ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3257/2012

Asupra recursului de

față:

Analizând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Procedura în fața

primei instanțe

Prin acțiunea

înregistrată la

21

august

2009 și completată la

data de 10 februarie 2010, reclamantul S.G. a solicitat ca, în contradictoriu

cu pârâții

M.A.I.,

I.G.P.F. și C.N.C.D., să se stabilească existența discriminării sale privind

gradul profesional în comparație cu gradul profesional acordat colegilor săi,

să fie înlăturate consecințele faptei discriminatorii și să se stabilească

situația anterioară, prin obligarea pârâților să-i recunoască gradul

profesional de inspector de poliție,să-i acorde drepturile, compensațiile și

sporurile salariale aferente gradului profesional, cu dobânda legală aferentă,

cu începere de la data de 15 noiembrie 2007 și până la zi.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, în urma promovării unui concurs, a fost numit în funcția

de ofițer tehnic cu gradul profesional de subinspector de poliție în subordonarea

I.G.P.F. prin ordinul din 15 noiembrie 2007.

Reclamantul a arătat că,deși

la data concursului îndeplinea condiția de vechime de 5 ani și 3 luni în specialitatea

corespunzătoare studiilor tehnice absolvite, raportat la cerințele postului (ofițer

tehnic-inginer),pentru ocuparea postului de ofițer tehnic,i s-a acordat în mod nelegal

gradul profesional de subsinspector de poliție și nu de inspector de poliție, la

care avea dreptul, conform prevederilor legale.

Reclamantul a mai arătat

că, pârâții au refuzat în mod nejustificat să procedeze la remedierea și la eliminarea

situației discriminatorii care i s-a creat prin refuzul de acordare a gradului profesional

de inspector de poliție, cu încălcarea prevederilor O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea

și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Hotărârea instanței de

fond

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă

nr. 6831 din 17 noiembrie 2011, prin care a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că, prin ordinul M.A.I. din 22 martie 2011, reclamantul

a fost avansat la gradul profesional de inspector de poliție cu începere de la data

de 25 martie 2011.

Instanța de fond a respins

cererile pentru constatarea unei situații discriminatorii și pentru acordarea drepturilor

bănești, cu motivarea că, la data de 15 noiembrie 2007, reclamantul nu îndeplinea

condițiile prevăzute de actele normative în vigoare pentru a fi promovat în gradul

profesional de inspector de poliție.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs reclamantul S.G., solicitând ca în temeiul dispozițiilor art.

304 pct. 7, pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., să fie modificată hotărârea

atacată, în sensul admiterii acțiunii și să se constate existența discriminării

sale în privința încadrării la I.G.P.F. cu gradul profesional de subinspector de

poliție, să se dispună încadrarea retroactivă cu începere de la data de 15

noiembrie 2007 cu gradul profesional de inspector de poliție,cu acordarea de la

aceeași dată a drepturilor bănești cuvenite, cu dobânda legală aferentă.

În primele două motive

de recurs, s-a susținut că instanța de fond nu a analizat existența faptei de discriminare

sesizată în baza prevederilor O.G. nr. 137/2000 și urmare acesteia, nu a dispus

restabilirea situației anterioare discriminării sale prin recunoașterea dreptului

pretins în baza dispozițiilor art. 9 alin. (2), (3) și art. 21 alin. (4), (5) din

Legea nr. 360/2002 de a fi avansat la gradul de inspector de poliție,cu începere

de la data de 15 noiembrie 2007.

În dezvoltarea acestor

critici, s-a arătat că, instanța de fond nu a analizat și nu a motivat dacă aplicarea

dispozițiilor ordinului M.A.I. nr. 300/2004, la încadrarea sa la data de 15

noiembrie 2007 constituie o faptă de discriminare, în înțelesul prevederilor

art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, republicată.

În acest sens, s-a arătat

că, astfel după cum rezultă din anunțul desfășurării concursului organizat de I.G.P.F.

în perioada 3-4 septembrie 2007, recurentul-reclamant a candidat și a obținut un

post de ofițer tehnic și nu de ofițer în domeniul tehnologiei informației.

De asemenea, s-a precizat

că, în fișa postului scos la concurs s-a menționat că este necesară absolvirea de

studii universitare de licență în domeniul științe inginerești și nu automatică

și calculatoare,precum și faptul că, la data de 15 noiembrie 2007, recurentul-reclamant

îndeplinea condiția vechimii în științe inginerești, condiție suficientă pentru

acordarea gradului de inspector de poliție.

Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele

considerente:

Argumente de fapt și de

drept relevante

Recurentul-reclamant S.G.,

absolvent al Facultății de Transporturi, specializarea”Tehnica Transporturilor”

a fost încadrat în M.A.I., la data de 1 decembrie 2006, ca agent de poliție și trecut

în corpul ofițerilor de poliție,cu gradul de subinspector de poliție, prin ordinul

M.A.I. din 15 noiembrie 2007, în baza rezultatelor obținute la concursul pentru

ocuparea postului de ofițer IV la Serviciul Tehnic al Unității de Management al

Proiectului din Poliția de Frontieră Română.

În privința încadrării

astfel efectuate, instanța de fond a apreciat judicios că nu se poate constata existența

unei fapte de discriminare, conform prevederilor din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea

și sancționarea tuturor formelor de discriminare, deoarece acordarea gradelor profesionale

ofițerilor proveniți din rândul agenților de poliție în funcție de pregătire și

de vechime în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerințele

postului,nu contravine principiului constituțional a legalității în drepturi a cetățenilor

și nici nu instituie privilegii sau discriminări, aplicându-se în mod egal tuturor

categoriilor de persoane aflate în aceeași situație.

Atât în jurisprudența

Curții Constituționale a României(Deciziile nr. 213 din 4 mai 2004, nr. 565 din

25 octombrie 2005 și nr. 721 din 24 octombrie 2006), cât și în jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului (cauzele Engel și alții împotriva Olandei -1976, Marckx

împotriva Belgiei -1979 și Moustaquim împotriva Belgiei -1991), s-a stabilit că,

principiul egalității în drepturi nu înseamnă uniformitate, fiind posibil un tratament

juridic diferit pentru situații diferite, când aceasta se justifică în mod rațional

și obiectiv, iar statele dispun de o marjă de apreciere pentru a determina dacă

și în ce măsură diferențele între situații analoge sau comparative sunt de natură

să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate.

Cererea din acțiune pentru

a se constata existența unei fapte de discriminare a fost de asemenea corect respinsă

de prima instanță față de nerespectarea de către recurentul-reclamant a cadrului

procedural prevăzut de O.G. nr. 137/2000, în condițiile în care acesta nu a indicat

în concret dreptul garantat în baza prevederilor art. 1 alin. (2) din actul normativ

susmenționat referitoare la principiul egalității între cetățeni,al excluderii privilegiilor

și discriminării și nici nu a dovedit, potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (4)

din aceeași reglementare, existența unor fapte care permit a se presupune existența

unei discriminări directe sau indirecte,prin orice mijloc de probă, inclusiv înregistrări

audio și video sau date statistice.

Legalitatea ordinului

M.A.I. din 15 noiembrie 2007 cu privire la gradul profesional acordat recurentului-reclamant

a fost corect constată de instanța de fond și în raport de actele normative în vigoare

la data organizării concursului pentru ocuparea unui post de ofițer la Unitatea

de Management al Proiectului din cadrul Inspectoratului de Poliție de Frontieră,

prin recrutare din sursă internă și la care a participat recurentul-reclamant.

Conform acestui cadru

legislativ în vigoare la data concursului de promovare, recurentul-reclamant a fost

corect încadrat de la 15 noiembrie 2007 cu gradul profesional de subinspector de

poliție și nu există temei legal pentru a i se acorda în mod retroactiv, de la aceeași

dată, gradul profesional de inspector de poliție.

Astfel, se reține că,

potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind statutul

polițistului, ofițerii de poliție pot proveni și din rândul agenților de poliție

absolvenți, cu diplomă sau licență, ai instituțiilor de învățământ superior de lungă

durată sau scurtă durată ale M.A.I. sau ai altor instituții de învățământ superior

cu profil corespunzător specialităților necesare poliției, stabilite prin ordin

al ministrului administrației și internelor. Pentru acești polițiști, dispozițiile

art. 21 alin. (4) din același act normativ prevăd că, gradele profesionale se acordă

în funcție de pregătirea lor și de vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor

absolvite, raportate la cerințele postului.

În același sens, instanța

de fond a aplicat corect și dispozițiile art. 139 alin. (4) din ordinul M.A.I.

nr. 300/2004, conform cărora, agenților de poliție care îndeplinesc condițiile legale

pentru trecerea în corpul ofițerilor de poliție li se acordă, indiferent de vechimea

în activitate, gradul profesional de subinspector de poliție.

Prin probele care au fost

administrate în cauză, recurentul-reclamant nu a dovedit susținerea sa că, la data

de 15 noiembrie 2007,îndeplinea toate condițiile legale pentru acordarea gradului

profesional de inspector de poliție, iar prevederile ordinului M.A.I. din 28

noiembrie 2008 nu pot fi reținute ca temei juridic pentru o asemenea încadrare,

fiind adoptate la o dată ulterioară celei la care a fost valorificat dreptul de

promovare, prin rezultatul obținut la concursul pentru trecerea în corpul ofițerilor

de poliție din perioada 3-4 septembrie 2007.

Față de cadrul legal care

reglementa gradul profesional acordat după admiterea la concursul de promovare organizat

în perioada 3-4 septembrie 2007, se constată că sunt lipsit de relevanță susținerile

din recurs privind documentația prin care au fost anunțate în mod public atribuțiile

postului scos la concurs și condițiile de studii și de vechime impuse candidaților

înscriși, întrucât acestea reprezintă cerințe obligatorii pentru trecerea în corpul

ofițerilor, fără a fi determinante în stabilirea gradului profesional acordat după

câștigarea concursului.

Soluția instanței de recurs

și temeiul juridic al acesteia.

Pentru considerentele

care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare

a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în temeiul dispozițiilor art. 20 din

Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de S.G. împotriva sentinței civile nr. 6831 din 17 noiembrie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 iunie 2012.