ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5206/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5206/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 16

octombrie 2009, reclamanții V.D.S. și P.V.G. au chemat în judecată pe pârâta

Administrația Finanțelor Publice Craiova, solicitând instanței ca prin sentința

ce se va pronunța să se dispună anularea în totalitate a Deciziei din 3 iunie

2009 și a procesului-verbal de insolvabilitate din 26 mai 2009 deoarece ambele

acte administrativ fiscale îi prejudiciază.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că prin decizia contestată au fost obligați în

solidar cu SC C.P. SRL Craiova la plata unui debit total în sumă de 732.339

RON, iar ca temei al acestei datorii s-au reținut prevederile art. 27 alin. (1)

lit. a) din O.G. nr. 92/2003, respectiv că, în calitate de foști asociați ai

societății, cu intenție, au determinat apariția stării de insolvabilitate a

societății prin adjudecarea la data de 14 septembrie 2006 a unor bunuri ale

acesteia, deși cunoșteau că anterior fuseseră sechestrate prin procesul-verbal

din 6 mai 2004 semnat inclusiv de către ei.

Reclamanții au mai

precizat că au fost asociați ai SC C.P. SRL Craiova până la data de 31 mai 2005

când, prin Sentința nr. 388 a Tribunalului Dolj, secția comercială, au fost

excluși din societate, conducerea acesteia fiind preluată de către T.T., astfel

încât reținerea în sarcina lor a prevederilor art. 27 alin. (1) lit. a) din

O.G. nr. 92/2003 este eronată și insuficient probată.

În acest sens, pentru

a se putea atrage răspunderea reclamanților era necesar să se dovedească

existența unei dobândiri a unor active, aceasta să fie făcută cu rea-credință

și cu unicul scop de a provoca starea de insolvabilitate a societății, condiții

cumulative care nu sunt întrunite în cauză în persoana acestora.

Referitor la aceste

condiții cumulative, reclamanții au precizat că ele nu sunt întrunite deoarece

în perioada scursă de la momentul aplicării sechestrului (anul 2004) și până la

momentul adjudecării (anul 2006) au trecut aproape 2 ani de zile, timp în care

nu au mai avut nicio putere de decizie în cadrul societății ca urmare a

excluderii și nici informații cu privire la regimul juridic al bunurilor

sechestrate iar executorul judecătoresc a îndeplinit toate formalitățile legale

de publicitate în materie.

O altă condiție care

nu este întrunită în cauză se referă la declararea stării de insolvabilitate a

societății, în situația în care la momentul excluderii reclamanților societatea

desfășura activitate și era solvabilă, neexistând astfel o legătură de

cauzalitate între dobândirea bunurilor de către reclamanți și apariția stării

de insolvabilitate a societății, cu atât mai mult cu cât după adjudecare în

patrimoniul societății au rămas bunuri a căror valoare era cu mult mai mare

decât datoria la stat.

De asemenea,

reclamanții au mai arătat că nici condiția „dobândirii” nu este întrunită

deoarece textul legal trebuie interpretat în sensul vânzării unor bunuri de la

debitoare la terțe persoane fizice, ori în cauză a fost vorba de o adjudecare

la licitație în cadrul unui dosar de executare silită.

Referitor la

reaua-credință a reclamanților dedusă din Dosarul penal nr. 762/P/2008, aceștia

au precizat că nu există în cauză atâta vreme cât nu există o hotărâre

definitivă de condamnare, fiind deci valabilă prezumția de nevinovăție.

Reclamanții au mai

precizat că la momentul încheierii procesului-verbal de insolvabilitate (26 mai

2009) creanța era prescrisă prin raportare la data instituirii

procesului-verbal de sechestru (6 mai 2004), iar actul administrativ este

nelegal și datorită faptului că aplicarea efectelor art. 176 din O.G. nr.

92/2003 privind insolvabilitatea are un caracter retroactiv, deoarece

instituția nu exista nici la momentul în care reclamanții au fost excluși și

nici la cel al adjudecării.

La data de 15

decembrie 2009, reclamanții au formulat „note de ședință" prin care au

arătat că în mod corect a fost sesizată Curtea de Apel Craiova cu soluționarea

cauzei deoarece este vorba de o contestație întemeiată pe prevederile art. 205

din O.G. nr. 92/2003 iar decizia de stabilire a răspunderii solidare reprezintă

titlul de creanță, potrivit art. 28 alin. (3) din același act normativ. De

asemenea, s-a mai solicitat și respingerea excepției inadmisibilității acțiunii

invocată de către pârâtă, prin raportare la prevederile art. 70 și 218 din O.G.

nr. 92/2003 și art. 8 din Legea nr. 554/2004.

La termenul din data

de 5 martie 2010 s-a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a SC

E.C. SPRL Craiova, în calitate de lichidator al SC C.P. SRL Craiova.

La 15 aprilie 2011,

reclamanții au depus o precizare a acțiunii introductive prin care au arătat că

înțeleg să conteste, în baza art. 8 din Legea nr. 554/2004 și art. 218 din O.G.

nr. 92/2003, și adresa nr. 64659 din 28 august 2009, solicitând anularea și a

acesteia pentru aceleași motive de fapt și de drept ca cele invocate în

acțiunea introductivă.

de apel

Prin Sentința nr. 512

din 24 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea în anulare formulată de reclamanții V.D.S. și

P.V.G., în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice a

municipiului Craiova și SC E.C. SPRL Craiova - în calitate de lichidator

judiciar pentru SC C.P. SRL Craiova, ca prematur introdusă și a obligat pârâta

să emită decizie, în forma cerută de C. proc. fisc., de soluționare a

contestației formulată de reclamanți, înregistrată sub nr. 30740/2009 și

respectiv nr. 34943/2009.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță, analizând cu prioritate excepția prescripției

dreptului de a formula contestație împotriva Deciziei nr. 64659/2009, invocată

de către pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. Craiova, a constatat că

la dosarul cauzei există adresa nr. 64659 din 28 august 2009 a Ministerului

Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Generală a Finanțelor Publice Dolj prin care, urmare a contestației formulate

de reclamanți înregistrată sub nr. 30740/2009 și respectiv nr. 55475/2009, li

se comunică acestora răspunsul la problemele ridicate în legătură cu Decizia

nr. 47110 din 3 iunie 2009 prin care s-a atras răspunderea solidară a lor

împreună cu SC C.P. SRL Craiova.

Analizând acest

răspuns, prima instanță a constatat că nu îmbracă condițiile de formă și de

fond ale unei soluții la o contestație întemeiată pe prevederile C. proc.

fisc., fiind în fapt un răspuns care reproduce istoricul situației juridice a

reclamanților și a societății și având numărul de înregistrare al adresei de

înaintare.

Reținând că răspunsul

comunicat reclamanților de către pârâtă nu poate fi considerat o soluție

legală, de formă și de fond, la contestația acestora, răspuns care le-a fost

comunicat la data de 25 februarie 2011 și atacat în interiorul termenului de 6

luni, prima instanța a respins excepția ca neîntemeiată.

Cu privire la fondul

cauzei, prima instanță a reținut că prin Decizia nr. 47110 din 3 iunie 2009

emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, în baza art. 27 alin. (1)

lit. a) din O.G. nr. 92/2003, s-a stabilit răspunderea în solidar cu SC C.P.

SRL Craiova a acestora pentru o sumă totală de 732.339 RON, în finalul deciziei

menționându-se că ea reprezintă titlu de creanță și poate fi contestată în

condițiile art. 209 din O.G. nr. 92/2003 în termen de 30 de zile de la

comunicare, competent cu soluționarea fiind organul financiar emitent.

Întrucât în cauză nu

există o soluție legală la contestația reclamanților din partea Direcției

Generale a Finanțelor Publice Dolj, care reprezintă o condiție prealabilă

obligatorie pentru ca aceștia să se poată, eventual, adresa instanței de

judecată, prima instanță a apreciat că acțiunea reclamanților adresată direct

instanței, fără parcurgerea procedurii menționate anterior, este prematur

introdusă.

În ceea ce privește

procesul-verbal de insolvabilitate din 26 mai 2009, prima instanță a constatat

că la dosar se află o completare a contestației inițiale din 6 iunie 2009,

înregistrată la 6 iulie 2009, prin care reclamanții precizează că solicită și

anularea procesului-verbal de insolvabilitate menționat anterior.

Dacă în ceea ce

privește decizia de atragere a răspunderii solidare, Direcția Generală a

Finanțelor Publice Dolj a transmis un răspuns care însă nu îndeplinește

condițiile legale pentru a putea fi considerat soluție a contestației,

referitor la contestația la procesul-verbal de insolvabilitate, prima instanță

a observat că instituția

legal

abilitată nu a comunicat reclamanților nicio soluție legală, astfel că, și în

acest caz, acțiunea

adresată direct instanței de judecată apare ca fiind prematur introdusă.

În aceste condiții,

prima instanță a reținut că numai după ce Direcția Generală a Finanțelor

Publice Dolj se va pronunța în mod legal asupra contestației reclamanților,

aceștia vor avea posibilitatea, în funcție de soluția dată, de a se adresa

instanței de contencios administrativ în termenul legal de 6 luni pentru ca

aceasta să cenzureze soluția.

declarate în cauză

Împotriva sentinței

Curții de apel au formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj

în numele Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Craiova, SC C.P. SRL

și, distinct de aceasta, SC C.P. SRL prin administrator special T.T.

3.1. Recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj în numele

Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Craiova

Această recurentă a

invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ.,

susținând că:

- hotărârea a fost

pronunțată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 7 alin.

(7) din Legea nr. 554/2004 fiind greșit soluționată excepția privind

prescripția dreptului la acțiune, în raport de data comunicării răspunsului la

plângerea prealabilă;

- obligarea sa la

emiterea unei noi decizii de soluționare a contestației ignoră dispozițiile

art. 213 alin. (1) din C. proc. fisc. și faptul că cele două răspunsuri conțin

toate elementele necesare; nu s-au indicat care sunt condițiile de formă

minimale pe care nu le-ar respecta cele două acte;

- nu s-a observat că

răspunsurile comunicate reclamanților conțin și soluția dată asupra

nemulțumirilor pe care aceștia le au cu privire la procesul-verbal de

insolvabilitate.

3.2. Recursurile

declarate de SC C.P. SRL

În numele societății

comerciale s-au declarat două recursuri.

Primul în ordine cronologică

este declarat în termen legal dar este nemotivat, nesemnat și netimbrat.

Lichidatorul judiciar

SC E.C. SPRL Craiova a declarat prin actul din 16 aprilie 2013 că nu a

exercitat nicio cale de atac în cauză și, prin urmare, nu își însușește acest

recurs.

Ulterior, la data de

23 aprilie 2013, s-a înregistrat un nou recurs nemotivat al SC C.P. SRL, prin

administrator special T.T.

intimatului V.D.S.

În recurs nu s-au

formulat întâmpinări.

Singurele apărări

sunt cuprinse în concluziile scrise depuse de intimatul-reclamant V.D.S. care

reiterează, în esență, considerentele primei instanțe din sentința atacată.

Intimatul a insistat

asupra ideii că a luat act despre natura adresei nr. 64659 din 28 august 2009

abia în ședința de judecată de la 25 februarie 2011, așa încât acțiunea a fost

formulată în termen legal. Cât privește conținutul acesteia, aceasta nu

cuprinde toate elementele enumerate în cuprinsul art. 211 din C. proc. fisc.

sub sancțiunea nulității.

Înaltei Curți asupra recursurilor SC C.P. SRL

Examinând cu

prioritate regularitatea învestirii Înaltei Curți cu cele două recursuri

declarate pentru SC C.P. SRL, instanța de recurs constată că primul este nul

potrivit art. 306 alin. (1) din C. proc. civ., fiind nemotivat și, în egală

măsură, potrivit art. 133 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care

lichidatorul judiciar a declarat că nu și-l însușește.

Cât privește cel

de-al doilea recurs, de asemenea nemotivat, declarat prin administratorul

special T.T., acesta a fost formulat cu depășirea termenului legal de 15 zile

prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind înregistrat direct

la Înalta Curte la data de 23 aprilie 2013, în condițiile în care sentința

fondului i-a fost comunicată la data de 10 februarie 2012. Prin urmare, în

temeiul art. 103 alin. (1) C. proc. civ. a operat decăderea părții din dreptul

de a exercita calea de atac iar recursul va fi respins ca tardiv formulat.

Înaltei Curți asupra recursului Administrației Finanțelor Publice a

Municipiului Craiova

Examinând apoi

sentința atacată prin prisma criticilor formulate de Administrația Finanțelor

Publice a Municipiului Craiova, cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., având în vedere apărările din concluziile scrise prezentate la

pct. 4, Înalta Curte constată că acest recurs este fondat, în limitele și

pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de

contencios administrativ și fiscal a fost învestită de către

intimații-reclamanți V.D.S. și P.V.G. cu o acțiune judiciară având ca obiect

anularea Deciziei nr. 47110 din 3 iunie 2009 a Administrației Finanțelor

Publice a Municipiului Craiova prin care s-a stabilit răspunderea lor solidară

cu a SC C.P. SRL până la concurența sumei de 732.339 RON, în temeiul art. 27

alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, republicată privind C. proc. fisc.,

precum și a unei operațiuni premergătoare: procesul verbal din 26 mai 2009 de

declarare a stării de insolvabilitate.

Potrivit

dispozițiilor art. 28 din același cod, decizia „constituie titlu de creanță

privind obligația de plată a persoanei răspunzătoare”

[

alin. (3)

]

și „poate fi atacat

în condițiile legii”

[

alin. (6)

]

.

Împotriva deciziei

cei doi intimați au formulat contestație în temeiul art. 205 alin. (1), în

termenul legal de 30 de zile de la data comunicării actului, prevăzut de art.

207 alin. (1) din C. proc. fisc., fiind înregistrată la organul emitent la 17

iunie 2009.

Contestația a fost

soluționată prin actul din 28 august 2009 al Administrației Finanțelor Publice

a Municipiului Craiova, comunicată la data de 26 ianuarie 2010 la sediul

societății comerciale (sub semnătura directorului economic).

În raport de această

bază factuală se constată că prima instanță a soluționat corect excepția

prescripției dreptului material la acțiune.

Nu există nicio

rațiune pentru ca acțiunea formulată la data de 16 octombrie 2009, anterior

comunicării soluției asupra contestației administrative (care s-a realizat pe

parcursul judecății la prima instanță) să fie considerată tardivă. În plus, în

raport de data la care au luat cunoștință de adresa menționată: 25 februarie

2011, „precizarea acțiunii” prin care se solicită și anularea acesteia, depusă

la data de 15 aprilie 2011, este formulată în termenul legal de 6 luni prevăzut

de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, motivul

de recurs prin care se combate soluția pronunțată în privința acestei excepții

este nefondat.

Recursul este fondat

și va fi admis pentru că soluția pronunțată, de respingere a acțiunii ca

prematur formulată și de obligare a pârâtei să emită o altă decizie de

soluționare a contestației, este greșită.

În primul rând,

Înalta Curte remarcă existența unei contradicții în dispozitivul sentinței

pentru că, în mod logic, respingerea unei acțiuni (pe fond sau ca efect al

admiterii unei excepții) nu poate fi însoțită, în același timp, de o obligație

în sarcina pârâtului.

În al doilea rând,

considerentele referitoare la prematuritatea acțiunii judiciare intră în

coliziune cu cele referitoare la nevaliditatea actului prin care s-a soluționat

contestația administrativă.

În realitate, Înalta

Curte reține că prin actul din 28 august 2009 al Administrației Finanțelor

Publice a Municipiului Craiova s-a răspuns la contestația formulată de

intimații-reclamanți și, chiar dacă acest înscris nu este denumit „decizie”, el

cuprinde toate elementele indicate la art. 211 din C. proc. fisc., mai puțin

calea de atac și termenul în care aceasta poate fi exercitată la instanța

competentă.

Aceste lipsuri nu

sunt de natură să atragă nulitatea actului în condițiile în care

intimații-reclamanți nu au suferit nicio vătămare, formulând acțiunea în termen

legal, la instanța competentă.

Ca urmare, în temeiul

art. 312 alin. (5) C. proc. civ., constatând că prima instanță a soluționat

procesul fără a intra în cercetarea fondului deși a administrat o expertiză

contabilă ale cărei obiective aveau această finalitate, se va casa sentința și

se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj în numele

Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Craiova împotriva Sentinței

nr. 512 din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Constată nul recursul

declarat de SC C.P. SRL împotriva Sentinței nr. 512 din 24 octombrie 2011 a

Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul

declarat de SC C.P. SRL prin administrator special T.T. împotriva aceleiași

sentințe, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 26 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS