărârii prin acordarea

gradului profesional solicitat, deși intimatul-reclamant nu a formulat o

asemenea cerere, prin derogare de la regula de drept comun, instituită prin

dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că, în lipsa

unui astfel de termen, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face

în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Împotriva acestei

decizii, invocând dispozițiile art. 318 C. proc. civ., a formulat contestație

în anulare P.I., susținând că soluția este rezultatul unei greșeli materiale,

constând în aprecierea greșită a instanței de recurs asupra datei acordării

drepturilor solicitate. De asemenea, contestatorul invocă și teza finală a

dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., referitoare la omisiunea instanței de a

cerceta toate motivele de recurs, precum și alte critici care vizează fondul

deciziei atacate (lipsa rolului activ al judecătorului, nemotivarea).

Curtea, analizând

contestația în anulare, în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile

procedurale aplicabile, o va respinge pentru considerentele ce vor fi arătate

în continuare.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, motivele pentru care

poate fi exercitată fiind expres și limitativ prevăzute de art. 317 - 318 C.

proc. civ.

Potrivit

dispozițiilor art. 318 din acest cod, invocate de contestator ca temei al căi

de atac formulate, „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau

când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de

casare".

Contestatorul susține

că soluția dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale,

constând în aprecierea greșită a instanței asupra datei acordării de către

prima instanță a drepturilor solicitate.

Fiind un text legal

de excepție iar excepția fiind, potrivit unui principiu de drept, de strictă

interpretare, nici noțiunea de „greșeală materială" folosită de art. 318

teza I C. proc. civ. nu trebuie interpretată altfel decât tot restrictiv.

Astfel, în sensul

art. 318 C. proc. civ., „greșelile materiale" sunt erori evidente și

involuntare cu privire la aspecte esențiale de ordin formal-procedural care au

dus la pronunțarea unei soluții eronate; ele nu sunt greșeli de judecată și nu

se referă, deci, la aspectele de fond ale cauzei, cum ar fi, de exemplu, modul

în care instanța a apreciat probele sau a înțeles să interpreteze o dispoziție

legală.

Verificarea unei

astfel de greșeli materiale nu trebuie să implice, așadar, reexaminarea

fondului cauzei sau reaprecierea probelor, deoarece contestația în anulare

tinde la desființarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută

ci pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, care nu a urmărit,

astfel, să pună la dispoziția părților calea recursului la recurs.

Ori, susținând că

aprecierea instanței de recurs asupra datei acordării drepturilor solicitate

este greșită, apreciere care a fost făcută argumentat, pe baza probelor

existente la dosar și prin raportarea explicită la acestea, contestatorul

invocă aspecte care țin de fondul cauzei, de modul în care instanța de recurs -

prin aprecierea probelor și prin stabilirea situației de fapt, în raport cu

interpretarea dată dispozițiilor legale aplicabile - a înțeles să exercite

controlul hotărârii recurate; aceste aspecte, așa cum s-a arătat, exced, însă,

noțiunii de „greșeală materială" în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc.

civ.

Celelalte aspecte

invocate de contestator nu vor fi supuse analizei întrucât, fie nu se

încadrează în motivele expres și limitativ prevăzute de art. 318 C. proc. civ.,

invocat ca temei al căii de atac formulate, (criticile ce vizează fondul

cauzei), fie, deși sunt prevăzute de dispozițiile legale susmenționate (teza a

II-a), nu pot fi invocate de contestator care, în recurs, având calitatea de

intimat, nu putea fi vătămat de necercetarea vreunui motiv de recurs.

Pentru considerentele

arătate, contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de P.I. împotriva Deciziei nr. 4837 din 19 octombrie 2011

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 26 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM