ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 25/2011

Asupra recursului penal de față , În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 17 decembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 19387/3/2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a menținut, în temeiul dispozițiilor art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., starea de arest preventiv a inculpatului, reținându-se, în esență, că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții stabilite de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile de trafic de droguri de risc ui trafic de droguri de mare risc fiind închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică în raport de gravitatea de natura faptelor și modalitatea de săvârșire a acestora.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul T.D.L. solicitând cercetarea sa în stare de libertate arătând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu impun în continuare privarea de libertate, în condițiile în care a recunoscut fapta și nu e cunoscut cu antecedente penale. Analizând încheierea recurată atât prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul T.D.L.

a fost trimis în judecată pentru infracțiunile de trafic de droguri de risc în formă continuată și trafic de droguri de mare risc, întrucât la datele de 04 februarie 2010 și 05 februarie 2010 a vândut canabis în cantitate de 391 grame pentru sumele de 1500 Euro și 6000 lei, iar la data de 16 februarie 2011 a comercializat 0,95 grame de cocaină cu 300 lei. Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea de ședință din 27 martie 2010 a Tribunalului București, secția I penală, constatându-se incidența în cauză a dispozițiilor art. 143 raportat la art. 68 1 C. proc. pen. și ale art. 148 lit. f) C. proc. pen. Înalta Curte constată că aceste temeiuri se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Astfel, probatoriul administrat ulterior luării măsurii arestării preventive, precum și pronunțarea unei hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar nedefinitivă, nu au fost de natură a înlătura concluzia inițială, aceea a existenței probelor cu caracter temeinic care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat. La aprecierea pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezintă lăsarea în libertate a inculpatului T.D.L., Înalta Curte are în vedere natura și gravitatea faptelor comise, circumstanțele personale ale acestuia, dar și rezonanța socială a infracțiunilor de acest gen.

Astfel, se constată că inculpatul T.D.L., deși se bucură de circumstanțe personale favorabile, este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni cu un grad de pericol social ridicat, rezultat nu numai din limitele mari de pedeapsă prevăzute de lege, dar și din natura și modalitatea concretă de comitere a acestora (comiterea mai multor acte materiale, categoria de droguri și cantitatea mare vândută - 392 de grame), precum și din urmarea produsă (infracțiuni de natură a aduce atingere sănătății cetățenilor) și recrudescența faptelor de acest gen.

In plus, chiar dacă au trecut 9 luni de la arestarea preventivă a inculpatului T.D.L., se justifică în continuare menținerea acestuia în arest, fără ca astfel să se aducă atingere prezumției de nevinovăție de care beneficiază pe durata procesului penal până la pronunțarea unei hotărâri definitive și prevenția provizorie să se transforme într-o executare anticipată a pedepsei, întrucât în raport de circumstanțele cauzei nu s-a depășit la acest moment procesual caracterul rezonabil al detenției preventive. Ca atare, Înalta Curte reține că în cauză nu au intervenit elemente noi de la pronunțarea hotărâri de condamnare care să impună luarea unei măsuri alternative mai puțin restrictivă de libertate, așa cum corect a reținut instanța de apel care a menținut sarea de arest a inculpatului T.D.L.

Față de cele reținute, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul T.D.L. In raport de soluția ce se va pronunța, instanța îl va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T.D. împotriva încheierii din 17 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 19387/3/2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 5 ianuarie 2011.