ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 203/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 203/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin acțiunea
înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 9 octombrie 2009, sub nr.
25080/215/2009, reclamanta SC T.C. SRL Craiova a chemat în judecată pârâții
Consiliul Local al Municipiului Craiova și Primarul Municipiului Craiova,
solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să oblige pârâta să o
pună în posesie cu suprafața de 120 mp teren situat în curtea interioară,
delimitat de Hotel E. și blocurile de pe strada P., și să constate că redevența
anuală pe suprafața concesionată de 120 mp este cea stabilită potrivit art. 3 alin.
(1), (2) și (3) din Contractul de concesiune nr. 251 din 1 iunie 2004,
(respectiv, 1.680 lei – 14 lei/ mp).
La termenul de judecată
din data de 16 noiembrie 2009, reclamanta SC T.C. SRL Craiova, prin
reprezentant, a precizat cererea, în sensul că pârât în cauză este Consiliul
Local al Municipiului Craiova - prin Primar, instanța luând act de precizarea
făcută de reprezentantul reclamantei prin încheierea de ședință de la acel
termen.
La termenul de judecată
din data de 14 decembrie 2009, instanța, din oficiu, a ridicat excepția
necompetenței materiale a Judecătoriei Craiova, având în vedere obiectul
acțiunii, respectiv, obligație de a face, cerere care face parte din categoria
celor comerciale nepatrimoniale.
Prin sentința comercială
nr. 19611, pronunțată la data de 14 decembrie 2009, în dosarul nr. 25080/215/2009,
Judecătoria Craiova a declinat competența de soluționare a cererii formulată
reclamanta SC T.C. SRL, împotriva pârâtului Consiliul Local al Municipiului
Craiova, în favoarea Tribunalului Dolj.
În motivarea acestei
hotărâri, instanța a reținut, în esență, că, întrucât acțiunea reclamantei face
parte din categoria litigiilor comerciale neevaluabile în bani, devin
aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.
Cauza a fost
înregistrată la Tribunalul Dolj, secția comercială, la data de 19 ianuarie
2010, sub nr. 618/63/2010.
Prin sentința nr. 561,
pronunțată la data de 17 martie 2010, în dosarul nr. 618/63/2010, Tribunalul
Dolj, secția comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC T.C. SRL,
în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Craiova - prin
Primar; a obligat pârâtul să o pună în posesie pe reclamantă cu termenul de 120
mp, conform H.C.L. nr. 257/2007 și nr. 337/2007, și a constatat că redevența
anuală datorată pe suprafața concesionată de 120 mp este cea stabilită de părți
pe mp prin contractul de concesiune nr. 251/2004, art. 3 alin. (2).
În motivarea acestei
hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele aspecte:
Cum prin contractul de
concesiune nr. 251 din 1 iunie 2004, așa cum a fost modificat prin hotărârile
ulterioare, respectiv, H.C.L. nr. 257/2007 și H.C.L. nr. 337/2007, pârâtul
Consiliul Local al Municipiului Craiova - prin Primar și-a asumat obligația de
a pune la dispoziția reclamantei terenul în suprafață de 120 mp, identificat
prin H.C.L. nr. 257, iar, conform art. 1073 C. civ., creditorul are dreptul la
îndeplinirea exactă a obligației, instanța a constatat că cererea reclamantei
este întemeiată, urmând să dispună obligarea pârâtului să o pună în posesie.
Referitor la redevență,
instanța a constatat că aceasta a fost stabilită anterior pentru întreaga
suprafață concesionată, de 492 mp. De asemenea, părțile au mai convenit faptul
că redevența anuală inițială, de 68.849.320 lei, urma a fi majorată anual,
pentru fiecare an de plată, cu rata inflației din anul anterior. Cum contractul
produce efecte între părți, clauzele sale fiind obligatorii, conform art. 969 C.
civ., și cum singura modificare a contractului este cea referitoare la
diminuarea suprafeței, instanța a constatat că redevența nu poate fi datorată
de reclamantă decât pentru suprafața de 120 mp, cuantumul pe mp fiind cel
stabilit inițial de părți, cu majorarea convenită (rata inflației).
Împotriva acestei
sentințe a formulat apel pârâtul Consiliul Local al Municipiului Craiova - prin
Primar, în termen, la data de 27 aprilie 2010, motivele de apel fiind depuse,
de asemenea, în termen, la aceeași dată.
Prin decizia nr. 122,
pronunțată la data de 27 mai 2010, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a
respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul Consiliul Local al
Municipiului Craiova - prin Primar împotriva sentinței comerciale nr. 561 din
17 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială, în dosarul
nr. 618/63/2010, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC T.C. SRL.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța de control judiciar a reținut următoarele aspecte:
Așa cum corect a reținut
prima instanță, între părți există contractul de concesiune nr. 251 din 1 iunie
2004 pentru suprafața de 492 mp teren situat în Craiova, încheiat pe o durată
de 49 ani, dar prin certificatul seria DJ nr. 0059 i s-a atestat reclamantei
dreptul de proprietate pentru 372 mp teren.
Ca urmare, prin H.C.L.
nr. 483/2006, s-a aprobat modificarea corespunzătoare a contractului de
concesiune, în sensul reducerii suprafeței de teren la 120 mp. Apoi, prin
H.C.L. nr. 257/2007, s-a aprobat schimbarea amplasamentului suprafeței de 120 mp,
hotărâre menținută prin H.C.L. nr. 337/2007, și, totodată, prin decizia nr. 2343
din 12 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială
și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 17749/63/2007.
În consecință, refuzul
Consiliului Local al Municipiului Craiova de a pune în posesie pe
intimata-reclamantă cu suprafața de 120 mp pe amplasamentul stabilit prin
H.C.L. nr. 257/2007 și nr. 337/2007 este nejustificat.
Cu privire la cuantumul
redevenței, Curtea a constatat că, între părți, s-a încheiat un contract cu
putere de lege, potrivit regulii prevăzute de art. 969 C. civ., astfel încât
modificarea oricăror clauze ale contractului nu poate opera unilateral, ci doar
prin acordul de voință al părților.
În aceste condiții,
prevederile H.C.L. nr. 483 din 21 decembrie 2006, referitoare la renegocierea
redevenței stabilite prin contractul nr. 251 din 1 iunie 2004, nu pot fi
interpretate decât în sensul în care se impune recalcularea prin reducerea
redevenței determinate global, pentru întreaga suprafață de 492 mp și nicidecum
în sensul în care părțile ar urma să renegocieze criteriile sau prețul avute în
vedere la data încheierii contractului de concesiune.
De altfel, chiar în art.
1 alin. (1) din H.C.L. nr. 483/2006 s-a prevăzut că se aprobă modificarea contractului
de concesiune nr. 251/2004 în sensul reducerii suprafeței de teren concesionat
cu 372 mp, respectiv, de la 492 mp la 120 mp, cu renegocierea corespunzătoare a
redevenței. Evident că sintagma „renegocierea corespunzătoare” se referă la
reducerea echivalentă diminuării suprafeței concesionate, și nicidecum la
stabilirea unei alte redevențe decât cea convenită inițial.
Celelalte apărări ale
Consiliul Local al Municipiului Craiova, referitoare la efectele și întinderea
în timp a atestării dreptului de proprietate al SC T.C. SRL pentru suprafața de
372 mp teren, la reaua-credință a concesionarului, la cuantumul redevenței,
respectiv, la daunele moratorii ce s-ar impune să fie plătite de către
intimata-reclamantă, exced cadrului litigiului de față. De altfel, cu prilejul
dezbaterilor pe fond a apelului, părțile au învederat că există pe rol o altă
acțiune, având ca obiect pretențiile concedentului la plata redevenței și a
daunelor moratorii, litigiu în care vor putea fi valorificate și aceste apărări.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs, în termen, pârâtul Consiliul Local al Municipiului
Craiova - prin Primar, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea
deciziei Curții de Apel Craiova și trimiterea cauzei spre rejudecare acestei
instanțe, iar, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea hotărârilor
atacate, cu consecința respingerii în totalitate a acțiunii.
În recursul său,
întemeiat în drept pe prevederile pct. 3, 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ.,
recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Craiova - prin Primar a
invocat, în esență, următoarele motive:
Un prim motiv de recurs
este legat de prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., raportat la
prevederile art. 159 C. proc. civ.,
față
de care solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și
trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ,
ca fiind instanța competentă să soluționeze fondul litigiului.
Dezvoltând asupra
acestui motiv de recurs, a învederat că instanța de fond a fost învestită cu o
cerere în obligația de a face, ce decurge dintr-un raport obligațional stabilit
prin contract de concesiune, aprobat de către Consiliul Local în calitate de
autoritate locală deliberativă.
Sunt incidente, în
susținerea acestui motiv de recurs, dispozițiile Legii nr. 554/2004, astfel cum
a fost modificată și completată de Legea nr. 262/2007, privitoare la noțiunea
de „contencios administrativ” și dispozițiile art. 2, lit. e) din Legea nr. 554/2004,
ce statuează că „sunt asimilate actelor administrative și contractele care au
ca obiect exploatarea bunurilor”.
A invocat recurentul, cu
privire la același motiv de recurs, și dispozițiile Legii nr. 213/1998,
raportate la prevederile Legii nr. 215/2001 R, întrucât contractul de
concesiune se încheie între o autoritate publică, iar obiectul îl constituie
bunuri ce aparțin domenialității unității administrativ-teritoriale.
Al doilea motiv de
recurs are incidență în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât
instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura
și înțelesul lămurit și vădit al acestuia.
Reținerea instanței de
apel, în sensul că modificările oricăror clauze ale contractului nu pot opera
unilateral, ci doar prin acordul de voință al părților, este străină de natura
pricinii, întrucât nu se face diferențierea între hotărârile Consiliului Local
și contractul de concesiune, între care există diferențe de regim juridic,
efecte juridice, condiții de fond și de formă.
Predarea amplasamentului
nu poate fi apreciată ca un refuz în executarea contractului câtă vreme acesta
nu există, fiind imposibilă punerea în posesie și asigurarea folosinței bunului
concesionat.
Din motivarea instanței,
rezultă că amplasamentul trebuie predat înainte de perfectarea contractului,
ceea ce contravine legii în materie contractuală.
De asemenea, consideră
recurentul-pârât că în mod eronat instanțele stabilesc redevența anuală ca
fiind cea stabilită.
Al treilea motiv de
recurs a fost fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Redevența putea fi
determinată numai în temeiul unor rapoarte de evaluare la care Legea nr. 213/1998
obligă și în concordanță cu legea specială în materie fiscală și actele
administrative adoptate în acest sens.
Aprobarea schimbului
amplasamentului făcută sub condiția suspensivă de renegociere a redevenței
influențează nașterea actului juridic, respectiv, contractul de concesiune, iar
actul administrativ al autorității deliberative nu produce efecte până la
îndeplinirea condiției.
Concluzionând, contractul
de concesiune poate fi încheiat numai după îndeplinirea condiției suspensive
stipulată în actul administrativ de autoritate.
Cum între hotărârile
Consiliului Local, ca act administrativ de autoritate, și contract, există
diferențe majore din punct de vedere al dreptului material, hotărârile a căror
nelegalitate o contestă sunt date cu aplicarea greșită a legii.
Un alt motiv de recurs
vizează lipsa calității procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului
Craiova, față de prevederile art. 21 din Legea administrației publice locale
nr. 215/2001.
În
justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de
primar sau de președintele consiliului județean și, date fiind dispozițiile
art. 21 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, republicată, are instituită o
reprezentare legală.
În ceea
ce privește distincția între autoritățile deliberative și executive,
dispozițiile art. 23 din Legea administrației publice locale statuează că
autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în
comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și
municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive.
Prin urmare,
unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu
capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu; autonomia locală se
realizează prin consiliile locale, ca autorități deliberative, și primari, ca
autorități executive, iar Primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială
în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice
române ori străine, precum și în justiție.
Analizând
recursul pârâtului, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept
indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele
ce se vor arăta în continuare:
Prin
primul motiv de recurs formulat, întemeiat în drept pe prevederile pct. 3 al
art. 304 C. proc. civ., recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului
Craiova - prin Primar critică decizia instanței de apel ca fiind dată cu
încălcarea competenței materiale a instanței de contencios administrativ a
Tribunalului Dolj, apreciind recurentul că aceasta este instanța competentă să
soluționeze fondul litigiului, față de dispozițiile art. 2 lit. c) din Legea
nr. 554/2004 și dispozițiile Legii nr. 213/1998, raportate la prevederile Legii
nr. 215/2001, republicată.
Acest
motiv de recurs, privind necompetența materială a instanței comerciale, nu
poate fi primit, fiind nefondat.
Astfel,
obiectul litigiului de față poartă asupra terenului în suprafață de 120 mp,
situat în Craiova, ce formează obiectul contractului de concesiune nr. 251 din
1 iunie 2004, contract ce care a fost încheiat în temeiul Legii nr. 219/1998
privind regimul concesiunilor și al Hotărârilor Consiliului Local nr. 364/2003
și nr. 145/2004 (capitolul I din contract).
Or,
prin decizia nr. 2343, pronunțată la data de 12 noiembrie 2008, de către Curtea
de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 17749/63/2007,
s-a statuat, în mod irevocabil, că „terenul nu face parte din domeniul public
al Municipiului Craiova”.
Prin
urmare, contrar susținerilor recurentului-pârât, obiectul acțiunii nu se referă
la un act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c)
și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, spre a atrage competența instanței
de contencios administrativ, căci contractul de concesiune a unui teren din
domeniul privat al statului nu intră în categoria raporturilor juridice de
drept administrativ.
Mai
mult, calitatea de comerciant a intimatei-reclamante SC T.C. SRL Craiova
imprimă litigiului o natură de drept comercial, și, ca atare, litigiul vizează
raporturi juridice de natură comercială, ce intră în competența materială
generală a instanței comerciale, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc.
civ., încât și criticile prin care recurentul-pârât Consiliul Local al
Municipiului Craiova - prin Primar invocă dispozițiile Legii nr. 213/1998,
raportate la prevederile Legii nr. 215/2001, republicată, apar drept nefondate,
litigiul nefiind de competența instanței de contencios administrativ.
Și cel
de-al doilea motiv de recurs formulat este nefondat.
Deși
recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Craiova - prin Primar invocă
dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se
circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea
greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci la greșita interpretare a
probelor („Hotărârile Consiliului Local nr. 483 din 21 decembrie 2006, prin
care s-a aprobat diminuarea obiectului contractului, și, respectiv, nr. 257/2007
și nr. 337/2007, prin care s-a aprobat schimbarea amplasamentului), care nu
constituie motiv de casare ori de modificare a deciziei.
Astfel,
instanța de apel a reținut că reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe
contractul de concesiune nr. 251 din 1 iunie 2004, însă, faptul că a considerat
că nu s-a solicitat rezilierea contractului, și, ca urmare, nu pot fi primite
apărările pârâtului referitoare la neexecutarea, de către reclamantă, cu rea-credință,
a convenției, nu înseamnă că instanța a schimbat natura actului sau înțelesul
lămurit al acestuia, ci doar că, din ansamblul probelor administrate în cauză,
reiese că refuzul Consiliului Local al Municipiului Craiova de a pune în
posesie pe intimata-reclamantă cu suprafața de 120 mp, pe amplasamentul
stabilit prin H.C.L. nr. 257/2007 și nr. 337/2007, este nejustificat.
Mai
mult, interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică
invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus
judecății, respectiv, a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C.
proc. civ.
De
altfel, acest motiv de recurs se poate aprecia și ca rămas fără obiect, dat
fiind că recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Craiova - prin Primar
a pus în posesie intimata-reclamantă SC T.C. SRL Craiova cu terenul în
suprafață de 120 mp, astfel cum rezultă din procesul-verbal de predare-primire
amplasament nr. 105844 din 3 august 2010, depus în copie la dosar (fila 12).
Înalta
Curte urmează a înlătura, ca nefondat, și cel de-al treilea motiv de recurs,
fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru
a deveni incident motivul de modificare prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc.
civ., instanța de recurs trebuie să constate că hotărârea a fost dată cu
aplicarea greșită a legii, ceea ce înseamnă că instanța de recurs la textele de
lege aplicabile speței, dar fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, fie
le-a aplicat greșit ori a aplicat o normă generală, nesocotind existența normei
speciale sau o normă care nu este incidentă în speță.
Examinând
hotărârea recurată sub acest aspect, se constată că instanța de apel nu a
încălcat sau aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 213/1998 privind
proprietatea publică și regimul juridic al acesteia (lege care, așa cum s-a
arătat mai sus, nici nu este incidentă în speță, terenul în discuție făcând
parte din domeniul privat, iar nu public, al unității administrativ-teritoriale),
ori legea specială în materie fiscală și actele administrative adoptate în
acest sens, și nici nu a nesocotit prevederile art. 969 C. civ. sau intervenit
în voința părților, aceasta reținând în mod corect că suma redevenței este la
nivelul celei menționate expres și neechivoc în contract.
În
realitate, conform stării de fapt reținute de instanța de apel și conform
clauzei înscrise la capitolul IV, art. 3 alin. (2) din contractul de concesiune
nr. 251 din 1 iunie 2004, „redevența anuală, inițială, este în sumă de
68.849.320 lei și se majorează anual, pentru fiecare an de plată, cu rata
inflației din anul anterior”.
Ca
urmare, din moment ce părțile au convenit astfel, iar convenția părților era în
vigoare, în mod justificat instanța de apel a reținut că acțiunea reclamantei
este admisibilă, în temeiul art. 969 C. civ., care consacră putere de lege
convențiilor încheiate de părți, prin raportare la contractul de concesiune,
instanța de recurs înlăturând susținerile recurentului-pârât sub aspectul
redevenței, ca nefondate.
Punându-se
contractele pe aceeași treaptă cu legea, textul alin. (1) al art. 969 C. civ.
dă justiției rolul de a veghea la respectarea obligațiilor contractuale în
același fel cum trebuie respectată însăși legea. Dacă o oarecare contestație le
aduce pe părțile contractante în fața instanței, aceasta va trebui să asigure
executarea riguroasă a obligațiilor rezultate din contract sau, când executarea
contractului nu mai e posibilă, să oblige la plata daunelor-interese de către
partea ce este în culpă. Niciuna dintre părțile contractante nu se poate
sustrage obligațiilor contractuale fără acordul celeilalte părți.
Instanțele
sunt obligate să aplice dispozițiile convenției părților ca și cum ar aplica
legea, neavând dreptul s-o modifice pe motive de echitate, deoarece
dispozițiile art. 969 alin. (1) C. civ. privesc nu numai pe părțile
contractante, ci și instanțele judecătorești.
Făcând
o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 969 C. civ., în mod
corect și legal instanța de apel a reținut că, existând o convenție legal
încheiată, aceasta nu putea fi modificată unilateral, ci doar prin acordul de
voință al părților.
Or,
recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Craiova - prin Primar nu a
dovedit că ar fi procedat cu intimata-reclamantă SC T.C. SRL Craiova la o nouă
convenție asupra redevenței și nici că ar fi fost întocmite acele rapoarte de
evaluare de care face vorbire în susținerea criticii din recurs.
În
consecință, în lipsa unei convenții modificatoare și nerezultând că s-ar fi solicitat
administrarea unor probe care să nu fie admise de către instanță, soluția
pronunțată în apel este legală.
Susținerea
recurentului-pârât Consiliul Local al Municipiului Craiova - prin Primar, în
sensul că „aprobarea schimbului amplasamentului făcută sub condiția suspensivă
de renegociere a redevenței influențează nașterea actului juridic, respectiv,
contractul de concesiune, iar actul administrativ al autorității deliberative
nu produce efecte până la îndeplinirea condiției”, este nefondată, întrucât, pe
de o parte, numai existența în sine a unei concesiuni, cu consecința punerii în
posesie și asigurării folosinței bunului concesionat, reprezintă suportul
obligației de plată a redevenței, și nu invers, cum în mod eronat susține
recurentul, iar, pe de altă parte, așa cum s-a arătat mai sus, predarea-primirea
amplasamentului a și fost făcută și, ca urmare, punerea în posesie s-a
realizat.
Așa
fiind, critica recurentului-pârât Consiliul Local al Municipiului Craiova -
prin Primar este nereală și nefondată.
În
fine, ultimul motiv de recurs formulat de recurentul-pârât Consiliul Local al
Municipiului Craiova - prin Primar vizează lipsa calității procesuale pasive a
Consiliului Local al Municipiului Craiova, față de prevederile art. 21 alin.
(2) din Legea nr. 215/2001.
Și
acest motiv de recurs este nefondat.
Calitatea
procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului
și cel care este titularul dreptului afirmat - în cazul concesiunii, pârâtul
trebuie să fie proprietarul bunului concesionat.
Astfel,
acțiunea în obligație de a face de față („de a pune reclamanta în posesie cu
suprafața de 120 mp teren), formulată împotriva pârâtului Consiliul Local al
Municipiului Craiova - prin Primar este îndreptată împotriva unei persoane care
justifică calitate procesuală pasivă, deoarece pârâtul se află în posesia
imobilului și exercită asupra acestuia un atribut al dreptului de proprietate.
Este
adevărat că statul român - prin unitățile sale administrativ-teritoriale rămâne
un
dominus litis
, în persoana sa urmând a se verifica dreptul dedus
judecății, dar calitatea procesuală se verifică în persoana reprezentantului.
Cum
reprezentarea legală a unității administrativ-teritoriale a statului a fost
prevăzută expres printr-o lege specială (Legea nr. 215/2001 privind
administrația publică locală, republicată), rezultă că singurul care putea avea
calitate procesuală pasivă în cauză era Consiliul Local al Municipiului Craiova
- prin Primar, care de altfel, a și participat la proces, încă din fața primei
instanțe.
De
altfel, așa cum s-a arătat mai sus, încă din data de 16 noiembrie 2009,
reclamanta SC T.C. SRL Craiova a precizat cererea, în sensul că pârât în cauză
este Consiliul Local al Municipiului Craiova - prin Primar, iar acțiunea a fost
promovată împotriva acestuia în calitate de reprezentant al autorității locale
pârâte, reprezentare întemeiată atât pe prevederile legii, dar și pe mandatul
acordat de Consiliul Local.
În
aceste condiții, Primarul nu are calitatea de pârât, ci pe aceea de
reprezentant al pârâtului, iar din modul în care a fost redactat recursul
rezultă cu evidență și fără dubiu că recursul a fost declarat în calitate de
reprezentant, și nu de recurent: „Consiliul Local al Municipiului Craiova -
prin Primar, în calitate de reprezentant al unității administrativ-teritoriale”.
Față de
acestea, excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de către
recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Craiova - prin Primar, apare
drept nefondată, urmând a fi respins și acest motiv de recurs.
Nefiind
vorba, așadar, de încălcarea competenței altei instanțe sau de interpretarea
greșită a actului juridic dedus judecății ori de vreo aplicare greșită a legii
de către instanța de apel, Înalta Curte constată că recursul formulat de
recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Craiova - prin Primar este
nefondat.
Pentru
cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art.312 alin. (1) C. proc. civ.,
urmează a respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de pârâtul
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA - PRIN PRIMAR împotriva deciziei nr. 122
din 27 mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi
19
ianuarie 2011.