ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1926/2011

Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. „C.D." S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mici și Mijlocii și Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, să se anuleze Decizia nr. 8240 din 24 octombrie 2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mici și Mijlocii și Decizia nr. 161 din 19 ianuarie 2009 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, precum și procesul-verbal și referatul de atragere a răspunderii solidare a S.C. „C.D." S.R.L. cu S.C. „S." S.R.L.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formulării cererii În motivarea cererii reclamanta a arătat că s-a atras răspunderea solidară a sa pentru debitorul S.C. „S." S.R.L. reținându-se că a dobândit dreptul de proprietate asupra unor active corporale de la S.C. „S." S.R.L., a căror valoare contabilă reprezintă mai mult de jumătate din valoarea netă a tuturor activelor corporale ale S.C. „C.D." S.R.L. Reclamanta a precizat că decizia este nelegală și netemeinică întrucât bunurile pe care le-a dobândit de la S.C. „S." S.R.L. au fost achiziționate în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare, pentru care s-a efectuat plata prețului pentru acestea și că nu a dobândit cu rea-credință bunurile iar starea de insolvabilitate nu a fost determinată de înstrăinările care au avut loc. S-a mai învederat că S.C. „S." S.R.L. a înregistrat obligații bugetare pentru care s-a antrenat răspunderea solidară, nu datorită S.C. „C.D." S.R.L., acestea fiind constituite anterior, așa cum reiese din actele contabile ale debitoarei. Reclamanta arată că, tot din actele contabile, reiese că bunurile au fost cumpărate la un preț mai mare decât cel din evidența contabilă, astfel că nu poate fi acuzată de rea-credință în cumpărarea mijloacelor fixe de la S.C. „S.” S.R.L., atâta timp cât mijloacele fixe sechestrate de Direcția Generală a Finanțelor Publice au fost vândute la un preț de circa 15 ori mai mic. Cu privire la clienții S.C. „S." S.R.L., reclamanta arată că din balanțele pe anii 2006 - 2008 ale celor două firme, reiese că dintr-un număr de 22 de clienți ai S.C. „S." S.R.L. numai 4 au avut relații comerciale cu S.C. „C.D." S.R.L. și numai pentru o perioadă scurtă de timp și că ulterior, niciunul dintre clienții S.C. „S." S.R.L. nu a mai avut relații contractuale cu S.C. „C.D." S.R.L.

Apărările formulate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mici și Mijlocii Craiova. Pârâtele nu au depus întâmpinare deși au fost citate cu această mențiune. În cauză a fost întocmită expertiza contabilă de către expert contabil P.E.D. iar la obiecțiunile formulate expertul a răspuns la 16 aprilie 2010.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 222 din 22 aprilie 2010, Curtea de Apel Craiova, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. „C.D." S.R.L., împotriva pârâtelor Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mici și Mijlocii și Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, având ca obiect contestație act administrativ fiscal. A dispus anularea Deciziei nr. 8240 din 24 octombrie 2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mici și Mijlocii și Decizia nr. 161 din 19 ianuarie 2009 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii primei instanțe Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: 5.1. Prin Decizia nr. 8240 din 24 octombrie 2008 s-a dispus atragerea răspunderii solidare a S.C. „C.D.” S.R.L. pentru sumele de 5.137.497 RON debit și 5.212.786 RON accesorii, ca urmare a declarării stării de insolvabilitate pentru S.C. „S.” S.R.L. 5.2. Organele fiscale au reținut că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra unor active corporale de la S.C. „S." S.R.L. a căror valoare contabilă reprezintă mai mult de jumătate din valoarea contabilă netă a tuturor activelor corporale ale S.C. „C.D." S.R.L., că în baza cesiunii din 4 aprilie 2006 s-a convenit cesionarea drepturilor de import temporar asupra unor autovehicule achiziționate în leasing de S.C. „S.” S.R.L. și că, în baza contractului de prestări servicii nr. 368/2007 reclamanta a devenit intermediar în relațiile S.C. „S." S.R.L. cu partenerii externi limitând astfel relațiile contractuale externe ale acestei societăți. 5.3. Potrivit art. 27 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., temeiul în baza căruia organul fiscal a dispus antrenarea răspunderii, pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil răspund solidar cu acesta persoanele fizice și juridice care, în cei 3 ani anteriori datei declarării insolvabilității, cu rea-credință dobândesc în orice mod active de la debitorii care își provoacă astfel insolvabilitatea. 5.4. În speță, din raportul de expertiză întocmit în cauză reiese că mijloacele fixe ale debitoarei S.C. „S.” S.R.L. au fost achiziționate de reclamantă la un preț mult mai mare decât valoarea rămasă neamortizată din evidența contabilă și că starea de insolvabilitate a debitoarei nu a fost provocată de înstrăinarea acestor active. 5.5. Cesiunea din 4 aprilie 2006 încheiată între cele două societăți comerciale, nu se încadrează în dispozițiile prevăzute de art. 27 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc., întrucât nu a intervenit un transfer de proprietate, ci doar cedarea drepturilor de import temporar pentru două autovehicule deținute de debitoare, în baza unui contract de leasing, în care aceasta avea calitatea de utilizator și nu de locator (proprietar al bunurilor). 5.

Nici contractul de prestări servicii nr. 368/2007 prin care reclamanta a devenit intermediar în livrările intracomunitare, nu dovedește, în mod absolut, reaua-credință a reclamantei de a provoca debitoarei starea de insolvabilitate, ci încercarea acesteia de a redresa activitatea economică a S.C. „S." S.R.L. prin degrevarea acesteia de anumite cheltuieli neproductive și împovărătoare. A concluzionat prima instanță în sensul că faptele reținute în sarcina reclamantei nu dovedesc reaua-credință a acesteia de a se sustrage de la plata obligațiilor la bugetul general consolidat al statului astfel încât, actele administrativ-fiscale sunt nelegale. 6. Recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mici și Mijlocii Craiova împotriva Sentinței nr. 222 din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Motivele de recurs au fost întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 6.1. Recurenta solicită a se constata că raportul de expertiză pe care s-a întemeiat soluția instanței de fond s-a referit la starea de insolvență definită de Legea nr. 85/2006 și nu la starea de insolvabilitate generală de înstrăinarea activelor. 6.2. Insolvabilitatea a fost cauzată de imposibilitatea continuării activității, situație în care S.C. „S.” S.R.L. a ajuns în lipsa activelor preluate de intimata-reclamantă și în lipsa partenerilor comerciali, deveniți acum parteneri ai reclamantei. 6.3. Nu s-a dovedit că insolvabilitatea era anterioară vânzării activelor. 6.4. Nu a fost dovedită nici afirmația potrivit căreia prin Contractul nr. 368/2007 reclamanta a încercat să redreseze activitatea economică a S.C. „S.” S.R.L., pe care ar fi degrevat-o de anumite cheltuieli, în condițiile în care această din urmă societate obținea venituri din desfășurarea activității prevăzute în contractele cu partenerii externi, venituri care ulterior încheierii contractului de prestări servicii au fost obținute de reclamantă. 6.5. Reaua-credință este dovedită și de faptul că plata nu s-a efectuat în conturile bancare asupra cărora exista înființată poprire, recurenta fiind nevoită să constate declanșarea stării de insolvabilitate a S.C. „S.” S.R.L. 6.6. Art. 27 C. proc. fisc. se referă la dobândirea în orice mod a activelor de la debitori și nu la transferul dreptului de proprietate. II. Considerentele instanței de recurs. 1. Recursul este nefondat. 1.1. Expertiza efectuată în dosar a concluzionat că S.C. „S.” S.R.L. avea la data încheierii operațiunilor cu reclamanta active reprezentate de terenuri, construcții, echipamente tehnologice, aparate de măsură și control, precum și mijloace de transport. Activele vândute către reclamantă (echipamente tehnologice) au fost valorificate la un preț mai mare decât valoarea rămasă neamortizată din evidența contabilă. Prin vânzarea utilajelor s-a înregistrat TVA de recuperat de 120.433,12 RON, suma diminuându-se față de perioada anterioară. Suma TVA de plată de 1.956.176 RON, evidențiată în procesul-verbal de declarare a insolvabilității ca datorată la 31 decembrie 2006 nu a rezultat din vânzarea utilajelor către reclamantă, a conchis expertiza, care s-a referit în mod cert și la insolvabilitate, pe lângă procedura insolvenței. 1.2. Raportul de expertiză a concluzionat că starea de insolvabilitate a S.C. „S.” S.R.L. nu s-a produs urmare a achiziționării de către reclamantă a activelor acesteia. 1.3. Tot expertul a arătat în raportul de expertiză că starea de insolvență și nu de insolvabilitate putea fi declanșată înainte de vânzarea bunurilor, având în vedere natura debitelor și termenele scadente ale acestora. 1.4. Aprecierea instanței de fond conform căreia încheierea Contractului de prestări servicii nr. 368/2007 nu dovedește în mod absolut reaua-credință a reclamantei de a provoca debitoarei starea de insolvabilitate, ci încercarea acesteia de a redresa activitatea economică a S.C. „S.” S.R.L. prin degrevarea de anumite cheltuieli neproductive, a avut la bază analizarea clauzelor contractului. Astfel, se constată că S.C. „S.” S.R.L. avea obligația să producă și să livreze produsele prevăzute în contract, iar plata se făcea conform înțelegerii intervenite, prin emiterea de facturi de către această societate. Nu este dovedită afirmația recurentei conform căreia S.C. „S.” S.R.L. nu mai obținea venituri după încheierea contractului de prestări servicii din moment ce chiar recurenta afirmă că S.C. „C.D.” S.R.L. a efectuat plata, dar în alte conturi decât cele asupra cărora se înființase poprirea. 1.5. Obligația reclamantei este aceea de a efectua plata în contul arătat de S.C. „S.” S.R.L. și nu îi poate fi imputat faptul că nu a folosit conturile asupra cărora era înființată deja poprirea. 1.6. Instanța de recurs subscrie la afirmația recurentei conform căreia textul art. 27 C. proc. fisc. se referă la dobândirea în orice mod a activelor de la debitori, dar aceasta nu este suficientă, deoarece în speță nu s-a dovedit reaua-credință a reclamantei pentru declanșarea procedurii prevăzute de art. 27. 2. Față de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.