ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1110/2010

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Călărași, secția penală, prin

sentința nr. 97 din 3 septembrie 2009, în baza art. 174 C. pen. cu aplicarea

art. 74-76 C. pen. l-a condamnat pe inculpatul D.I.R., la 8 ani închisoare și 4

ani pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a

menținut starea de arest a inculpatului D.I.R. și a dedus, din pedeapsa

aplicată, durata arestării preventive, de la 09 februarie 2009 la zi.

A luat act că partea vătămată B.A. nu s-a

constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 113 C. pen. a dispus obligarea

inculpatului la tratament medical pe durata executării pedepsei, până la

însănătoșire.

A respins solicitarea de aplicare a

dispozițiilor art. 118 lit. b) C. pen. cu privire la cuțitul/corp delict (depus

la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Călărași sub nr. 12/2009) acest

obiect neaparținând inculpatului. A obligat inculpatul la 1000 lei, cheltuieli

judiciare către stat (din care 400 lei, onorariul apărătorilor din oficiu în

faza de urmărire penală și cea de judecată, se avansează din fondurile

Ministerului Justiției).

Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarea

situație de fapt:

Inculpatul D.I.R. este fiul numitei D.M. și,

de mai mulți ani locuiesc în casa concubinului mamei, B.M., în condiții

precare, câștigându-și existența din munci ocazionale.

Pe fondul consumului de alcool și al

conflictelor generate de starea de ebrietate, cei trei se agresau reciproc, B.M.

cerându-le, în astfel de ocazii, să plece din casa lui.

O astfel de altercație a avut loc și în ziua

de 8 februarie 2009, când victima B.M., în stare de ebrietate (0,75 %o conform

raportului medico-legal de necropsie 344/A3/43 din 12 februarie 2009) i-a

adresat cuvinte jignitoare inculpatului, cu referire la statura acestuia,

moment în care inculpatul a luat cuțitul folosit la masă și i-a aplicat două

lovituri în zona inimii, după care a părăsit locuința și a aruncat cuțitul

într-o zonă cu vegetație.

Urmare plăgilor înjunghiate, victima a

decedat iar inculpatul l-a dezbrăcat de hainele murdare de sânge, ascunzându-le

în apropierea casei.

Din probe a rezultat că nici inculpatul și

nici mama acestuia nu au solicitat ajutor medical și că nu au anunțat organele

de poliție, inculpatul mergând la ferma nepotului victimei, fără a-i spune

acestuia despre cele întâmplate.

Abia spre miezul nopții mama inculpatului a

venit la fermă și i-a spus martorului B.M. că unchiul lui a murit, acesta

venind la locuința defunctului și, găsindu-l căzut între paturi, dezbrăcat, a

anunțat poliția.

Probele administrate atât în faza de urmărire

penală, cât și cea de cercetare judecătorească, coroborate cu recunoașterea

constantă a inculpatului au format convingerea instanței că omorul a fost

săvârșit în forma intenției directe, conform art. 19 alin. (1) lit. a) C. pen. S-a

motivat că în ciuda stării lui de sănătate (așa cum a fost stabilită prin

expertiza medico-legală psihiatrică) inculpatul a acționat pentru a suprima

viața victimei, folosind un obiect vulnerant apt de a produce răni cu efecte

letale și vizând o zonă a corpului în care se află organe vitale.

S-a reținut că între actele de violență

exercitate asupra victimei și decesul acesteia există legătură directă de

cauzalitate (aspect stabilit prin concluziile raportului medico-legal de necropsie

nr. 344/A3/43 din 12 februarie 2009 al Serviciul de Medicină Legală Călărași).

Tribunalul a reținut că fapta inculpatului D.I.R.

care, pe fondul neînțelegerilor anterioare și al consumului de alcool, l-a

înjunghiat de două ori în zona inimii pe numitul B.M., provocându-i leziuni ce

au provocat decesul acestuia, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 174 C. pen.

La individualizarea pedepsei instanța a avut

în vedere gradul de pericol social concret deosebit al faptei, circumstanțele

reale în care a fost comisă aceasta precum și circumstanțele personale ale

inculpatului care a acționat cu discernământ diminuat, stare determinată de

afecțiunile sale (retard mintal ușor cu tulburări de comportament), de lipsa de

instruire și educație după părăsirea școlii speciale.

Împotriva sentinței au declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și inculpatul D.I.R.

Parchetul a criticat sentința ca netemeinică

sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului precum și al greșitei

rețineri a circumstanțelor atenuante în favoarea acestuia. S-a susținut, în

esență, că împrejurările reținute de instanța de fond - lipsa antecedentelor

penale, atitudinea sinceră și discernământul diminuat al inculpatului - în

raport de fapta comisă și modalitatea de săvârșire nu pot avea relevanța unor

circumstanțe atenuante judiciare ci pot justifica doar aplicarea unei pedepse

îndreptată spre minimul special prevăzut de lege.

S-a cerut admiterea apelului în temeiul art.

379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., desființarea în parte a sentinței și, pe

fond, prin înlăturarea circumstanțelor atenuante, aplicarea unei pedepse

îndreptată spre limita minimă specială.

Prin apelul său inculpatul a invocat greșita

individualizare a pedepsei, considerând-o excesiv de aspră. În consecință,

inculpatul a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței

și, pe fond, reducerea cuantumului pedepsei aplicate având în vedere atitudinea

sinceră și cooperantă cu organele de urmărire penală precum și în cursul

judecății.

Prin decizia penală nr. 227/A din 3 noiembrie

2009 Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, a admis apelul procurorului și a respins apelul declarat de

inculpat.

A desființat în parte sentința, a înlăturat

circumstanțele atenuante și, rejudecând, în baza art. 174 C. pen. l-a condamnat

pe inculpat la 10 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. A

menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal

a declarat recurs inculpatul.

Prin motivele de recurs a susținut că în mod injust

instanța de apel a majorat pedeapsa în loc să o reducă așa cum era normal,

deoarece a dat dovadă de sinceritate, a cooperat cu organele de urmărire penală

și la momentul săvârșirii faptei avea discernământul diminuat. A cerut ca

ținând seama de cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen. pedeapsa să fie redusă.

Recursul nu este fondat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că

în mod corect instanța de control judiciar a înlăturat circumstanțele atenuante

și a majorat pedeapsa la 10 ani.

Astfel, inculpatul după săvârșirea faptei,

dând dovadă de dezinteres total față de urmările faptei și de viața victimei, a

plecat din imobil și a aruncat cuțitul, apoi a revenit și a șters urmele

infracțiunii. În continuare inculpatul a mers acasă la nepotul victimei și s-a

culcat fără să-i spună măcar că unchiul său a decedat.

Inculpatul nu a anunțat organele de poliție,

iar faptul că după ce a fost denunțat, la sosirea organelor de poliție a

recunoscut fapta nu este de natură a justifica aplicarea unei pedepse sub

minimul special prevăzut de art. 174 C. pen.

În același timp s-a avut în vedere că

inculpatul este tânăr, prezintă un retard mintal ușor cu tulburări de

comportament și are discernământul diminuat, astfel că prin stabilirea unei

pedepse la limita inferioară prevăzută de art. 174 C. pen. s-a făcut o justă

individualizare, pedeapsa fiind în măsură să realizeze atât prevenția specială

cât și pe cea generală.

Așa fiind, cum nu se constată alte cauze care

să conducă la casarea hotărârii, Înalta Curte urmează ca în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. c) C. proc. pen. să respingă recursul ca nefondat.

În temeiul art. 385

17

alin. (3)

raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. se va deduce arestul preventiv

executat, la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.I.R. împotriva deciziei penale nr. 227/A din 3

noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 9 februarie 2009 la 23 martie

2010.

Obligă recurentul inculpat la

plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică,

azi 23 martie 2010.