ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 203/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 9 octombrie 2009, sub nr. 25080/215/2009, reclamanta SC T.C. SRL Craiova a chemat în judecată pârâții Consiliul Local al Municipiului Craiova și Primarul Municipiului Craiova, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să oblige pârâta să o pună în posesie cu suprafața de 120 mp teren situat în curtea interioară, delimitat de Hotel E. și blocurile de pe strada P., și să constate că redevența anuală pe suprafața concesionată de 120 mp este cea stabilită potrivit art. 3 alin. (1), (2) și (3) din Contractul de concesiune nr. 251 din 1 iunie 2004, (respectiv, 1.680 lei – 14 lei/ mp).

La termenul de judecată din data de 16 noiembrie 2009, reclamanta SC T.C. SRL Craiova, prin reprezentant, a precizat cererea, în sensul că pârât în cauză este Consiliul Local al Municipiului Craiova - prin Primar, instanța luând act de precizarea făcută de reprezentantul reclamantei prin încheierea de ședință de la acel termen. La termenul de judecată din data de 14 decembrie 2009, instanța, din oficiu, a ridicat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Craiova, având în vedere obiectul acțiunii, respectiv, obligație de a face, cerere care face parte din categoria celor comerciale nepatrimoniale. Prin sentința comercială nr. 19611, pronunțată la data de 14 decembrie 2009, în dosarul nr. 25080/215/2009, Judecătoria Craiova a declinat competența de soluționare a cererii formulată reclamanta SC T.C.

SRL, împotriva pârâtului Consiliul Local al Municipiului Craiova, în favoarea Tribunalului Dolj. În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, că, întrucât acțiunea reclamantei face parte din categoria litigiilor comerciale neevaluabile în bani, devin aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Dolj, secția comercială, la data de 19 ianuarie 2010, sub nr. 618/63/2010. Prin sentința nr. 561, pronunțată la data de 17 martie 2010, în dosarul nr. 618/63/2010, Tribunalul Dolj, secția comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC T.C. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Craiova - prin Primar; a obligat pârâtul să o pună în posesie pe reclamantă cu termenul de 120 mp, conform H.C.L.

nr. 257/2007 și nr. 337/2007, și a constatat că redevența anuală datorată pe suprafața concesionată de 120 mp este cea stabilită de părți pe mp prin contractul de concesiune nr. 251/2004, art. 3 alin. (2). În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele aspecte: Cum prin contractul de concesiune nr. 251 din 1 iunie 2004, așa cum a fost modificat prin hotărârile ulterioare, respectiv, H.C.L. nr. 257/2007 și H.C.L. nr. 337/2007, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Craiova - prin Primar și-a asumat obligația de a pune la dispoziția reclamantei terenul în suprafață de 120 mp, identificat prin H.C.L. nr. 257, iar, conform art. 1073 C. civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a obligației, instanța a constatat că cererea reclamantei este întemeiată, urmând să dispună obligarea pârâtului să o pună în posesie.

Referitor la redevență, instanța a constatat că aceasta a fost stabilită anterior pentru întreaga suprafață concesionată, de 492 mp. De asemenea, părțile au mai convenit faptul că redevența anuală inițială, de 68.849.320 lei, urma a fi majorată anual, pentru fiecare an de plată, cu rata inflației din anul anterior. Cum contractul produce efecte între părți, clauzele sale fiind obligatorii, conform art. 969 C. civ., și cum singura modificare a contractului este cea referitoare la diminuarea suprafeței, instanța a constatat că redevența nu poate fi datorată de reclamantă decât pentru suprafața de 120 mp, cuantumul pe mp fiind cel stabilit inițial de părți, cu majorarea convenită (rata inflației).

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul Consiliul Local al Municipiului Craiova - prin Primar, în termen, la data de 27 aprilie 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată. Prin decizia nr. 122, pronunțată la data de 27 mai 2010, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Craiova - prin Primar împotriva sentinței comerciale nr. 561 din 17 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială, în dosarul nr. 618/63/2010, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC T.C. SRL.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut următoarele aspecte: Așa cum corect a reținut prima instanță, între părți există contractul de concesiune nr. 251 din 1 iunie 2004 pentru suprafața de 492 mp teren situat în Craiova, încheiat pe o durată de 49 ani, dar prin certificatul seria DJ nr. 0059 i s-a atestat reclamantei dreptul de proprietate pentru 372 mp teren. Ca urmare, prin H.C.L. nr. 483/2006, s-a aprobat modificarea corespunzătoare a contractului de concesiune, în sensul reducerii suprafeței de teren la 120 mp. Apoi, prin H.C.L. nr. 257/2007, s-a aprobat schimbarea amplasamentului suprafeței de 120 mp, hotărâre menținută prin H.C.L. nr. 337/2007, și, totodată, prin decizia nr. 2343 din 12 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 17749/63/2007.

În consecință, refuzul Consiliului Local al Municipiului Craiova de a pune în posesie pe intimata-reclamantă cu suprafața de 120 mp pe amplasamentul stabilit prin H.C.L. nr. 257/2007 și nr. 337/2007 este nejustificat. Cu privire la cuantumul redevenței, Curtea a constatat că, între părți, s-a încheiat un contract cu putere de lege, potrivit regulii prevăzute de art. 969 C. civ., astfel încât modificarea oricăror clauze ale contractului nu poate opera unilateral, ci doar prin acordul de voință al părților. În aceste condiții, prevederile H.C.L. nr. 483 din 21 decembrie 2006, referitoare la renegocierea redevenței stabilite prin contractul nr. 251 din 1 iunie 2004, nu pot fi interpretate decât în sensul în care se impune recalcularea prin reducerea redevenței determinate global, pentru întreaga suprafață de 492 mp și nicidecum în sensul în care părțile ar urma să renegocieze criteriile sau prețul avute în vedere la data încheierii contractului de concesiune.

De altfel, chiar în art. 1 alin. (1) din H.C.L. nr. 483/2006 s-a prevăzut că se aprobă modificarea contractului de concesiune nr. 251/2004 în sensul reducerii suprafeței de teren concesionat cu 372 mp, respectiv, de la 492 mp la 120 mp, cu renegocierea corespunzătoare a redevenței. Evident că sintagma „renegocierea corespunzătoare” se referă la reducerea echivalentă diminuării suprafeței concesionate, și nicidecum la stabilirea unei alte redevențe decât cea convenită inițial. Celelalte apărări ale Consiliul Local al Municipiului Craiova, referitoare la efectele și întinderea în timp a atestării dreptului de proprietate al SC T.C. SRL pentru suprafața de 372 mp teren, la reaua-credință a concesionarului, la cuantumul redevenței, respectiv, la daunele moratorii ce s-ar impune să fie plătite de către intimata-reclamantă, exced cadrului litigiului de față.

De altfel, cu prilejul dezbaterilor pe fond a apelului, părțile au învederat că există pe rol o altă acțiune, având ca obiect pretențiile concedentului la plata redevenței și a daunelor moratorii, litigiu în care vor putea fi valorificate și aceste apărări. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Craiova - prin Primar, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei Curții de Apel Craiova și trimiterea cauzei spre rejudecare acestei instanțe, iar, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea hotărârilor atacate, cu consecința respingerii în totalitate a acțiunii. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 3, 8 și 9 ale art. 304 C. proc.

civ., recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Craiova - prin Primar a invocat, în esență, următoarele motive: Un prim motiv de recurs este legat de prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., raportat la prevederile art. 159 C. proc. civ., față de care solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ, ca fiind instanța competentă să soluționeze fondul litigiului. Dezvoltând asupra acestui motiv de recurs, a învederat că instanța de fond a fost învestită cu o cerere în obligația de a face, ce decurge dintr-un raport obligațional stabilit prin contract de concesiune, aprobat de către Consiliul Local în calitate de autoritate locală deliberativă.

Sunt incidente, în susținerea acestui motiv de recurs, dispozițiile Legii nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr. 262/2007, privitoare la noțiunea de „contencios administrativ” și dispozițiile art. 2, lit. e) din Legea nr. 554/2004, ce statuează că „sunt asimilate actelor administrative și contractele care au ca obiect exploatarea bunurilor”. A invocat recurentul, cu privire la același motiv de recurs, și dispozițiile Legii nr. 213/1998, raportate la prevederile Legii nr. 215/2001 R, întrucât contractul de concesiune se încheie între o autoritate publică, iar obiectul îl constituie bunuri ce aparțin domenialității unității administrativ-teritoriale. Al doilea motiv de recurs are incidență în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., întrucât instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit al acestuia. Reținerea instanței de apel, în sensul că modificările oricăror clauze ale contractului nu pot opera unilateral, ci doar prin acordul de voință al părților, este străină de natura pricinii, întrucât nu se face diferențierea între hotărârile Consiliului Local și contractul de concesiune, între care există diferențe de regim juridic, efecte juridice, condiții de fond și de formă. Predarea amplasamentului nu poate fi apreciată ca un refuz în executarea contractului câtă vreme acesta nu există, fiind imposibilă punerea în posesie și asigurarea folosinței bunului concesionat.

Din motivarea instanței, rezultă că amplasamentul trebuie predat înainte de perfectarea contractului, ceea ce contravine legii în materie contractuală. De asemenea, consideră recurentul-pârât că în mod eronat instanțele stabilesc redevența anuală ca fiind cea stabilită. Al treilea motiv de recurs a fost fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Redevența putea fi determinată numai în temeiul unor rapoarte de evaluare la care Legea nr. 213/1998 obligă și în concordanță cu legea specială în materie fiscală și actele administrative adoptate în acest sens. Aprobarea schimbului amplasamentului făcută sub condiția suspensivă de renegociere a redevenței influențează nașterea actului juridic, respectiv, contractul de concesiune, iar actul administrativ al autorității deliberative nu produce efecte până la îndeplinirea condiției.

Concluzionând, contractul de concesiune poate fi încheiat numai după îndeplinirea condiției suspensive stipulată în actul administrativ de autoritate. Cum între hotărârile Consiliului Local, ca act administrativ de autoritate, și contract, există diferențe majore din punct de vedere al dreptului material, hotărârile a căror nelegalitate o contestă sunt date cu aplicarea greșită a legii. Un alt motiv de recurs vizează lipsa calității procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Craiova, față de prevederile art. 21 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001. În justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean și, date fiind dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, republicată, are instituită o reprezentare legală.

În ceea ce privește distincția între autoritățile deliberative și executive, dispozițiile art. 23 din Legea administrației publice locale statuează că autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive. Prin urmare, unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu; autonomia locală se realizează prin consiliile locale, ca autorități deliberative, și primari, ca autorități executive, iar Primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție.

Analizând recursul pârâtului, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin primul motiv de recurs formulat, întemeiat în drept pe prevederile pct. 3 al art. 304 C. proc. civ., recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Craiova - prin Primar critică decizia instanței de apel ca fiind dată cu încălcarea competenței materiale a instanței de contencios administrativ a Tribunalului Dolj, apreciind recurentul că aceasta este instanța competentă să soluționeze fondul litigiului, față de dispozițiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 și dispozițiile Legii nr. 213/1998, raportate la prevederile Legii nr. 215/2001, republicată.

Acest motiv de recurs, privind necompetența materială a instanței comerciale, nu poate fi primit, fiind nefondat. Astfel, obiectul litigiului de față poartă asupra terenului în suprafață de 120 mp, situat în Craiova, ce formează obiectul contractului de concesiune nr. 251 din 1 iunie 2004, contract ce care a fost încheiat în temeiul Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor și al Hotărârilor Consiliului Local nr. 364/2003 și nr. 145/2004 (capitolul I din contract). Or, prin decizia nr. 2343, pronunțată la data de 12 noiembrie 2008, de către Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 17749/63/2007, s-a statuat, în mod irevocabil, că „terenul nu face parte din domeniul public al Municipiului Craiova”.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentului-pârât, obiectul acțiunii nu se referă la un act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, spre a atrage competența instanței de contencios administrativ, căci contractul de concesiune a unui teren din domeniul privat al statului nu intră în categoria raporturilor juridice de drept administrativ. Mai mult, calitatea de comerciant a intimatei-reclamante SC T.C. SRL Craiova imprimă litigiului o natură de drept comercial, și, ca atare, litigiul vizează raporturi juridice de natură comercială, ce intră în competența materială generală a instanței comerciale, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc.

civ., încât și criticile prin care recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Craiova - prin Primar invocă dispozițiile Legii nr. 213/1998, raportate la prevederile Legii nr. 215/2001, republicată, apar drept nefondate, litigiul nefiind de competența instanței de contencios administrativ. Și cel de-al doilea motiv de recurs formulat este nefondat. Deși recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Craiova - prin Primar invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci la greșita interpretare a probelor („Hotărârile Consiliului Local nr. 483 din 21 decembrie 2006, prin care s-a aprobat diminuarea obiectului contractului, și, respectiv, nr. 257/2007 și nr. 337/2007, prin care s-a aprobat schimbarea amplasamentului), care nu constituie motiv de casare ori de modificare a deciziei.

Astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe contractul de concesiune nr. 251 din 1 iunie 2004, însă, faptul că a considerat că nu s-a solicitat rezilierea contractului, și, ca urmare, nu pot fi primite apărările pârâtului referitoare la neexecutarea, de către reclamantă, cu rea-credință, a convenției, nu înseamnă că instanța a schimbat natura actului sau înțelesul lămurit al acestuia, ci doar că, din ansamblul probelor administrate în cauză, reiese că refuzul Consiliului Local al Municipiului Craiova de a pune în posesie pe intimata-reclamantă cu suprafața de 120 mp, pe amplasamentul stabilit prin H.C.L. nr. 257/2007 și nr. 337/2007, este nejustificat. Mai mult, interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății, respectiv, a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. De altfel, acest motiv de recurs se poate aprecia și ca rămas fără obiect, dat fiind că recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Craiova - prin Primar a pus în posesie intimata-reclamantă SC T.C. SRL Craiova cu terenul în suprafață de 120 mp, astfel cum rezultă din procesul-verbal de predare-primire amplasament nr. 105844 din 3 august 2010, depus în copie la dosar (fila 12). Înalta Curte urmează a înlătura, ca nefondat, și cel de-al treilea motiv de recurs, fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pentru a deveni incident motivul de modificare prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ., instanța de recurs trebuie să constate că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, ceea ce înseamnă că instanța de recurs la textele de lege aplicabile speței, dar fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greșit ori a aplicat o normă generală, nesocotind existența normei speciale sau o normă care nu este incidentă în speță. Examinând hotărârea recurată sub acest aspect, se constată că instanța de apel nu a încălcat sau aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia (lege care, așa cum s-a arătat mai sus, nici nu este incidentă în speță, terenul în discuție făcând parte din domeniul privat, iar nu public, al unității administrativ-teritoriale), ori legea specială în materie fiscală și actele administrative adoptate în acest sens, și nici nu a nesocotit prevederile art. 969 C. civ.

sau intervenit în voința părților, aceasta reținând în mod corect că suma redevenței este la nivelul celei menționate expres și neechivoc în contract. În realitate, conform stării de fapt reținute de instanța de apel și conform clauzei înscrise la capitolul IV, art. 3 alin. (2) din contractul de concesiune nr. 251 din 1 iunie 2004, „redevența anuală, inițială, este în sumă de 68.849.320 lei și se majorează anual, pentru fiecare an de plată, cu rata inflației din anul anterior”. Ca urmare, din moment ce părțile au convenit astfel, iar convenția părților era în vigoare, în mod justificat instanța de apel a reținut că acțiunea reclamantei este admisibilă, în temeiul art. 969 C. civ., care consacră putere de lege convențiilor încheiate de părți, prin raportare la contractul de concesiune, instanța de recurs înlăturând susținerile recurentului-pârât sub aspectul redevenței, ca nefondate.

Punându-se contractele pe aceeași treaptă cu legea, textul alin. (1) al art. 969 C. civ. dă justiției rolul de a veghea la respectarea obligațiilor contractuale în același fel cum trebuie respectată însăși legea. Dacă o oarecare contestație le aduce pe părțile contractante în fața instanței, aceasta va trebui să asigure executarea riguroasă a obligațiilor rezultate din contract sau, când executarea contractului nu mai e posibilă, să oblige la plata daunelor-interese de către partea ce este în culpă. Niciuna dintre părțile contractante nu se poate sustrage obligațiilor contractuale fără acordul celeilalte părți. Instanțele sunt obligate să aplice dispozițiile convenției părților ca și cum ar aplica legea, neavând dreptul s-o modifice pe motive de echitate, deoarece dispozițiile art. 969 alin. (1) C. civ.

privesc nu numai pe părțile contractante, ci și instanțele judecătorești. Făcând o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 969 C. civ., în mod corect și legal instanța de apel a reținut că, existând o convenție legal încheiată, aceasta nu putea fi modificată unilateral, ci doar prin acordul de voință al părților. Or, recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Craiova - prin Primar nu a dovedit că ar fi procedat cu intimata-reclamantă SC T.C. SRL Craiova la o nouă convenție asupra redevenței și nici că ar fi fost întocmite acele rapoarte de evaluare de care face vorbire în susținerea criticii din recurs. În consecință, în lipsa unei convenții modificatoare și nerezultând că s-ar fi solicitat administrarea unor probe care să nu fie admise de către instanță, soluția pronunțată în apel este legală.

Susținerea recurentului-pârât Consiliul Local al Municipiului Craiova - prin Primar, în sensul că „aprobarea schimbului amplasamentului făcută sub condiția suspensivă de renegociere a redevenței influențează nașterea actului juridic, respectiv, contractul de concesiune, iar actul administrativ al autorității deliberative nu produce efecte până la îndeplinirea condiției”, este nefondată, întrucât, pe de o parte, numai existența în sine a unei concesiuni, cu consecința punerii în posesie și asigurării folosinței bunului concesionat, reprezintă suportul obligației de plată a redevenței, și nu invers, cum în mod eronat susține recurentul, iar, pe de altă parte, așa cum s-a arătat mai sus, predarea-primirea amplasamentului a și fost făcută și, ca urmare, punerea în posesie s-a realizat.

Așa fiind, critica recurentului-pârât Consiliul Local al Municipiului Craiova - prin Primar este nereală și nefondată. În fine, ultimul motiv de recurs formulat de recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Craiova - prin Primar vizează lipsa calității procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Craiova, față de prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 215/2001. Și acest motiv de recurs este nefondat. Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este titularul dreptului afirmat - în cazul concesiunii, pârâtul trebuie să fie proprietarul bunului concesionat.

Astfel, acțiunea în obligație de a face de față („de a pune reclamanta în posesie cu suprafața de 120 mp teren), formulată împotriva pârâtului Consiliul Local al Municipiului Craiova - prin Primar este îndreptată împotriva unei persoane care justifică calitate procesuală pasivă, deoarece pârâtul se află în posesia imobilului și exercită asupra acestuia un atribut al dreptului de proprietate. Este adevărat că statul român - prin unitățile sale administrativ-teritoriale rămâne un dominus litis , în persoana sa urmând a se verifica dreptul dedus judecății, dar calitatea procesuală se verifică în persoana reprezentantului.

Cum reprezentarea legală a unității administrativ-teritoriale a statului a fost prevăzută expres printr-o lege specială (Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată), rezultă că singurul care putea avea calitate procesuală pasivă în cauză era Consiliul Local al Municipiului Craiova - prin Primar, care de altfel, a și participat la proces, încă din fața primei instanțe. De altfel, așa cum s-a arătat mai sus, încă din data de 16 noiembrie 2009, reclamanta SC T.C. SRL Craiova a precizat cererea, în sensul că pârât în cauză este Consiliul Local al Municipiului Craiova - prin Primar, iar acțiunea a fost promovată împotriva acestuia în calitate de reprezentant al autorității locale pârâte, reprezentare întemeiată atât pe prevederile legii, dar și pe mandatul acordat de Consiliul Local.

În aceste condiții, Primarul nu are calitatea de pârât, ci pe aceea de reprezentant al pârâtului, iar din modul în care a fost redactat recursul rezultă cu evidență și fără dubiu că recursul a fost declarat în calitate de reprezentant, și nu de recurent: „Consiliul Local al Municipiului Craiova - prin Primar, în calitate de reprezentant al unității administrativ-teritoriale”. Față de acestea, excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de către recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Craiova - prin Primar, apare drept nefondată, urmând a fi respins și acest motiv de recurs. Nefiind vorba, așadar, de încălcarea competenței altei instanțe sau de interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății ori de vreo aplicare greșită a legii de către instanța de apel, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Craiova - prin Primar este nefondat.

Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art.312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA - PRIN PRIMAR împotriva deciziei nr. 122 din 27 mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2011.