ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1120/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1120/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea de ședință de la 23 ianuarie 2008 a Curții de Apel

București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în dosarul nr. 1642/116/2008 (2602/2008)

s-a menținut starea

de arest preventiv a apelantului inculpat T.I.,

arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 12/ U din 19 iulie 2008

emis de Tribunalul Călărași, în dosarul de urmărire penală nr. 106/P/2008.

Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 40 lei se suportă din fondul

ministerului Justiției.

Termen pentru judecarea apelurilor 13 februarie 2009 pentru când se vor

cita părțile lipsă la acest termen.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că analizând

temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive,

respectiv art. 148 lit. f) C. proc. pen., a apreciat că se mențin și în prezent

și se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului, având în

vedere în cest sens, următoarele considerente:

Astfel, sunt întrunite cumulativ prevederile art. 148 lit. f) C. proc.

pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracțiunea comisă, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe

că

lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea

publică. Pericolul pentru ordinea publică a rezultat din natura infracțiunii,

din

modalitatea concretă de săvârșire a

acesteia și din gradul de pericol social

al faptei.

Ca urmare, având în vedere toate aceste aspecte, curtea de apel a

apreciat că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului,

impun în continuarea privarea de libertate și în consecință, în baza

dispozițiilor art. 160 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 300 2 C. proc.

pen., a menținut stare de arest a acestuia.

Pe fondul cauzei pentru lipsa de procedură cu părțile vătămate și

civilă a acordat un nou termen.

Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs inculpatul T.I.,

fără a arăta în scris motivele.

La termenul de astăzi, în recurs apărătorul recurentului inculpat, în

concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii

atacate, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în stare de

libertate a inculpatului, arătând că nu au intervenit temeiuri noi care să

impună menținerea arestării.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului

declarat de recurentul inculpat, precum și poziția recurentul inculpat din

ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei

decizii.

Examinând recursul declarat de inculpatul T.I. prin prisma

dispozițiilor art. 385

6

cu referire la art. 141 C. proc. pen., așa

cum a fost modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006, Înalta Curte

constată recursul inculpatului declarat împotriva încheierii din 23 ianuarie

2009, ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Prin sentința penală nr. 112 de la 6 octombrie 2008 a Tribunalului

Călărași, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1642/116/2008 (număr în

format vechi 479/P/2008) a fost admisă cererea formulată de inculpat, prin

apărător.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării

juridice a faptei din art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.,

în art. 181 alin. (1) C. pen.

În baza art. 181 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.I.,

la 4 ani închisoare, cunoscut cu antecedente penale care nu atrag starea de

recidivă.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen.,

s-a dedus prevenția acestuia, de la 19 iulie

2008 la zi.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului pe durata executării

pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

A fost admisă, în parte, cererea de despăgubiri civile formulată de

partea vătămată D.G. și luând act de acordul inculpatului l-a obligat pe acesta

la plata sumei de 500 lei, despăgubiri materiale și la 15.000 lei, daune

morale, către partea civilă.

A fost obligat inculpatul la 1499,60 lei către Spitalul Județean de

Urgență Călărași, c/val. cheltuielilor de spitalizare cu partea vătămată.

În baza art. 118 alin. (4) C. pen., s-a dispus confiscarea specială în

folosul statului de la inculpat a sumei de 10 lei, c/val. cuțitului folosit de

acesta în comiterea faptei.

A fost obligat inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat

din care 100 lei reprezintă onorariu apărător oficiu.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță, evaluând actele și

lucrările dosarului, respectiv procesul-verbal de cercetare la fața locului,

declarațiile martorilor, raportul de constatare medico-legală, declarațiile părții

vătămate, toate coroborate cu declarațiile inculpatului, a reținut că fapta s-a

consumat după cum urmează:

Partea vătămată și inculpatul sunt vecini, iar între aceștia există o

stare tensionată generată de faptul că partea vătămată reclamase la poliție o

faptă de furt ca fiind comisă de fiul inculpatului.

Astfel, în seara de 18 iulie 2008, după orele 22,00, inculpatul T.I.

întorcându-se acasă de la turma de oi și aflat în stare avansată de ebrietate,

a oprit căruța în dreptul locuinței sale, vecină cu domiciliul părții vătămate,

așa cum s-a arătat mai sus, și a început să adreseze cuvinte vulgare și

amenințări la adresa părții vătămate.

Deranjată de atitudinea inculpatului, partea vătămată și soția acesteia

au ieșit la poartă spunându-i că vor anunța poliția, întrucât le

deranjează liniștea, moment în care inculpatul a

mers la căruță și a revenit

cu un cuțit de bucătărie (pe care îl avusese

cu el la oi), agitându-l prin fața numitei D.N. Partea vătămată D.G. a

intervenit atunci între aceștia, pentru a o feri

pe soția sa să fie lovită, și, în

acel moment, inculpatul i-a aplicat o

lovitură cu cuțitul, de sus în jos, în partea laterală stângă a gâtului.

Imediat a început să-i curgă sânge din plaga tăiată, iar la fața locului s-au

adunat, alertați de țipetele numitei D.N., mai mulți vecini de stradă.

Inculpatul s-a retras apoi lângă căruță, continuând să amenințe și să înjure,

după care a intrat în curte cu atelajul hipo și a aruncat cuțitul în fântână.

Partea vătămată a fost transportată la Spitalul Județean Călărași, unde

a fost internată, în intervalul 18 - 25 iulie 2008, cu diagnosticul: „Plagă

tăiată cuțit latero cervicală stângă. Agresiune afirmativ.”

Potrivit concluziilor medico-legale, leziunile au fost produse prin

lovire cu corp tăietor înțepător (posibil cuțit), au necesitat pentru vindecare

7-8 zile de îngrijiri medicale și nu au pus în primejdie viața victimei.

De asemenea, prima instanță a mai

menționat că inculpat a solicitat,

prin apărător, schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă de

omor

calificat, în vătămare corporală, arătând că din

toate probele existente la dosar nu a rezultat intenția acestuia de a suprima

viața părții vătămate, iar așa cum a rezultat din certificatul medico-legal,

leziunile produse au necesitat un număr mic de îngrijiri medicale și nu au pus

în pericol viața victimei.

Apreciind asupra cererii formulate, tribunalul a apreciată întemeiată.

Astfel, la calificarea juridică a unei fapte trebuiau cântărite și

analizate deopotrivă, atât poziția psihică a inculpatului, dinamismul interior

ala cestuia, intensitatea loviturilor aplicate, numărul loviturilor, dar și

urmările acestora.

Actul medical, probă științifică necontestată, a atestat că leziunile

produse nu au pus în pericol viața victimei,

concluzie față de care instanța

nu a fost convinsă că inculpatul a

acționat cu intenția de a omorî victima.

Apoi

cuțitul cu care inculpatul a lovit nu a fost procurat în acest scop,

inculpatul

îl purta în mod obișnuit fiind cioban. În plus inculpatul a aplicat o singură

lovitură, superficială potrivit certificatului medico-legal, după care s-a

retras, atitudine ce a relevat intenția acestuia de a suprima viața părții

vătămate.

De asemenea, numărul zilelor de îngrijiri medicale, relativ redus au

venit în sprijinul ideii că fapta inculpatului nu poate fi calificată ca

tentativă la omor calificat motiv pentru care instanța în baza art. 334 C.

proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din tentativă la omor

calificat, faptă prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C.

pen., în art. 181 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apeluri, Parchetul de pe lângă

Tribunalul Călărași și

inculpatul T.I., ce au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția

a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, sub. nr. 1642/116/2008 (număr

în format vechi 2602/2008) la 28 noiembrie 2008, cauză în care în care instanța

de apel a menținut, în apel, măsura arestării preventive a apelantului

inculpat.

În conformitate cu art. 300

2

C. proc. pen., așa cum a fost

modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat,

instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății

legalitatea și temeinicia arestării preventive,

procedând potrivit art. 160

b

.

Totodată, în conținutul art. 160

b

alin. (1) – (3) C. proc.

pen., modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006 se stipulează că în cursul

judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile,

legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Dacă instanța constată că arestarea

preventivă este nelegală sau că

temeiurile care au

determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să

justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea

arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun

în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică

privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea

arestării preventive.

Înalta Curte consideră că în mod corect instanța de apel a apreciat că

în cauză subzistă temeiurile arestării preventive luată față de inculpat.

Astfel, din analiza cauzei a rezultat că la luarea măsurii arestării

preventive a inculpatului T.I. a fost reținut ca temei în drept, dispozițiile art.

148 lit. f) C. proc. pen., în condițiile art.

149

1

din același cod, potrivit mandatului de arestare preventivă nr. 12/ U emisia 19

iulie 2008.

Înalta Curte apreciază că în contextul cauzei în mod just s-a constatat

că sunt îndeplinite în continuare cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit.

f) C. proc. pen., respectiv cuantumul pedepsei cu închisoare pentru

infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., ca urmare a admiterii

cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, prin

apărător, fiind mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului

prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu natura

infracțiunii, modalitatea concretă de săvârșire a acesteia și din gradul de

pericol social al faptei.

Mai mult, în cauză a fost pronunțată în primă instanță o hotărâre de

condamnare a inculpatului T.I., la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru o

faptă de o gravitate ridicată și chiar dacă această sentință nu este

definitivă, se impune în continuare menținerea măsurii arestării preventive a

inculpatului.

De asemenea, verificarea menținerii măsurii arestării preventive a

inculpatului T.I. a fost făcută în concordanță și cu prevederile art. 5 pct. 1 lit.

a) și c) ale C.A.D.O.

L.F., respectiv

arestarea a fost menținută pe baza

condamnării pronunțată de un tribunal

competent și în cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de

libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în fața

autorității judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a

săvârșit o infracțiune.

Astfel, Înalta Curte consideră că încheierea din 23 ianuarie 2008 a

Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

prin care s-a menținut arestarea preventivă a apelantului inculpat este legală

și temeinică, iar criticile formulate de apărătorul recurentului sunt

neîntemeiate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de

recurentul inculpat T.I. împotriva încheierii din

23 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., se va obliga

recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat T.I. împotriva

încheierii din 23 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26

martie 2009.