ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 400/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 400/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului penal de față;

Prin

încheierea din 21 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și de

familie,

pronunțată în dosar nr. 19387/3/2010 (3315/2010), în baza

art. 300/2

rap. la art. 160/b alin. (1) și (3) C. poc. pen. s-a menținut arestarea

preventivă a inculpatului T.D.L.

În esență, s-a

reținut că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului,

respectiv art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., se mențin, existând probe

că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea

publică, ce rezultă din natura infracțiunilor, modalitatea concretă de

săvârșire și gradul de pericol social al faptelor.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs

inculpatul T.D.L.

, solicitând revocarea măsurii arestării preventive,

întrucât temeiurile avute inițial în vedere la luarea măsurii nu mai subzistă.

A mai invocat faptul că nu are antecedente penale, a recunoscut și regretat

săvârșirea faptei, provine dintr-o familie organizată și lucra cu carte de

muncă.

Recursul este nefondat.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea

infracțiunilor

prev. de

art. 2

alin. (1) și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, constând în aceea

că, în cursul lunii februarie 2010 a efectuat în mod repetat operațiuni privind

circulația drogurilor de risc, vânzând

investigatorului sub acoperire

390 grame cannabis; de asemenea, în

aceeași lună, a deținut în vederea vânzării și a vândut aceluiași investigator

cantitatea de 0,95 grame cocaină.

Inculpatul a

fost reținut și arestat preventiv de la 26 martie 2010, fiind condamnat în

primă instanță pentru faptele deduse judecății la o pedeapsă rezultantă de 8

ani închisoare (s.pen.794 din 12 noiembrie 2010 a Tribunalului București,

secția a II-a penală).

Curtea

constată că temeiurile care au determinat arestarea

preventivă a inculpatului nu au încetat, ci dimpotrivă ele subzistă și

impun

în continuare privarea de libertate.

Este astfel de

observat că, prin pronunțarea unei hotărâri în primă instanță, chiar

nedefinitivă, în cauză există mai mult decât o presupunere rezonabilă că

inculpatul a comis faptele pentru care

este

cercetat, iar natura acestora, împrejurările în care se reține că

ar fi

fost comise (efectuarea în mod repetat de operațiuni privind circulația de

droguri de risc și mare risc, fapte cu efecte nocive

asupra sănătății publice), ca și datele ce caracterizează persoana

inculpatului justifică aprecierea că lăsarea în libertate a acestuia ar

prezenta

un pericol pentru ordinea publică.

Măsura

arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de

nevinovăție de care se bucură inculpatul

până

la rămânerea definitivă a hotărârii și nu tinde să reprezinte o

executare

anticipată a pedepsei, durata arestării nedepășind, la acest moment procesual,

caracterul rezonabil, în condițiile în care

a

fost judecat în primă instanță într-un interval de circa 8 luni de la

momentul

privării inițiale de libertate.

Cum, în

intervalul scurs de la pronunțarea sentinței de condamnare nu au apărut date

noi care să justifice revocarea sau înlocuirea cu o măsură mai puțin

restrictivă de libertate , legal și temeinic instanța de apel, pe rolul căreia

cauza se află în prezent, a dispus în baza art. 160

b

rap. la art.

300/2 C. poc. pen. menținerea stării de arest a inculpatului, astfel încât

recursul acestuia este nefondat și va fi respins conform art. 385/15 pct. 1

lit. b) C. poc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor

judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. poc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

R

espinge, ca nefondat, recursul declarat de

recurentul inculpat T.D.L. împotriva încheierii din 21 ianuarie 2011 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, pronunțată în dosar nr. 19387/3/2010 (3315/2010).

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 3 februarie 2011.