Decizia nr. 5206/2013 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 16 octombrie 2009, reclamanții V.D.S. și P.V.G. au chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice Craiova, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea în totalitate a Deciziei din 3 iunie 2009 și a procesului-verbal de insolvabilitate din 26 mai 2009 deoarece ambele acte administrativ fiscale îi prejudiciază. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin decizia contestată au fost obligați în solidar cu SC C.P. SRL Craiova la plata unui debit total în sumă de 732.339 RON, iar ca temei al acestei datorii s-au reținut prevederile art. 27 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, respectiv că, în calitate de foști asociați ai societății, cu intenție, au determinat apariția stării de insolvabilitate a societății prin adjudecarea la data de 14 septembrie 2006 a unor bunuri ale acesteia, deși cunoșteau că anterior fuseseră sechestrate prin procesul-verbal din 6 mai 2004 semnat inclusiv de către ei. Reclamanții au mai precizat că au fost asociați ai SC C.P. SRL Craiova până la data de 31 mai 2005 când, prin Sentința nr. 388 a Tribunalului Dolj, secția comercială, au fost excluși din societate, conducerea acesteia fiind preluată de către T.T., astfel încât reținerea în sarcina lor a prevederilor art. 27 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 este eronată și insuficient probată. În acest sens, pentru a se putea atrage răspunderea reclamanților era necesar să se dovedească existența unei dobândiri a unor active, aceasta să fie făcută cu rea-credință și cu unicul scop de a provoca starea de insolvabilitate a societății, condiții cumulative care nu sunt întrunite în cauză în persoana acestora. Referitor la aceste condiții cumulative, reclamanții au precizat că ele nu sunt întrunite deoarece în perioada scursă de la momentul aplicării sechestrului (anul 2004) și până la momentul adjudecării (anul 2006) au trecut aproape 2 ani de zile, timp în care nu au mai avut nicio putere de decizie în cadrul societății ca urmare a excluderii și nici informații cu privire la regimul juridic al bunurilor sechestrate iar executorul judecătoresc a îndeplinit toate formalitățile legale de publicitate în materie. O altă condiție care nu este întrunită în cauză se referă la declararea stării de insolvabilitate a societății, în situația în care la momentul excluderii reclamanților societatea desfășura activitate și era solvabilă, neexistând astfel o legătură de cauzalitate între dobândirea bunurilor de către reclamanți și apariția stării de insolvabilitate a societății, cu atât mai mult cu cât după adjudecare în patrimoniul societății au rămas bunuri a căror valoare era cu mult mai mare decât datoria la stat. De asemenea, reclamanții au mai arătat că nici condiția „dobândirii” nu este întrunită deoarece textul legal trebuie interpretat în sensul vânzării unor bunuri de la debitoare la terțe persoane fizice, ori în cauză a fost vorba de o adjudecare la licitație în cadrul unui dosar de executare silită. Referitor la reaua-credință a reclamanților dedusă din Dosarul penal nr. 762/P/2008, aceștia au precizat că nu există în cauză atâta vreme cât nu există o hotărâre definitivă de condamnare, fiind deci valabilă prezumția de nevinovăție. Reclamanții au mai precizat că la momentul încheierii procesului-verbal de insolvabilitate (26 mai 2009) creanța era prescrisă prin raportare la data instituirii procesului-verbal de sechestru (6 mai 2004), iar actul administrativ este nelegal și datorită faptului că aplicarea efectelor art. 176 din O.G. nr. 92/2003 privind insolvabilitatea are un caracter retroactiv, deoarece instituția nu exista nici la momentul în care reclamanții au fost excluși și nici la cel al adjudecării. La data de 15 decembrie 2009, reclamanții au formulat „note de ședință" prin care au arătat că în mod corect a fost sesizată Curtea de Apel Craiova cu soluționarea cauzei deoarece este vorba de o contestație întemeiată pe prevederile art. 205 din O.G. nr. 92/2003 iar decizia de stabilire a răspunderii solidare reprezintă titlul de creanță, potrivit art. 28 alin. (3) din același act normativ. De asemenea, s-a mai solicitat și respingerea excepției inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâtă, prin raportare la prevederile art. 70 și 218 din O.G. nr. 92/2003 și art. 8 din Legea nr. 554/2004. La termenul din data de 5 martie 2010 s-a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a SC E.C. SPRL Craiova, în calitate de lichidator al SC C.P. SRL Craiova. La 15 aprilie 2011, reclamanții au depus o precizare a acțiunii introductive prin care au arătat că înțeleg să conteste, în baza art. 8 din Legea nr. 554/2004 și art. 218 din O.G. nr. 92/2003, și adresa nr. 64659 din 28 august 2009, solicitând anularea și a acesteia pentru aceleași motive de fapt și de drept ca cele invocate în acțiunea introductivă.

Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 512 din 24 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea în anulare formulată de reclamanții V.D.S. și P.V.G., în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice a municipiului Craiova și SC E.C. SPRL Craiova - în calitate de lichidator judiciar pentru SC C.P. SRL Craiova, ca prematur introdusă și a obligat pârâta să emită decizie, în forma cerută de C. proc. fisc., de soluționare a contestației formulată de reclamanți, înregistrată sub nr. 30740/2009 și respectiv nr. 34943/2009. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță, analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului de a formula contestație împotriva Deciziei nr. 64659/2009, invocată de către pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. Craiova, a constatat că la dosarul cauzei există adresa nr. 64659 din 28 august 2009 a Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj prin care, urmare a contestației formulate de reclamanți înregistrată sub nr. 30740/2009 și respectiv nr. 55475/2009, li se comunică acestora răspunsul la problemele ridicate în legătură cu Decizia nr. 47110 din 3 iunie 2009 prin care s-a atras răspunderea solidară a lor împreună cu SC C.P. SRL Craiova. Analizând acest răspuns, prima instanță a constatat că nu îmbracă condițiile de formă și de fond ale unei soluții la o contestație întemeiată pe prevederile C. proc. fisc., fiind în fapt un răspuns care reproduce istoricul situației juridice a reclamanților și a societății și având numărul de înregistrare al adresei de înaintare. Reținând că răspunsul comunicat reclamanților de către pârâtă nu poate fi considerat o soluție legală, de formă și de fond, la contestația acestora, răspuns care le-a fost comunicat la data de 25 februarie 2011 și atacat în interiorul termenului de 6 luni, prima instanța a respins excepția ca neîntemeiată. Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut că prin Decizia nr. 47110 din 3 iunie 2009 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, în baza art. 27 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, s-a stabilit răspunderea în solidar cu SC C.P. SRL Craiova a acestora pentru o sumă totală de 732.339 RON, în finalul deciziei menționându-se că ea reprezintă titlu de creanță și poate fi contestată în condițiile art. 209 din O.G. nr. 92/2003 în termen de 30 de zile de la comunicare, competent cu soluționarea fiind organul financiar emitent. Întrucât în cauză nu există o soluție legală la contestația reclamanților din partea Direcției Generale a Finanțelor Publice Dolj, care reprezintă o condiție prealabilă obligatorie pentru ca aceștia să se poată, eventual, adresa instanței de judecată, prima instanță a apreciat că acțiunea reclamanților adresată direct instanței, fără parcurgerea procedurii menționate anterior, este prematur introdusă. În ceea ce privește procesul-verbal de insolvabilitate din 26 mai 2009, prima instanță a constatat că la dosar se află o completare a contestației inițiale din 6 iunie 2009, înregistrată la 6 iulie 2009, prin care reclamanții precizează că solicită și anularea procesului-verbal de insolvabilitate menționat anterior. Dacă în ceea ce privește decizia de atragere a răspunderii solidare, Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj a transmis un răspuns care însă nu îndeplinește condițiile legale pentru a putea fi considerat soluție a contestației, referitor la contestația la procesul-verbal de insolvabilitate, prima instanță a observat că instituția legal abilitată nu a comunicat reclamanților nicio soluție legală, astfel că, și în acest caz, acțiunea adresată direct instanței de judecată apare ca fiind prematur introdusă. În aceste condiții, prima instanță a reținut că numai după ce Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj se va pronunța în mod legal asupra contestației reclamanților, aceștia vor avea posibilitatea, în funcție de soluția dată, de a se adresa instanței de contencios administrativ în termenul legal de 6 luni pentru ca aceasta să cenzureze soluția.

Recursurile declarate în cauză Împotriva sentinței Curții de apel au formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj în numele Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Craiova, SC C.P. SRL și, distinct de aceasta, SC C.P. SRL prin administrator special T.T. 3.1. Recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj în numele Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Craiova Această recurentă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ., susținând că: - hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 fiind greșit soluționată excepția privind prescripția dreptului la acțiune, în raport de data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; - obligarea sa la emiterea unei noi decizii de soluționare a contestației ignoră dispozițiile art. 213 alin. (1) din C. proc. fisc. și faptul că cele două răspunsuri conțin toate elementele necesare; nu s-au indicat care sunt condițiile de formă minimale pe care nu le-ar respecta cele două acte; - nu s-a observat că răspunsurile comunicate reclamanților conțin și soluția dată asupra nemulțumirilor pe care aceștia le au cu privire la procesul-verbal de insolvabilitate. 3.2. Recursurile declarate de SC C.P. SRL În numele societății comerciale s-au declarat două recursuri. Primul în ordine cronologică este declarat în termen legal dar este nemotivat, nesemnat și netimbrat. Lichidatorul judiciar SC E.C. SPRL Craiova a declarat prin actul din 16 aprilie 2013 că nu a exercitat nicio cale de atac în cauză și, prin urmare, nu își însușește acest recurs. Ulterior, la data de 23 aprilie 2013, s-a înregistrat un nou recurs nemotivat al SC C.P. SRL, prin administrator special T.T.

Apărările intimatului V.D.S. În recurs nu s-au formulat întâmpinări. Singurele apărări sunt cuprinse în concluziile scrise depuse de intimatul-reclamant V.D.S. care reiterează, în esență, considerentele primei instanțe din sentința atacată. Intimatul a insistat asupra ideii că a luat act despre natura adresei nr. 64659 din 28 august 2009 abia în ședința de judecată de la 25 februarie 2011, așa încât acțiunea a fost formulată în termen legal. Cât privește conținutul acesteia, aceasta nu cuprinde toate elementele enumerate în cuprinsul art. 211 din C. proc. fisc. sub sancțiunea nulității.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor SC C.P. SRL Examinând cu prioritate regularitatea învestirii Înaltei Curți cu cele două recursuri declarate pentru SC C.P. SRL, instanța de recurs constată că primul este nul potrivit art. 306 alin. (1) din C. proc. civ., fiind nemotivat și, în egală măsură, potrivit art. 133 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care lichidatorul judiciar a declarat că nu și-l însușește. Cât privește cel de-al doilea recurs, de asemenea nemotivat, declarat prin administratorul special T.T., acesta a fost formulat cu depășirea termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind înregistrat direct la Înalta Curte la data de 23 aprilie 2013, în condițiile în care sentința fondului i-a fost comunicată la data de 10 februarie 2012. Prin urmare, în temeiul art. 103 alin. (1) C. proc. civ. a operat decăderea părții din dreptul de a exercita calea de atac iar recursul va fi respins ca tardiv formulat.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Craiova Examinând apoi sentința atacată prin prisma criticilor formulate de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Craiova, cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., având în vedere apărările din concluziile scrise prezentate la pct. 4, Înalta Curte constată că acest recurs este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare. Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de către intimații-reclamanți V.D.S. și P.V.G. cu o acțiune judiciară având ca obiect anularea Deciziei nr. 47110 din 3 iunie 2009 a Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Craiova prin care s-a stabilit răspunderea lor solidară cu a SC C.P. SRL până la concurența sumei de 732.339 RON, în temeiul art. 27 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, republicată privind C. proc. fisc., precum și a unei operațiuni premergătoare: procesul verbal din 26 mai 2009 de declarare a stării de insolvabilitate. Potrivit dispozițiilor art. 28 din același cod, decizia „constituie titlu de creanță privind obligația de plată a persoanei răspunzătoare” [ alin. (3) ] și „poate fi atacat în condițiile legii” [ alin. (6) ] . Împotriva deciziei cei doi intimați au formulat contestație în temeiul art. 205 alin. (1), în termenul legal de 30 de zile de la data comunicării actului, prevăzut de art. 207 alin. (1) din C. proc. fisc., fiind înregistrată la organul emitent la 17 iunie 2009. Contestația a fost soluționată prin actul din 28 august 2009 al Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Craiova, comunicată la data de 26 ianuarie 2010 la sediul societății comerciale (sub semnătura directorului economic). În raport de această bază factuală se constată că prima instanță a soluționat corect excepția prescripției dreptului material la acțiune. Nu există nicio rațiune pentru ca acțiunea formulată la data de 16 octombrie 2009, anterior comunicării soluției asupra contestației administrative (care s-a realizat pe parcursul judecății la prima instanță) să fie considerată tardivă. În plus, în raport de data la care au luat cunoștință de adresa menționată: 25 februarie 2011, „precizarea acțiunii” prin care se solicită și anularea acesteia, depusă la data de 15 aprilie 2011, este formulată în termenul legal de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, motivul de recurs prin care se combate soluția pronunțată în privința acestei excepții este nefondat. Recursul este fondat și va fi admis pentru că soluția pronunțată, de respingere a acțiunii ca prematur formulată și de obligare a pârâtei să emită o altă decizie de soluționare a contestației, este greșită. În primul rând, Înalta Curte remarcă existența unei contradicții în dispozitivul sentinței pentru că, în mod logic, respingerea unei acțiuni (pe fond sau ca efect al admiterii unei excepții) nu poate fi însoțită, în același timp, de o obligație în sarcina pârâtului. În al doilea rând, considerentele referitoare la prematuritatea acțiunii judiciare intră în coliziune cu cele referitoare la nevaliditatea actului prin care s-a soluționat contestația administrativă. În realitate, Înalta Curte reține că prin actul din 28 august 2009 al Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Craiova s-a răspuns la contestația formulată de intimații-reclamanți și, chiar dacă acest înscris nu este denumit „decizie”, el cuprinde toate elementele indicate la art. 211 din C. proc. fisc., mai puțin calea de atac și termenul în care aceasta poate fi exercitată la instanța competentă. Aceste lipsuri nu sunt de natură să atragă nulitatea actului în condițiile în care intimații-reclamanți nu au suferit nicio vătămare, formulând acțiunea în termen legal, la instanța competentă. Ca urmare, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., constatând că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului deși a administrat o expertiză contabilă ale cărei obiective aveau această finalitate, se va casa sentința și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.