ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2716/2013

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Craiova sub nr. 21736 din 18 aprilie 2012 reclamanții P.D.L. și P.I. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Craiova suspendarea executării deciziei de atragere a răspunderii solidare cu SC I. SRL nr. 84188 din 2 noiembrie 2011. În motivarea cererii s-a arătat că prin decizia mai sus menționată A.F.P.M. Craiova a stabilit atragerea răspunderii solidare pentru recuperarea sumei de 537.590 lei reprezentând sume datorate de debitorul SC I. SRL către bugetul de stat.

S-a mai arătat că, motivarea deciziei de antrenare a răspunderii solidare în fapt este extrem de superficiala, fiind evidentă netemeinicia acesteia cu atât mai mult cu cât cele două fraze în care sunt descrise faptele care ar trebui să conducă la emiterea deciziei sunt în contradicție tocmai cu temeiurile de drept citate în act. S-a arătat că din simpla lecturare a deciziei rezultă că faptele pentru care s-a considerat oportună antrenarea răspunderii reclamanților solidare sunt reprezentate de faptul că SC I. SRL prin reprezentanții săi legali nu a achitat obligațiile fiscale la scadentă și că administratorii societății nu și-au îndeplinit obligația de a cere instanței competente deschiderea procedurii de insolvență pentru obligațiile fiscale restante la data declarării stării de insolvabilitate.

S-a susținut că actul administrativ este nelegal deoarece temeiul de drept nu corespunde stării de fapt constatate, în condițiile în care (cu rea credință/din eroare) organul fiscal a omis să facă vorbire în decizie despre modul în care au fost săvârșite faptele imputate (cu sau fără vinovăție). Au arătat reclamanții că în măsura în care nici măcar nu s-a precizat în decizie că faptele reținute în sarcina acestora ar fi fost săvârșite cu rea credință organul fiscal nu a putut dovedi la momentul emiterii actului o astfel de conduită din partea reprezentanților societății, nefiind îndeplinite în mod evident condițiile pentru antrenarea răspunderii solidare, prin aceasta fiind creată măcar aparenta de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 576 din 21 mai 2012, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanții P.D.L. și P.I., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Craiova - Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, și a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 84188 din 2 noiembrie 2011 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Craiova, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a apreciat că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, reținând următoarele: Procedura suspendării actelor administrative fiscale, împotriva cărora s-a formulat contestație este reglementată în cuprinsul art. 215 C. proc.

fisc., Titlul IX, Cap. III, privind „soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale”. Art. 215 C. proc. fisc. dispune că introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, iar în alin. (2) se precizează că dispozițiile acestui articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Textul mai sus precizat prevede ca o condiție cumulativă și că suspendarea actului administrativ fiscal se poate solicita de către contribuabil, cu condiția depunerii unei cauțiuni.

În speța de față, reclamanții au plătit cauțiunea prevăzută de art. 215 C. proc. fisc. Analizând trimiterea pe care legiuitorul o face în cuprinsul art. 215 C. proc. fisc. la prevederile Legii nr. 554/2004, se constată că aceasta se referă la prevederile art. 14 din Legea contenciosului administrativ, text care reglementează suspendarea executării actului administrativ, în perioada cât se derulează procedura prealabilă. Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorității publice care a emis actul. Cele două condiții prevăzute în art. 14, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.

Cu privire la împrejurarea că executarea nu a fost încă pornită se apreciază că prin executarea ce se poate porni oricând împotriva reclamanților, de exemplu prin înființarea popririi, se creează posibilitatea producerii unui prejudiciu material, de natură a conduce la imposibilitatea continuării activității. Referitor la cazul bine justificat se reține că aprecierea existenței acestuia se realizează de către instanța de judecată potrivit dreptului intern prin prisma analizei legalității sau nelegalității aparente a acestuia. În acest sens, se constată că, potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (1) pct. c) C. proc. fisc. pentru antrenarea răspunderii solidare în cazul administratorului unei societăți trebuie ca aceasta să fi dat dovadă de rea credință în neîndeplinirea obligației de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate.

Prin urmare, textul are în vedere reaua credință a administratorului, ori în speță, în motivarea deciziei a cărei executare se solicită a fi suspendată, nu se menționează nici faptele imputate reclamantului, nici modul în care acestea au fost săvârșite și din care să rezulte reaua credință reținută în sarcina sa, fapt ce este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului și se circumscrie noțiunii de caz bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Cu privire la cea de a doua condiție, din actele prezentate în susținerea cererii, se apreciază că este îndeplinită, având în vedere că singurele venituri obținute de reclamant și familia acestuia sunt cele provenite din pensie, precum și starea de sănătate precară și situația materială a acestuia.

În consecință, față de probele administrate și de prevederile legale incidente, instanța reține că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube. Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere și Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă. Așa cum s-a arătat de altfel și în Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.

Aceeași recomandare reamintește principiile din Recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștrii care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare. Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații.

Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale. Ținând seama de considerentele de ordin legal expuse în prezenta hotărâre, de recomandările Comitetului de Miniștrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, se apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei. Se consideră că executarea propriu-zisă și efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze numai după ce justiția s-a pronunțat și a stabilit că sumele reținute în actul fiscal sunt datorate.

Organul fiscal are posibilitatea să instituie măsuri asigurătorii, asupra bunurilor, așa cum prevede art. 126 și urm. C. proc. fisc. pentru că suspendarea vizează executarea silită propriu-zisă a actului, și nu procedurile anterioare, cum este sechestrul asigurator, care se înscrie la biroul de carte funciară. De asemenea, introducerea căilor administrative de atac, a acțiunii împotriva actelor administrative, precum și suspendarea actelor administrative, nu sunt cauze care să determine suspendarea aplicării majorărilor de întârziere pentru debitele restante. Împrejurarea că legiuitorul nu a suspendat cursul majorărilor în timpul procedurilor enunțate anterior, este de natură a-i crea contribuabilului o responsabilizare mai mare, deoarece în situația în care demersul său legal nu va avea succes, acesta va suporta consecințele în sensul că va plăti majorări asupra obligațiilor fiscale principale și pentru perioadele respective.

Recursul Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta. În motivarea cererii sale de recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj a arătat în esență că în mod eronat instanța de fond a considerat că sunt întrunite cumulativ cerințele pentru suspendarea executării actului administrativ fiscal. Consideră recurenta că prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ determină executarea acestuia din oficiu, actul administrativ fiscal devenind titlu executoriu. - În ceea ce privește condiția pagubei iminente analizată de instanța de fond consideră recurenta că se impunea a fi avute în vedere și sumele ce fac obiectul actului administrativ fiscal - ce reprezintă obligațiile fiscale în cuantum de 537.590 lei.

Se arată că instanța de fond apreciază doar în privința unuia dintre cei doi reclamanți care are ca singure venituri pensia, fără să rețină nici un motiv prejudiciabil pentru cel de-al doilea reclamant. - Referitor la cazul bine justificat, se arată că nu s-a făcut dovada acestei condiții. Instanța de fond în mod greșit a reținut că nu s-a făcut dovada relei credințe întrucât acest lucru este nerelevant pentru a putea fi antrenată răspunderea solidară pentru neachitarea obligațiilor la bugetul consolidat de stat. Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului există posibilitatea atragerii răspunderii solidar cu acestea a administratorilor care nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, aceștia deși erau conștienți că se află în imposibilitate de a achita obligațiile fiscale, au perseverat în această atitudine pasivă.

În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 1 , art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente: În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004: „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate”. - În ceea ce privește cazul bine justificat, se reține că în mod corect a apreciat instanța de fond îndeplinirea acesteia. Se reține contrar celor arătate de recurentă în prezenta cerere de recurs că potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (1) pct. c) C. proc. fisc. este necesară dovada relei credințe a administratorului unei societăți pentru neîndeplinirea obligației de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței. În speță nu s-a făcut dovada relei credințe a reclamanților și aceasta reprezintă o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În condițiile în care persoana juridică are în patrimoniu bunuri care au fost sechestrate de către organul fiscal și care sunt evaluate la de 3 ori cuantumul debitului, pe care le-ar putea executa și valorifica, decizia de atragere a răspunderii solidare creează o aparență de nelegalitate în lipsa dovedirii relei credințe a administratorilor în condițiile art. 27 - 28 C. proc. fisc. - În ceea ce privește condiția pagubei iminente și această condiție a fost corect apreciată ca fiind îndeplinită de către instanța de fond . Fiind în corelație cu îndeplinirea condiției cazului bine justificat - ceea ce a reținut instanța în legătură cu veniturile din pensie, tratamentele medicale lunare costisitoare ale reclamanților și raportate la suma ce reprezintă obligații fiscale - 537.590 lei, datorate toate acestea conduc la incidența prevederilor art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere cele reținute mai sus, se apreciază că instanța de fond a formulat o hotărâre temeinică și legală și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Craiova - Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj împotriva Sentinței nr. 576 din 21 mai 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2013.