ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1575/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1575/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele : Prin încheierea din 16 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie pronunțându-se asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a recurentului inculpat B.I.G. în condițiile art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului, urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu să se avanseze din fondul M.J. Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut următoarele : Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că la luarea și menținerea măsurii arestării preventive au fost respectate toate dispozițiile legale în materie.
Totodată, s-a constatat că temeiurile care au determinat arestarea se mențin și impun în continuare privarea de libertate a recurentului inculpat. S-a arătat că până la momentul pronunțării încheierii mai sus-menționate au fost administrate suficiente probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 143 C. proc. pen. De asemenea, s-a arătat că subzistă și temeiurile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât pentru infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol pentru ordinea publică.
Sub acest ultim aspect instanța a reținut periculozitatea deosebit de ridicată a faptelor pentru care este cercetat inculpatul dată de natura și gravitatea infracțiunii de tâlhărie, modul de operare – în loc public, pe timp de noapte, de către mai multe persoane împreună, prin întrebuințare de violențe, ca și de persoana inculpatului, care neavând la momentul comiterii faptelor o locuință și nici altă sursă licită și permanentă de venituri a înțeles să comită astfel de fapte pentru obținerea mijloacelor financiare necesare traiului, așa cum rezultă din declarațiile date de către inculpat în fața instanței de fond. S-a mai arătat de asemenea că pericolul pentru ordinea publică pe care-l prezintă inculpatul reiese și din împrejurarea că acesta a mai fost condamnat anterior, în timpul minoratului, pentru fapte similare, aspect ce denotă perseverență și specializare în activitatea infracțională.
Ca urmare, având în vedere aspectele mai sus-menționate, Curtea a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului impun în continuare privarea sa de libertate și în consecință, în baza dispozițiilor art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., a menținut starea de arest a acestuia. Împotriva încheierii mai sus-menționată, inculpatul B.I.G. a declarat prezentul recurs. La termenul din 28 aprilie 2009 inculpatul a declarat că înțelege să renunțe la recurs. Față de declarația inculpatului în sensul de a-și retrage recursul declarat împotriva încheierii din 16 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 6108/300/2008 (425/2009), instanța în temeiul dispozițiilor art. 385 4 C. proc.
pen. urmează să ia act de manifestarea de voință a inculpatului, pe care îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a fi avansată din fondul M.J.L.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul B.I.G. împotriva încheierii din 16 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 6108/300/2008 (425/2009). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 aprilie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.