ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 25/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 25/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului penal de față ,
În baza lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin încheierea
din 17 decembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 19387/3/2010,
Curtea de Apel
București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a
menținut, în temeiul dispozițiilor art. 300
2
raportat la art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen.,
starea de arest preventiv a inculpatului, reținându-se,
în esență, că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții stabilite de art.
148 lit. f) C. proc. pen.,
pedeapsa
prevăzută de lege pentru infracțiunile de trafic de droguri de risc ui trafic
de droguri de mare risc fiind închisoarea mai mare
de 4 ani, iar lăsarea în libertate a
inculpatului
prezintă pericol pentru ordinea publică în raport de gravitatea de natura
faptelor
și modalitatea de săvârșire a acestora.
Împotriva
acestei încheieri a declarat recurs inculpatul T.D.L.
solicitând cercetarea sa în stare de
libertate arătând că temeiurile avute în vedere la
luarea măsurii arestării preventive nu impun în continuare privarea de
libertate, în
condițiile în care a
recunoscut fapta și nu e cunoscut cu antecedente penale.
Analizând
încheierea recurată atât prin prisma criticilor formulate, dar și din
oficiu, sub toate
aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art. 385
6
alin. (3) C.
proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Din actele și
lucrările dosarului rezultă că inculpatul T.D.L. a fost
trimis în
judecată pentru infracțiunile de trafic de droguri de risc în formă continuată
și trafic de droguri de mare risc,
întrucât la datele de 04 februarie 2010 și 05 februarie 2010 a
vândut canabis în cantitate de 391 grame pentru
sumele de 1500 Euro și 6000 lei, iar
la
data de 16 februarie 2011 a comercializat 0,95 grame de cocaină cu 300 lei.
Inculpatul a
fost arestat preventiv prin încheierea de ședință din 27 martie 2010 a
Tribunalului București, secția
I
penală, constatându-se incidența în
cauză a
dispozițiilor art. 143 raportat la
art. 68
1
C. proc. pen. și ale art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Înalta Curte constată că aceste
temeiuri se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a
inculpatului.
Astfel,
probatoriul administrat ulterior luării măsurii arestării preventive, precum
și pronunțarea
unei hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar nedefinitivă, nu
au fost de natură
a înlătura concluzia inițială, aceea a existenței probelor cu caracter
temeinic care
justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru
care este cercetat.
La aprecierea
pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezintă lăsarea în
libertate a inculpatului T.D.L., Înalta
Curte are în vedere natura și
gravitatea
faptelor comise, circumstanțele personale ale acestuia, dar și rezonanța
socială
a infracțiunilor de acest gen.
Astfel, se constată că inculpatul T.D.L.,
deși se bucură de
circumstanțe personale
favorabile, este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni cu
un grad
de pericol social ridicat, rezultat nu numai din limitele mari de pedeapsă
prevăzute de lege, dar și din natura și
modalitatea concretă de comitere a acestora
(comiterea mai multor acte materiale, categoria de droguri și cantitatea
mare vândută
- 392 de grame), precum și din urmarea produsă (infracțiuni
de natură a aduce
atingere sănătății
cetățenilor) și recrudescența faptelor de acest gen.
In plus, chiar dacă au trecut 9 luni
de la arestarea preventivă a inculpatului
T.D.L.,
se justifică în continuare menținerea acestuia în arest, fără ca
astfel să se aducă atingere prezumției de
nevinovăție de care beneficiază pe durata
procesului penal până la
pronunțarea unei hotărâri definitive și prevenția provizorie să se transforme
într-o executare anticipată a pedepsei, întrucât în raport de
circumstanțele cauzei nu s-a depășit la acest
moment procesual caracterul rezonabil al
detenției preventive.
Ca atare, Înalta
Curte reține că în cauză nu au intervenit elemente noi de la
pronunțarea hotărâri de condamnare
care să impună luarea unei măsuri alternative mai puțin restrictivă de
libertate, așa cum corect a reținut instanța de apel care a menținut sarea de
arest a inculpatului T.D.L.
Față de cele reținute, în temeiul art.
385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va
respinge ca nefondat recursul formulat de
inculpatul T.D.L.
In raport de
soluția ce se va pronunța, instanța îl va obliga pe inculpat la plata
cheltuielilor
judiciare către stat conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca
nefondat recursul declarat de inculpatul T.D. împotriva
încheierii din
17 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a
II-a penală și pentru
cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 19387/3/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata
sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de
100 lei reprezentând onorariul apărătorului
desemnat
din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică azi 5 ianuarie 2011.