ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1575/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 23 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală pronunțată în Dosarul nr. 4858/116/2010* (152/2012), în baza art. 300 2 cu referire la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului S.M.L.. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că temeiurile de fapt și de drept prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive în data de 26 octombrie 2010 față de inculpat se mențin și impun în continuare privarea de libertate a acestuia.

S-a constatat că inculpatul a fost deja condamnat în primă instanță, în cel de-al doilea ciclu procesual, prin sentința penală nr. 175/F din 15 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Călărași în Dosarul nr. 4858/116/2010*, la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 180 alin. (1) C. pen., art. 322 alin. (1) C. pen., art. 321 alin. (1) C. pen., art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 lit. i) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., art. 217 alin. (1) C. pen. și art. 193 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 99 și urm. C. pen. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul S.M.L., în vederea aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., în calea de atac exercitată nefiind administrate până la momentul pronunțării încheierii din 23 aprilie 2012 probe noi, care să contrazică situația de fapt reținută în sentința de condamnare, apreciindu-se astfel că, deși inculpatul continuă să beneficieze de prezumția de nevinovăție, în cauză există suficiente indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că acesta a săvârșit faptele de care este acuzat.

În ceea ce privește condiția referitoare la existența probelor din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, Curtea de Apel București a constatat că acesta este cercetat pentru infracțiuni ce prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat, care rezultă nu doar din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor, ci și din modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor pentru care inculpatul este cercetat (pe fondul consumului de alcool, în loc public, prin aplicarea mai multor lovituri victimei cu o țeava metalică într-o zonă vitală, după lovirea victimei deplasându-se la domiciliul acesteia, unde a lovit pe ceilalți membri ai familiei, a distrus bunuri), din urmarea produsă (cauzarea de multiple leziuni victimei care, în final, au condus la decesul acesteia), din datele ce caracterizează persoana inculpatului - care, deși minor, a dat dovadă de impulsivitate și violență deosebită, anturajul său dovedind lipsa de supraveghere a minorului de către reprezentanții legali, prin comportamentul adoptat acesta sfidând valorile sociale fundamentale apărate de lege -, precum și din rezonanța socială negativă a acestui tip de infracțiuni, care generează o stare și insecuritate în rândul societății civile.

S-a apreciat că timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpatului în stare de libertate pentru infracțiuni de o asemenea gravitate, existând riscul săvârșirii unor noi astfel de fapte. Totodată, în raport de stadiul procesual al cauzei, s-a constatat că arestarea preventivă a inculpatului este necesară pentru a asigura buna desfășurare a judecății, iar durata acesteia nu depășește limitele unui termen rezonabil. Împotriva încheierii anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.M.L., apărătorul desemnat din oficiu pentru acesta solicitând revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în stare de libertate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din Dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive. În cauză, Curtea de Apel București, secția I penală a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond. Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptelor.

Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective. În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300 2 coroborat cu art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului. În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M.L. împotriva încheierii din 23 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală pronunțată în Dosarul nr. 4858/116/2010* (152/2012). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2012.