ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1926/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C.

„C.D." S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Administrația

Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mici și Mijlocii și Direcția Generală a

Finanțelor Publice Dolj, să se anuleze Decizia nr. 8240 din 24 octombrie 2008

emisă de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mici și Mijlocii

și Decizia nr. 161 din 19 ianuarie 2009 emisă de Direcția Generală a Finanțelor

Publice Dolj, precum și procesul-verbal și referatul de atragere a răspunderii

solidare a S.C. „C.D." S.R.L. cu S.C. „S." S.R.L.

și de drept care au stat la baza formulării cererii

În motivarea cererii

reclamanta a arătat că s-a atras răspunderea solidară a sa pentru debitorul

S.C. „S." S.R.L. reținându-se că a dobândit dreptul de proprietate asupra

unor active corporale de la S.C. „S." S.R.L., a căror valoare contabilă reprezintă

mai mult de jumătate din valoarea netă a tuturor activelor corporale ale S.C.

„C.D." S.R.L.

Reclamanta a precizat

că decizia este nelegală și netemeinică întrucât bunurile pe care le-a dobândit

de la S.C. „S." S.R.L. au fost achiziționate în temeiul unui contract de

vânzare-cumpărare, pentru care s-a efectuat plata prețului pentru acestea și că

nu a dobândit cu rea-credință bunurile iar starea de insolvabilitate nu a fost

determinată de înstrăinările care au avut loc.

S-a mai învederat că

S.C. „S." S.R.L. a înregistrat obligații bugetare pentru care s-a antrenat

răspunderea solidară, nu datorită S.C. „C.D." S.R.L., acestea fiind

constituite anterior, așa cum reiese din actele contabile ale debitoarei.

Reclamanta arată că,

tot din actele contabile, reiese că bunurile au fost cumpărate la un preț mai

mare decât cel din evidența contabilă, astfel că nu poate fi acuzată de

rea-credință în cumpărarea mijloacelor fixe de la S.C. „S.” S.R.L., atâta timp

cât mijloacele fixe sechestrate de Direcția Generală a Finanțelor Publice au

fost vândute la un preț de circa 15 ori mai mic.

Cu privire la

clienții S.C. „S." S.R.L., reclamanta arată că din balanțele pe anii 2006

- 2008 ale celor două firme, reiese că dintr-un număr de 22 de clienți ai S.C.

„S." S.R.L. numai 4 au avut relații comerciale cu S.C. „C.D." S.R.L.

și numai pentru o perioadă scurtă de timp și că ulterior, niciunul dintre

clienții S.C. „S." S.R.L. nu a mai avut relații contractuale cu S.C.

„C.D." S.R.L.

formulate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj și

Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mici și Mijlocii Craiova.

Pârâtele nu au depus

întâmpinare deși au fost citate cu această mențiune.

În cauză a fost

întocmită expertiza contabilă de către expert contabil P.E.D. iar la

obiecțiunile formulate expertul a răspuns la 16 aprilie 2010.

instanței de fond

Prin Sentința nr. 222

din 22 aprilie 2010, Curtea de Apel Craiova, a admis acțiunea formulată de

reclamanta S.C. „C.D." S.R.L., împotriva pârâtelor Administrația

Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mici și Mijlocii și Direcția Generală a

Finanțelor Publice Dolj, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

A dispus anularea

Deciziei nr. 8240 din 24 octombrie 2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice

pentru Contribuabili Mici și Mijlocii și Decizia nr. 161 din 19 ianuarie 2009

emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj.

și de drept care au stat la baza formării convingerii primei instanțe

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

5.1. Prin Decizia nr.

8240 din 24 octombrie 2008 s-a dispus atragerea răspunderii solidare a S.C.

„C.D.” S.R.L. pentru sumele de 5.137.497 RON debit și 5.212.786 RON accesorii,

ca urmare a declarării stării de insolvabilitate pentru S.C. „S.” S.R.L.

5.2. Organele fiscale

au reținut că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra unor active

corporale de la S.C. „S." S.R.L. a căror valoare contabilă reprezintă mai

mult de jumătate din valoarea contabilă netă a tuturor activelor corporale ale

S.C. „C.D." S.R.L., că în baza cesiunii din 4 aprilie 2006 s-a convenit

cesionarea drepturilor de import temporar asupra unor autovehicule

achiziționate în leasing de S.C. „S.” S.R.L. și că, în baza contractului de prestări

servicii nr. 368/2007 reclamanta a devenit intermediar în relațiile S.C.

„S." S.R.L. cu partenerii externi limitând astfel relațiile contractuale

externe ale acestei societăți.

5.3. Potrivit art. 27

alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., temeiul în baza căruia organul fiscal a

dispus antrenarea răspunderii, pentru obligațiile de plată restante ale

debitorului declarat insolvabil răspund solidar cu acesta persoanele fizice și

juridice care, în cei 3 ani anteriori datei declarării insolvabilității, cu rea-credință

dobândesc în orice mod active de la debitorii care își provoacă astfel

insolvabilitatea.

5.4. În speță, din

raportul de expertiză întocmit în cauză reiese că mijloacele fixe ale

debitoarei S.C. „S.” S.R.L. au fost achiziționate de reclamantă la un preț mult

mai mare decât valoarea rămasă neamortizată din evidența contabilă și că starea

de insolvabilitate a debitoarei nu a fost provocată de înstrăinarea acestor

active.

5.5. Cesiunea din 4

aprilie 2006 încheiată între cele două societăți comerciale, nu se încadrează

în dispozițiile prevăzute de art. 27 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc.,

întrucât nu a intervenit un transfer de proprietate, ci doar cedarea

drepturilor de import temporar pentru două autovehicule deținute de debitoare,

în baza unui contract de leasing, în care aceasta avea calitatea de utilizator

și nu de locator (proprietar al bunurilor).

5.6. Nici contractul

de prestări servicii nr. 368/2007 prin care reclamanta a devenit intermediar în

livrările intracomunitare, nu dovedește, în mod absolut, reaua-credință a

reclamantei de a provoca debitoarei starea de insolvabilitate, ci încercarea

acesteia de a redresa activitatea economică a S.C. „S." S.R.L. prin

degrevarea acesteia de anumite cheltuieli neproductive și împovărătoare.

A concluzionat prima

instanță în sensul că faptele reținute în sarcina reclamantei nu dovedesc

reaua-credință a acesteia de a se sustrage de la plata obligațiilor la bugetul

general consolidat al statului astfel încât, actele administrativ-fiscale sunt

nelegale.

de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj în nume propriu și pentru

Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mici și Mijlocii Craiova

împotriva Sentinței nr. 222 din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal.

Motivele de recurs au

fost întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

6.1. Recurenta

solicită a se constata că raportul de expertiză pe care s-a întemeiat soluția

instanței de fond s-a referit la starea de insolvență definită de Legea nr.

85/2006 și nu la starea de insolvabilitate generală de înstrăinarea activelor.

6.2. Insolvabilitatea

a fost cauzată de imposibilitatea continuării activității, situație în care

S.C. „S.” S.R.L. a ajuns în lipsa activelor preluate de intimata-reclamantă și

în lipsa partenerilor comerciali, deveniți acum parteneri ai reclamantei.

6.3. Nu s-a dovedit

că insolvabilitatea era anterioară vânzării activelor.

6.4. Nu a fost

dovedită nici afirmația potrivit căreia prin Contractul nr. 368/2007 reclamanta

a încercat să redreseze activitatea economică a S.C. „S.” S.R.L., pe care ar fi

degrevat-o de anumite cheltuieli, în condițiile în care această din urmă

societate obținea venituri din desfășurarea activității prevăzute în

contractele cu partenerii externi, venituri care ulterior încheierii

contractului de prestări servicii au fost obținute de reclamantă.

6.5. Reaua-credință

este dovedită și de faptul că plata nu s-a efectuat în conturile bancare asupra

cărora exista înființată poprire, recurenta fiind nevoită să constate

declanșarea stării de insolvabilitate a S.C. „S.” S.R.L.

6.6. Art. 27 C. proc.

fisc. se referă la dobândirea în orice mod a activelor de la debitori și nu la

transferul dreptului de proprietate.

II. Considerentele

instanței de recurs.

nefondat.

1.1. Expertiza

efectuată în dosar a concluzionat că S.C. „S.” S.R.L. avea la data încheierii

operațiunilor cu reclamanta active reprezentate de terenuri, construcții,

echipamente tehnologice, aparate de măsură și control, precum și mijloace de

transport.

Activele vândute

către reclamantă (echipamente tehnologice) au fost valorificate la un preț mai

mare decât valoarea rămasă neamortizată din evidența contabilă.

Prin vânzarea

utilajelor s-a înregistrat TVA de recuperat de 120.433,12 RON, suma

diminuându-se față de perioada anterioară.

Suma TVA de plată de

1.956.176 RON, evidențiată în procesul-verbal de declarare a insolvabilității

ca datorată la 31 decembrie 2006 nu a rezultat din vânzarea utilajelor către

reclamantă, a conchis expertiza, care s-a referit în mod cert și la

insolvabilitate, pe lângă procedura insolvenței.

1.2. Raportul de

expertiză a concluzionat că starea de insolvabilitate a S.C. „S.” S.R.L. nu s-a

produs urmare a achiziționării de către reclamantă a activelor acesteia.

1.3. Tot expertul a

arătat în raportul de expertiză că starea de insolvență și nu de

insolvabilitate putea fi declanșată înainte de vânzarea bunurilor, având în

vedere natura debitelor și termenele scadente ale acestora.

1.4. Aprecierea

instanței de fond conform căreia încheierea Contractului de prestări servicii

nr. 368/2007 nu dovedește în mod absolut reaua-credință a reclamantei de a

provoca debitoarei starea de insolvabilitate, ci încercarea acesteia de a

redresa activitatea economică a S.C. „S.” S.R.L. prin degrevarea de anumite

cheltuieli neproductive, a avut la bază analizarea clauzelor contractului.

Astfel, se constată

că S.C. „S.” S.R.L. avea obligația să producă și să livreze produsele prevăzute

în contract, iar plata se făcea conform înțelegerii intervenite, prin emiterea

de facturi de către această societate.

Nu este dovedită

afirmația recurentei conform căreia S.C. „S.” S.R.L. nu mai obținea venituri

după încheierea contractului de prestări servicii din moment ce chiar recurenta

afirmă că S.C. „C.D.” S.R.L. a efectuat plata, dar în alte conturi decât cele

asupra cărora se înființase poprirea.

1.5. Obligația

reclamantei este aceea de a efectua plata în contul arătat de S.C. „S.” S.R.L.

și nu îi poate fi imputat faptul că nu a folosit conturile asupra cărora era

înființată deja poprirea.

1.6. Instanța de

recurs subscrie la afirmația recurentei conform căreia textul art. 27 C. proc.

fisc. se referă la dobândirea în orice mod a activelor de la debitori, dar

aceasta nu este suficientă, deoarece în speță nu s-a dovedit reaua-credință a

reclamantei pentru declanșarea procedurii prevăzute de art. 27.

nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a

C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și

completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj în nume propriu și

pentru Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mici și Mijlocii

împotriva Sentinței nr. 222 din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova -

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 martie 2011.