ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2716/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2716/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Craiova sub nr. 21736 din 18 aprilie 2012 reclamanții P.D.L. și P.I. au

solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a

Municipiului Craiova suspendarea executării deciziei de atragere a răspunderii

solidare cu SC I. SRL nr. 84188 din 2 noiembrie 2011.

În motivarea cererii

s-a arătat că prin decizia mai sus menționată A.F.P.M. Craiova a stabilit

atragerea răspunderii solidare pentru recuperarea sumei de 537.590 lei

reprezentând sume datorate de debitorul SC I. SRL către bugetul de stat.

S-a mai arătat că,

motivarea deciziei de antrenare a răspunderii solidare în fapt este extrem de

superficiala, fiind evidentă netemeinicia acesteia cu atât mai mult cu cât cele

două fraze în care sunt descrise faptele care ar trebui să conducă la emiterea

deciziei sunt în contradicție tocmai cu temeiurile de drept citate în act.

S-a arătat că din

simpla lecturare a deciziei rezultă că faptele pentru care s-a considerat

oportună antrenarea răspunderii reclamanților solidare sunt reprezentate de faptul

că SC I. SRL prin reprezentanții săi legali nu a achitat obligațiile fiscale la

scadentă și că administratorii societății nu și-au îndeplinit obligația de a

cere instanței competente deschiderea procedurii de insolvență pentru

obligațiile fiscale restante la data declarării stării de insolvabilitate.

S-a susținut că actul

administrativ este nelegal deoarece temeiul de drept nu corespunde stării de

fapt constatate, în condițiile în care (cu rea credință/din eroare) organul

fiscal a omis să facă vorbire în decizie despre modul în care au fost săvârșite

faptele imputate (cu sau fără vinovăție).

Au arătat reclamanții

că în măsura în care nici măcar nu s-a precizat în decizie că faptele reținute

în sarcina acestora ar fi fost săvârșite cu rea credință organul fiscal nu a

putut dovedi la momentul emiterii actului o astfel de conduită din partea

reprezentanților societății, nefiind îndeplinite în mod evident condițiile

pentru antrenarea răspunderii solidare, prin aceasta fiind creată măcar

aparenta de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare se

solicită.

Hotărârea instanței

de fond

Prin Sentința nr. 576

din 21 mai 2012, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanții P.D.L. și P.I., în

contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului

Craiova - Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, și a dispus suspendarea

executării Deciziei nr. 84188 din 2 noiembrie 2011 emisă de Administrația

Finanțelor Publice a Municipiului Craiova, până la pronunțarea instanței de

fond.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a apreciat că în cauză sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, reținând următoarele:

Procedura suspendării

actelor administrative fiscale, împotriva cărora s-a formulat contestație este

reglementată în cuprinsul art. 215 C. proc. fisc., Titlul IX, Cap. III, privind

„soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative

fiscale”.

Art. 215 C. proc.

fisc. dispune că introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu

suspendă executarea actului administrativ fiscal, iar în alin. (2) se

precizează că dispozițiile acestui articol nu aduc atingere dreptului

contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal,

în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările

ulterioare.

Textul mai sus

precizat prevede ca o condiție cumulativă și că suspendarea actului

administrativ fiscal se poate solicita de către contribuabil, cu condiția

depunerii unei cauțiuni.

În speța de față,

reclamanții au plătit cauțiunea prevăzută de art. 215 C. proc. fisc.

Analizând trimiterea

pe care legiuitorul o face în cuprinsul art. 215 C. proc. fisc. la prevederile

Legii nr. 554/2004, se constată că aceasta se referă la prevederile art. 14 din

Legea contenciosului administrativ, text care reglementează suspendarea

executării actului administrativ, în perioada cât se derulează procedura

prealabilă.

Potrivit art. 14 din

Legea nr. 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ se poate

dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente,

odată cu sesizarea autorității publice care a emis actul.

Cele două condiții

prevăzute în art. 14, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt

reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente

determină cazul bine justificat.

Cu privire la

împrejurarea că executarea nu a fost încă pornită se apreciază că prin

executarea ce se poate porni oricând împotriva reclamanților, de exemplu prin

înființarea popririi, se creează posibilitatea producerii unui prejudiciu

material, de natură a conduce la imposibilitatea continuării activității.

Referitor la cazul

bine justificat se reține că aprecierea existenței acestuia se realizează de

către instanța de judecată potrivit dreptului intern prin prisma analizei

legalității sau nelegalității aparente a acestuia.

În acest sens, se

constată că, potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (1) pct. c) C. proc. fisc.

pentru antrenarea răspunderii solidare în cazul administratorului unei

societăți trebuie ca aceasta să fi dat dovadă de rea credință în neîndeplinirea

obligației de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței,

pentru obligațiile fiscale rămase neachitate la data declarării stării de

insolvabilitate.

Prin urmare, textul

are în vedere reaua credință a administratorului, ori în speță, în motivarea

deciziei a cărei executare se solicită a fi suspendată, nu se menționează nici

faptele imputate reclamantului, nici modul în care acestea au fost săvârșite și

din care să rezulte reaua credință reținută în sarcina sa, fapt ce este de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului și se

circumscrie noțiunii de caz bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t)

din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la cea de

a doua condiție, din actele prezentate în susținerea cererii, se apreciază că

este îndeplinită, având în vedere că singurele venituri obținute de reclamant

și familia acestuia sunt cele provenite din pensie, precum și starea de

sănătate precară și situația materială a acestuia.

În consecință, față

de probele administrate și de prevederile legale incidente, instanța reține că

în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr.

554/2004 privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube.

Alături de

argumentele expuse mai sus, se are în vedere și Recomandarea nr. R/89/8 din 13

septembrie 1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei

privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.

Așa cum s-a arătat de

altfel și în Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul

Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont

de drepturile și interesele persoanelor particulare.

Aceeași recomandare

reamintește principiile din Recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștrii

care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța

judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de

natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să

ia măsuri provizorii corespunzătoare.

Soluția suspendării

actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de

protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de

autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării

deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o

serie de obligații.

Suspendarea

pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al

actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea

justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor

jurisdicționale.

Ținând seama de

considerentele de ordin legal expuse în prezenta hotărâre, de recomandările

Comitetului de Miniștrii, pentru a evita excesul de putere din partea

autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, se apreciază că executarea

actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă

consecințe grave în patrimoniul reclamantei.

Se consideră că executarea

propriu-zisă și efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze

numai după ce justiția s-a pronunțat și a stabilit că sumele reținute în actul

fiscal sunt datorate.

Organul fiscal are

posibilitatea să instituie măsuri asigurătorii, asupra bunurilor, așa cum

prevede art. 126 și urm. C. proc. fisc. pentru că suspendarea vizează

executarea silită propriu-zisă a actului, și nu procedurile anterioare, cum

este sechestrul asigurator, care se înscrie la biroul de carte funciară. De

asemenea, introducerea căilor administrative de atac, a acțiunii împotriva

actelor administrative, precum și suspendarea actelor administrative, nu sunt

cauze care să determine suspendarea aplicării majorărilor de întârziere pentru

debitele restante. Împrejurarea că legiuitorul nu a suspendat cursul

majorărilor în timpul procedurilor enunțate anterior, este de natură a-i crea

contribuabilului o responsabilizare mai mare, deoarece în situația în care

demersul său legal nu va avea succes, acesta va suporta consecințele în sensul

că va plăti majorări asupra obligațiilor fiscale principale și pentru

perioadele respective.

Recursul

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta.

În motivarea cererii

sale de recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj a arătat în

esență că în mod eronat instanța de fond a considerat că sunt întrunite

cumulativ cerințele pentru suspendarea executării actului administrativ fiscal.

Consideră recurenta

că prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ

determină executarea acestuia din oficiu, actul administrativ fiscal devenind

titlu executoriu.

- În ceea ce privește

condiția pagubei iminente analizată de instanța de fond consideră recurenta că

se impunea a fi avute în vedere și sumele ce fac obiectul actului administrativ

fiscal - ce reprezintă obligațiile fiscale în cuantum de 537.590 lei.

Se arată că instanța de

fond apreciază doar în privința unuia dintre cei doi reclamanți care are ca singure

venituri pensia, fără să rețină nici un motiv prejudiciabil pentru cel de-al

doilea reclamant.

- Referitor la cazul

bine justificat, se arată că nu s-a făcut dovada acestei condiții.

Instanța de fond în

mod greșit a reținut că nu s-a făcut dovada relei credințe întrucât acest lucru

este nerelevant pentru a putea fi antrenată răspunderea solidară pentru

neachitarea obligațiilor la bugetul consolidat de stat.

Pentru obligațiile de

plată restante ale debitorului există posibilitatea atragerii răspunderii

solidar cu acestea a administratorilor care nu și-au îndeplinit obligația

legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței,

aceștia deși erau conștienți că se află în imposibilitate de a achita obligațiile

fiscale, au perseverat în această atitudine pasivă.

În drept, cererea de

recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304

1

, art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Analizând cererea de

recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză și în conformitate

cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

este nefondată pentru următoarele considerente:

În conformitate cu

prevederile art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004: „În cazuri bine justificate

și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7,

a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea

actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio

formalitate”.

- În ceea ce privește

cazul bine justificat, se reține că în mod corect a apreciat instanța de fond

îndeplinirea acesteia.

Se reține contrar celor

arătate de recurentă în prezenta cerere de recurs că potrivit dispozițiilor

art. 27 alin. (1) pct. c) C. proc. fisc. este necesară dovada relei credințe a administratorului

unei societăți pentru neîndeplinirea obligației de a cere instanței competente

deschiderea procedurii insolvenței. În speță nu s-a făcut dovada relei credințe

a reclamanților și aceasta reprezintă o împrejurare de natură să creeze o

îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, în sensul art.

2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În condițiile în care

persoana juridică are în patrimoniu bunuri care au fost sechestrate de către organul

fiscal și care sunt evaluate la de 3 ori cuantumul debitului, pe care le-ar

putea executa și valorifica, decizia de atragere a răspunderii solidare creează

o aparență de nelegalitate în lipsa dovedirii relei credințe a administratorilor

în condițiile art. 27 - 28 C. proc. fisc.

- În ceea ce privește

condiția pagubei iminente și această condiție a fost corect apreciată ca fiind îndeplinită

de către instanța de fond .

Fiind în corelație cu

îndeplinirea condiției cazului bine justificat - ceea ce a reținut instanța în

legătură cu veniturile din pensie, tratamentele medicale lunare costisitoare

ale reclamanților și raportate la suma ce reprezintă obligații fiscale -

537.590 lei, datorate toate acestea conduc la incidența prevederilor art. 2 lit.

ș) din Legea nr. 554/2004.

Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs

Având în vedere cele

reținute mai sus, se apreciază că instanța de fond a formulat o hotărâre

temeinică și legală și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Administrația

Finanțelor

Publice

a Municipiului Craiova -

Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj împotriva Sentinței

nr.

576 din 21 mai 2012 a

Curții de

Apel Craiova,

secția

contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 martie 2013.